Sony lansează LinkBuds, un nou standard în domeniul căștilor in-ear

Sony face mai simplă decât oricând integrarea pieselor favorite în lumea din jurul utilizatorilor, permițându-le în același timp să rămână conectați, printr-o varietate de funcții inteligente.

LinkBuds sunt foarte ușor de folosit, dar cu funcții avansate. De exemplu, datorită Wide Area Tap toate comenzile sunt la îndemână. Prin atingerea dublă sau triplă în dreptul oricăreia dintre urechi utilizatorii pot ajusta redarea în funcție de preferințe, nefiind necesară atingerea efectivă a căștilor.

LinkBuds_W_case_open2-Large

LinkBuds sunt mereu acolo, indiferent de locația în care se află utilizatorii, chiar și atunci când au mâinile ocupate. Cu funcția Speak-to-Chat, aceștia pot întrerupe automat muzica imediat ce încep o conversație cu cineva. După încheierea dialogului, muzica este redată automat, astfel încât utilizatorii nu mai sunt nevoiți să efectueze nicio comandă. LinkBuds vin, de asemenea, cu hands-free, astfel încât utilizatorii să poată obține informații, să se poată conecta cu prietenii, seta remindere și multe altele prin activarea asistentului vocal preferat, doar rostind „OK Google” sau „Alexa”.

220113_Sony_Shot_01_Gym_0145

Asociere Bluetooth rapidă cu funcția Fast & Swift Pair

LinkBuds suportă noua funcție extrem de utilă Fast Pair, dezvoltată de Google, astfel că utilizatorii pot să-și conecteze căștile cu dispozitivele Android fără efort. De asemenea, aceștia pot identifica locul în care și-au lăsat căștile. Swift Pair face mai rapidă și ușoară și asocierea căștilor LinkBuds cu laptopul, computerul sau tableta cu Windows 11 sau Windows 10.

220113_Sony_Shot_02_Bus_0520

Pentru prima dată, utilizatorii pot scoate căștile din carcasă și apoi va apărea automat o fereastră pop-up. Deci, indiferent de locul în care se află, aceștia se pot conecta cu ușurință.

LinkBuds_W_case-Large

Acces rapid la muzica preferată

Cu funcția Quick Access, utilizatorii pot configura LinkBuds pentru a relua redarea din Spotify cu doar câteva atingeri – fără a fi nevoiți să atingă smartphone-ul.

Explorați împrejurimile și bucurați-vă de o experiență mai bogată, cu Microsoft Soundscape
LinkBuds oferă capabilități îmbunătățite integrate cu Microsoft Soundscape. Design-ul lor open ear le permite utilizatorilor să audă semnalizatoare audio și semnalele sonore instalate pe clădiri sau în intersecții, captând atmosfera naturală a mediului înconjurător. Senzorii de poziționare/giroscopici din interiorul căștilor pot detecta direcția capului și le permit utilizatorilor să audă sunetul de la o anumită destinație, fără a utiliza telefonul.

 LinkBuds_G_front-Large

Sustenabilitatea contează pentru Sony

Căștile LinkBuds au fost proiectate de Sony nu doar pentru a fi elegante, ci și cu grijă față de mediul înconjurător. Aceste căști unice și carcasa lor de încărcare sunt fabricate din materiale plastice reciclate, iar ambalajul nu conține plastic.

Partenerul perfect în fiecare zi

LinkBuds sunt perfecte pentru utilizarea zilnică. Datorită rezistenței la umiditate IPX4, stropii de apă și transpirația nu vor împiedica redarea melodiilor preferate. De asemenea, utilizatorii se pot bucura de 5.5 ore de autonomie a căștilor și de încă 12 ore  folosind carcasa de încărcare elegantă și compactă. Chiar și atunci când lucrurile se desfășoară rapid, o încărcare de doar 10 minute oferă o autonomie a bateriei căștilor de 90 de minute de redare.

LinkBuds_W_wearing-Large

Lăsați-vă captivați de sunet

LinkBuds sunt dotate, de asemenea, cu 360 Reality Audio, astfel că muzica se poate simți la fel de real precum în primele rânduri de la un concert live sau la studioul de înregistrare, alături de artistul preferat.

Mesajele partenerilor Sony

Căștile LinkBuds, care interconectează lumea online cu cea offline, vor continua să ofere diverse servicii pentru experiențe audio noi și îmbunătățite. Iată câteva mesaje de la unii dintre partenerii strategici ai Sony:

„Microsoft Soundscape este o tehnologie audio, care exemplifică misiunea noastră de a oferi fiecărei persoane modalitatea de a ajunge la următorul nivel”, a transmis Peter Lee, CVP Microsoft Research & Incubations. „În colaborarea noastră cu Sony pentru a integra Soundscape cu LinkBuds, am constatat că designul inteligent al căștilor îmbunătățește experiența sunetului pentru a le permite oamenilor să fie mai conștienți de mediul înconjurător și să aibă mai multă încredere să se deplaseze, totul în timp ce se bucură de o adevărată experiență heads-up și hands-free. Acesta este doar începutul și suntem încântați de relația noastră continuă cu Sony și de modul în care tehnologiile noastre complementare adaugă valoare vieții personale și profesionale a oamenilor.”

220113_Sony_Shot_03_Runner_0661_Black (1)

„Produsele noastre — Ingress, Pokémon GO și Pikmin Bloom — utilizează realitatea augmentată și gameplay-ul din lumea reală pentru a inspira distracție și încântare comunității noastre. Sunetul este o parte importantă a oricărei experiențe de divertisment, în special a celor în care utilizatorii pot explora împrejurimile. De aceea suntem foarte încântați să colaborăm cu Sony pentru lansarea căștilor LinkBuds pentru a oferi comunității noastre experiențe audio realiste și imersive”, a transmis și Archit Bhargava, Director Product Marketing, Niantic, Inc.

220113_Sony_Shot_05_Bike_0876 (1)

„La Spotify, lucrăm întotdeauna pentru a crea cea mai bună și mai fluidă experiență de audiție pentru fiecare moment”, spune Sten Garmark, VP Consumer Experience la Spotify. „Împreună cu Sony, suntem încântați de sosirea Spotify Tap pe noile LinkBuds, permițându-le ascultătorilor să se bucure direct de muzică sau de o nouă experiență – totul prin comenzi tactile foarte simple.”

Pentru a viziona anunțul video dedicat LinkBuds, vă rugăm accesați: https://youtu.be/SaUuj6RTQig 

Preț și Disponibilitate

LinkBuds vor fi disponibile în două variante de culoare, Gri și Alb, începând cu luna februarie 2022, la un preț aproximativ de 890 de lei.

Despre Sony Corporation

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile. Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/.

VTEX: TETRIX este recunoscut de Guinness World Records ca fiind cel mai mare concurs dedicat studiilor de business

Concursul promovat de VTEX își propune să inspire studenții să urmeze o carieră în mediul digital și să își dezvolte cunoștințele de business.

București, 15 februarie 2022 – Concursul universitar TETRIX, promovat de VTEX,  a fost recunoscut recent de către Guinness World Records (GWR) ca fiind cel mai mare concurs dedicat studiilor de business, înregistrând un număr de participări record în 2021. Desfășurată în perioada aprilie-octombrie, cea de-a treia ediție a avut peste 154.000 de participanți din 84 de țări, iar dintre aceștia, 67.972 de participanți au încheiat prima etapă de testare. Etapele finale au fost organizate în Brazilia, bucurându-se de un număr de 24 de finaliști de 8 naționalități diferite, creând astfel un mediu social diversificat, prin multitudinea de etnii și culturi.

Competiția își propune să inspire tinerele talente să afle mai multe despre comerțul digital și să le ofere diferite oportunități de carieră. Concursul a constat în 100 de întrebări și a fost împărțit în 5 etape. Câștigătoarea anului 2021, studenta din Chile Francisca Avaria, a primit drept premiu o excursie pe cinci continente, pentru a vizita mari companii de tehnologie și pentru a participa la cursuri despre tehnologie și transformare digitală. Nívea Virgolino, din Brazilia, a ocupat cea de-a doua poziție, iar Nikita Machigani, din India, pe cea de-a treia. Merită menționat faptul că, în această ediție, femeile au reprezentat peste 64% dintre participanți.

TETRIX (3)

„Cu patru ani în urmă, când am lansat TETRIX ca program educațional care își propunea să încurajeze tinerele talente să urmeze o carieră în mediul digital, nu știam ce urma să realizăm. Acum suntem onorați să fim recunoscuți oficial de Guinness World Records drept cel mai mare concurs dedicat studiilor de business. Știm cât de important este să încurajăm aceste talente, pentru că industria digitală poate aduce echilibru într-o lume dezechilibrată și, de asemenea, poate contribui la dezvoltarea comunităților”, susține Mariano Gomide de Faria, fondator și co-CEO VTEX.

„Suntem mândri că putem contribui la pregătirea studenților care își doresc o carieră în mediul digital. Succesul competiției TETRIX demonstrează interesul tinerilor din întreaga lume pentru joburile viitorului și importanța unui astfel de program care să ducă la accelerarea transformării digitale”, declară Cristi Movilă, Eastern Europe General Manager & EMEA Sales VP în cadrul VTEX.

TETRIX (2)

Promovat de VTEX, o platformă enterprise de comerț digital destinată brandurilor și retailerilor, și sponsorizat de ACCT, AWS, Ecomsur, Elo, FGV-EAESP și Vinneren, concursul încurajează ecosistemul digital, dezvoltând astfel o rețea valoroasă a talentelor pregătite pentru viitor. De asemenea, companiile respective au acces direct la participanții care se fac remarcați, în vederea unor viitoare angajări.

Înscrierile pentru concursul din anul 2022 au început acum pe tetrixchallenge.com.

TETRIX (1)

Despre VTEX

VTEX (NYSE: VTEX) furnizează o platformă enterprise de comerț digital. Platforma noastră le permite brandurilor și retailerilor să realizeze un time-to-market mai rapid, să ajungă la clienții din oricare canal și să descopere noi arii pentru dezvoltare. VTEX a fost înființată în Brazilia, iar acum se extinde la nivel global, fiind lideri în accelerarea transformării comerțului digital din America Latină. Platforma VTEX este concepută în conformitate cu standarde și funcționalități de tip enterprise-level, peste 2000 de clienți cu peste 2500 de magazine active în 32 de țări având încredere în noi pentru a-i conecta cu clienții lor*.

*Date pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 decembrie 2020.

PayU lansează o nouă modalitate de finanțare a cumpărăturilor online, pe platforma eMAG

Clienții beneficiază acum de opțiuni suplimentare de plată și comoditate

 

  • Noile opțiuni de plată pentru achiziții online rapide și ușoare cu cardul salvat: Cumperi acum, plătești mai târziu (BNPL) – cumperi acum, plătești în 30 de zile fără costuri suplimentare; SLICE IT – cumperi acum, plătești în patru rate.

PayU, furnizor de servicii de plată online și fintech pe piețele emergente cu creștere accelerată, a anunțat astăzi că o nouă soluție inovatoare de plată prin creditare, dezvoltată de PayU, este disponibilă pentru cumpărătorii români. Retailerul online eMAG este primul partener care oferă clienților săi posibilitatea fie de a amâna o plată, fie de a plăti în patru rate, pentru toate categoriile de produse atât din oferta proprie, cât și pentru produsele vândute de comercianții activi pe eMAG Marketplace.

Soluția PayU de plată prin creditare este disponibilă pentru cumpărători în două opțiuni separate: Cumperi acum, plătești mai târziu (BNPL – Buy now, Pay later), în care cumpărătorul amână plata cu 30 de zile fără costuri suplimentare și plata în patru rate lunare (SLICE IT), prima rată fiind plătită la data efectuării tranzacției, iar restul pe o perioadă de trei luni calendaristice de la aceasta.

PayU lanseaza o noua modalitate de finantare a cumparaturilor online

Metodele de plată sunt disponibile momentan în versiune Beta pentru clienții eMAG care au un istoric de tranzacționare și plată.

Pentru a beneficia de această soluție de plată, clienții trebuie să-și salveze cardul în contul lor eMAG și să opteze pentru una dintre noile metode de plată în momentul finalizării achiziției.

Până la finalul acestui an, PayU își propune să ofere aceste metode de plată pentru toți clienții eMAG interesați, printr-un proces simplu de înrolare și aprobare ce necesită un minim de informații din partea lor. PayU plănuiește să ofere această soluție de plată prin creditare tuturor partenerilor săi din România, odată ce va finaliza implementarea proiectului pilot cu eMAG.

„Focusul PayU a fost întotdeauna de a pune la dispoziția comercianților și clienților acestora metode de plată multiple, astfel încât să deservească nevoia de a avea mai multe opțiuni pentru finalizarea unei achiziții în mediul online. În contextul în care numărul de consumatori online este în continuă creștere, ajungând în 2021 la 9 milioane de români1, lansarea unei noi soluții de plată care implică și creditare este un pas firesc pentru PayU. Prin cele două opțiuni de plată cu creditare, pe care le oferim prin platforma eMAG,  ne propunem să facilităm accesul la cumpărături online simple, rapide și sigure pentru toți românii care nu au posibilități imediate, încurajând astfel, încă o dată, comerțul electronic local”, a declarat Elena Gheorghe, Country Manager PayU România.

Noua soluție de plată prin creditare lansată de PayU oferă cumpărătorilor online acces mai facil la finanțare și autonomie în ceea ce privește modul în care plătesc, făcând procesul de achiziție mai accesibil pentru aceștia și îmbunătățind puterea de cumpărare.

„Credem că oferta de creditare PayU va transforma viața cumpărătorilor români. Accesibilitatea mai mare la fonduri le va oferi multora confortul de a ști că pot cumpăra ceea ce doresc, atunci când doresc. eMAG a fost partenerul ales pentru faza de pilot, datorită competențelor în zona de tehnologie, a deschiderii de a testa și a dorinței de oferi clienților servicii noi. Este o platformă de încredere, care are ani de experiență în spațiul de retail și așteptăm cu nerăbdare să vedem soluțiile de plată prin creditare PayU încurajând și mai mult creșterea acesteia”, a declarat Martyna Szczepaniak, Head of Consumer Credit, PayU EMEA.

„Cu toții am experimentat, la un moment dat, situații în care aveam mare nevoie de ceva, dar nu aveam destui bani. Sunt sigur că ne amintim cât de frustrant poate fi acest lucru. Cu oferta de creditare PayU, clienții eMAG nu trebuie să mai aștepte, deoarece acum pot cumpăra orice și oricând doresc și pot rambursa ratele într-un mod transparent și convenabil”, a declarat Tudor Manea, CEO eMAG.

Despre PayU

PayU este divizia fintech și plăți online a Prosus, un grup global din domeniul online și unul dintre cei mai mari investitori în tehnologie din lume. PayU este principalul furnizor de servicii de plată online în 50 de piețe cu creștere accelerată, preocupat de crearea de servicii financiare de ultimă oră adaptate nevoilor a peste 450.000 de comercianți și milioane de consumatori. Dedicat dezvoltării oamenilor prin intermediul serviciilor financiare și creării unei lumi fără frontiere financiare, în care toată lumea poate prospera, PayU este unul dintre cei mai mari jucători din zona fintech, cu investiții în valoare totală de peste 1 miliard de dolari până în prezent.

În calitate de furnizor de servicii de plată online, implementează peste 400 de metode de plată și platforme certificate PCI pentru a procesa aproximativ 3,2 milioane de plăți în fiecare zi. De asemenea, compania este specializată în produse inovatoare pentru consumatori și întreprinderi mici mijlocii, care îmbunătățesc accesul la servicii bancare și de credit pe piețele care nu sunt deservite de furnizorii tradiționali de servicii financiare.

În 2017, PayU a dezvoltat, LazyPay în India, o platformă alternativă de creditare care oferă soluții de plată prin creditare cum ar fi Small Ticket Credit (Cumperi acum, plătești mai târziu), împrumuturi bazate pe aplicații (împrumuturi personale instant) și credit la punctul de vânzare (Merchant EMI). LazyPay – Cumperi acum, plătești mai târziu – este în prezent live la peste 100 de comercianți precum Byju’s, Swiggy, Flipkart, Makemytrip, Dunzo, Vodafone, Zomato, Bookmyshow, Oyo, Tata Sky și mulți alții.

Mai multe informații puteți găsi la: https://corporate.payu.com/

Thoughtworks a intrat pentru prima dată în Top 25 Brand Finance Report al celor mai puternice branduri de servicii IT

Thoughtworks (NASDAQ: TWKS), o companie globală de consultanță în tehnologie care integrează strategia, designul și ingineria pentru a stimula inovația digitală, a anunțat că a fost selectată pentru prima dată în raportul Brand Finance al celor mai valoroase și mai puternice 25 de branduri de servicii IT la nivel global. În fiecare an, Brand Finance, liderul mondial în consultanță de evaluare de brand, testează 5.000 dintre cele mai mari nume din industrie și publică aproape 100 de rapoarte, clasificând branduri din toate sectoarele și țările. Primele 25 cele mai valoroase și mai puternice business-uri din zona de servicii IT din lume sunt incluse în ediția anuală Brand Finance IT Services 25 2022.

“După un an excelent, Thoughtworks a intrat pentru prima dată în raportul Brand Finance IT Services 25 din 2022. Două momente cheie ale anului 2021 au fost anunțarea IPO-ului lor și relansarea cu succes a logo-ului, identității vizuale și poziționării companiei. Noul lor slogan, “Delivering Extraordinary Impact Together”, exprimă foarte clar valorile organizației, al cărui scop este  să fie o companie creativă, polivalentă, orientată spre viitor și modernă”, a declarat David Haigh, Președinte și CEO al Brand Finance.

Serban Tir, director regional Thoughtworks Romania

Compania a intrat în Top cu o valoare a brandului de 788 de milioane de dolari. În afară de calcularea valorii brandului, Brand Finance determină, de asemenea, puterea relativă a brandurilor printr-un mix echilibrat de indicatori care evaluează investițiile de marketing, valoarea acțiunilor și performanța afacerii.

“Suntem mândri să primim această recunoaștere globală care confirmă faptul că, într-un an marcat de o expansiune orizontală solidă, care a inclus achiziționarea Gemini Solutions și Fourkind, Thoughtworks a reușit, de asemenea, să se diversifice și pe verticală, și  să intre  în Top 25 al raportului Brand Finance IT Services 2022. Sărbătorim această realizare alături de partenerii și colegii noștri care ne-au ajutat să creăm un impact pozitiv în societate prin excelență tehnologică și proiecte remarcabile, la nivel global și local”, a declarat Șerban Țîr, director general, Thoughtworks România.

 Serban Tir - Thoughtworks

Thoughtworks a intrat pe piața locală anul trecut, prin achiziționarea companiei românești Gemini Solutions. Compania are birouri în București, Cluj și Iași și o echipă de peste 200 de angajați. Talentele noastre locale sunt cel mai valoros atu al nostru,  capabilitățile lor de consultanță premium permițându-ne să obținem realizări extraordinare împreună cu clienții noștri.

Surse suplimentare:

Despre Thoughtworks

Thoughtworks este o companie de consultanță globală în tehnologie care integrează strategia, designul și ingineria pentru a stimula inovația digitală. Suntem peste 10.000 de oameni în 48 de birouri din 17 țări. În ultimii peste 25 de ani, am avut un impact extraordinar împreună cu clienții noștri, ajutându-i să rezolve probleme complexe de afaceri folosind tehnologia ca factor diferențiator.

AMD achiziționează Xilinx, devenind lider în segmentul de High-Computing

Astăzi, AMD a anunțat că a finalizat achiziția Xilinx, punând bazele liderului calcului de înaltă performanță și adaptiv. Achiziția este oficial cea mai mare din istoria semiconductorilor și reunește doi lideri din industrie cu portofolii de produse complementare, clienți și expertiză pe piață.

Business-ul  Xilinx va deveni „Adaptive and Embedded Computing Group (AECG)”, condus de fostul CEO Xilinx Victor Peng. AECG va rămâne concentrat pe managementul FPGA și SoC oferind cele mai bune produse și servicii pentru piețele sale principale.

CEO-ul AMD, Lisa Su, a declarat: „Achiziția Xilinx reunește un set extrem de complementar de produse, clienți și piețe combinate cu IP diferențiat pentru a crea liderul de înaltă performanță și adaptiv al industriei de procesare. Xilinx oferă FPGA-uri, SoC-uri adaptive, motoare AI și expertiză în software. Toate acestea oferă șansa companiei AMD să ofere cel mai puternic portofoliu de soluții de calcul adaptive și de înaltă performanță din industrie și să genereze o cotă mai mare din oportunitatea de piață de aproximativ 135 de miliarde de dolari pe care o vedem în întreaga industrie.”

imgg

Mario Silveira, corporate vice president AMD EMEA, a declarat: „Această zi este importantă pentru AMD în EMEA, pe măsură ce ne unim forțele cu Xilinx, creionăm viitorul lider al industriei de calcul adaptiv și de înaltă performanță. AMD are acum cel mai larg portofoliu de produse din industrie de calcul, grafică și produse SoC adaptive. Suntem încântați de oportunitățile incredibile care ne stau în fața pentru a deservi mai bine clienții bazat pe un set extins de piețe diverse, cum ar fi comunicațiile, industria auto și industria ca întreg ansamblu, care sunt coloana vertebrală a economiilor din țările din regiunea EMEA.”

Achiziția oferă multiple beneficii, printre care:

  1. Creșterea TAM-ului AMD de la 80 miliarde USD la 135 miliarde USD, extinderea bazei de clienți AMD și prezența AMD pe noi piețe: Parteneriatele strategice ale Xilinx în domeniile: comunicații fixe și wireless, auto, industriale și de testare, aerospațiale și apărare, difuzare, măsurare și emulare și piețele de consum completează parteneriatele AMD pe piețele PC-urilor și centrelor de date.
  2. Furnizarea de soluții AMD la scară largă pentru cercetare și dezvoltare: Oferirea capacități suplimentare în dezvoltarea tehnologiei avansate, precum: AI și arhitecturi specifice domeniului pentru cele mai bune platforme software, tehnologia de stivuire și ambalare a matrițelor.
  3. Consolidarea segmentului financiar: Oferă mai multe fluxuri de venituri datorită prezenței pe noi piețe finale, menținând în același timp creșterea AMD și poziția de lider în industrie.

Ericsson ocupă primul loc în clasamentul Total Year Review pentru anul 2021

Clasamentul este realizat de compania Mobile Experts în rândul jucătorilor de pe piața soluțiilor pentru rețelele RAN

Compania Ericsson ocupă primul loc în clasamentul Total Year Review pentru anul 2021, arată firma de analiză de piață Mobile Experts. Potrivit raportului citat (care ilustrează atât evoluția pieței, cât și trendurile anticipate pentru următorii cinci ani), creșterea înregistrată de Ericsson în ceea ce privește livrarea de soluții de tehnologie 5G pe piața din Statele Unite ale Americii a contribuit la clasarea sa în fruntea jucătorilor de pe piața soluțiilor pentru rețelele RAN (Radio Access Network – Rețele de Acces Radio), anul trecut.

Huawei, care a ajuns de pe prima poziție pe locul al treilea – după Nokia care ocupă, în prezent, locul al doilea – a pierdut anul trecut aproximativ 4 miliarde de dolari, pe fondul producției insuficiente de stații de bază de mare capacitate care utilizează tehnologia TDD (TDD este o tehnologie utilizată pentru a maximiza lățimea de bandă disponibilă). Activitatea companiei a fost afectată și de sancțiunile impuse de Guvernul Statelor Unite ale Americii, iar acest lucru a făcut ca Huawei să rămână în urma competitorilor săi.

Screenshot 2022-02-14 160828

“Suntem foarte atenți în ceea ce privește estimările pe care le facem și analizăm date care provin din peste 100 de surse, nu doar informațiile pe care le primim de la producătorii de echipamente. Această abordare funcționează, astfel că, de mai bine de 10 ani, echipa noastră realizează unele dintre cele mai exacte și detaliate analize de pe piață”, a declarat Joe Madden, Chief Analyst în cadrul Mobile Experts. “De-a lungul timpului, am dezvoltat relații cu furnizorii, cu operatorii și cu vendorii de echipamente care ne oferă date pentru o abordare complexă în ceea ce privește analiza veniturilor din sectorul rețelelor mobile”.

Analiza realizată de Mobile Experts arată că piața soluțiilor pentru rețelele RAN avansează cu o rată de creștere anuală compusă (Cumulative Annualized Growth Rate – CAGR) de 3%, înregistrând un avans de 25%-35% pe segmentele de software și unde milimetrice din rețea. Firma de cercetare de piață este recunoscută pentru realizarea unora dintre cele mai exacte rapoarte, acest raport având la bază date și informații pe care analiștii le colectează de mai bine de un deceniu.

“După 30 de ani de fluctuații, piața de soluții pentru rețelele RAN se află la apogeu, în mare parte datorită implementării rețelelor 5G. În următorii ani, ne așteptăm ca întreprinderile private să genereze noi fluxuri de venit, care să compenseze scăderea înregistrată pe segmentul furnizorilor de servicii de comunicații; mai exact, piața soluțiilor LTE/5G va crește cu 19%, depășind 4 miliarde de dolari în 2026. Drept urmare, în următorii ani piața de soluții pentru rețelele RAN, în ansamblul său, va rămâne pe această linie, cu o posibilitate de creștere pe termen lung”, a mai precizat Joe Madden.

Raportul citat oferă o imagine de ansamblu asupra pieței soluțiilor pentru rețelele RAN și include estimări ale cifrei de afaceri, pe anul 2021, pentru vendorii care se situează pe primele 25 de poziții în piață. Mai multe informații sunt disponibile aici.

Telekom Romania Mobile devine rețeaua 100% nelimitată pentru utilizatorii de cartele prepaid

Urmându-și promisiunea “Mobil așa cum vrei. Simplu și corect”, făcută clienților în luna noiembrie, Telekom Romania Mobile anunță o nouă surpriză pentru sezonul iubirii, destinată de această dată utilizatorilor de cartele preplătite, care își doresc să fie conectați nelimitat cu cei pe care îi iubesc.

Astfel, în perioada 14 februarie – 31 martie, rețeaua Telekom Mobile devine 100% nelimitată pentru toți clienții prepaid, cât timp au activă orice opțiune cu beneficii, fie că sunt deja utilizatori ai serviciilor preplătite, fie că aleg acum cartela Telekom. Aceștia vor primi automat bonus beneficii nelimitate – internet, minute și SMS-uri naționale – fără nicio obligație și fără niciun cost suplimentar, ca să își poată exprima nelimitat emoțiile și sentimentele.

Telekom Mobile Spring_Prepaid

Astfel, Telekom Mobile își reafirmă angajamentul de a oferi clienților existenți aceleași beneficii ca și celor noi, inclusiv pentru utilizatorii de cartele prepaid.

“În această perioadă în care sărbătorim dragostea, ne bucurăm să anunțăm o nouă surpriză, de această dată pentru clienții de cartele preplătite, care vor primi automat beneficii nelimitate, până pe 31 martie, pentru a-și putea împărtăși iubirea fără limite. Continuăm astfel eforturile de a îmbunătăți experiența clienților noștri și de a le oferi soluții de comunicare simple, fără griji, și fără costuri suplimentare”, a declarat Andreea Cramer, Chief Commercial Officer, Telekom Romania Mobile Communications S.A.

Pentru a reîncărca o cartelă și pentru a activa oricare dintre opțiunile cu beneficii, utilizatorii de servicii preplătite Telekom Mobile au la dispoziție mai multe modalități: prin reîncărcarea de pe un abonament, online pe mobile.telekom.ro (prin autentificarea în contul MyAccount, secțiunea Reîncărcare, cu card bancar sau cod de reîncărcare), cu ajutorul unei cartele valorice (din orice magazin Telekom Romania Mobile sau reprezentant autorizat), prin reîncărcare electronică sau direct în orice magazin Telekom Mobile.

Telekom Mobile va continua eforturile de a le oferi românilor servicii mobile așa cum își doresc, simple și corecte, având ca prioritate dorințele, așteptările și opiniile acestora, și căutând cele mai bune soluții pentru a le satisface.

***

Despre:

Parte a Deutsche Telekom Group, Telekom Romania Mobile Communications furnizează, începând cu data de 1 octombrie 2021, servicii de telecomunicații mobile, după ce operațiunile fixe (internet fix, telefonie și TV) au fost separate într-o altă companie.

Telekom Mobile le mulțumește tuturor românilor care îi folosesc serviciile, așa cum vor!

Conceput să reziste și mai mult: Nokia G11 și G21 combat anxietatea încărcării telefonului și au de două ori mai multe actualizări de securitate[ Începând de la lansarea globală, Nokia G11 primește 36 de actualizări de securitate în total. Alte smartphone-uri din aceeași categorie de preț primesc, în medie, până la 16 actualizări de securitate pe parcursul ciclului lor de viață.

  • Love it: o durată de viață a bateriei de până la trei zile și noul mod Super Battery Saver dezvoltat de către HMD Global vă oferă o mai bună longevitate a bateriei față de soluția standard Android
  • Trust it: De două ori mai multe actualizări de securitate decât concurența pentru a ajuta la protejarea datelor importante, plus acces gratuit la ExpressVPN timp de 30 de zile pentru siguranță suplimentară
  • Keep it: Dezvăluirea noului design de telefon Nokia pentru 2022, dând tonul pentru un nou val de dispozitive fiabile și durabile pentru acest an

 

București, 14 februarie 2022 – HMD Global, compania care deține licența Nokia pentru telefoane, anunță astăzi două noi terminale din seria G, Nokia G11 și Nokia G21. Telefoanele clasice Nokia erau faimoase pentru longevitatea bateriei, iar noile smartphone-uri accesibile Android nu fac excepție de la regulă, cu o impresionantă autonomie a bateriei de până la trei zile și noul mod Super Battery Saver, dar și pentru actualizările de securitate fruntașe în clasa lor de dispozitive.

Nokia Go Earbuds 2 Pro

„Continuăm să ridicăm ștacheta în segmentul mid-range, oferind tehnologie accesibilă, sigură și competitivă pentru toți. Sunt încântat să dezvălui doi noi eroi din seria noastră G, Nokia G11 și Nokia G21. Cele două dispozitive simbolizează durabilitatea și durata de viață a bateriei pentru care telefoanele Nokia au devenit celebre cu toți acești ani în urmă. Acest lucru, combinat cu cele mai bune software-uri Android și cu mai multe actualizări de securitate decât concurența din această categorie de preț, ne consolidează viziunea pentru 2022 și mai departe – în timp ce continuăm să construim telefoane care durează mai mult”, a declarat Florian Seiche, CEO HMD Global.

 Nokia Wireless Headphones

Protecție de neegalat pentru tehnologia mobilă care durează mai mult

De două ori mai multe actualizări de securitate decât concurența pentru a ajuta la păstrarea datelor importante protejate – Nokia G11 și Nokia G21 vor funcționa perfect în fundal pentru a vă proteja, astfel încât să vă puteți desfășura ziua fără griji.

Introducerea modului Mask pentru smartphone-urile la prețuri accesibile – disponibilă pentru prima dată pentru seria G, se asigură că fluiditatea deblocării faciale nu este niciodată întreruptă. Păstrați-vă datele în siguranță cu sau fără mască de protecție. Terminalul este de asemenea pregătit pentru Android 12, astfel încât să aveți mereu acces la cele mai noi funcții și un smartphone pe care îl puteți păstra mai mult timp. 

Sprijinit de parteneri lideri în industrie pentru experiențe de cea mai bună calitate, Nokia G11 și Nokia G21 sunt preîncărcate cu Spotify și ExpressVPN. Spotify oferă, de asemenea, posesorilor de smartphone-uri Nokia acces la 70 de milioane de melodii și 3,2 milioane de podcasturi. Pentru confidențialitate sporită și mai multă liniște sufletească, ExpressVPN este acum disponibil pe toate noile smartphone-uri Nokia cu o perioadă de încercare gratuită de 30 de zile.

Nokia Go Earbuds 2+

Autonomie de lungă durată a bateriei, astfel încât să puteți rămâne conectat toată ziua

Durata de viață impresionantă a bateriei, de până la trei zile, este perfectă pentru cei care vor să-și desfășoare ziua fără să-și facă griji cu privire la autonomia rămasă. Indiferent dacă este vorba de imortalizarea unor amintiri cu familia sau urmărirea emisiunilor preferate, siguranța că puteți rămâne conectat toată ziua este simplă cu noile Nokia G11 și Nokia G21.

Activați noul mod Super Battery Saver pentru a prelungi și mai mult durata de viață a bateriei – puteți chiar alege unde se realizează exact economiile de energie, astfel încât să puteți accesa în continuare funcțiile cheie necesare. Nokia G11 și Nokia G21 permit, de asemenea, activarea acestei funcții în orice moment.

Răspuns rapid pentru o productivitate crescută

Deblocând puterea de 90Hz pentru prima dată în seria G, rata de refresh îmbunătățită face ca derularea și scrierea să fie și mai fluide, iar fotografiile arată mai clare.

 

Fotografii uluitoare cu Nokia G21

Camerele versatile cu lentile triple vor echipa pe oricine cu tot ce au nevoie pentru a crea fotografii cu aspect profesional, oferind detalii frumoase chiar si in cadrele mai întunecate. Pentru camera din față, inteligența AI asigură că selfie-urile tale de seară vor avea luminozitatea și claritatea potrivită. De asemenea, cu AI Super Resolution, noile telefoane cresc calitatea zoom-ului fotografiilor tale pentru un rezultat izbitor.

 

Design nou, aceeași durabilitate finlandeză

Prezentând un design complet nou, Nokia G11 și Nokia G21 sunt mai subțiri și mai ergonomice. Fabricat din policarbonat dur, noul design onorează durabilitatea și excelența nordică la care te-ai aștepta de la un telefon Nokia, aducând în același timp un aspect reîmprospătat gamei.

Pentru mai multă liniște sufletească, husa transparentă este disponibilă pentru ambele telefoane și va arăta frumusețea telefonului tău. Este realizat din materiale reciclate și poate fi, desigur, reciclat după utilizare.

 

Găsește-ți partenerul audio ideal

Pentru a oferi opțiunea de a alege, cele mai noi căști vin în versiuni cu cablu și wireless. Construite pentru confort, căștile Nokia wireless și căștile Nokia cu cablu oferă un bas extra puternic datorită driverelor de 40mm de înaltă calitate. Designul deosebit de ușor oferă o amortizare moale deasupra urechii și un braț pliabil pentru un plus de confort și simplitate. Apelarea ușoară, fără mâini și asistența inteligentă a asistentului vocal asigură o experiență perfectă, indiferent dacă lucrați sau ascultați melodiile preferate.

Dacă wireless este calea pe care o alegeți, fiți sigur că noile căști Nokia fără cablu vor ține pasul cu planurile Dvs. – bucurați-vă de până la 62 de ore de ascultare neîntreruptă cu o singură încărcare.

Oferind un sunet clar și un design confortabil la o valoare ultra-ridicată, noile căști Nokia Go Earbuds2 + sunt cu adevărat wireless și sunt dotate cu Environmental Noise Cancellation (ENC), care elimină zgomotul de fond pentru o claritate excelentă a vocii în apeluri. Evaluarea IPX4 înseamnă că sunt rezistente la transpirație și stropire – în combinație cu timpul de joacă de 24 de ore, te vor ajuta chiar și în cele mai ploioase zile. Vine cu un touch pad simplu pentru controlul sunetului și Fast Pair, astfel încât să vă puteți conecta instantaneu la dispozitivul Android.

Faceți un pas mai departe cu noile Nokia Go Earbuds2 Pro – având latență redusă pentru jocuri și modul video, vă puteți bucura de zero întârziere a redării audio pentru o experiență multimedia captivantă.

 

Preț și disponibilitate

 

  • Nokia G21 va fi disponibil în România începând din prima jumătate a lunii martie în culorile Nordic Blue (bleumarin) și Dusk (gri închis) în varianta de 4/64 GB, începând cu prețul de 799 RON
  • Nokia G11 va fi disponibil în România începând din prima jumătate a lunii martie în culorile Charcoal (gri închis/negru) și Ice (alb/albastru) în varianta de 3/32 GB începând cu prețul de 699 RON
  • Căștile Nokia Go Earbuds2 Pro vor fi disponibile pentru cumpărare începând din prima jumătate a lunii martie în culorile alb-negru
  • Căștile Nokia Go Earbuds2+ vor fi disponibile pentru cumpărare începând din prima jumătate a lunii martie în culorile alb-negru
  • Căștile Nokia cu cablu vor fi disponibile pentru cumpărare începând din prima jumătate a lunii martie în culorile alb-negru
  • Căștile Nokia fără cablu vor fi disponibile pentru cumpărare începând din prima jumătate a lunii martie în culorile alb-negru
  • Husa transparentă Nokia G11 va fi disponibilă din prima jumătate a lunii martie pe Nokia.com
  • Husa transparentă Nokia G21 va fi disponibilă din prima jumătate a lunii martie pe Nokia.com

Despre HMD Global

HMD Global Oy („HMD”), cu sediul în Espoo, Finlanda, este producătorul telefoanelor Nokia și serviciilor HMD. Misiunea HMD este de a oferi creativitate accesibilă pentru oricine. HMD creează și furnizează o gamă de smartphone-uri și telefoane clasice, având un portofoliu tot mai extins de servicii inovatoare. Dedicat securității, durabilității și calității, HMD deține licența exclusivă a brand-ului Nokia pentru telefoane, tablete și accesorii. Pentru mai multe informații, accesați www.hmdglobal.com.

Nokia este marcă înregistrată a Nokia Corporation. Toate specificațiile, caracteristicile și alte informații despre produse furnizate pot fi modificate fără notificare prealabilă. Ofertele pot fi varia. Verificați disponibilitatea locală.

McDonald’s și Elefant.ro încurajează lectura prin „Cuvinte Magice”, o campanie inedită derulată la nivel național, cu ocazia Zilei Naționale a Lecturii

Pe 15 februarie, de Ziua Națională a Lecturii, 2.500 de vouchere McDonald’s

vor fi ascunse printre primele 2.500 de comenzi de carte lansate pe site-ul Elefant.ro

 

 

București, 11 februarie 2022  McDonald’s România și Elefant.ro celebrează Ziua Națională a Lecturii prin Campania „Cuvinte magice”, o inițiativă de promovare și încurajare a lecturii. Campania se desfășoară la nivel național, cu scopul de a recompensa cititorii pasionați și de a motiva lectura în rândul cititorilor ocazionali. Astfel, „Cuvinte magice”, inițiativa McDonald’s în colaborare cu Elefant.ro, vine cu o surpriză gustoasă: 2.500 de vouchere constând în produse din meniul McDonald’s vor fi ascunse de Elefant.ro printre paginile cărților comandate pe data de 15 februarie.

„Lectura este o activitate pe care o susținem constant, prin programele pe care le derulăm pentru clienți, cum este Happy Meal Reader, prin care am introdus cărți cu povești în meniul Happy Meal. De aceea, pentru noi, Ziua Națională a Lecturii a fost o oportunitate de a duce această susținere la nivel național, în rândul comunităților de clienți McDonald’s din toată țara. Iar campania pe care o derulăm alături de Elefant.ro este modul nostru de a recompensa cititorii pasionați., a declarat Elena Goți, Manager de Comunicare Premier Restaurants România.

Mecanismul campaniei „Cuvinte magice” este unul simplu. Primele 2.500 de comenzi de carte lansate pe website-ul Elefant.ro pe data de 15 februarie vor include un voucher pentru un produs McDonald’s. Oferta este valabilă indiferent de valoarea comenzii, de limba sau domeniul ales pentru cărțile selectate. În funcție de cuvântul surpriză inscripționat pe voucher, cititorii se vor putea bucura de unul dintre următoarele produse din meniul McDonald’s: un Hamburger, un sandviș McPuișor, o porție mică de cartofi prăjiți, o plăcintă cu vișine sau o cafea.

Premiile pot fi revendicate în oricare dintre restaurantele McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive, în baza prezentării voucherului și în limita stocului disponibil, în perioada 15 februarie – 15 martie.

„Ziua Națională a Lecturii este un prilej pentru a ne reaminti că evoluția noastră a tuturor poate fi influențată decisiv de cărți. Elefant.ro investește în pasiunea pentru citit a românilor încă din 2010. În acest răstimp, am reușit să aducem în casele cititorilor din România peste 27 de milioane de cărți. Încurajarea lecturii rămâne unul dintre obiectivele noastre principale și ne bucurăm să fim parteneri în astfel de inițiative care, în final, să aducă motive de bucurie celor care participă.”, a declarat Adrian Dinu, Director Carte la elefant.ro.

Cuvinte magice _ 1920x1080px

Sărbătorită pentru prima dată în anul 2022, potrivit legii nr. 21/2022, Ziua Națională a Lecturii prilejuiește numeroase activități dedicate cititorilor de toate vârstele. Astfel, în marja zilei de 15 februarie, muzee, biblioteci publice, unități de învățământ, asociații, fundații, dar și alte instituții cu atribuții în domeniul educației și culturii desfășoară cluburi de lectură, ateliere de scriere, discuții libere, dezbateri și evenimente menite să sprijine, să promoveze și să încurajeze lectura.

Mai multe informații despre campanie sunt disponibile pe www.mcdonalds.ro/regulament.

 

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 92 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 46 restaurante cu McDrive și 47 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de 5.500 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate, în restaurant, prin McDelivery.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro
;

Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 166 de restaurante în 6 țări și are peste 9.000 de angajați. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, grup implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple. Activi în 10 țări din centrul și estul Europei și Africa de Nord cu o echipă de 9.500 de angajați, Hili Ventures este partener Cisco, CMA CGM, Diebold Nixdorf, Gemalto, Hofmann, IBM, Konecranes, Lenovo, Microsoft, NCR, Tranter, Terberg, și alte companii globale.

Space Punks intră într-o nouă fază de Early Access odată cu lansarea actualizării “The Core One”

“The Core One” este al patrulea update de Early Access pentru looter shooter-ul SF, Space Punks

Loot și misiuni noi, alături de o provocare pe măsură

BUCUREȘTI, 11 februarie – Space Punks, looter-shooter-ul free-to-play cu tematică SF dezvoltat de Flying Wild Hog se extinde și devine mai captivant odată cu lansarea noului pachet de conținut Early Access disponibil pe Epic Games Store.

Update-ul “The Core One” aduce îmbunătățiri semnificative mecanicilor de joc, bazate pe feedback-ul venit din partea comunității, oferind astfel o experiență superioară chiar din Early Access. După rafinarea sistemului de grupuri (parties) și a interfeței implementate de actualizarea “The Friendly One”“The Core One” aduce schimbări importante la nivel tehnic, îmbunătățind toate sistemele din joc.

Picture1

Distracția este asigurată de noile misiuni de pe planeta Stopan, printre care se numără Safecracking și Rescue Robot!, dar și  misiunea Restarting Mining Facility, care a fost complet regândită. De asemenea, de acum încolo diferitele planete și moduri de joc pot fi deblocate atât pe baza Power Level, cât și în funcție de Hero Level. Cei aflați în căutarea unei provocări accentuate se vor bucura de noile opțiuni de dificultate, inclusiv în cazul Timed Event, care de acum încolo sunt disponibile exclusiv la nivelul de dificultate Hardcore. Jucătorii vor trebui să fie mult mai atenți, dar și răsplata va fi pe măsură.

Au fost actualizate descrierile abilităților, la fel și a obiectelor de crafting și de talente pentru face mai accesibil sistemul de upgrade. Echipa de mentenanță a jocului a introdus și un sistem de informare zilnic (Message of the Day) care va ține jucătorii la curent cu cele mai noi informații importante, alături de mesajele personalizate livrate prin platforma de email din joc.

Michał Kuk, șeful studioului Flying Wild Hog din Cracovia și totodată game director-ul jocului Space Punks a declarat: “Suntem încântați de feedback-ul venit din partea jucătorilor, care ne ajută să transformăm Space Punks într-o experiență din ce în ce mai captivantă. Cel mai nou update reprezintă cel mai important pas al planului de dezvoltare prevăzut pentru Early Access. Mai mult, am reușit să punem bazele pentru  îmbunătățiri și elemente de joc viitoare, care vor îmbogăți și mai mult experiența oferită de Space Punks, construit pentru și cu ajutorul comunității.”

Schimbările vor continua și cu următorul update major, care se va lansa în viitorul apropiat.

Lista completă de schimbări și îmbunătățiri aduse de update-ul “The Core One” sunt disponibile pe acest link: https://www.playspacepunks.com/updates

Cei care nu au profitat de avantajele oferite de Early Access și bonusurile aferente, o pot face achiziționând una dintre Founders Packs de pe Epic Games Store: www.epicgames.com/store/p/space-punks. Founders Packs pentru Space Punks ceste disponibil în două variante:

  • Swag Pack: Acest pachet este punctul de pornire al oricărui jucător interesat de Space Punks oferind acces la etapa Early Access și la cele patru personaje principale. Acest pachet include și Season 1 Battle Pass pentru Open Beta alături de fundaluri exclusive, patru emote-uri,ș efectele speciale Epic Cape și Epic Dash. Preț: 23,99 Euro
  • Splendor Pack: Cel mai cuprinzător pachet, care conține tot ceea ce oferă Swag Pack, alături de niște beneficii extra precum  patru Epic Character Skins, efectul Epic Player Entrance și companionul Scaraby 8G. Preț: 39,99 Euro

Despre Space Punks:

Space Punks este un joc de tip action-RPG, gratuit, co-op, cu tematică SF care se încadrează în popularul gen looter-shooter-slasher, dezvoltat de studioul polonez Flying Wild Hog. Space Punks este caracterizat de gameplay-ul plin de acțiune și de adrenalină, desfășurat într-un cadru SF unic și original, în care jucătorii își croiesc cu ajutorul armelor calea spre faimă, glorie și bogăție. Misiunile provoacă jucătorii să înfrunte riscuri majore pe planete îndepărtate. Space Punks este publicat de Jagex Partners, divizia de thrid-party publishing a Jagex, bine cunoscut pentru franciza RuneScape, care a depășit ca valoare pragul de 1 miliard de dolari. Jagex Partners oferă servicii de publicare și operaționale în mod exclusiv pentru jocuri live, pentru a aduce la viață jocurile live ale viitorului.

 

Pentru mai multe informații despre Space Punks vizitați adresa www.playspacepunks.com.