„Românii trebuie să economisească și să rămână prudenți. Nu sunt premisele unei recesiuni. Arătăm ca o societate sănătoasă, cu economie stabilă” (Bogdan Neacșu, Președinte ARB și CEC Bank)

6a219460-e101-40f4-b184-42bcdf88370f

4 aprilie, București. În vecinătatea unui război și în vremuri financiare și sociale dificile, educația financiară poate da direcția unui popor, în a fi sărac sau prosper. Plecând de la această premisă, Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a inițiat un demers în sprijinul informării consumatorilor de servicii financiare cu privire la relația lor cu băncile și cu propriile finanțe. Pe parcursul a 12 întâlniri găzduite de CSALB, jurnaliști renumiți în domeniul economic intră în dialog cu președinți sau vicepreședinți de bănci comerciale, cu directorul juridic al Băncii Naționale a României și cu managementul Asociației Române a Băncilor, cu profesori universitari, precum și cu avocați reputați.

Rezultatul acestor interviuri sunt 12 podcasturi de educație financiară pe teme actuale din economia României. Regăsiți în citatele și linkurile video de mai jos fragmente din primele patru interviuri.

Invitații din prima serie de podcasturi vorbesc despre:

  • De ce este bine să economisim și să fim prudenți în această perioadă?
  • De ce trebuie să mergem la bancă precum la medicul de familie și din ce motiv creditarea responsabilă nu este doar în sarcina băncilor, ci și a consumatorilor?
  • Cum va arăta bankingul viitorului și datorită cărui fapt inteligența artificială nu poate înlocui sucursalele și agențiile bancare?

EDUCAȚIA FINANCIARĂ ARATĂ DIRECȚIA UNUI POPOR

 Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în cadrul  CSALB, în dialog cu Dan Popa, senior editor Hotnews.ro: „Educația financiară este atât de importantă, încât poate da direcția unui popor în a fi sărac sau bogat, în condițiile în care serviciile financiare au o cotă extrem de importantă în economie. Cu toate acestea, educația financiară nu poate fi impusă consumatorilor. Aceștia trebuie să fie informați cu privire la costurile unui produs financiar. Nu au nevoie să știe cum se calculează ROBOR-ul și IRCC-ul sau cum funcționează și ce reprezintă indicatorii macroeconomici.

În ceea ce privește modul în care băncile se raportează la consumatorii de servicii financiare, cred că instituțiile bancare ar putea avea o strategie comună. Funcționarii bancari care vând produse financiare consumatorilor pot fi și interfața pentru problemele care apar pe parcursul derulării unui contract. Băncile au un sistem destul de centralizat al reclamațiilor: acestea sunt primite de cei care  plasează produse financiare, dar sunt trimise mai departe spre rezolvare în centrala băncii. Mecanismul poate fi regândit în ideea în care băncile să ofere mai multă libertate și flexibilitate angajatului care vinde produse și poate păstra o relație mult mai apropiată cu clienții băncii. Acești angajați pot primi și un mandat mai larg pentru a putea să se implice în rezolvarea problemelor consumatorilor. Acest lucru se întâmplă în mediul rural, de exemplu. Acolo, angajatul băncii are o relație mai personală cu consumatorul.”

PRUDENȚĂ ȘI ECONOMISIRE. SOCIETATE SĂNĂTOASĂ, ECONOMIE STABILĂ

Bogdan Neacșu, Președintele Asociației Române a Băncilor și al CEC Bank, în dialog cu Emilia Olescu, redactor-șef al Ziarului Bursa: Cel mai important lucru pe care îl pot face consumatorii într-o perioadă dominată de crize energetice, războaie, crize sanitare și inflație ridicată este să fie prudenți în toate deciziile pe care le iau. De felul în care ne investim propriii bani, economisim, luăm decizii în business-urile noastre, depinde liniștea noastră financiară de mai târziu.

Recomand oamenilor să economisească! Chiar și acum populația economisește într-un ritm semnificativ, nu la fel de mare ca în 2020-2021, dar arătăm ca o societate sănătoasă, care înțelege momentul în care se află, chiar dacă resimte tot felul de perturbații la nivel macroeconomic, politic, și geopolitic. Din moment ce românii economisesc, putem spune că ne-am însușit și calitatea de a fi prudenți și trebuie să manifestăm în continuare acest comportament. Important este că nu suntem într-o recesiune, chiar dacă avem crize suprapuse. Premisele arată că este puțin probabil să ajungem acolo și să ne menținem drept o economie stabilă. Dar există și cealaltă variantă, în care lucrurile pot să escaladeze. Războiul din Ucraina nu știm cum va evolua. Dar în sistemul bancar luăm în calcul tot felul de scenarii, inclusiv pe cele ipotetice pentru a fi pregătiți să facem față tuturor cererilor populației, fie că este vorba de lichidități, operațiuni și alte servicii care să le dea oamenilor confortul că banii lor sunt în siguranță și pot dispune de ei în orice moment.

BANCA ESTE „MEDICUL” CARE POATE TRATA NELINIȘTEA FINANCIARĂ

Roxana Hidan, vicepreședinte OTP Bank, în dialog cu Norel Moise, redactor-șef Piața Financiară Educația financiară pornește din front-office, dar acest lucru nu trebuie să existe doar la începutul relației dintre bancă și consumator, ci pe toată durata ei.

Așteptările pe care le avem de la clienții noștri este să aibă maturitatea necesară și să vină către bancă în momentul în care au probleme. Noi ar trebui să fim, dacă vreți, medicul de familie la care să apeleze clienții noștri, la primul simptom de neliniște financiară. Primul apel ar trebui să fie către bancă și către omul din front-office care să fie bine-pregătit și să știe cum să-l îndrume sau să ceară ajutor, la rândul lui.

Pe de altă parte, conceptul de creditare responsabilă nu trebuie să fie atribuit doar băncilor. Creditarea responsabilă ar trebui să fie în primul rând a celui care trebuie să dea banii înapoi la sfârșitul zilei. Eu pot să fac tot ce este omenește, să-i pun la dispoziție toate informațiile necesare, să nu ascund costuri, să nu ascund clauze, ci să-l ajut – în această etapă de cunoaștere – dar la sfârșitul zilei responsabilitatea deciziei îi revine celui care își dorește să achiziționeze un bun pe credit. Creditarea responsabilă din partea băncii vine din a înțelege care este nivelul de sănătate financiară a clientului și care este nevoia din spatele solicitării.

VITEZA VA TRANSFORMA RADICAL SISTEMUL BANCAR

Vladimir Kalinov, vicepreședinte Raiffeisen Bank, în dialog cu Cristian Pavel, redactor-șef Legal Magazin: Sistemul bancar se va transforma radical în următorii ani. Mă aștept să văd decizii asistate de Inteligența Artificială, o utilizare mai mare a biometriei care va ajuta la identificarea viitorilor clienți și automatizări care să crească viteza operațiunilor financiare. Recent m-a întrebat un coleg în cât timp ajunge o plată în străinătate. Când i-am spus că poate dura câteva ore și-a amintit că acum zece ani dura trei zile. Deci, vom asista la o creștere a vitezei, în continuare. Odată cu mutarea sistemului bancar în zona tehnologiei, vor crește investițiile în securitatea cibernetică și vor apărea noi probleme de rezolvat. Banca, probabil, nu va fi atât de vizibilă precum este astăzi, pentru că se va integra în viața de zi cu zi a oamenilor. Cu toate aceste transformări, rețelele fizice ale băncilor, formate din sucursale și agenții nu cred că vor dispărea. Contactul uman cu banca este esențial pentru încrederea de care sistemul bancar are nevoie. Deși s-ar putea automatiza inclusiv acordarea creditelor imobiliare sau a împrumuturilor pe durate lungi de timp, nu se va întâmpla acest lucru. Oamenii au încredere mai mare în interacțiunea fizică, iar simțurile și emoțiile nu pot fi reproduse de Inteligența Artificială. Interacțiunea om cu om va rămâne cu prioritate destinată deciziilor financiare importante.

| PODCAST CSALB | Resurse video:

Podcast 1: Bogdan Neacșu & Emilia Olescu

Podcast 2: Alexandru Păunescu & Dan Popa

Podcast 3: Roxana Hidan & Norel Moise

Podcast 4: Vladimir Kalinov & Cristian Pavel

Sony anunță noile căști cu adevărat wireless WF-C700N, cu anularea zgomotului, ce oferă un sunet imersiv și asigură o purtare confortabilă, stabilă, dar și noua variantă de culoare Midnight Blue pentru modelul WH-1000XM5

  • WF-C700N sunt mici și ușoare, pentru a oferi confort pe tot parcursul zilei, ideale pentru cei care sunt în căutarea primei lor perechi de căști cu adevărat wireless, cu funcția de anulare a zgomotului
  • Utilizatorii se pot deconecta de la agitația de zi cu zi cu funcția de anulare a zgomotului și se pot bucura de o experiență muzicală imersivă cu ajutorul căștilor WF-C700N
  • Sunt disponibile în patru variante de culoare: negru, alb, lavandă și verde-salvie, potrivite oricărui stil
  • Sony anunță și noua variantă de culoare Midnight Blue pentru modelul WH-1000XM5 – ce integrează toate funcțiile de anulare a zgomotului, de top în industrie, ale căștilor WH-1000XM5, acum într-o nuanță elegantă de albastru

Sony face și mai ușoară ascultarea muzicii oriunde, oricând, odată cu lansarea noilor sale căști cu adevărat wireless – WF-C700N.

Căștile WF-C700N sunt perfecte pentru cei ce doresc să treacă la utilizarea unei perechi de căști cu adevărat wireless, fără a face compromisuri în ceea ce privește confortul și stabilitatea, bucurându-se în același timp de sunet imersiv și de funcția de anulare a zgomotului.

Confortul și calitatea care încap într-un buzunar 

Căștile WF-C700N au fost realizate având în minte confortul și stabilitatea, indiferent de mărimea urechilor utilizatorului. Sony a proiectat WF-C700N luând în considerare numeroase date privind forma urechilor, colectate încă de la lansarea primelor căști intraauriculare din lume, în 1982, precum și evaluarea sensibilității diferitelor tipuri de urechi. Căștile WF-C700N combină o formă care se potrivește perfect cu urechea umană, cu un design ergonomic al suprafeței, pentru mai multă stabilitate, astfel încât utilizatorii să se poată bucura fără pauze de conținutul lor audio preferat.

Carcasa de încărcare cilindrică este mică și ușor de transportat, chiar și în buzunar sau în geantă, astfel încât utilizatorii pot lua castile cu ei oriunde. Carcasa are o textură cu model geometric, pentru un plus de eleganță și un aspect premium.

Textura, calitatea și culorile căștilor WF-C700N au fost proiectate pentru a le oferi utilizatorilor un plus de stil, dar și confort. Aceștia pot alege din cele patru variante de culoare – negru, alb, lavandă și verde-salvie – pe cea care li se potrivește cel mai bine.

Mai multă muzică, mai puțin zgomot de fundal 

Atunci când folosesc căștile WF-C700N, utilizatorii se pot bucura în voie de muzica lor. Aceștia vor putea anula zgomotul de fundal, cu ajutorul funcției specifice integrate, sau vor putea utiliza modul Ambient Sound pentru a rămâne conectați la mediul înconjurător.

În modul Ambient Sound, microfoanele orientate către față captează mai mult din sunetul ambiental din jurul utilizatorilor, astfel încât aceștia să se poată bucura de o experiență de audiție naturală, rămânând conectați la mediul înconjurător. Mai mult, pot personaliza setările în aplicația Sony | Headphones Connect sau pot utiliza setarea Focus on Voice pentru a discuta cu cei din jur fără a-și scoate căștile. De asemenea, vor putea intra într-o cafenea și comanda rapid și fără efort, apoi, la fel de rapid, se vor putea așeza și bucura de conținutul preferat fără a le fi distrasă atenția.

Modelul WF-C700N dispune, de asemenea, de funcția Adaptive Sound Control, care ajustează setările sunetului ambiental în funcție de locul în care se află utilizatorii și de ceea ce fac. Recunoaște locurile pe care aceștia le vizitează frecvent, cum ar fi locul de muncă, sala de sport sau cafeneaua preferată, și comută între modurile de sunet, pentru a se potrivi situației. Astfel, utilizatorii se vor putea deplasa fără probleme prin împrejurimi, ascultând în același timp artiștii și conținutul de divertisment preferat.

Ascultă fiecare piesă la cea mai înaltă calitate

Modelul WF-C700N oferă un sunet de înaltă calitate datorită DSEE (Digital Sound Enhancement Engine). În plus, cu ajutorul driverului original de 5 mm de la Sony WF-C700N oferă un sunet impresionant, un bas puternic și redă vocile incredibil de clar, în ciuda dimensiunilor reduse, scoțând la iveală tot ce este mai bun din orice gen sau conținut audio. De asemenea, muzica poate fi modificată în funcție de preferințe cu ajutorul setărilor EQ din aplicația Sony | Headphones Connect.

O experiență de audiție fără efort

Cu o durată de viață a bateriei de până la 15 ore, rezistență la apă certificată IPX4 și alte funcții inteligente, căștile cu adevărat wireless WF-C700N sunt proiectate pentru a se integra perfect în viața de zi cu zi.

Pentru un confort total, WF-C700N încorporează conexiune Multipoint, ceea ce înseamnă că pot fi conectate la două dispozitive Bluetooth® în același timp. Astfel, atunci când unul dintre utilizatori primește un apel, căștile sale știu ce dispozitiv este apelat și se conectează automat la cel potrivit.

WF-C700N oferă, de asemenea, o calitate fiabilă a apelurilor datorită Wind Noise Reduction Structure, care redă clar vocea, chiar și în condiții de vânt puternic.

Căștile WH-1000XM5 disponibile acum și în varianta de culoare Midnight Blue

De la lansarea modelului WH-1000XM5, în 2022, aceste căști wireless au primit numeroase distincții și aprecieri din partea criticilor pentru funcția de anulare a zgomotului, lider în industrie, și pentru calitatea superioară a sunetului. Acum, Sony oferă tehnologia mult îndrăgită a extrem de popularului model WH-1000XM5 într-o nouă variantă de culoare elegantă Midnight Blue, permițându-le utilizatorilor să-și personalizeze și mai mult experiența de ascultare. 

Realizate având la bază sustenabilitatea 

Sony a proiectat WF-C700N și WH-1000XM5 Midnight Blue nu doar pentru a fi elegante și moderne, ci și pentru a fi sustenabile. Materialul de ambalare folosit pentru cele două modele nu conține plastic, ceea ce evidențiază angajamentul Sony de a reduce impactul produselor și practicilor sale asupra mediului. 

Prețuri și disponibilitate

 Modelul WF-C700N va fi disponibil începând cu luna aprilie 2023, la prețul de aproximativ 640 lei.

WH-1000XM5 Midnight Blue va fi disponibil, de asemenea, începând cu luna aprilie 2023, la prețul de aproximativ 2100 de lei.

Pentru o listă completă de specificații și informații despre WF-C700N, vă rugăm să vizitați https://bit.ly/3ZDdcwr.

Pentru mai multe informații despre WH-1000XM5 Midnight Blue, vă rugăm să vizitați https://bit.ly/3mcH9pv.

###

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/.

* Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție.

Studiu de piata Voxa: Piata de carte digitala va ajunge la 50 de milioane de lei in urmatorii trei ani

image-000

  • Piața de carte în format digital (e-book și audiobook) va atingecel puțin 50 de milioane de lei la nivelul anului 2025 și va reprezenta 10% din piața de carte din România, arată rezultatele primului studiu de piață dedicat cărților digitale realizat de Voxa.
  • Dan Vidrașcu, CEO al Voxa: ”În statele europene, audiobook-urile și e-bookurile reprezintă până la15% din piața de carte, cu ponderi mai ridicate în statele nordice, în timp ce în Japonia ponderea digitalului este de 38%. Aceste tendințe internaționale încep să se reflecte și în comportamentul pasionaților de lectură de pe plan local și vedem o cerere în creștere pentru audiobookurile în limba română”.

București, 4 aprilie 2023: Românii vor cumpăra cărți în format digital (e-book și audiobook) în valoare de cel puțin 50 de milioane de lei până în 2025, arată rezultatele studiului ”Piața de carte digitală din România”, prima cercetare de piață dedicată audiobookurilor și e-bookurilor din România, realizată de platforma de audiobookuri și e-bookuri în limba română Voxa.

”Audiobookurile reprezintă formatul de carte cu cea mai accelerată creștere în ultimii 5-6 ani la nivel internațional, iar această industrie a crescut accelerat în primul an de activitate în România. Estimările noastre arată că piața cărților în format digital va ajunge la 10% în următorii trei ani, față de sub 1%, cât este în prezent. Iar aceste cifre vor conduce și la o transformare la nivelul societății, pentru că accesul instantaneu și nelimitat la o bibliotecă enormă și timpul câștigat pentru lectură datorită formatului audio vor asigura cea mai importantă creștere a consumului de carte din ultimele decenii.”, a declarat Dan Vidrașcu, CEO al Voxa, prima platformă de audiobookuri și ebook-uri în limba română.

Voxa lansează astăzi prima ediție a raportului ”Piața de carte digitală din România”, care analizează evoluția pieței de audiobookuri și e-bookuri din România din ultimul an. Studiul a fost realizat în perioada ianuarie-martie 2023 și cuprinde o analiză cantitativă (pe baza statisticilor Voxa) și o analiză calitativă (interviuri cu utilizatorii Voxa, cu reprezentanți ai editurilor și cu reprezentanți ai angajatorilor care oferă audiobookuri ca beneficiu pentru angajați).

Vânzările de carte din România (în format tipărit, e-book și audiobook) sunt estimate în prezent la valoarea de  aproximativ 500 de milioane de lei. Din totalul vânzărilor de carte,  piața de carte digitală are o valoare de sub 5 milioane de lei, în următorii trei ani acest segment va genera venituri de cel puțin 50 de milioane de lei, potrivit studiului Voxa.

”În anul 2021, în Japonia, formatul digital a reprezentat circa 38% din vânzările totale de carte, în timp ce în SUA ponderea digitalului a fost de aproape 25%, potrivit unui raport al World Intellectual Property Organisation (WIPO). În statele europene, audiobook-urile și e-bookurile reprezintă până la 15% din piața de carte, cu ponderi mai ridicate în statele nordice. Iar aceste tendințe internaționale încep să se reflecte și în comportamentul pasionaților de lectură de pe plan local și vedem o cerere în creștere pentru audiobookurile în limba română.”, a mai spus Dan Vidrașcu.

”Gândește ca un călugăr”, cartea scrisă de Jay Shetty, un autor de bestsellere, povestitor, podcaster și fost călugăr, narată de actorul Mihai Călin, se află pe primul loc în topul celor mai ascultate cărți pe Voxa de la lansarea platformei până în prezent. ”De ce nu mi-a spus nimeni asta până acum”, scrisă de dr. Julie Smith și narată de Cristina Stănciulescu, precum și ”Gânduri către sine însuși” de Marcus Aurelius, narată de Marcel Iureș completează top trei al celor mai ascultate cărți de pe Voxa de la lansare până în prezent.

Anul 2022 a marcat primul an de activitate al segmentului de audiobookuri în limba română de pe piața de carte din România. Voxa, prima platformă de audiobookuri și ebook-uri în limba română, a încheiat primul an de activitate cu venituri din abonamente în valoare de circa 4 milioane de lei și un număr de 160.000 de utilizatori recurenți. Până în martie 2023, numărul de utilizatori ai Voxa a depășit 190.000 de persoane.

Raportul Voxa ”Piața de carte digitală din România”, o premieră pe piața editorială din România, aduce mai multe informații publicului despre tendințele de pe piața internațională și piața locală de carte și în special despre audiobookuri, o industrie complexă și încă nouă pe piața din România, cu un ritm de creștere foarte accelerat.

Despre Voxa:

Voxa este primul serviciu românesc de streaming pentru audiobooks și e-books, cu conținut în limba română și engleză, lansat în noiembrie 2021.

În prezent, platforma Voxa cuprinde peste 68.000 de titluri (audiobook și e-book în limba română și în limba engleză), iar în primul an de activitate aplicația a fost descărcată de peste 190.000 de persoane.

Voxa poate fi descărcată din Google Play și din AppStore de către orice utilizator de smartphone. Mai multe informații sunt disponibile pe www.voxa.ro.

IKEA lansează IKEA Business Network: un club de loialitate, dedicat clienților business

Micii antreprenori, dar și clienți din zona de business, pot beneficia de acest program de sprijin gratuit

IKEA România lansează IKEA Business Network, un program de sprijin gratuit destinat clienților business din întreaga țară. Ghidată de viziunea companiei de a oferi o viață mai bună pentru cât mai mulți oameni, IKEA a lansat acest club de loialitate pentru a oferi sprijin micilor business-uri, ajutându-le să crească și să creeze o viață mai bună la locul de muncă. Programul este destinat companiilor mici, cu mai puțin de 50 de angajați, însă și cele mai mari sunt, de asemenea, binevenite să se alăture.

Înscrierea ca membru IKEA Business Network este complet gratuită și permite accesul ușor la servicii, oferte și beneficii care se potrivesc fiecărui business în parte. Membrii se pot bucura de mai multe avantaje, precum oportunitatea de a învăța împreună și de a consulta designerii de interior IKEA, cât și reduceri speciale.

Beneficiile de a fi membru IKEA Business Network includ:

Sfaturi rapide de design interior – membrii clubului pot discuta cu specialiștii IKEA în design interior timp de o oră și pot primi sfaturi rapide și idei referitoare la organizarea și designul interior al spațiului de business, complet gratuit. Serviciul poate fi folosit o dată pe an pentru fiecare companie.

Reduceri pentru membri – toți membrii IKEA Business Network pot beneficia de reduceri speciale, precum și de o reducere de 50% la serviciul de design interior pentru apartamente, case și spații de business, dar și de cafea gratuită de luni până vineri în restaurantul suedez IKEA.

Posibilitatea de a învăța alături de IKEA – companiile membre IKEA Business Network și angajații lor pot învăța de la specialiștii IKEA de design interior, de la liderii din industria business-ului, cât și a antreprenorilor din întreaga lume. Creând un profil în programul IKEA Business Network, membrii pot descoperi beneficiile unui conținut video online IKEA, de tip educațional, care împărtășește cunoștințe despre bazele unui business, managementul echipei și soluții de mobilier pentru fiecare zonă de afaceri.

“La IKEA, suntem ghidați de misiunea noastră de a crea o viață mai bună pentru cât mai mulți oameni, iar acest lucru include sprijinirea micilor business-uri și a antreprenorilor aflați la început de drum în România. Prin misiunea noastră de a ajuta aceste companii să crească și să prospere, introducem un nou program de loialitate, IKEA Business Network. Beneficiile acestui program sunt diverse și gratuite, adaptându-se nevoilor unice ale fiecărei companii în parte. Membrii pot beneficia de reduceri speciale, diverse avantaje pentru angajați, sfaturi rapide de design interior de la specialiștii IKEA și multe altele. IKEA Business Network este modul nostru de a sprijini și de a inspira business-urile mici, devenind, în același timp, un partener și un prieten de încredere pentru aceștia.”, a declarat Violeta Neniță, Market Manager la IKEA România.

Înscrierea în IKEA Business Network poate fi făcută accesând acest link. Toți membrii vor fi informați regulat despre toate ofertele, beneficiile și reducerile. În plus, pe lângă IKEA Business Network, IKEA Family continuă să funcționeze ca un club de loialitate pentru persoanele fizice.

Huawei lansează HUAWEI WATCH Ultimate – smartwatch-ul ultra-flagship cu design de lux și performanțe extreme

HUAWEI WATCH Ultimate_1

București, 3 aprilie 2023 – HUAWEI Consumer Business Group (CBG) a anunțat astăzi lansarea în Europa a celui mai recent smartwatch, HUAWEI WATCH Ultimate. Noul smartwatch emblematic întruchipează vârful tehnologiei și al inovației în materie de design în rândul dispozitivelor purtabile HUAWEI. Construit în mod rafinat și proiectat cu măiestrie, smartwatch-ul este plin de funcții de ultimă generație și este destinat utilizatorilor îndrăzneți care caută să își traseze propriile căi spre excelență. HUAWEI WATCH Ultimate este disponibil la precomandă în magazinul online HUAWEI Store.

HUAWEI WATCH Ultimate: Vârful în tehnologia purtabilelor HUAWEI

HUAWEI WATCH Ultimate este creat cu o carcasă inovatoare dintr-un aliaj de tip Liquid Metal pe bază de zirconiu, un nou material cu o estetică și o textură elegante care îl fac o alegere de top pentru ceasurile de înaltă calitate. Este pentru prima dată când acest material, rezervat de obicei ceasurilor tradiționale de lux, cu o strălucire metalică de înaltă calitate, este folosit la un smartwatch. Vine cu proprietăți unice, cum ar fi faptul că este de 4,5 ori mai rezistent și de 2,5 ori mai dur decât oțelul inoxidabil, astfel că acest smartwatch este suficient de rezistent pentru a-l lua cu tine pe terenuri stâncoase, în deșerturi fierbinți, la cine luxoase, precum și pentru purtarea zilnică.

HUAWEI WATCH Ultimate este disponibil în două ediții: HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue și HUAWEI WATCH Ultimate Expedition Black.

HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue este creat pentru a întruchipa puterea mărilor tumultoase. Cu luneta ceramică nano-tech de un albastru profund care amintește de oceanele vaste, această ediție reprezintă o declarație excelentă pentru cei care iubesc sporturile nautice. Între timp, HUAWEI WATCH Ultimate Expedition Black este creat pentru cei curajoși care iubesc activitățile în aer liber și ieșirea din zona de confort. Corpul său ușor este realizat din material ceramic nano-tech cu tahimetru.

Cadranele de ceas exclusive ale modelelor Voyage Blue și Expedition Black prezintă ora din 24 de orașe importante de pe 24 de fusuri orare. Această caracteristică le permite profesioniștilor din domeniul afacerilor să urmărească ora fără efort și intuitiv, indiferent unde se află. Comută între modele de cadrane de ceas cu aspect premium și cadrane de ceas funcționale centrate pe productivitate, în funcție de starea de spirit, activitatea sau ținuta pe care o porți.

HUAWEI WATCH Ultimate_4

HUAWEI WATCH Ultimate dispune, de asemenea, de un panou LTPO AMOLED subțire, dar flexibil, cu un capac din sticlă de safir de înaltă rezistență, rezistent la uzură. Brățara HUAWEI WATCH Ultimate Voyage Blue este realizată dintr-un aliaj dur de titan, care are o durabilitate de două ori mai mare decât cea a oțelului inoxidabil și este mult mai ușor. De asemenea, ambele variante de culoare ale ceasului sunt prevăzute cu o curea unică din cauciuc nitrilic hidrogenat (HNBR). Pentru o mai mare comoditate, ambele ceasuri inteligente HUAWEI WATCH Ultimate se mândresc cu trei butoane care imită stilul de design al unui ceas tradițional de înaltă clasă: coroana rotativă 3D, butonul de funcție și butonul de asistență, fiecare fiind dedicat unor sarcini diferite.

Coboară mai adânc datorită capacităților de scufundare îmbunătățite  

HUAWEI WATCH Ultimate redefinește standardul de performanță al industriei de smartwatch-uri în ceea ce privește rezistența la apă, suportând un nivel de scufundare de 100 de metri, fiind în același timp echipat cu capacități audio – o performanță fără precedent în cazul smartwatch-urilor obișnuite. Un design patentat cu 16 structuri rezistente la apă permite ceasului HUAWEI WATCH Ultimate să reziste la presiunea extremă de la mare adâncime. Ceasul a fost supus testelor standardului de rezistență la apă ISO 22810 și standardului EN13319 privind echipamentele de scufundare și poate rezista 24 de ore la 110 metri adâncime.

HUAWEI WATCH Ultimate_2

Sunt disponibile 4 moduri diferite de scufundare din care poți alege, cum ar fi scufundarea de agrement, scufundarea tehnică și scufundarea liberă, precum și măsurarea sau vizualizarea setărilor de scufundare liberă, valoarea GF (Gradient Factor). Ceasul folosește algoritmul de decompresie Bühlmann, testat, pentru a monitoriza continuu datele de scufundare și oferă sugestii în timp real, bazate pe mediu. De asemenea, pot fi setate peste 20 de remindere, ceea ce facilitează organizarea planurilor de scufundare.

Aventurează-te în provocări diverse în aer liber

O aventură în aer liber poate dura zile întregi, ceea ce necesită o durată de viață a bateriei pe măsură. Pentru a satisface cererea consumatorilor care tânjesc după aventuri în aer liber, HUAWEI WATCH Ultimate folosește un nou mod Expedition Mode, special conceput pentru a recrea senzația și atmosfera sporturilor în aer liber. Această funcție este un deliciu pentru iubitorii de aventuri în aer liber de pretutindeni și le va satisface diversele nevoi de explorare în scenarii precum off-roading în deșert, camping și drumeții.

HUAWEI WATCH Ultimate_3

Cu capacități de poziționare de precizie cu cinci sisteme cu frecvență dublă (GNSS), acesta susține afișarea datelor profesionale de explorare în aer liber, măsurarea nivelului de oxigen din sânge și îți pune la dispoziție instrumente pentru aventura în aer liber. Ceasul înregistrează cu precizie traiectoria de exerciții fizice a utilizatorului cu puncte de marcare, permițând aventurierilor să se întoarcă cu ușurință la punctul de plecare sau la orice locație anterioară.

Asistență medicală profesională și cuprinzătoare la încheietura mâinii

HUAWEI WATCH Ultimate pune la dispoziția utilizatorilor cea mai profesionistă și cuprinzătoare suită de monitorizare a sănătății de la HUAWEI. Aceasta include analiza ECG îmbunătățită certificată CE MDR, notificarea ritmului cardiac neregulat, depistarea precisă a riscului de ateroscleroză, monitorizarea SpO2 pe tot parcursul zilei, urmărirea somnului pe tot parcursul nopții și monitorizarea stresului.

De asemenea, vine cu o autonomie remarcabilă a bateriei și încărcare de mare viteză, utilizatorii putându-se bucura de o autonomie de 2 săptămâni. Atunci când bateria ceasului inteligent se descarcă, noul sistem avansat de încărcare rapidă fără fir asigură încărcarea completă în 60 de minute și 25% în 10 minute.

HUAWEI WATCH Ultimate aduce, de asemenea, cele mai bune caracteristici de viață smart, permițând apeluri prin Bluetooth, răspunsuri rapide, tehnologie distribuită pentru o experiență mai inteligentă, împreună cu redare de muzică, remindere și compatibilitate largă cu diferite smartphone-uri, atât Android, cât și iOS.

HUAWEI WATCH Ultimate_5

Disponibilitate și ofertă

HUAWEI WATCH Ultimate se va lansa în România, la precomandă, cu prețul pornind de la 3499 lei și va fi disponibil în magazinul online HUAWEI, din 3 aprilie 2023.

În perioada promoțională 3 -12 aprilie, te vei bucura și de o ofertă bundle de nerefuzat: pe lângă ceasul HUAWEI WATCH Ultimate, vei primi la pachet o pereche de căști FreeBuds Pro 2.

În plus, clienții care se abonează la newsletter-ul HUAWEI Store primesc automat un voucher care oferă o reducere de 250 lei din prețul noului produs.

Nu în ultimul rând, clienții noului smartwatch primesc dublu puncte de loialitate, ce pot fi transformate în discounturi viitoare.

Produsul poate fi achiziționat în 12 rate fără dobândă si livrare gratuită.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI WATCH Ultimate vizitează:

https://consumer.huawei.com/ro/offer/lansare-produse-noi-huawei-store/.

Despre Huawei Consumer BG

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. Huawei Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale Huawei și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a Huawei este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Huawei publică raportul anual 2022. Compania a generat venituri de 642,3 miliarde de yuani (CNY)

Bucharest, Romania – June 25, 2020: A logo of Huawei, Chinese telecommunications equipment company, is displayed on the top of a building, in Bucharest, Romania.

Huawei a publicat astăzi raportul anual pentru anul 2022. Compania raportează operațiuni constante pe parcursul anului 2022, după ce a generat venituri de 642,3 miliarde de yuani (CNY) și profituri nete de 35,6 miliarde de yuani. Huawei continuă să-și consolideze investițiile în cercetare și dezvoltare, cu o cheltuială anuală de 161,5 miliarde de yuani în 2022, reprezentând 25,1% din veniturile anuale ale companiei și aducând cheltuielile totale de cercetare și dezvoltare din ultimii 10 ani la peste 977,3 miliarde yuani.

,,În 2022, mediul extern dificil și factorii din afara pieței au continuat să afecteze operațiunile Huawei”, a declarat Eric Xu, președintele rotativ al Huawei, la conferința de presă privind raportul anual al companiei. În mijlocul acestei furtuni, am continuat să mergem înainte, făcând tot ce ne stă în putință pentru a menține continuitatea afacerii și pentru a ne servi clienții. De asemenea, am făcut eforturi mari pentru a crește încasările – generând un flux constant de venituri pentru a ne susține nivelul și a pune bazele dezvoltării viitoare.”

La eveniment a fost prezentă și Sabrina Meng, directorul financiar al Huawei. Ea a precizat: „În ciuda presiunii substanțiale din 2022, rezultatele globale ale activității noastre au fost în conformitate cu previziunile. La sfârșitul anului 2022, rata noastră de pasivitate a fost de 58,9%, iar soldul nostru net de numerar a fost de 176,3 miliarde CNY. În plus, soldul nostru de active totale a atins un trilion de yuani, compus în mare parte din active curente, cum ar fi numerar, investiții pe termen scurt și active de exploatare. Poziția noastră financiară rămâne solidă, cu o rezistență și flexibilitate puternice. În 2022, cheltuielile noastre totale pentru cercetare și dezvoltare au fost de 161,5 miliarde de yuani, reprezentând 25,1% din veniturile noastre totale – printre cele mai mari din istoria Huawei. În vremuri de presiune, continuăm – cu încredere.”

În 2022, veniturile obținute de Huawei din afacerile cu operatorii, întreprinderile și consumatorii au fost de 284 miliarde CNY, 133,2 miliarde CNY și, respectiv, 214,5 miliarde CNY.

Huawei este un susținător puternic al dezvoltării alături de partenerii săi din domeniu și consideră că deschiderea și colaborarea duc la un succes comun. Compania a continuat să își deschidă funcționalitățile platformei sale în portofoliul HarmonyOS, Kunpeng, Ascend și cloud, concentrându-se pe îmbunătățirea experienței dezvoltatorilor, precum și pe abilitarea și susținerea partenerilor săi pe toate fronturile.

În prezent, Huawei colaborează cu peste nouă milioane de dezvoltatori și peste 40.000 de colaboratori pentru a susține inovația bazată pe parteneriat și pentru a crea o valoare mai mare pentru clienții săi.

Anul 2023 va fi crucial pentru menținerea și dezvoltarea durabilă a Huawei, a precizat Xu. Florile de prun tind să devină mai dulci după un îngheț de iarnă aspră. Astăzi, Huawei este ca o floare de prun. Deși este adevărat că ne așteaptă o presiune considerabilă, avem ceea ce ne trebuie pentru a ne continua parcursul cu succes – cu oportunități de creștere, un portofoliu de afaceri rezistent, un avantaj competitiv unic, încrederea durabilă a clienților și partenerilor noștri și curajul de a investi masiv în cercetare și dezvoltare. Suntem încrezători în capacitatea noastră de a depăși orice provocare care ne apare în cale, punând o bază solidă pentru o dezvoltare durabilă.”

Toate situațiile financiare din Raportul anual 2022 au fost auditate în mod independent de KPMG, o firmă internațională de contabilitate Big Four. Pentru a descărca Raportul anual 2022, vă rugăm să vizitați https://www.huawei.com/en/annual-report/2022

 

CyberStart, programul pentru reducerea decalajului de competențe în domeniul securității cibernetice, lansat de Fundația EOS cu sprijinul Microsoft, anunță prima promoție certificată

Fundația EOS – Educating for an Open Society – România în parteneriat cu Microsoft anunță prima generație de absolvenți certificați în securitate cibernetică. Programul de calificare profesională CyberStart și-a premiat absolvenții pe 31 martie, în cadrul evenimentului CyberStarter Challenge 2023, organizat la sediul Microsoft din Bucuresti. 

Frecvența și diversificarea atacurilor cibernetice atât pentru utilizatori cât și pentru companii, au încurajat peste 400 de cursanți beneficiari să se înscrie online la cursurile CyberStarter de formare, dezvoltare si reconversie profesională în domeniul securității cibernetice. Dintre aceștia, aproape 300 au urmat un curs de competențe de bază, iar în final 100 de candidați s-au calificat pentru participarea în modulul intensiv, printre care și 40 de femei, programul urmărind creșterea diversității de gen în profesiile asociate securității cibernetice. Cursanții au dobândit mai multe certificări cu recunoaștere internațională pentru nivel de bază, precum certificarea Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals corelată cu certificarea Azure Fundamentals și certificarea Certiport IT Specialist Cybersecurity.

Amenințările cibernetice continuă să reprezinte un risc major pentru oamenii, companiile și instituțiile din întreaga lume. De la întreruperea lanțului de aprovizionare până la atacuri de tip ransomware, infractorii cibernetici și-au îmbunătățit permanent serviciile și instrumentele de lucru, iar peisajul criminalității cibernetice este din ce în ce mai vast și divers.

Provocările în acest domeniu sunt accentuate de lipsa forței de muncă: nu există un număr suficient de specialiști pentru a face față cererii extrem de ridicate. Iar problema este una la nivel global. Potrivit estimărilor, până în anul 2025, numărul locurilor de muncă disponibile în domeniul securității cibernetice, în toată lumea, va ajunge la 3,5 milioane. Asta înseamnă o creștere de 350% într-un interval de 8 ani, potrivit Cybersecurity Ventures.

“Securitatea cibernetică este un element esențial al strategiei Microsoft pentru România, iar dezvoltarea competențelor în acest domeniu este o prioritate. Fie că vorbim de guverne, de companii sau ne raportăm la noi înșine, ca simpli cetățeni, ne confruntăm cu provocări importante în ceea ce privește accesul la programe educaționale în securitate cibernetică. Datele arată un decalaj în ceea ce privește competențele în acest domeniu între țările din Europa Centrală și de Est, astfel că este necesară o abordare coordonată din partea sectorului privat, academic și public din România pentru a dezvolta forța de muncă în domeniul securității cibernetice. Parteneriatul cu Fundatia EOS are rolul de a sprijini aceste eforturi și de a facilita formarea profesională a cât mai multor persoane în această direcție. Suntem încântați că 300 de persoane au participat deja la proiectul CyberStarter, lansat la sfârșitul anului trecut. Proiectul a fost creat ca răspuns la cererea tot mai mare de experți în domeniul securității cibernetice și cu fiecare cohortă de absolvenți contribuie la reducerea decalajelor în acest domeniu important pentru întreaga societate”, susține Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.

Cursurile au oferit o sistematizare eficientă a conceptelor teoretice și un grad ridicat de abilitate practică. Certificările validează competențe privind cele mai utilizate sisteme de operare: Microsoft, Linux și mobile, în combaterea celor mai diversificate forme de criminalitate informatică. În România, datele Microsoft și LinkedIn arată că cererea de competențe de securitate cibernetică a crescut cu peste 30% doar în ultimul an. În acest context, a devenit aproape o cerință de bază ca oamenii să poată identifica riscurile cibernetice și să învețe să se protejeze.

”Programul CyberStart a fost inițiat cu ajutorul experților și angajatorilor în domeniul securității cibernetice. Am atras participanți din sfera absolvenților de facultate, șomeri, angajați în alte domenii care vor să schimbe orientarea profesională, dar nu găsesc cursuri adecvate timpului pe care îl pot aloca studiului. Cursanții au beneficiat de consiliere specifică pentru angajare și mai ales de oportunitatea certificărilor internaționale, iar asta îi face competitivi pe piața muncii”, afirmă Gabriela Ford, Director Fundația EOS.

Programul CyberStart se diferențiază de alte programe de instruire în domeniul securității cibernetice prin componenta de mentorat și sesiuni interactive cu experți din diverse tipuri de companii, pentru care securitatea informatică este prioritate zero. Cu ajutorul expertizei mentorilor, cursanții sunt aduși mai aproape de cariera pe care si-o doresc.

”M-am înscris la acest curs pentru că mi-am dorit să-mi îmbunătățesc competențele IT cu cele specifice de securitate cibernetică. Mi-au plăcut structura programului, interacțiunea cu trainerii și modelele aplicate de laboratoare. Absolvirea acestui curs și certificările dobândite îmi oferă șanse reale pentru un parcurs profesional de succes, într-o echipă alături de care pot să cresc, în domeniul IT. In acest moment susțin un doctorat în Automatizarea Comunicării de Marketing și îmi doresc, peste ani, să ating un nivel de top în carieră în domeniul securității cibernetice. Cu toate că mulți consideră că acest domeniu este unul în care, statistic, sunt implicate mai mult persoanele de sex masculin, în ultimii ani, din ce în ce mai multe femei au ales o carieră IT și cred că un principiu al egalității de șanse în echipe ar aduce un beneficiu domeniului. Încurajez cât mai multe persoane, indiferent de gen, să aplice la astfel de programe si sa aibă curajul să facă o schimbare profesională”, susține Alexandra Dinu, absolventă a cursului și certificată Microsoft Security, Compliance, and Identity Fundamentals și Certiport IT Specialist Cybersecurity.

Programul CyberStart este acceptat pe platforma Digital Skills and Jobs a Comisiei Europene, ca inițiativă garant în formarea angajaților sau a viitorilor angajați pentru competențe de nivel începător. Despre EOS

Fundația EOS – Educating for an Open Society Romania este o organizație neguvernamentală privată, non-profit, înființată şi înregistrată în România în anul 1999. A implementat de-a lungul anilor numeroase programe de educație și incluziune digitală destinate diverselor comunități sau categorii de populație, cu accent pe utilizarea noilor tehnologii informaționale și comunicaționale.

Despre Microsoft

Compania Microsoft susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea companiei este aceea de a ajuta fiecare persoană și organizație de la nivel global să își atingă potențialul, prin intermediul tehnologiei.

Zyxel – De ce este foarte important să integrăm soluții de securitate Endpoint?

Potrivit Statista.com, în prima jumătate a anului 2022, numărul atacurilor malware la nivel mondial a ajuns la 2,8 miliarde.  

31 martie 2023 — Infractorii cibernetici vor căuta întotdeauna o modalitate creativă și inteligentă de a infecta un sistem sau o rețea. Dacă utilizați în prezent o soluție antivirus pentru a vă menține rețeaua în siguranță, nu este suficient. Antivirusul este doar un singur nivel de securitate; un utilizator are nevoie de un strat suplimentar de protecție împotriva tulpinilor avansate de malware. Protecție care poate gestiona un număr tot mai mare de atacuri malware, în special atunci când utilizatorii se deplasează la birourile de acasă și lucrează de la distanță pe drum. Potrivit Statista.com, în prima jumătate a anului 2022, numărul atacurilor malware la nivel mondial a ajuns la 2,8 miliarde.

De ce soluțiile endpoint sunt esențiale?

Peisajul amenințărilor devine din ce în ce mai complex, iar infractorii cibernetici caută întotdeauna modalități inovatoare de a accesa, fura informații sau manipula angajații pentru a oferi informații sensibile. Și astfel, securitatea stațiilor de lucru este esențială pentru securizarea întreprinderilor moderne.

Vizibilitate, control și răspuns

Cu organizațiile care astăzi sunt descentralizate și bazate pe IoT, se poate vedea un număr tot mai mare de dispozitive conectate, inclusiv medii de lucru de acasă. Prin urmare, avem nevoie de vizibilitate, control și capacitatea de a oferi un răspuns la această nevoie.

  1. Vizibilitate – Construiți capacitatea de a identifica persoane, dispozitive și aplicații
  2. Control – Oricine încearcă să acceseze o resursă trebuie să se autentifice mai întâi cu o metodă de autentificare puternică
  3. Răspuns – Reacție în timp util la ceea ce este identificat ca fiind rău intenționat

Migrarea perimetrului de securitate

O rețea descentralizată permite o mai mare confidențialitate, deoarece informațiile nu sunt transmise printr-un singur server central și, în schimb, trec prin mai multe dispozitive.

Astra de la Zyxel vă ajută să vă îmbunătățiți rețeaua

  1. Utilizatori de la distanță

Zyxel Astra este de a securiza utilizatorii de la distanță, roaming peste tot în afara perimetrului existent. Acesta pune toate aspectele legate de protecția securității înapoi în mâinile administratorului de rețea și le permite să monitorizeze și să securizeze utilizatorii, indiferent de locație.

  1. Atacuri de phishing și exploatare

Protejați-vă de atacurile de phishing și de exploatare, îmbunătățind securitatea endpoint-ului cu Astra fără motor. Puteți controla și gestiona cu ușurință siguranța dispozitivului mobil fără a sacrifica performanța. Depășiți amenințările rău intenționate oricând și oriunde.

Caracteristici Astra

  • Predict – Identifică persoane, dispozitive și aplicații
  • Prevent – Utilizatorii trebuie să se autentifice mai întâi cu o metodă de autentificare puternică
  • Detect – Detectarea navigării pe web în timp real
  • Răspuns – Monitorizarea în timp util a traficului și stocarea datelor istorice de 7 zile pentru admin

Notă: Zyxel Astra Endpoint Protection este disponibil în prezent pe telefoane mobile și tablete care rulează Android sau IOS.

Soluții Zyxel

NWA55AXE de la Zyxel este un AP WiFi 6 durabil, rezistent la intemperii în aer liber. Proiectat pentru medii exterioare dure, NWA55AXE conform cu standardul IP55, rezistent la intemperii, este cel mai bun punct de acces în aer liber WiFi 6 pentru a vă extinde rețeaua wireless în exterior. NWA55AXE cu NebulaFlex oferă manevrabilitatea flexibilă pentru a alege în mod liber între gestionarea GUI locală sau onboarding la interfața noastră super ușoară de gestionare a cloud-ului Nebula, pe care nu trebuie să vă faceți niciodată să vă faceți griji cu privire la uitarea adresei IP sau a contului și parolei pierdute.

Despre Zyxel Networks

Zyxel Networks oferă soluții de rețea și securitate de top pentru utilizatorii din mediul business și de acasă. Soluția sa de rețea cloud Nebula simplifică călătoria către o rețea sigură și fiabilă și protejează fără probleme utilizatorii de amenințările la adresa securității rețelei. Zyxel colaborează cu rețeaua sa de parteneri pentru a deservi peste un milion de afaceri pe 150 de piețe, cu peste 100 de milioane de dispozitive de conectare.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.zyxel.com/

Canon a dezvaluit publicului proiectele fotografice realizate de adolescentii din Programul Canon dedicat Tinerilor

canon-symbol

București, 30 martie – Canon a prezentat ieri expoziția caritabilă ce sărbătorește absolvenții ediției 2022 a Programului Canon dedicat Tinerilor, printr-un vernisaj organizat la Muzeul de Artă Recentă din București.

În cadrul evenimentului au fost prezentate 20 de lucrări realizate de cei zece adolescenti aflați în grija organizației World Vision România. Aceștia au participat în ultimele luni ale anului 2022, la workshopurile de fotografie organizate de Canon, desfășurate sub îndrumarea Ioanei Moldovan, fotojurnalist și mentorul programului.

Programul Canon dedicat Tinerilor este un proiect de tradiție, desfășurat în Europa, Orientul Mijlociu și Africa, și are ca obiectiv să le prezinte tinerilor bazele artei fotografice, oferindu-le astfel competențele și instrumentele de care au nevoie pentru a-și spune poveștile prin intermediul imaginilor.

În țara noastră, zece tineri aflați în grija organizației World Vision România, au participat anul trecut la workshopuri intensive de fotografie, din cadrul programului Canon dedicat Tinerilor. Timp de șase săptămâni, sub atenta îndrumare a mentorului lor, fotografa Ioana Moldovan, și având la dispoziție echipamente Canon, cei zece adolescenți au ilustrat cele 17 Obiective pentru Dezvoltare Durabilă (ODD), așa cum le-au vazut și perceput ei prin lentila aparatului de fotografiat.

”În copilărie sau adolescență, nu am avut pe cineva în familie care să mă îndrume către artele vizuale sau fotografie, în particular. Poate aș fi descoperit-o mai devreme. E un motiv în plus pentru care mă bucur că am avut șansa de a le arăta acestor adolescenți cum spunem povești prin imagini. În timpul workshopurilor i-am văzut devenind curioși de fotografie, încercând să facă și mai bine de la o săptămână la alta. Sper ca prin această experiență să se convingă de faptul că au povești de spus, iar fotografia este un limbaj pe care îl pot folosi pentru a o face. Entuziasmul lor de a se juca cu camerele foto, de a experimenta și de a învăța lucruri noi nu poate decât să mă convingă de faptul că e minunat să faci cunoscută lumea fotografiei cât mai multor tineri”, a spus fotografa Ioana Moldovan, mentorul tinerilor.

“Când Canon ne-a contactat pentru a demara acest parteneriat în România, am răspuns imediat afirmativ. Lucrăm zilnic cu tineri și știm cât de importante sunt astfel de proiecte pentru dezvoltarea lor. Vorbim despre o educație complementară celei pe care ei o primesc în școală, o educație care se bazează pe creativitate, imaginație și gândire liberă. Este greu de pus în cuvinte bucuria pe care am simțit-o și am văzut-o în ochii copiiilor atunci când si-au văzut lucrările expuse”, a declarat Luiza Manciu, representant World Vision, managerul programului “Vreau în clasa a 9-a”.

Lucrările pot fi admirate la Muzeul de Artă Recentă (Sala Auditorium), până pe 5 aprilie.

Toate fotografiile prezentate ieri pot fi achiziționate pe baza unei donații, iar întreaga sumă rezultată în urma expoziției este donată către World Vision România.

Detaliile despre procesul de donare sunt disponibile în sala Auditorium a Muzeului de Artă Recentă.

Despre Programul Canon pentru Tineri

Canon, împreună cu cei peste 50 de parteneri ai săi din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa, au reușit să sprijine, până în prezent, peste 4500 de tineri pentru a-și crea noi oportunităţi, atât pentru ei înşişi, cât şi pentru comunităţile lor. Programul Canon pentru Tineri face parte din campania globală Inspiring a World of change” și deservește obiectivului “For the Future of the People”.

“Ne dorim ca Programul să se dezvolte în România împreună cu tinerii pe care îi cunoaștem. Este o mare bucurie pentru noi că putem fi alături de ei în această etapă atât de importantă a vieții lor și că avem ocazia să le prezentăm universul fascinat al fotografiei. Am convingerea că accesul la acest tip de cunoaștere este benefic pentru dezvoltarea lor, indiferent de profesia pe care o vor alege în viitor. Le ținem pumnii absolvenților ediției 2022 și sperăm să ținem legătura cu ei, pentru viitoare proiecte foto-video pe care vor dori să le dezvolte”, a declarat Petronius Secăreanu, Director General, Canon România.

Programul Canon pentru Tineri continuă și în 2023, de data aceasta în parteneriat cu Colegiul Național „Grigore Moisil” din București. Mai multe detalii vor fi disponibile în curând, pe paginile de Instagram și Facebook ale Canon România.

Mai multe detalii despre Programul Canon pentru Tineri sunt disponibile aici: Încurajarea dezvoltării următoarei generaţii – Canon Romania

Microsoft Envision România – tehnologie și inovație în business pentru viitor

Tehnologia și inovația sunt generatoare de progres în era digitală. Digitalizarea vine cu multiple și considerabile beneficii și oportunități de afaceri, iar creșterea economică bazată pe folosirea mai judicioasă a datelor în Uniunea Europeană ar urma să ajungă la 829 de miliarde de euro până în anul 2025. Soluțiile digitale care accelerează creșterea și favorizează agilitatea afacerilor au fost în centrul atenției la Microsoft Envision România, unul dintre cele mai importante evenimente de tehnologie dedicate comunității de business.

Lideri din mediul de afaceri și antreprenori din România, inclusiv din comunitatea de start-up-uri, reprezentanți ai sectorului public, precum și ai companiei Microsoft, au discutat despre oportunitățile pe care România le are din perspectivă digitală, dar și despre modalitățile prin care pot fi abordate provocările aduse de o economie și societate în continuă schimbare. Evenimentul i-a reunit, așadar, pe toți cei care au un rol esențial când vine vorba de transformarea României într-un hub digital regional.

Pe parcursul întregii zile, participanții au asistat la dezbateri, demonstrații, prezentări interactive și studii de caz al căror principal subiect a fost viitorul digital al României. Noi modalități care să accelereze transformarea digitală în companiile lor au fost discutate, astfel încât acestea să rămână competitive, productive și să genereze în același timp un impact pozitiv în societate.

Potrivit lui Michelle Simmons – General Manager, Microsoft Central Europe, tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială, big data, arhitecturile moderne de rețea, dar și digitalizarea afacerilor vor fi elementele-cheie care vor genera creșterea economică în viitor.

Michelle Simmons – Director General, Microsoft Europa Centrală: „Microsoft își ia angajamentul de a  sprijini în continuare guvernul, mediul de afaceri și oamenii din România în procesul de inovare digitală, în construirea strategiei de cloud și a agendei de dezvoltare a competențelor tehnologice cu scopul de a accelera transformarea digitală. Pentru a crea un impact de durată, atât sectorul privat, cât și cel public trebuie să permită schimbarea sistemică ce va accelera progresul către un viitor mai incluziv, echitabil și durabil”.

La eveniment a fost prezent și ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării, Sebastian Burduja. În timpul discursului său, el a subliniat rolul extrem de important pe care digitalizarea accelerată a serviciilor publice îl are în ceea ce privește progresul economic și social. Pe scena evenimentului au urcat și Excelența Sa, Kathleen Kavalec – Ambasador al Statelor Unite în România, Generalul Anton Rog – Director General al Centrului Național Cyberint și Generalul de Brigadă Mihai Burlacu – Șef al Direcției de Comunicații și Tehnologia Informației, din cadrul Ministerului Apărării Naționale. Lor li s-au alături și alți reprezentanți ai autorităților și instituțiilor publice din România.

Bogdan Putinică – Director General, Microsoft România: „Tehnologiile digitale precum cloud-ul, Inteligența Artificială sau big data reprezintă calea către succes. Pentru a valorifica pe deplin potențialul transformării digitale și a impulsiona creșterea economică durabilă, România trebuie să acorde prioritate atât inovației, cât și dezvoltării infrastructurii și competențelor digitale. Microsoft va continua să fie un partener de digitalizare pentru România, susținând-o în a deveni un lider regional din acest punct de vedere”.

Potențialul României în direcția digitalizării este semnificativ, cu o industrie a serviciilor IT în plină expansiune. Potrivit estimărilor, aceasta ar urma să ajungă la 10% din PIB până în 2025, a mai afirmat Bogdan Putinică în timpul evenimentului.

Accelerarea transformării digitale necesită o colaborare solidă între sectorul public și cel privat – un lucru imperativ pentru progresul economic. România are acum toate reglementările necesare pentru a-și accelera călătoria digitală și a făcut pași importanți în această direcție, a adăugat în timpul evenimentului Dave Sloan – Chief Technology Officer, Global Market Development, World-Wide Public Sector Microsoft. Adopția de cloud este o condiție critică pentru guvernele din întreaga lume pentru a-și îndeplini obiectivele de transformare digitală.

Anexă:

Liudmila Climoc – CEO, Orange România: “Telecomunicațiile sunt coloana vertebrală pentru dezvoltarea economică a României prin digitalizare și mă bucur că la un eveniment de o asemenea amploare a fost reliefată importanța lor, mai ales azi, într-un context economic provocator pentru inovație, dezvoltare ori transformare digitală. Prin Orange Business Services susținem digitalizarea companiilor, iar noile noastre tehnologii, în care 5G este vârful de lance, vor susține creșterea și vor aduce împreună organizații din mediul privat și public. Mulțumim, Microsoft România, pentru parteneriatul de lungă durată pe care îl consolidăm de la an la an și pentru oportunitățile tehnologice extraordinare pe care le punem împreună la dispoziția companiilor”.

Andreea Ioniță – Chief Digital & Technology Officer, E.ON: “Ne propunem să jucăm un rol-cheie în tranziția către energia verde, cu accent pe eficiența energetică. În noiembrie 2021, ne-am actualizat strategia și am stabilit trei priorități pentru următorii ani: sustenabilitate, digitalizare și creștere. Ne concentrăm eforturile pe digitalizarea interacțiunii cu clienții noștri, smartificarea și modernizarea rețelor de distribuție și automatizarea proceselor interne. Continuăm să investim în oameni, în diversitate și capabilități noi“.

Răzvan Ene – General Manager, Crayon: “Crayon Romania este o companie care a luat naștere în plină pandemie și care a reușit, în mai puțin de trei ani, să câștige încrederea a peste 160 de clienți, să ajungă la 26 de milioane de euro cifra de afaceri și să devină Partenerul Anului pentru Microsoft în 2022, datorită competențelor, pasiunii și implicării echipei locale.”

Tudor Manea, CEO Group eMAG: “Online-ul a adus o transparență și un nivel de informare foarte mare, iar din această perspectivă nu cred să fi existat vremuri mai bune pentru consumator, care acum are puterea de a defini ceea ce se întâmplă în retail. Oricine activează în industrie va trebui să construiască o relație cu clienții săi, pentru care a cumpăra produse sau servicii nu mai este suficient. Tehnologia și inteligența artificială ne ajută astăzi să fim și mai aproape de oameni și de nevoile lor și să construim această punte către ei”.