HUAWEI, sprijin puternic pentru dezvoltatorii de jocuri: Beneficii importante, disponibile în perioada următoare

Huawei, lider în tehnologie la nivel mondial, a anunțat că HUAWEI AppGallery, platforma oficială de distribuție de aplicații pentru dispozitivele Huawei, le oferă dezvoltatorilor de jocuri independenți și micilor studiouri beneficii speciale în perioada sărbătorilor, odată cu lansarea unei inițiative de granturi speciale pentru jocuri, valabile în intervalul 19 noiembrie – 14 decembrie.

Prin intermediul magazinului virtual HUAWEI AppGallery, Huawei va oferi un sprijin suplimentar pentru fondul de prețuri de achiziție din comunitatea de jocuri independente în valoare de 30.000 euro, asistență tehnică VIP și noi poziționări de jocuri independente pe AppGallery.

Această inițiativă este un pas important în angajamentul și investițiile constante ale Huawei în comunitatea de dezvoltatori. Industria jocurilor mobile a înregistrat o creștere incredibilă în ultimii ani și suntem încântați să putem sprijini mai mulți dezvoltatori și studiouri independente în a-și aduce jocurile pe piață.”, declară Wang Heng, Vicepreședinte, Global Partnerships and Eco-Development, Huawei Consumer Business Group, CEE și Țările Nordice.

Toate jocurile publicate în AppGallery prin Unity Distribution Portal în perioada 19 noiembrie – 14 decembrie* 2020 vor fi eligibile pentru a primi granturi speciale, printre care se numără:

  • 85% din cota de venituri IAP pentru dezvoltatorii de jocuri în primii 2 ani.
  • Asistență tehnică VIP în timpul procesului de on-boarding.
  • Jocurile independente din top 30 vor primi un credit Huawei Platform în valoare de 1.000 de euro și sprijin pentru lansarea primei lor campanii.
  • Jocurile independente de top vor fi prezentate și în categoria specială „Indie Game” din magazinul AppGallery.

Pentru a participa la programul de granturi pentru jocuri, dezvoltatorii sunt invitați să își creeze un cont de dezvoltator Huawei și să își trimită jocul în AppGallery prin Unity Distribution Portal, până pe 14 decembrie.

Pentru a trimite un joc, accesați: https://create.unity3d.com/AppGallery-UDP-happy-holidays

*Înscrierile se încheie pe 14 decembrie la ora 23:59 CET.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre Huawei AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PROTV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără platforma Beez, Yoxo by Orange, Underline, Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt, Raiffeisen Smart Mobile și George România.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument

Pentru mai multe informații despre HUAWEI AppGallery, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

Despre Unity Distribution Portal – Înscrierea jocurilor mobile este mai ușoară și mai rapidă.

AppGallery este partener Unity Distribution Portal, o platformă creată pentru dezvoltatorii mobili mici și mari pentru a-și configura, trimite și monitoriza jocurile mai ușor. Cu Unity Distribution Portal vă înscrieți și trimiteți jocurile mai rapid, învingeți concurența, câștigați o bază de jucători globală și extindeți oportunitățile de dezvoltare ale studioului dvs..

Pentru mai multe informații, vizitați: https://developer.HUAWEI.com/consumer/en/.

Televizorul Philips OLED+935 introduce procesorul Philips P5 cu inteligență artificială

Noua tehnologie a procesoarelor Philips P5 cu inteligență artificială aduce îmbunătățiri suplimentare calității imaginilor pentru noul televizor premium OLED

 

  • Noua generație a procesorului P5, generația a patra, cu inteligență artificială AI Intelligent Dual Picture Engine primește un cip AI dedicat pentru a îmbunătăți calitatea imaginii oferind cele mai naturale, reale și precise imagini pe orice televizor.
  • Tehnologia unică „anti-burn-in” protejează ecranele televizoarelor premium OLED
  • Inteligența artificială îmbunătățită introduce noua opțiune de claritate a imaginii prin învățare automată dedicată
  • Noul mod AI Smart Bit Enhancement 2.0
  • Perfect Natural Reality (PNR) – aduce performanțe superioare conținutului SDR la nivelul conținutului HDR
  • Film Maker Mode inclus
  • Noile moduri Pure Cinema si Movie motion
  • Compatibil cu majoritatea modurilor HDR, inclusiv HLG, HDR10 + și Dolby Vision
  • Ultima generație a procesorului P5, generația a 4-a analizează și redă cu precizie gama completă MAX CLL de la 1000 de niți la 4000 de niți

Amsterdam, 27 noiembrie 2020 – Philips TV a lansat funcționalitatea AI la începutul anului 2020, în prima etapă pentru a oferi performanțe îmbunătățite ale calității imaginii pentru noile sale televizoare OLED; nu este o sarcină ușoară, având în vedere că televizoarele OLED existente deja câștigaseră 80 de premii „Best-TV” în mass-media europeană în 2019.

Acum, cu noile modele 805/855/865 care primesc deja o reacție remarcabilă pe piață, Philips TV face următorul pas prin introducerea unei noi funcționalități AI îmbunătățite pentru a produce cele mai naturale, realiste și clare imagini.

Funcționalitatea îmbunătățită AI Philips TV va fi introdusă pentru prima dată pe noul model premium – OLED+935 – ea se bazează pe performanța P5 deja excepțională a televizoarelor OLED existente, complementată prin adăugarea puterii suplimentare oferită de un nou cip AI dedicat.

Ca și până în prezent, funcționalitatea AI dezvoltată intern folosește rețele neuronale și învățarea automată pentru a analiza calitatea imaginii din milioane de clipuri de test dintr-o bază de date unică creată intern de echipa de dezvoltare a televizorului Philips în ultimii 30 de ani.

AI-ul nu produce pur și simplu o imagine care să respecte fiecare din cei cinci vectori de calitate a imaginii (sursă, culoare, contrast, mișcare și claritate), ci este conceput pentru a crea un echilibru mai bun între ei și o imagine mai naturală și mult mai realistă, care nu se compară cu imaginea produsă de un televizor obișnuit.

Experții TP Vision definesc parametrii globali ai sistemului pe care software-ul AI îi folosește apoi pentru a împărți conținutul în categorii: Peisaj / natură, Tonul feței / pielii, Mișcarea / sportul, Elemente întunecate / Contrastul. Funcția AI selectează automat categoria corectă și analizează toți cei cinci vectori de calitate a imaginii, pentru a regla echilibrul dintre ei – pentru a crea cea mai reală imagine.

OLED+935 este primul televizor care dispune de un nou sistem unic anti-burn-in conceput pentru a proteja ecranele OLED.

Soluția unică anti-burn-in utilizează o tehnologie avansată de detectare a logo-urilor și monitoriza o grilă de 32.400 de zone, pentru a detecta foarte exact conținutul static și reduce treptat intensitatea iluminării locale, evitând arderea pixelilor – fără a compromite calitatea imaginii.

Noul sistem anti-burn Philips TV elimină problema pentru 95% din imaginile statice, inclusiv logo-urile și conținutul de tip HUD din jocurile video.

În loc să aplicați o setare sau un nivel de claritate pentru întreaga imagine, o nouă caracteristică AI Machine Learning Sharpness este utilizată pentru a aplica îmbunătățirea clarității „local” în imagine, aplicând diferite setări în anumite regiuni ale imaginii pentru a asigura claritatea optimă asupra întregii imagini.

Noul AI Smart Bit Enhancement 2.0 utilizează noul hardware și software al procesorului revizuit P5, generația a 4-a pentru a rezolva problema pierderii de detalii atunci când este eliminat efectul de banding  din conținutul slab calitativ. Prin puterea de procesare suplimentară a cipului AI, sistemul poate extinde videoclipul de 8 biți până la o precizie de aproape 14 biți în zonele în care apare efectul de banding, rezultând tranziții mai fine intre culori, fără pierderi de detalii ale imaginii.

Sistemul AI are o versiune îmbunătățită a tehnologiei unice Perfect Natural Reality. Versiunea îmbunătățită a Perfect Natural Reality convertește acum conținutul SDR într-o imagine de tip HDR cu 30% mai multă claritate datorită unei noi funcții de detectare și îmbunătățire a highlight-urilor care alături de contrastul îmbunătățit creează o imagine vizibil mai realistă cu detalii mai profunde, oferind o impresie mai realista, în special datorita reflecțiilor care fac ca imaginea sa prindă viață.

OLED+935 continuă să fie unul dintre foarte puținele televizoare care oferă suport pentru toate formatele HDR, cu noul procesor P5 AI+ care oferă o performanță generală mai bună a HDR – inclusiv pentru HLG și ambele surse HDR10 și HDR10+ îmbunătățind în același timp Dolby Vision folosind modul special “Dolby Bright”.

Procesorul P5 de a patra generație poate analizează si înregistrează cu precizie Maximum Content Light Level (MAX CLL) în metadatele HDR10 de la 1000 de niți la 4000 de niți.

Noul software include Film Maker Mode (FMM), care va detecta automat conținutul encoded și va oferi utilizatorului opțiunea de a selecta un anumit mod sau de a lăsa televizorul cu setările sale curente.

Televizorul Philips a inclus, de asemenea, două noi moduri – modul Pure Cinema și o nouă versiune a modului Film

Modul Pure Cinema dezactivează conversia ratei de refresh, menținând în același timp activă reordonarea cadrelor. Deci, un film de 24 de cadre pe secunda încapsulat ca un semnal de cadență 3:2, adică 60Hz va fi reordonat într-un semnal de cadență 5:5, adică 120Hz

Noul mod Movie mode, ajustează claritatea imaginii cu un efect de “de-judder”, funcționând în combinație cu cel de „de-blur”, pentru a contracara eventualele erori de afișare specifice OLED, dar si pentru cinefili si fani ai sportului, pentru a elimina artefacte vizuale sau efecte de „soap opera”. Această setare este ideală pentru cinefili și iubitorii de sport.

Despre TP Vision

TP Vision Europe B.V. („TP Vision”) este înregistrată în Olanda, cu sediul central în Amsterdam. TP Vision este o companie deținută integral de TPV Technology Limited („TPV”), care este unul dintre cei mai importanți producători de monitoare și televizoare din lume.

TP Vision este un jucător cheie în domeniul produselor electronice de consum pe segmentul divertismentului digital audio-vizual, la nivel mondial. TP Vision se axează pe dezvoltarea, producerea și comercializarea televizoarelor Philips (Europa, Rusia, Orientul Mijlociu, America de Sud, India și țări selectate din Asia-Pacific) și produse audio marca Philips (la nivel global) sub licență înregistrată de Koninklijke Philips NV. Realizăm acestea prin îmbinarea experienței noastre în design și moștenirii Philips în inovație TV cu excelența operațională, flexibilitatea și viteza tehnologiei TPV. Credem în crearea de produse care oferă o experiență audio și vizuală superioară pentru consumatori.

Black Friday & HUAWEI AppGallery: Huawei anunță o nouă campanie cu premii atractive pentru toți utilizatorii de smartphone cu Android

București, 27 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group România anunță lansarea unei noi campanii în magazinul propriu de aplicații, HUAWEI AppGallery, alături de parteneri importanți. Black Friday & HUAWEI AppGallery vine ca o continuare a edițiilor de concurs anterioare, desfășurate periodic în AppGallery, și are loc în intervalul 23.11.2020 – 05.12.2020.

 

Participanții au 3 șanse zilnice de câștig în perioada campaniei, iar premiile în posesia cărora pot intra sunt atât premii fizice, cât și premii digitale. Din prima categorie fac parte dispozitive de ultimă generație, printre care se numără: mini drona DJI Mavic Mini Fly More Combo, smartphone-ul Huawei P40 Pro și căștile HUAWEI FreeBuds 3i.

În același timp, premiile digitale puse la dispoziția consumatorilor sunt vouchere oferite de parteneri importanți: Jerry’s Pizza, Bolt, Tinder și Wallet – Money, Budget, Finance Tracker, Bank Connection. Aceste vouchere pot fi folosite pentru a intra în posesia unor beneficii importante. Astfel, Jerry’s Pizza pune la dispoziția utilizatorilor pizza gratis, în timp ce Bolt le oferă câștigătorilor câte un voucher valoric pentru a fi folosit în timpul deplasărilor. Tinder le oferă câștigătorilor acces gratuit la Tinder Plus timp de 6 luni, iar Wallet – Money, Budget, Finance Tracker, Bank Connection pune în joc o lună de acces gratuit la un cont Premium.

Cele 48 de aplicații importante pe care utilizatorii sunt invitați să le instaleze pe dispozitivele lor Huawei în perioada campaniei pot fi regăsite în lista următoare: Tinder, Learn 33 Languages Free – Mondly, Up Mobil, Bolt, MyEdenred Romania, Jerry’s Pizza, MyElectrica, George Romania, My Vodafone Romania, OLX.ro – Anunțuri gratuite, Wallet, Aliexpress, TPARK, Card Sodexo Romania, AntenaPlay.ro, Pago, Windy.com – Wind, Waves and Hurricanes Forecast, Cut Cut – CutOut & Photo Background Editor, Sygic GPS Navigation & Maps, eJobs.ro – Locuri de muncă, NeoBT (Beta), MyEnel, Tik Tok, Lajumate.ro, Știri din România, mobilPay Wallet RO, Snapchat, CamScanner, Avast Cleanup & Boost, Phone Cleaner, Optimizer, Lidl – Offers&Leaflets, Telegram, Joom, CyberGhost VPN – Fast & Secure WiFi protection, MyBRD Mobile, Star Taxi, 24pay, SofaScore – Livescore, Football Results and Sports Stats, VirtualCards – Loyalty Cards & Coupons Wallet, Donorium, Weather&Radar, Știrile ProTV, HiPER Scientific Calculator, AUTODOC, Biziday, MapFactor GPS Navigation Maps, TIDAL, FlashScore – rezultate live și

AVG Cleaner – Speed, Battery, Memory & RAM Booster.

Concursul este disponibil pentru toți utilizatorii de smartphone-uri Android echipate cu magazinul virtual de aplicații HUAWEI AppGallery. Acesta poate fi instalat pe toate dispozitivele Android accesând appgallery.huawei.com și folosind butonul de download AppGallery sau printr-un clic pe link-ul următor:

https://appgallery.huawei.com/#/app/C27162.

Câștigătorii vor fi extrași prin tragere la sorți. Pentru mai multe informații despre campanie, vă invităm să accesați: https://bit.ly/3640KgQ.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre Huawei AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Știrile PROTV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără platforma Beez, Yoxo by Orange, Underline, Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt, Raiffeisen Smart Mobile și George România.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument

Pentru mai multe informații despre HUAWEI AppGallery, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

Samsung lansează a șasea ediție Stream Your Dream

Ediția a șasea Stream Your Dream realizată de Samsung va fi dedicată noilor formate de conținut: TikTok, AR/VR și livestream gaming

București, 26 noiembrie 2020 – Samsung România lansează astăzi cea de-a șasea ediție Stream Your Dream, conferință ce va fi transmisă live, pe canalul de YouTube Samsung România, începând cu ora 18:00.

Stream Your Dream este o platformă dedicată creatorilor de conținut care vor să crească în online. Primele 5 ediții au abordat diverse teme, de la fashion, la fotografie sau conținut video, iar ediția de anul acesta se concentrează pe noile formate de conținut care au luat amploare în ultima perioadă în mediul online – Tik Tok, AR/VR și livestream gaming.

Trendurile în social media arată cât de dinamic este acest mediu și cum atât brandurile, cât și creatorii de conținut le pot dicta. Pentru că vrem să venim în sprijinul creatorilor de conținut, să le arătăm cum este tehnologia cea mai la îndemâna unealtă, am reunit unii dintre cei mai buni specialiști din online în a șasea ediție Stream Your Dream și am abordat cele mai trending & cool subiecte în acest moment – Tik Tok, AR/VR și livestream gaming. Sperăm să fie de folos și să servească drept sursă de inspirație, mai ales celor la început de drum”, declară Simona Panait, Director de Marketing și Online, Samsung România & Bulgaria.

Conferința va fi structurată sub formă de 3 paneluri și va reuni experți din domeniu și invitați speciali:

  • Ioana Mârzac-Sigarteu, Corporate Communication Manager Samsung România, va vorbi despre cum relația pe care o are Samsung cu creatorii de conținut
  • Andreea Zanfir, Consumer Data Strategist Starcom, va vorbi despre studiul Influence Me 2020 realizat de Starcom
  • Panelul Tik Tok va fi susținut de Mih Lovin, Creative partner SQUAD.influencers, Creative VR/AR studio, L2.digital și Lorena Șerban, Content Creator on Instagram & TikTok & YouTube, Brand Influencer
  • Panelul VR/AR va fi susținut de Ionuț Costea (sau @Goguci), Visual Artist & Content Creator și Alex Dohotaru, Creative Mastermind & Co-founder @CreativeVR/AR
  • Panelul de Livestream Gaming va fi susținut de Ovidiu Patrașcu,Former world and European champion at FIFA & Content Creator și Maximilian Ioan, Content Creator & Gamer

În urma conferinței, utilizatorii pot avea șansa să participe la unul din cele trei masterclasses (workshop-uri aprofundate) cu Mih Lovin & Șerban Lorena, Ionuț Goguci sau Ovidiu Pătrașcu. Cei interesați trebuie să realizeze un video scurt de 30 de secunde cu unul dintre trendurile de conținut prezentate în cadrul conferinței, să-l posteze pe Instagram cu hashtagul #StreamYourDream și tag la @SamsungRomania. Perioada de înscrieri durează până pe 3 decembrie 2020.

Conferința poate fi accesată pe pagina de YouTube Samsung România și pe pagina de Facebook Evensys, joi, 26 noiembrie, de la ora 18:00. Evenimentul pe Facebook poate fi accesat aici.

Platforma Stream Your Dream a fost dezvoltată de Samsung Electronics România, cu susținerea agenției de PR MSL The Practice, având obiectivul de a contribui la formarea unei generații noi de micro-influencers. Ediția de anul acesta a avut ca partener și echipa Evensys.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Microsoft România susține inițiativa CTRL+N, privind reconversia profesională în domeniul IT

București, 26 noiembrie 2020:

Microsoft România susține inițiativa națională CTRL+N, privind oportunitățile de reconversie profesională, lansată de Bittnet Training. Proiectul este unul ambițios și se adresează adulților care își doresc să înceapă o carieră nouă în IT.

Programul CTRL+N vine în contextul în care ediția de anul acesta a Digital Economy and Society Index arată că numai 10% dintre români au abilități digitale peste medie (comparativ cu 33% dintre europeni), specialiștii români din domeniul IT reprezentând o proporție mult mai mică a forței de muncă comparativ cu totalul din ​​UE (2,2% față de media UE de 3,9%).

Microsoft România este partener al inițiativei Ctrl+N, iar susținerea pe care o acordă acestui proiect se aliniază acțiunilor pe care compania le derulează la nivel global, în sensul dezvoltării competențelor digitale, întrucât acestea reprezintă un pas important în accelerarea redresării economice, în special pentru persoanele afectate de pierderea locului de muncă.

Astfel, la finele lunii iunie 2020, Microsoft a inițiat un program de training, ca răspuns la criza economică globală cauzată de pandemia COVID-19, prin care își propune să sprijine 25 de milioane de oameni din întreaga lume să își dezvolte competențele digitale, să se recalifice și să obțină locul de muncă dorit.

“Industria IT creează și susține, la momentul actual, peste 200.000 de locuri de muncă, cu valoare adăugată însemnată pe plan local și numărul acestora crește semnificativ dacă ne uităm la nivel regional sau internațional. România are nevoie de specialiști în domeniu, necesitate care este amplificată de procesul accelerat de digitalizare, pe care îl identificăm astăzi la nivel global. Un studiu amănunțit realizat de Microsoft în prima parte a acestui an arată că doar în România, adopția accelerată de tehnologie va crea 656.000 noi locuri de muncă cu profil tehnic în urmatorii 5 ani, o creștere de peste 10% a numărului total de angajați. Mai mult decât atât, accesul extins la competențele digitale este foarte important pentru facilitarea redresării economice, în special pentru persoanele afectate de pierderea locului de muncă. Microsoft România susține inițiativa CTRL+N, lansată de Bittnet, ca parte a acțiunilor noastre în direcția pregătirii profesionale a resursei umane. Ne dorim să sprijinim cât mai mulți români în procesul de recalificare profesională în IT”, declară Daniel Rusen, Director Marketing și Operațiuni, Microsoft Romania.

Bittnet este principalul learning partner al Microsoft în România, iar proiectul CTRL+N își propune ca în decursul a cinci ani (până la sfârșitul anului 2025) să ajute 25.000 de români să selecteze comanda “Control + New” și să înceapă un nou parcurs profesional, orientându-se către domeniul IT.

Cursurile de reconversie profesională vor începe pe 1 decembrie 2020 și au fost dezvoltate ținând cont de competențele necesare pentru cele mai căutate 28 de job-uri din industria IT, din arii precum dezvoltare de software, administrare hardware, cloud, managementul proiectelor și securitate cibernetică.

Bittnet și partenerii proiectului vor oferi și burse cursanților, iar după promovarea examenului final, aceștia vor primi și o diplomă din partea Bittnet și vor fi recomandați în mod activ companiilor partenere ale grupului Bittnet pentru oportunități de angajare.

Mai multe informații și formularul de cerere pentru studenții interesați să primească bursă (care va fi disponibil, începând cu data de 1 decembrie 2020) sunt disponibile accesând acest link.

AOC lansează două noi monitoare curbate G2 de 31.5” cu 165 Hz si doar 1ms timp de răspuns

Amsterdam, 25 noiembrie 2020 – AOC lansează două noi monitoare de gaming de 31,5 ”(80 cm) din gama G2: CQ32G2SE (rezoluție QHD – 1440p) și C32G2AE (rezoluție FHD – 1080p). Ambele monitoare beneficiază de panouri VA curbat de 1500R, o rată de refresh mare, de 165 Hz și un timp de răspuns de 1 ms (MPRT). Ecranele de dimensiuni generoase sunt compatibile AMD FreeSync Premium și beneficiază de un input lag redus pentru o experiență de gaming fluidă și fără întreruperi.c32g2ae_1
AOC CQ32G2SE: 1440p, 165 Hz refresh rate si 1 ms timp de răspuns (MPRT)

 

Mai rapid, mai mare și mai capabil

Modelul CQ32G2SE de 31,5” folosește un panou VA curbat de 1500R cu o rezoluție QHD (2560×1440), rezultând o densitate de pixeli de 94 pixeli ppi pe inch ce oferă utilizatorului detalii clare și spațiu de lucru generos. Monitorul oferă unghiuri de vizualizare largi (178 ° / 178 °), un contrast ridicat (3000:1) și o gamă largă de culori ce are o acoperire de 121% a spațiului sRGB. Acest lucru oferă utilizatorului imagini cu un aspect plăcut si culori vii, indiferent de conținutul afișat: jocuri, videoclipuri sau filme. Datorită curburii impresionante de 1500R a monitorului, a ratei de refresh și a timpului scăzut de răspuns, utilizatorii se vor bucura de o experiență de gaming mai captivantă, în special în jocurile de racing și simulatoare.

Al doilea model, AOC C32G2AE, beneficiază de aceeași rată de refresh de 165 Hz și de un timp de răspuns de 1 ms, dar are o rezoluție Full HD (1920×1080). Acest model se adresează gamerilor care folosesc un setup entry-level, cât și entuziaștilor care folosesc setup-uri multi-monitor, grație design-ului fără ramă pe trei laturi și capacității de montare VESA..

Ambele modele lansate folosesc tehnologia AMD FreeSync Premium pentru a benefica de o rată de refresh variabilă, eliminând sacadările și efectul de screen tearing, pentru o experiență de joc fără întreruperi.cq32g2se_2

Multe funcții benefice

CQ32G2SE și C32G2AE sunt echipate cu un suport robust cu gestionare integrată a cablurilor, reglare a înclinării (-3,5 ~ 21,5°), asamblare fără unelte, opțiune de montare VESA și două difuzoare stereo de 5W. Tehnologia Flicker-Free și modul Low Blue Light asigură o utilizare confortabilă și sănătoasă pentru ochii gamerilor în timpul sesiunilor lungi de joc. Intrările HDMI și DisplayPort permit o varietate de conexiuni, inclusiv console de jocuri. Datorită dimensiunilor mari, a unghiurilor largi de vizionare, a panel-ului VA, ce redă culori vii și un negru profund, monitoarele sunt excelente chiar si pentru a viziona filme cu prietenii și familia odată ce sesiunea de gaming s-a încheiat.

AOC C32G2AE și CQ32G2SE vor fi disponibile în Europa începând cu noiembrie 2020 la un preț recomandat de 1.449 lei și, respectiv, 1.889 lei.

Despre AOC
AOC este unul dintre brandurile de top la nivel mondial pe piața de monitoare. Motivele pentru care tot mai mulți consumatori, factori de decizie corporativi și parteneri de distribuție au încredere în AOC sunt serviciile de înaltă calitate, design atractiv, precum și produse prietenoase cu mediul înconjurător, ergonomice și inovatoare, la prețuri competitive. AOC oferă afișaje care se potrivesc cerințelor fiecărui tip de utilizator, fie că este pentru utilizare profesională, casă, divertisment sau jocuri. AOC este o filială a TPV Technology Limited („TPV”), unul din cei mai mari producători de monitoare și televizoare LCD din lume.

Pentru mai multe informații vă rugăm să vizitați http://eu.aoc.com

Motorola își lansează propriul magazin online în România

Motorola anunță lansarea platformei de e-commerce www.motorola.com/ro/, prin care utilizatorii vor avea posibilitatea de a-și achiziționa modelele preferate Motorola, la prețuri competitive, direct de pe site-ul producătorului. Odată cu modificările aduse site-ului  www.motorola.com/ro/, Motorola expune un portofoliu complet de telefoane către un public larg, venind în întâmpinarea nevoilor consumatorilor cu oferte speciale. În același timp, pe site există și posibilitatea achiziționării unei game variate de accesorii, de la ceasuri inteligente și căști wireless până la camere video de monitorizare, de la magazinele dedicate acestor articole.

Motorola își extinde prezența în România prin lansarea magazinului online, iar dezvoltarea strategiei de comerț electronic este unul dintre pilonii de creștere a business-ului, împreună cu dorința de a oferi consumatorilor o gamă extinsă de produse, care să le satisfacă nevoile și care să fie în linie cu inovațiile tehnologice. România este prima țară din Europa Centrală și de Est în care Motorola își lansează magazinul online propriu, celelalte țări unde compania a dezvoltat platforme de e-commerce fiind Marea Britanie, Spania, Franța, Germania, Olanda și Italia.

Pe noua platformă Motorola sunt disponibile pentru achiziționare telefoane precum moto e6s, moto g9 play, moto g9 plus, moto g8 power, moto g8 power lite, moto e7 plus și moto g 5G plus. De asemenea, foarte curând vor fi disponibile și razr 5G, motorola edge, moto g8 plus, moto g9 power, moto g 5G și moto e7.

„Viziunea Motorola este aceea de a oferi experiențe mobile inovatoare, dar și cel mai echilibrat raport între preț și performanță pentru un segment cât mai mare de clienți. Toate acestea, împreună cu portofoliul de produse variat, ne-au ajutat să câștigăm încrederea și aprecierea unui număr din ce în ce mai mare de utilizatori. Prin lansarea magazinului online propriu vrem să fim mai aproape de clienții care preferă achizițiile online, un obicei tot mai agreat în ultima perioadă și din cauza contextului pe care îl traversăm.  De asemenea, ne dorim să ne creștem atractivitatea către o categorie extinsă de clienți, cărora le punem la dispoziție o modalitate simplă și rapidă de a-și achiziționa telefonul preferat”, a declarat Răzvan Sturza, Mobile Business Group Lead Lenovo România.

Platforma www.motorola.com/ro permite achiziționarea produselor care sunt pe stoc și oferă transport gratuit pentru orice comandă. În plus, pentru a oferi o experiență de achiziție cât mai informată și mai plăcută, site-ul oferă posibilitatea de a compara până la patru dispozitive, analizând specificațiile tehnice din punct de vedere al performanței, ecranului, bateriei și a sistemului de camere foto.

Compania Motorola este prezentă în România cu un portofoliu de produse extins – de la telefoane entry-level, de gama medie, flagships și super-premium. Motorola a fost printre primele branduri care a venit cu o soluţie de telefon flexibil prin reinterpretarea iconicului razr V3, iar în 2020, compania a lansat razr 5G, un telefon cu display flexibil, de tip clamshell, care se pliază complet și este echipat cu tehnologie 5G. Recent, Motorola a anunțat disponibilitatea moto g 5G, cel mai accesibil telefon mobil echipat cu conectivitate 5G.

Pentru mai multe informații despre portofoliul Motorola și întreaga listă de specificații, vizitați site-ul https://www.motorola.com/ro/, pagina de Facebook, Instagram și YouTube.

Despre Motorola

MOTOROLA, Logo M stilizat, MOTO și familia de mărci MOTO sunt mărci comerciale ale Motorola Trademark Holdings, LLC. Google și Android sunt mărci comerciale ale Google LLC. Qualcomm Snapdragon este un produs al Qualcomm Technologies, Inc. și / sau al filialelor sale. Qualcomm și Snapdragon sunt mărci comerciale ale Qualcomm Incorporated, înregistrate în Statele Unite și în alte țări. Toate celelalte mărci comerciale sunt proprietatea proprietarilor respectivi. © 2020 Motorola Mobility LLC. Toate drepturile rezervate.

Negocierile consumatori-bănci în pandemie: De la zeci de Lei, la zeci de mii de Euro

25 noiembrie, București. Negocierile derulate în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) din ultimele luni arată varietatea soluțiilor obținute, abordarea unitară a conciliatorilor Centrului, dar și un apetit diferit pentru conciliere în cazul băncilor comerciale. De la începutul anului și până acum au fost finalizate prin împăcarea părților 300 de negocieri, dintre care 294 cu băncile și 6 cu IFN-urile. În alte 90 de negocieri consumatorii și băncile/IFN-urile nu au ajuns la o înțelegere, iar peste 100 de negocieri sunt în desfășurare.

Record valoric pentru un credit în Euro

De la începutul anului consumatorii au trimis către CSALB peste 2.300 de cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, față de 2.117 în tot anul precedent. Cele mai multe (1.775 de cereri) sunt în relație cu băncile și 531 în relație cu IFN-urile. 92% din cereri au fost trimise prin intermediul aplicației IT de pe site-ul www.csalb.ro sau prin email la office@csalb.ro. Restul de 8% din cereri au fost transmise prin poștă sau aduse de consumatori la sediul Centrului.

  •  I., București: La propunerea conciliatorului Valentin Cocean banca a decis ștergerea integrală a datoriei consumatorului, în cazul unui credit în Euro cu un istoric de restructurări care nu au reprezentat un ajutor real pe termen lung. Cei 60.000 de Euro au fost șterși pentru consumatorul aflat într-un caz social în care titularul împrumutului a invocat și o stare medicală dificilă, rămânând singurul plătitor în raport cu banca. În plus, rata lunară era de aproximativ 2.500 de lei, fiind cu câteva sute de lei mai mică decât veniturile. Recordul precedent pentru o negociere a unui contract în Euro în cadrul CSALB era de 44.600 de Euro.
  •  Adrian, București: “Mi s-a pus o poprire, iar banca mi-a retras pe loc toți banii din cont, deși avea o zi la dispoziție să pună în aplicare decizia executorului și ar fi fost normal să mă anunțe. M-am adresat de mai multe ori băncii încercând să le spun că m-au lăsat fără niciun ban în cont, dar ei îmi ziceau doar despre obligațiile legale și nu-mi dădeau alte explicații. Am apelat la CSALB, iar în afară de cei 91 de lei returnați de bancă(n.n. comisionul pentru plata popririi și cel de administrare a contului) cel mai important câștig au fost discuțiile cu conciliatorul Valentin Cocean. Am fost ascultat, nu mi s-a dat un răspuns standard, mi s-a explicat legea și modul în care a acționat banca, mi-a dat și alte exemple să înțeleg mai bine cazul meu. Deși suma în sine nu este importantă, nu sunt absurd și realizez că banca a făcut aceste concesii în primul rând pentru faptul că îi sunt client.”
  •  Sorin, Iași: “Am văzut că banca îmi încasase în ultimul an peste 280 de lei numai din comisioane. De unele știam, însă când i-am întrebat de diferență invocau tot felul de prevederi care erau contrazise de extrasele mele de cont. După ce am apelat la CSALB mi-au dat înapoi comisionul de administrare cont de 65 de lei, iar comisioanele de retragere vor fi zero timp de un an. Am mers pe ideea că decât nimic e mai bine soluția asta. Chiar nu mă așteptam să se rezolve. Am pus pe mail extrasele de cont pe un an de zile, CSALB le-a trimis către bancă și s-a rezolvat.”
  •  Mihăiță, Târgu Frumos: “Faptul că banca mi-a șters toată datoria de peste 58.000 de leia fost cea mai bună veste pe care puteam să o primesc. Soția a decedat anul trecut și am rămas cu acest credit pentru care plăteam o rată de 1.860 de lei pe lună. Era un credit pe cinci ani din care am apucat să plătesc doar doi ani. Am aflat de CSALB de la un prieten care văzuse pe internet și la tv știri despre alte cazuri. Prima dată nu credeam, eram sceptic. Apoi m-am gândit că nu mă costă nimic să încerc. Pe doamna conciliator Alina Radu am simțit-o la fel de bucuroasă cum eram și eu, atunci când m-a sunat să îmi spună rezultatul obținut. Dacă aș putea, m-aș duce și mâine în celălalt colț al țării să-i mulțumesc.”

 

Care este asemănarea între un beneficiu de 65 de Lei și unul de 60.000 de Euro

Pentru că în vara acestui an băncile au încurajat consumatorii să se adreseze CSALB, am vrut să vedem care sunt impresiile consumatorilor, în câteva dintre cazurile soluționate. După cum observăm, plaja valorică a beneficiilor obținute este foarte mare. În acest sens le reamintim consumatorilor că nu există cazuri similare și nici soluții identice în cadrul CSALB. Aceste diferențe ne arată că cel mai important este ca soluția dată să mulțumească părțile și să repare problema care a apărut în derularea contractului, indiferent dacă este vorba de sume mari sau doar de chestiuni de principiu.

Ne bucură faptul că mulțumirea consumatorilor nu este condiționată de beneficiile obținute în cadrul negocierilor sau de valoarea acestora, ci de profesionalismul conciliatorilor și de interesul pe care băncile îl acordă propriilor clienți în cadrul concilierii. Instituțiile de credit trebuie să înțeleagă faptul că asemănarea dintre un caz în care un consumator obține 65 de lei și unul în care banca șterge o datorie de 60 de mii de euro ține de nemulțumirea consumatorului care s-a adresat CSALB. Ambele cazuri trebuie privite cu aceeași atenție și, din fericire, acest lucru îl fac cu succes conciliatorii cu care colaborăm. Ei își dau același interes indiferent de valoarea beneficiilor care pot fi obținute, iar abordarea lor este o garanție pentru consumatori și bănci privind imparțialitatea soluțiilor propuse.

Pot spune că, mai ales în cazurile cu valori mai mici, se face simțită utilitatea CSALB. Sunt diferende pentru care, în mod normal, consumatorii nu s-ar adresa instanței de judecată, de vreme ce în instanță ar fi prea multe costuri, prea mult timp și prea mulți nervi consumați în raport cu rezultatul urmărit. În plus, dacă tot am făcut paralela cu instanța de judecată, atât sesizarea CSALB, cât și derularea propriu-zisă a procedurilor de conciliere sunt extrem de simple și nu necesită cunoștințe juridice, de specialitate, ceea ce reprezintă un avantaj important față de derularea unor procese în fața judecătorilor“, spune Alexandru Păunescu, Președintele Colegiului de Coordonare al CSALB.

 

Strategiile băncilor, văzute de conciliatori

Valentin Cocean, Conciliator CSALB: “Am observat că sunt mai multe bănci care vin cu soluții radicale, de ștergere a datoriilor și deschidere către situațiile sociale sau medicale grave. Asta ar fi o schimbare în bine pe care o pot remarca. Pe de altă parte, băncile care nu au avut apetit pentru conciliere niciodată, nu au schimbat nimic în acest an și au rămas în aceeași zonă în care nu acceptă cereri sau, dacă acceptă, nu sunt dispuse să facă concesii. În aceeași categorie intră și băncile care insistă într-un mod neproductiv pe soluții care nu sunt aplicabile, precum cea în care reducerea soldului cu 30 de procente se aplică doar dacă clientul băncii plătește 70% din sold în trei luni.

Identific și o strategie bună pe termen lung a unor bănci, cele care acceptă în special negocieri care nu implică o problemă patrimonială a consumatorului, ci rezolvarea unei stări de nemulțumire. Aș spune că

Samsung anunță noile telefoane mid-range, Galaxy A12 și Galaxy A02s, pentru 2021, aducând inovațiile premium la un preț accesibil

Dispun de o baterie de lungă durată, un display generos, captivant și camere puternice

București, România – 24 Noiembrie 2020 – Samsung Electronics Co., Ltd. a dezvăluit astăzi noile smartphone-uri Galaxy A12 și Galaxy A02s, facilitând accesul la inovația de ultimă generație pentru toate tipurile de utilizatori. Ambele smartphone-uri dispun de o baterie de lungă durată, un sistem multiplu de camere și un display imersiv generos.

„Galaxy A12 și A02 demonstrează încă o dată angajamentul nostru continuu de a dezvolta produse și experiențe care să se muleze pe posibilitățile financiare ale oricărui profil de utilizator, fără a face  compromisuri. Aceste dispozitive amplifică și mai mult tot ceea ce admiram deja la seria Galaxy A, oferindu-le utilizatorilor inovații must-have la un preț accesibil”, a spus Tiberiu Dobre, şeful diviziei telecom din cadrul Samsung Electronics România.

Mai multă putere pentru a rămâne conectat

Galaxy A02s și A12 oferă o experiență de vizionare neîntreruptă cu un display HD+ Infinity-V de 6,5 inci ce aduce claritatea imaginilor captivante direct în mâinile utilizatorului. Bateria de lungă durată de 5.000mAh permite vizionarea fără întreruperi a conținutului online preferat, iar  încărcarea rapidă de 15W, ajută utilizatorii să petreacă mai mult timp relaxându-se și mai puțin timp încărcând dispozitivul.

Surprinde mai mult din frumusețea momentului

Galaxy A02s și A12 sunt echipate cu un sistem de camere puternice, care transformă capturarea fotografiilor perfecte într-o experiență mai ușoară ca niciodată. Camera principală de 48MP a lui Galaxy A12 și camera de 13MP a lui A02s asigură surprinderea tuturor momentelor importante la o calitate uimitoare. Galaxy A12 se mândrește, de asemenea, cu o cameră Ultra Wide de 5MP pentru a putea imortaliza splendoarea peisajelor. Ambele dispozitive sunt dotate cu o cameră de adâncime de 2MP, care le permite utilizatorilor să se concentreze pe cele mai mici detalii și o cameră Macro de 2MP pentru a aduce în prim-plan complexitatea cadrelor care trebuie a fi surprinse.

Design care iese în evidență

Galaxy A12 și A02s prezintă un design elegant, confortabil și un finisaj mat premium pe spate. Atât Galaxy A12, cât și A02s vin în nuanțe de alb și negru, Galaxy A12, beneficiind și de cea pe albastru. De asemenea, Galaxy A12 dispune și de platforma de securitate Samsung Knox, fiind susținută de un senzor de amprentă poziționat lateral.

Galaxy A12 va fi  disponibil începand cu luna ianuarie, iar Galaxy A02s va fi disponibil începand cu luna februarie.

Pentru mai multe informații despre Galaxy A12 și Galaxy A02s, vizitați: www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy și samsung.com/ro.

 

Specificații: Galaxy A12 și Galaxy A02s

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Vinul rosu este cel mai bun pentru sanatate!

Dintre toate bauturile alcoolice, vinul rosu este cel mai nobil, deoarece acesta se obtine prin cel mai pur proces, folosind struguri nobili si tehnici bine stabilite pentru a obtine cel mai bun produs.

Crama girboiu se mandreste cu o selectie de vinuri foarte bune, premiate la nivel European si obtinute din struguri 100% romanesti. Gama de vin rosu de la Girboiu reprezinta deliciul consumatorilor de vin, deoarece categoriile de vin precum Feteasca Neagra, Cabernet Sauvignon sau Merlot reprezinta o traditie indelungata si apreciata de toate popoarele Europene.Screenshot 2020-12-10 101817

Vinurile din Europa reprezinta tot ceea ce este traditional in vinificatie. In niciun alt loc un vin nu reflecta cultura oamenilor care l-au creat si aromele tarii in care a crescut asa cum se intampla in Europa. Vinurile poarta numele locurilor in care au fost create, nu dupa strugurii din care s-au nascut. Vinurile europene urmeaza gusturile locale mai mult decat tendintele internationale. Exista o legislatie comuna pentru toate tarile, iar sistemul lor DOC, soiurile si procesele de struguri sunt foarte reglementate.

Sa luam fiecare tara in parte

Vinul si mancarea sunt legate intre ele si sunt parte importanta a culturii din Franta, de exemplu. Au traditia, diversitatea terenurilor si o gama larga de soiuri de struguri, toate conditiile potrivite pentru a produce vinuri grozave si de aceea vinurile frantuzesti sunt atat de apreciate si sunt etalon.

Vinurile din Italia sunt perfecte pentru fiecare masa. O descriere foarte scurta a celor mai populare vinuri italiene, va poate ajuta sa alegeti vinul italian perfect intr-un restaurant sau pentru o cina in stil italian acasa.

Vinul in Spania are o istorie antica, deoarece Spania este una dintre cele mai vechi tari producatoare de vin din Europa. In acelasi timp Spania este tara de origine a unora dintre cele mai moderne vinuri din peisajul european, fara a uita vinurile casnice, care nu ajung in cataloage, dar va ajuta sa aveti o experienta memorabila cu tapasul spaniol.

Cultura vinului in Europa este anterioara romanilor. In Grecia antica, vinul era laudat de poeti, istorici si artisti si era frecvent mentionat in lucrarile lui Esop si Homer. In Grecia, insa, vinul era considerat privilegiul claselor superioare. Dionis, zeul grec al vinului, a reprezentat nu numai puterea euforica a vinului, ci si influentele sale sociale si benefice. El a fost vazut ca promotorul civilizatiei, un legiuitor si un iubitor de pace, precum si zeitatea patronala a agriculturii si a teatrului. Intr-adevar, potrivit istoricului antic grec Tucidide, „popoarele Mediteranei au inceput sa iasa din barbarie cand au invatat sa cultive maslinul si vita de vie”.

Vinul a evoluat ca parte a vietii, culturii si dietei din timpuri imemoriale. Vinificatia a aparut in Europa odata cu extinderea Imperiului Roman in toata Marea Mediterana, cand au fost infiintate numeroase regiuni viticole majore care exista si astazi. Chiar si atunci, vinificatia a reprezentat o dezvoltare precisa care a favorizat dezvoltarea diferitelor soiuri de struguri si tehnici de cultivare. Au aparut butoaie pentru depozitare si transport, sticlele au fost utilizate pentru prima data si chiar s-a dezvoltat un sistem de denumire rudimentar, pe masura ce anumite regiuni au castigat reputatia pentru vinul fin. Pe masura ce productia de vin s-a rafinat progresiv, popularitatea sa a crescut, iar tavernele de vin au devenit o caracteristica comuna in orasele din Imperiu. Tehnicile de productie imbunatatite in secolele al XVII-lea si al XVIII-lea au dus la aparitia unor calitati mai fine ale vinului, au inceput sa se foloseasca sticle de sticla cu dopuri, iar tirbusonul a fost inventat. Industria vinicola franceza a cunoscut un avant in acest moment, cu o recunoastere speciala acordata bauturilor din regiunea Bordeaux de catre comerciantii din Tarile de Jos, Germania, Irlanda si Scandinavia. Bordeaux a schimbat vinul cu cafea si alte articole cautate din Lumea Noua, contribuind la consolidarea rolului vinului in comertul mondial emergent.

In timp ce secolul al XIX-lea este considerat epoca de aur a vinului pentru multe regiuni, nu a fost lipsita de tragedie. In jurul anului 1863, multe vie frantuzeasca au suferit de o boala cauzata de afidul Phylloxera, care a aspirat sucul din radacini. Cand s-a descoperit ca vita de vie din America era rezistenta la filoxera, sa decis plantarea vitei de vie americane in regiunile franceze afectate. Acest lucru a creat struguri hibrizi care au produs o varietate mai mare de vinuri.

Toate aceste evenimente au dus la o perfectionare a soiurilor de vin, o perfectionare care s-a raspandit si in Romania. Desi tara noastra are o traditie al fel de indelungata in arta vinului, ultimii 100 de ani s-au dovedit a fi cruciali pentru a scoate tot ce este mai bun din soiuri precum Feteasca Neagra, Zaibar sau Merlot. Crama Girboiu a cules intelepciunea din spatele facerii de vinuri albe, rosii sau rose pentru a oferi consumatorilor produsul suprem: un vin bun, facut din struguri locali, la un pret rezonabil si disponibil oriunde in tara!