Xiaomi încheie parteneriate în România cu BCR și Mastercard pentru activarea funcției NFC pe dispozitivele sale selectate

Funcția NFC va fi disponibilă pe Mi Smart Band 6 NFC, Xiaomi Watch S1 și Xiaomi Watch S1 Active pentru prima dată în România

 

București, România, 3 august 2022 – Xiaomi a demarat noi parteneriate în România cu BCR și Mastercard. De acum funcția NFC va fi disponibilă pe Mi Smart Band 6 NFC, Xiaomi Watch S1 și Xiaomi Watch S1 Active.

Astfel, începând de astăzi, utilizatorii dispozitivelor din portofoliul Xiaomi de pe plan local menționate mai sus pot face plăți contactless. Funcția NFC este momentan disponibilă pentru posesorii de carduri Mastercard, emise de BCR.

„În colaborare cu Mastercard și BCR, aducem în atenția publicului dispozitivele Mi Smart Band 6 NFC, Xiaomi Watch S1 și Xiaomi Watch S1 Active, care oferă de acum o modalitate rapidă, sigură și convenabilă de a plăti. Încheierea acestor parteneriate în România este un pas foarte important pentru noi. Suntem convinși că gama wearables va fi esențială pentru ecosistemul plăților. Acestea sunt mai eficiente ca oricând, indiferent dacă este vorba despre plata alimentelor zilnice, a transportului public sau pur și simplu pentru a lua o cafea în timpul rutinei zilnice”, declară Gabriel Fârtat, Go to Market Manager AIoT Xiaomi Romania.

Xiaomi Pay_BCR

„Mastercard lucrează constant la dezvoltarea de tehnologii inovatoare, care integrează în siguranță și cu ușurință plățile în viața de zi cu zi a oamenilor. Un astfel de exemplu sunt dispozitivele wearables, un accesoriu de nelipsit pentru monitorizarea activității fizice și nu numai. Noile versiuni de wearables Xiaomi îmbunătățesc interacțiunea fizică-digitală și oferă acum, pe lângă funcțiile clasice, și posibilitatea de a plăti contactless. Datorită tehnologiei Mastercard Digital Enablement Service, datele cardului sunt înlocuite cu un token unic pentru a securiza fiecare tranzacție, în orice situație de cumpărare și folosind orice dispozitiv. Ne bucurăm că, alături de BCR, le oferim clienților noștri încă un instrument de plată și posibilitatea să achiziționeze tot ceea ce își doresc, în deplină siguranță”, a declarat Ana Pochi, Account Management Director, Mastercard România.

“Ne bucurăm că, prin această colaborare cu Mastercard și Xiaomi, unul dintre cei mai mari producători de dispozitive inteligente din lume, extindem disponibilitatea plăților contactless pentru clienții noștri și, implicit, a gamei de wearables din România ce pot face operațiuni prin NFC. Plățile contactless sunt sigure, rapide și pot fi făcute acum aproape oriunde, în condițiile în care acum există aproximativ 300.000 de terminale de plată de tip POS în întreaga țară. Așa că ne încurajăm clienții să-și înroleze cardurile, pentru a beneficia de libertatea, confortul și siguranța deplină a portofelelor virtuale”, a declarat Florin Pintilie, Șef Departament Dezvoltare Produse Carduri, BCR.

Mi Smart Band 6 NFC

Mi Smart Band 6 NFC este un nou dispozitiv disponibil în România. Pe lângă funcția NFC, brățara inteligentă are un display AMOLED de 1.56 inci, 30 de moduri fitness, dintre care șase sunt detectate automat. Monitorizează rimul cardiac, nivelul de oxigen din sânge (SpO2), calitatea somnului*, are o durată de viață a bateriei de până la 12 zile**, în modul saving și rezistență la apă până la 5 ATM***.

Mi Smart Band 6 NFC va avea un preț recomandat de vânzare de 299.99 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România.

Xiaomi Watch S1 și Xiaomi Watch S1 Active

Cu un total de 117 tipuri de antrenament, dintre care 19 sporturi profesioniste disponibile pentru utilizatori, Xiaomi Watch S1 și S1 Active pot începe automat monitorizarea în momentul în care detectează pașii sau alergarea, în aer liber sau în sală. Compatibile cu aplicațiile Strava și Apple Health, cele două dispozitive oferă și o mulțime de informații legate de sănătate, inclusiv nivelul saturației de oxigen din sânge SpO2, calitatea somnului, ritmul cardiac și multe altele*.

Seria Xiaomi Watch S1 permite apelurile Bluetooth și are de acum suport pentru plățile NFC pentru cardurile Mastercard emise de BCR, dar și asistent de voce Amazon Alexa. La o încărcare completă, bateria rezistă 12 zile la un nivel moderat de folosire sau până la 24 de zile în modul battery saver**.

Imaginile produselor: Mi Smart Band 6 NFCXiaomi Watch S1Xiaomi Watch S1 Active  

*Aceste produse nu sunt dispozitive medicale și funcțiile pe care le afișează nu au rolul de a diagnostica, preveni sau vindeca afecțiunile medicale. Toate datele și monitorizările ar trebui folosite doar ca parametrii personali.

**Toate testele de rezistență ale bateriei au fost efectuate în laboratoarele Huami, rezultatele actuale ar putea varia.

***Dispozitivele au un rating de rezistență la apă 5 ATM (până la adâncimi de 50 de metri). Pot fi purtate în bazin sau în timpul activităților acvatice din apropierea țărmului. Nu este indicat să fie folosite în timpul dușurilor fierbinți, la saună sau în timpul scufundărilor acvatice. Smart band-urile pot fi afectate de curenții acvatici, dacă sunt purtate în timpul sporturilor acvatice. Funcția de rezistență la apă nu este permanentă și se poate degrada pe parcursul timpului.

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT. Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Cota de piață a companiei în ceea ce privește livrările de smartphone-uri s-a clasat pe locul 3 la nivel global în primul trimestru din 2022. Compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 478 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 31 martie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2021, compania a fost listată pentru a treia oară în topul Fortune Global 500, urcând pe poziția 338, ceea ce reprezintă un avans de 84 de locuri față de 2020.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Despre Mastercard

Mastercard, www.mastercard.ro, este o companie de tehnologie în industria globală de plăți. Misiunea noastră este să generăm și să dezvoltăm o economie digitală atotcuprinzătoare, care să ofere tranzacții sigure, simple, inteligente și accesibile, în beneficiul tuturor, de pretutindeni. Prin transfer de date sigur și prin rețele impenetrabile, prin parteneriate și cu pasiune, inovațiile și soluțiile noastre le permit persoanelor fizice, instituțiilor financiare, guvernelor și companiilor să își atingă potențialul maxim. Coeficientul nostru de decență (DQ) este pilonul de bază al culturii care ne reprezintă și pe care se sprijină tot ceea ce facem în companie și în afara ei. Conexiunile noastre acoperă peste 210 țări și teritorii, astfel încât construim o lume sustenabilă care le oferă tuturor accesul la posibilități de neprețuit.

Despre BCR

Banca Comercială Română (BCR), membră a Erste Group, este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

BCR oferă o gamă completă de produse și servicii financiare, printr-o rețea de 18 centre de afaceri și 16 birouri mobile dedicate companiilor și 322 de unități retail situate în majoritatea orașelor din țară cu peste 10.000 de locuitori. BCR este banca nr.1 în România pe piața tranzacțiilor bancare, clienții BCR dispunând de cea mai mare rețea națională de ATM-uri și mașini multifuncționale – aproape 1.700 de echipamente, și servicii bancare complete prin Internet banking, Mobile banking, Phone-banking și E-commerce.

Dyson deschide în București primul magazin de prezentare din România

București, 3 august 2022. Dyson deschide în București primul magazin de prezentare din România, aflat în incinta AFI Cotroceni, cel mai mare centru comercial din România. Magazinul are o suprafață de 18 m2 și oferă clienților săi o gamă largă de produse din sfera igienizării locuinței, a purificării aerului și a îngrijirii părului.

În magazinul de tip pop-up, clienții pot vedea și testa o gamă variată de produse a brandului, inclusiv aspiratoarele verticale, produsele de îngrijire a părului și purificatoarele de aer, toate având la bază tehnologie de ultimă generație. Fiecare client care dorește să testeze și să interacționeze cu produsele Dyson este însoțit și îndrumat de personalul magazinului, special instruit să prezinte tehnologia Dyson și să ofere toate informațiile necesare despre caracteristicile fiecărui produs.

DYSON_2870

Tehnologie de ultimă generație, bazată pe inovare continuă

Unul dintre pilonii filozofiei de business a companiei este reprezentat de integrarea tehnologiei de ultimă generație în procesul de dezvoltare a produselor, ca rezultat al activității continue de cercetare și inovare științifică.

Dyson pune la dispoziție utilizatorilor cele mai recente progrese științifice în sfera igienizării locuinței, a îmbunătățirii calității aerului sau a îngrijirii părului. Magazinul de tip pop-up oferă vizitatorilor posibilitatea de a descoperi cele mai recente inovații ale companiei, precum integrarea tehnologiei laser în capătul de curățare al ultimelor modele de aspiratoare fără fir.

De asemenea, dispozitivele de stilizare a părului de la Dyson valorifică tehnologii precum controlul inteligent al căldurii, tehnologia Air Multiplier sau efectul Coandă.

Magazinul dispune și de purificatoare de aer, ce contribuie la crearea unui mediu mai sănătos la interior, prin detectarea și captarea particulelor ultra fine ce pot cauza alergii respiratorii. Dispozitivele Dyson sunt, de asemenea, certificate HEPA H13, poluanții fiind captați și reținuți în interior.

Magazinul Dyson se află la parterul centrului comercial AFI Palace Cotroceni, pe aleea Champs-Élysées, cu program de vizitare de duminică până joi, între orele 10:00-22:00 și de vineri până sâmbătă între orele 10:00 – 23:00.

DYSON_2889

Dyson este prezent pe piața din România de la finalul anului 2019 cu o gamă diversă de produse, de la cele de îngrijire personală, până la aspiratoare și dispozitive de purificare a aerului. Lansarea magazinului în România este parte din strategia globală a brandului de a aduce în casele din întreaga lume tehnologia de ultimă oră pe care produsele sale o înglobează.

DESPRE DYSON

Dyson este o companie globală de cercetare și tehnologie cu operațiuni de inginerie, cercetare, dezvoltare, producție și testare în Singapore, Marea Britanie, Malaezia, Mexic, China și Filipine. După ce a început totul într-o magazie din Marea Britanie, compania Dyson a crescut constant de la înființarea sa în 1993. Astăzi, compania are un sediu global în Singapore și două campusuri tehnologice în Marea Britanie, care se întind pe o suprafață de peste 800 de acri în Malmesbury și Hullavington. Din 1993, Dyson a investit peste 1 miliard de lire sterline în birourile și laboratoarele sale din Wiltshire, care găzduiesc cercetarea, proiectarea și dezvoltarea viitoarei tehnologii Dyson. Dyson este deținută de familie și are peste 14.000 de angajați la nivel global, inclusiv o echipă puternică de 6.0000 de ingineri. Compania vinde produse în 84 de piețe, în peste 300 de magazine Dyson Demo, dintre care 50 au fost deschise în întreaga lume în 2021.

 

EA SPORTS FIFA Mobile Celebrează Ultima Actualizare

Noile Caracteristici Includ Manager Mode, Echipamentele Echipei Naționale, Îmbunătățiri ale Jocului și Multe Altele

 

 

Urmărește Trailerul AICI

EA SPORTS FIFA Mobile anunță ultima actualizare a jocului ce va fi disponibilă pe dispozitivele iOS și Android. Ultimul update al EA SPORTS FIFA Mobile va include un nou Manager Mode, ce permite jucătorilor să planifice strategii, să ajusteze tacticile în timp real pentru a-și depăși oponenții si să câștige meciuri pentru a câștiga premii ce vor ajuta la ascensiunea în clasamentul Division Rivals pentru a deveni un Campion FIFA.

Manager Mobile este un mod de joc complet automat, oferind jucătorilor control total asupra tacticilor și strategiilor echipei, punând jucătorii la conducerea a zeci de pârghii tactice diferite. Se pot regăsi 4 tactici prestabilite incluzând Attacking, Control, Counter și Defensive. Alegera tacticii va depinde de punctele forte și slăbiciunile echipei tale, dar și de oponent și de situația jocului. FIFA Mobile va permite jucătorilor să își personalizeze tacticile pentru a putea modifica cele 4 tactici existente sau a le revizui complet pentru a se potrivi nevoilor echipei sale.

img (4)

De altfel, nou în acest update, se regăsește și posibilitatea fanilor de a-și susține echipa națională favorită prin  echiparea jucătorilor cu uniforme, logo-uri și steme a peste 30 de Echipe Naționale. Update-ul va include, de altfel, și noi îmbunătățiri ale modului de joc incluzând noi opțiuni de schimbare a jucătorului, portari îmbunătățiți și ajustarea erorii de picior slab.

Manager Mode este acum disponibil în EA SPORTS FIFA Mobile pe dispozitivele iOS și Android. Poți descărca EA SPORTS FIFA Mobile prin intermediul Magazinelor Apple și GooglePlay.

Pentru mai multe detalii, te rugăm să vizitezi linkul de aici.

Urmărește-ne pe Twitter la @EAFIFAMOBILE și pe Instagram pe pagina @EASPORTSFIFAMOBILE pentru a rămâne la curent cu ultimele știri, anunțuri și pentru a ne spune părerea ta.

Pentru mai multe informații despre ultimele actualizări ale FIFA Mobile, te rugăm să accesezi https://www.ea.com/en-gb/games/fifa/fifa-mobile .

Analiză OLX: Revigorarea pieței muncii, în vara 2022 Crește interesul românilor pentru un loc de muncă în această vară

Comunicat de presă

București, 03 august 2022

După doi ani de pandemie, în 2022, piața muncii din România este efervescentă, în contextul în care organizaţiile încep să îşi reia bugetele de investiţii și planurile de dezvoltare, inclusiv pe cele de angajare. În același timp, românii sunt tot mai interesați să obțină un loc de muncă, mai ales pentru perioada de vară.

Datele platformei OLX arată o creștere a numărului de locuri de muncă disponibile, încă din luna aprilie a acestui an și, mai apoi, odată cu apropierea sezonului cald. În același timp, se mai poate observa o creștere a numărului căutărilor efectuate de cei care își doresc să se angajeze, precum și un avans semnificativ comparativ cu perioada similară din 2021, atât în ceea ce privește numărul ofertelor de muncă, cât și al căutărilor.

Statistica națională arată că de la lună la lună se poate observa un număr în creștere al ofertelor de joburi disponibile pentru românii aflați în cautarea unui loc de muncă. În paralel, și numărul de șomeri înregistrați oficial este în scădere. Astfel, conform datelor Ministerului Muncii, dacă în ianuarie 2022 erau aproximativ 234.000 de șomeri, iar rata șomajului era de 2,68%, în luna mai erau înregistrați doar 222.600 de șomeri, cu o rată a șomajului de 2,55%.

OLX Locuri de munca_KV

Top cinci industrii cele mai căutate de românii care își doresc un job în această vară

”Vânătoarea” de joburi a atins un nivel record anul acesta pe platforma OLX, în unele domenii existând sute de mii de căutări efectuate de cei care își doresc un loc de muncă. Doar în primele cinci cele mai dorite domenii, candidații au înregistrat 880.000 de căutări de locuri de muncă disponibile, în intervalul aprilie-iunie, cu 100.000 mai multe decât în perioada similară din 2021.

Astfel, domeniul în care și-au dorit cei mai mulți români să se angajeze a fost „Șoferi – Sevicii Auto – Curierat”, cu un total de aproximativ 320.000 de căutări în trimestrul al doilea din 2022. Un interes crescut a fost și pentru joburile disponibile în domeniul ”Personal hotelier – restaurant”, unde   s-au înregistrat aproximativ 213.000 de căutări, în lunile aprilie-iunie, iar pe podium a urcat și categoria ”Ingineri – Meseriași – Constructori”, cu 126.000 de căutări. La mare căutare au fost și ofertele de muncă din pentru categoria ”Lucrători producție – depozit – logistică”, în care au existat circa 124.000 de căutări în intervalul menționat, precum și locurile de muncă disponibile la secțiunea ”Alte locuri de muncă” – aproximativ 98.000 de căutări.

Un anunț de recrutare part-time de operatori sondaje de opinie s-a făcut remarcat pe platforma OLX, prin numărul mare de CV-uri atrase. Astfel, anunțul publicat de o companie specializată în sondaje de opinie, care căuta colaboratori pentru a participa la sondaje de opinie online, realizate de pe telefon/tabletă sau laptop, de acasă, a atras o cifră record de candidați, înregistrând aproximativ 21.800 de aplicări.

Din datele platformei OLX putem observa și că preferințele candidaților au rămas aproape neschimbate comparativ cu intervalul corespunzător din anul 2021, cu diferența că numărul de aplicări a fost mai mic comparativ cu 2022.

Astfel, în al doilea trimestru al anului trecut, cel mai căutat domeniu era tot „Șoferi – Sevicii Auto – Curierat”, însă cu un total de doar 284.000 de căutări, fiind urmat de ”Ingineri – Meseriași – Constructori”, de data aceasta, cu 160.000 de căutări, iar pe locul al treilea era domeniul ”Personal hotelier – restaurant”, unde se înregistrau aproximativ 147.000 de căutări. Un număr mare de candidați și-au dorit un loc de muncă și din domeniile ”Lucrători producție – depozit – logistică”, unde au fost totalizate 105.000 de căutări, și ”Alte locuri de muncă”, unde în lunile aprilie – iunie 2021 candidații au efectuat 84.000 de căutări.

Top cinci industrii cu cele mai multe oferte de muncă în intervalul aprilie – iunie 2022

Analizând activitatea angajatorilor care recrutează prin intermediul platformei OLX, se  poate constata că, în intervalul aprilie – iunie 2022, în toate domeniile de activitate numărul de joburi disponibile a crescut odată cu apropierea sezonului cald, zeci de mii de locuri de muncă fiind la dispoziția celor care vor să lucreze pe timpul verii.

Câteva dintre aceste domenii au înregistrat cele mai multe anunțuri cu oferte de muncă. Astfel, în top s-a aflat categoria ”Lucrători producție – depozit – logistică”, în care angajatorii au publicat 22.500 de anunțuri de angajare în cele trei luni, urmată de ”Personal hotelier – restaurant”, în care au fost disponibile peste 14.100 de anunțuri de angajare și de domeniul „Șoferi – Sevicii Auto – Curierat”, unde candidații au putut alege dintr-un total de 13.900 de anunțuri. Pe locul al patrulea a intrat categoria ”Alte locuri de muncă”, în care angajatorii au publicat circa 13.300 de anunțuri, urmată de domeniul ”Ingineri – Meseriași – Constructori” – 10.800 de anunțuri de angajare.

Top cinci industrii cu cele mai puține oferte de muncă în intervalul aprilie – iunie 2022

La polul opus, în trimestrul al doilea din acest an, cele mai puține oferte de angajare au fost disponibile pe platforma OLX în categoriile ”Internship – Munca temporară – sezonieră”, unde, în intervalul aprilie-iunie, au fost publicate doar 279 de anunțuri. Un număr mic de joburi disponibile au fost și în domeniile ”Resurse Umane”, unde angajatorii au publicat 376 de anunțuri cu locuri de muncă, pe parcursul celor trei luni, precum și în categoriile ”Marketing – PR – Media” – 381 de anunțuri, ”Evenimente și divertisment”- 382 de anunțuri, ”IT – Telecomunicații” – 423 de anunțuri.

Top cinci cele mai mari salarii oferite de angajatori

Cele mai mari salarii oferite de angajatori în trimestrul al doilea al anului, prin intermediul platformei OLX, pentru cei interesați să se angajeze odată cu venirea sezonului cald, variază între 13.000 de lei și peste 400.000 lei pe lună.

Astfel, remunerația de top, de peste 410.000 de lei lunar a fost pusă la bătaie pentru o poziție de influencer și este de 10 ori mai mare decât următoarea în clasament, de mecanic în Germania, pentru care compania oferă 41.000 de lei pe lună. Podiumul este completat de un anunț de angajare pentru postul de șofer profesionist, cu un salariu de 25.000 de lei lunar.

În top intră și un alt anunț de recrutare de sofer profesionist, cu o remunerație lunară de 13.600 de lei, iar locul al cincilea este ocupat de un anunț pentru funcția de sales team leader, pentru care o organizație este dispusă să ofere 11.400 de lei lunar.

Despre OLX:

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 4 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 12 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOSAndroid.

Categoria “Locuri de muncă” însumează peste 70.000 de oferte active și peste 4 milioane de vizite lunare. În medie, peste 250.000 de candidați unici contactează lunar un angajator de pe OLX, iar numărul interacțiunilor lunare între angajatori și angajați ajunge la peste 1.2 milioan

Samsung Electronics extinde gama de carduri microSD – PRO Plus/ EVO Plus și PRO Endurance

Linia PRO Plus și EVO Plus este de trei ori mai performantă decât generațiile anterioare. PRO Endurance răspunde cerințelor riguroase ale sistemelor de supraveghere și ale camerelor de bord.

 

PRO Plus și Evo Plus – noua linie de carduri microSD oferă viteze mari de citire/scriere și protecție a datelor critice, fiind ideale pentru o mare varietate de utilizări, inclusiv pentru extinderea memoriei dispozitivelor mobile, stocare video 4K UHD, camere de acțiune și drone.

Image-Samsung-Pro-Endurance_performance

Samsung Electronics, lider mondial în domeniul tehnologiei avansate de memorie, prezintă noul microSD PRO Plus și un card microSD EVO Plus reproiectat și îmbunătățit. Samsung pune la dispoziția clienților o ofertă extinsă pentru nevoile de stocare de zi cu zi și profesionale cu o nouă gamă de microSD-uri care oferă viteze de citire și scriere extrem de mari, rezistență sporită în timp și o mare varietate de opțiuni de capacitate.

Noile carduri microSD sunt ideale pentru stocarea extinsă a datelor de pe dispozitivele mobile și pentru capturarea fotografiilor de înaltă calitate, a clipurilor video 4K Ultra HD (UHD) și a altor tipuri de conținut pe camerele de acțiune și pe drone – chiar și în condiții extreme.

microSDEVO-Plus-512GB

Cele mai noi carduri microSD de la Samsung oferă în total șase niveluri de protecție – cu două în plus față de generația anterioară, ceea ce le face capabile să reziste la apă, temperaturi extreme, raze X, uzură, căderi și impact magnetic. Venind cu o garanție de 10 ani, microSD-urile PRO Plus și EVO Plus permit astfel utilizatorilor să stocheze date fără să-și mai facă griji legate de spațiu, având în același timp încrederea că datele sunt bine protejate.

Image-Samsung-Pro-Endurance-2

„Profesioniștii și consumatorii obișnuiți doresc carduri de memorie care să faciliteze salvarea și recuperarea datelor, știind în același timp că imaginile și fișierele video importante sunt protejate”, spune KyuYoung Lee, vicepreședinte al Brand Product Biz Team la Samsung Electronics. „Noua linie de carduri microSD de la Samsung oferă caracteristicile și capabilitățile de care consumatorii, dar și profesioniștii au nevoie: viteze mai mari, împreună cu o fiabilitate și rezistență sporite pentru a oferi performanța ultra-înaltă pe care și-o dorește fiecare utilizator”.

Cardurile microSD PRO Plus – o apariție nouă în gama de microSD de la Samsung, sunt concepute pentru creatorii de conținut mai pretențioși, oferind viteze excepționale de citire și scriere de până la 160 MB/s și, respectiv, 120 MB/s. Cardurile microSD PRO Plus vor fi disponibile în capacități de 128GB, 256GB și 512GB.

Cardul MicroSD EVO Plus este conceput pentru a oferi un grad înalt de încredere utilizatorilor ocazionali, având o fiabilitate ridicată și performanțe stabile în timpul utilizării zilnice. Acesta oferă viteze de transfer de până la 130 MB/s, oferind o viteză de citire secvențială de până la 1,3 ori mai rapidă în comparație cu versiunea anterioară. Cardul microSD EVO Plus este disponibil în capacități de 64GB, 128GB, 256GB și 512GB.

 

Noul card de memorie PRO Endurance, optimizat pentru camerele de supraveghere și camerele de bord

Cardul microSD – mai rezistent și cu o capacitate mai mare de stocare – permite înregistrare și redare continuă pe perioade de până la 16 ani, pentru a surprinde orice moment important

Noul card microSD – Samsung PRO Endurance este proiectat într-un mod unic pentru a răspunde cerințelor camerelor de supraveghere, camerelor de bord, camerelor de intrare/interfon, camerelor de acțiune și altor dispozitive. Cardul respectă cerințele riguroase ale acestora oferind o rezistență îmbunătățită și performanțe remarcabile.

„De la camerele CCTV și până la camerele de intrare/interfon, nevoia de soluții de supraveghere video de lungă durată și de înaltă performanță continuă să crească, iar PRO Endurance a fost conceput pentru a susține această cerere”, declară KyuYoung Lee, vicepreședinte al Memory Brand Product Biz Team la Samsung Electronics. „Atât consumatorii, cât și utilizatorii din mediul de afaceri pot fi asigurați de faptul că noul nostru card de memorie va înregistra continuu și la rezoluție înaltă chiar și în condiții extreme”, adaugă acesta.

Rezistență suplimentară

Dotat cu memoria flash NAND de înaltă fiabilitate de la Samsung, cardul PRO Endurance poate oferi până la 16 ani (140.160 de ore) de înregistrare continuă pentru a asigura captarea oricărui moment important. Acest lucru înseamnă că un singur card PRO Endurance poate înregistra la fel de mult ca până la 33 de carduri tipice cu focalizare rapidă, economisind costurile de înlocuire și oferind o fiabilitate mai mare pentru monitorizarea video permanentă.

Performanță îmbunătățită

Noul card de memorie de la Samsung oferă, de asemenea, viteze de citire și scriere de până la 100 de megabytes pe secundă (MB/s) și, respectiv, 40 MB/s, și este clasificat în clasa 10 cu viteze video de până la U3 (UHS Speed Class 3) și V30 (Video Speed Class 30). Acest lucru îl face ideal pentru gestionarea fișierelor mari, de înaltă rezoluție, permițând în același timp înregistrarea și redarea fără întreruperi în Full HD și 4K.

Rezistență prelungită

Deoarece camerele de supraveghere exterioară și camerele de acțiune pot fi supuse unor medii dificile, PRO Endurance a fost proiectat pentru a oferi performanțe fiabile  în utilizarea zilnică, având caracteristici crescute de rezistență la șase tipuri de factori. Pe lângă protecția împotriva apei, magneților, razelor X și a temperaturilor extreme, cardul mai este rezistent la uzură și la căderi.

PRO Endurance este disponibil în patru variante de stocare diferite – de 32 de gigabytes (GB), 64 GB, 128 GB și 256 GB, În România, produsul poate fi achiziționat prin partenerii Altex și E-mag. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați https://samsung.com/memory-card.

[Editorial] Călătoria spre noua generație inovatoare de telefoane pliabile începe azi

Stephanie Choi, vicepreședinte executiv și șef al diviziei Mobile eXperience Business la Samsung Electronics, discută despre modul în care evenimentul Unpacked de anul acesta se raportează la noul normal și ne oferă tuturor acces la experiența Galaxy, atât online, cât și offline.

 

De peste un deceniu, evenimentele Samsung Galaxy Unpacked reprezintă punctul culminant al inovației, ingineriei și celebrării – reunind comunitatea Galaxy din întreaga lume pentru a dezvălui cele mai recente inovații Samsung Galaxy.

De la prima ediție din 2009, Unpacked a fost mai mult decât o lansare de produs nou. Este un eveniment care reunește fanii Samsung și aduce o recunoaștere a eforturilor depuse de mii de angajați pentru a lansa un nou produs. Fanii Samsung au urmărit de-a lungul timpului evenimentele Unpacked pentru a experimenta următoarea generație de produse inovatoare Galaxy, lucru care reprezintă adevăratul spirit al Samsung și împinge industria mobile înainte.

Stephanie Choi

Pe măsură ce lumea se deschide către noi experiențe, dăm o nouă formă evenimentului Unpacked prin lentila filozofiei noastre Galaxy – aceea de a fi deschiși și în linie cu creativitatea cu care vine noua serie de telefoane pliabile. Ambiția noastră nu este doar aceea de a inova prin noi tehnologii, ci și în ceea ce privește abordarea noastră de marketing. Pentru a realiza acest lucru, ne asigurăm că experiența Galaxy este accesibilă tuturor.

Abia aștept să văd cum va răspunde comunitatea Galaxy la cea mai nouă lansare de telefoane pliabile. Ne vedem pe 10 august!

O experiență Galaxy îmbunătățită

În pragul următorului eveniment Unpacked, lansăm campania ,,greater than” care oferă o perspectivă asupra a ceea ce înseamnă o lume mai bună cu noua lansare de dispozitive pliabile. Simbolul universal (>) sugerează cum forma unică a telefoanelor noastre pliabile nu reprezintă doar o schimbare la nivel de aspect, ci și în felul prin care interacționăm cu dispozitivele noastre.

Samsung depășește din nou așteptările privind ceea ce pot să facă smartphone-urile și aduce noi alternative de a lucra, de a te juca și de a capta viața în imagini cu această nouă serie.

Urmăriți aici Samsung Galaxy Unpacked 2022: Official Trailer

Un nou traseu de drumeție și cicloturism Elis Routes a fost inaugurat la Urlați

Sâmbătă 30 iulie a avut loc inaugurarea unui nou traseu de drumeție și cicloturism realizat cu sprijinul Asociatiei Centrul Cultural și Comunitar Nucu, alături de Outhentic Cycling România, acțiune de responsabilizare socială demarată de Elis Pavaje ce își propune păstrarea unui mediu curat și dezvoltarea unei infrastructuri pentru ciclism în zone mai puțin cunoscute.

 1 (1)

Dornici de liniște, explorare în natură și de experiențe autentice, participanții au sosit la Conacul Nucu din Urlați și, energizați după o degustare de produse locale delicioase au pornit pe traseul de 21 km care leagă orașul dintre vii de Albești-Paleologu, pe malul râului. Grupul a fost ghidat de Outhentic Cycling România.

„Am dat startul  pe 31 martie cu o acțiune de ecologizare care a avut punctul de plecare în orașul Urlați Prahova, alături de angajați Elis Pavaje și membri ai Asociaței non – profit Outhentic Cycling România. Am continuat pe 24 iunie cu alți 30 km amenajați în  Valea Pianului județul Alba și iată-ne aici, la cea mai recentă inaugurare, 21 de km de trasu pe Valea Cricovului Sărat.

4 (1)

Obiectivul pe care ni l-am propus în cadrul #ElisRoutes pentru anul următor este să marcăm cel puțin 150 km de traseu, să creștem nivelul de conștientizare asupra mediului înconjurător și să dezvoltăm infrastructura pentru ciclism în zone mai puțin cunoscute, a declarat Bianka Dobre, Marketing Manager Elis Pavaje.

„Am muncit serios timp de câteva luni, alături de voluntari inimoși. Împreună, am croit poteci pe unde nu se putea trece. Am curățat zeci de saci de deșeuri abandonate în luncă, am construit mici podețe, am făcut cărări pentru bicicletă prin junglă, mărăcinii și pe terenul greu pe alocuri. Ce am făcut noi este un prim pas, o inițiativă venită dinspre oameni care are menirea de a crește calitatea vieții pentru urlățeni și pentru toți cei din împrejurimi”, a declarat Mircea Crisbășanu, Outhentic Cycling România.

3 (1)

Traseul, numerotat cu nr. 10, este marcat integral și face parte dintr-o rețea de trasee pentru cicloturism Elis Routes, realizate în mai multe regiuni ale țării.

Scopul acestui proiect este să apropie oamenii de natură prin promovarea petrecerii timpului în aer liber, practicând sport, dezvoltarea unei infrastructuri și promovarea turismului în zone mai puțin cunoscute pentru orășeni.

2 (1)

Despre Elis Pavaje

Elis Pavaje oferă servicii complete pentru amenajări exterioare din beton vibropresat. Produce pavele, dale, borduri, rigole, bolțari, blocheți și produse din beton pentru amenajarea grădinii. Compania oferă totodată servicii de consultanță și proiectare, transport, montaj și întreținere, precum și antrepriză generală pentru lucrări de infrastructură și amenajari exterioare. Elis Pavaje deține în prezent 4 unități de producție.

Samsung Research și Universitatea Ajou prezintă noua generație multifuncțională de actuatori de mușchi artificiali

București, România – 2 august 2022 – Dr. Bongsu Shin, membru al Samsung Research, este co-autorul lucrării ,,Operarea dispozitivelor de realitate augmentată de tip wearables printr-un mușchi artificial multifuncțional” publicată recent în revista de renume mondial ,,Nature Communications.”

Lucrarea a fost realizată în parteneriat cu echipa de Inginerie Mecanică a Universității Ajou, condusă de profesorul Je-Sung Koh (autor corespondent) din Coreea. Echipa de cercetare comună a dezvoltat un dispozitiv de operare a mușchilor artificiali care poate fi aplicat pe ochelarii de realitate augmentată (AR), dar și pe mănușile haptice.

Odată cu creșterea popularității metaverse, tehnologiile bazate pe senzori și actuatoare evoluează rapid pentru a crea o experiență și mai captivantă în lumile virtuale. Actuatoarele și senzorii integrați în dispozitivele wearables trebuie să fie compacți și ușori, întrucât sunt purtate de utilizatori și necesită adesea mobilitate. Actuatorul convențional are anumite limitări atunci când vine vorba despre realizarea unor funcționalități mai avansate, motiv pentru care obținerea unei forme compacte și a unei densități de mare putere este foarte dificilă.

Dr. Bongsu Shin at Samsung Research (3)

Echipa de cercetare face, în acest sens, referire în studiu la un actuator de acționare a mușchilor artificiali ca soluție pentru aceste limitări întâlnite la tipurile de actuatoare convenționale, cum sunt cele electromagnetice. Un actuator a mușchilor artificiali poate funcționa ca un sistem de acționare la scară mică, de mare putere, cu capacitate de detectare și care poate fi folosit pentru dezvoltarea dispozitivelor de tip wearables, cum ar fi ochelarii AR multi-focus și mănușile haptice. Echipa de cercetare a proiectat un actuator de mușchi artificiali din aliaj de memorie de mare putere, de doar 0.22g. Versiunea nouă, însă, este suficient de rezistentă pentru a ridica o greutate care este de 800 de ori mai mare decât actuatorul.

“Acest nou actuator este ușor, compact, dar puternic ținând cont de raportul forță-greutate. Este important faptul că au fost depășite limitările elementelor de acționare convenționale, ceea ce înseamnă că potențialul de aplicabilitate se poate extinde, odată cu acest nou actuator, de la robotică la dispozitive de tip wearable. Credem că rezultate celor mai recente studii realizate vor sta la baza tehnologiilor hardware pentru a oferi o experiență mai captivantă și interactivă utilizatorilor din generațiile viitoare”, a declarat Dr. Bongsu Shin.

Echipa a demonstrat, de asemenea, modul în care dispozitivul de acționare permite controlul adâncimii imaginii. Implementarea comutării binare reduce conflictul vergență-acomondare (VAC), care poate provoca oboseală vizuală unora dintre utilizatorii de ochelari AR. Astfel, dispozitivul ajustează direct distanța dintre afișaj și sistemul optic al prototipului de ochelari AR în funcție de distanța de focalizare a obiectului care urmează să fie proiectat.

Pentru mănușile haptice, elementele de output, mecanotactile, care nu vibrează, sunt importante pentru a genera senzații tactile naturale. Prin combinarea mai multor actuatoare nou dezvoltate pe suprafața dispozitivului haptic, pot fi generate experiențe tactile mult mai naturale.

Actuatorul dezvoltat declanșează o acțiune asupra unui obiect cu presiune și măsoară presiunea fără senzor prin utilizarea unei caracteristici a mușchiului artificial a cărui rezistență electrică variază ca răspuns la presiunea exterioară. Prototipul de mănușă haptică echipat cu acest actuator este atât de subțire și sensibil la presiune încât are potențialul de a fi aplicat și la nivelul tehnologiei telehaptice care permite recunoașterea expresiilor create prin sistemele tactile de scriere și transformarea lor în semnale electrice.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

România, campioană mondială la Microsoft Office Specialist World Championship 2022

Cel mai bun utilizator Microsoft Word 2019 din lume este un elev din România. Gabriel Stanciu, de la Colegiul Naţional ”Ion Luca Caragiale” din Ploiești, a fost desemnat campion mondial absolut la categoria Microsoft Word 2019 în cadrul Campionatului Mondial Microsoft Office Specialist 2022, singura competiție globală recunoscută de Microsoft în care elevi și studenți din întreaga lume își pot testa abilitățile în aplicațiile Office.

În cadrul etapei globale a acestei competiții, desfășurată la Anaheim (SUA), în perioada 24-27 iulie, România a fost reprezentată de trei elevi: Emilia Slavu (Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” din Petroșani), la secțiunea Microsoft Excel 2019, Ștefania Potop (Liceul ”Simion Mehedinți” din Vidra), la Microsoft PowerPoint 2019, și Gabriel Stanciu (Colegiul Național ”Ion Luca Caragiale” din Ploiești), la categoria Microsoft Word 2019.
Cei trei au câștigat etapa națională de calificare, la care s-au înscris inițial 287 de candidați cu certificare Microsoft Office Specialist. În România, concursul național de calificare este organizat, în fiecare an, de Fundația EOS – Educating for an Open Society, în parteneriat cu Certipro Education – Partener Autorizat Certiport în România și alte țări – și Microsoft România.

Microsoft-Office-Specialist-Championship

„Învățarea trebuie să fie un proces care durează toată viața, iar creșterea competențelor digitale reprezintă, în acest moment, un element esențial pentru pregătirea profesională a oricărei persoane. Iar atunci când aceste competențe digitale sunt acumulate încă de pe băncile școlii, avantajul oferit este unul uriaș. Emilia, Ștefania și Gabriel, cei trei elevi care ne-au reprezentat în Statele Unite, au demonstrat, încă o dată, că atunci când înveți mai mult, poți obține mai mult. Suntem extrem de mândri de performanța obținută de Gabriel, care a devenit cel mai bun utilizator Microsoft Word 2019 din lume, și de eforturile depuse de toți elevii care au participat la etapa națională de calificare la acest prestigios concurs IT din lume. Ei reprezintă un exemplu pentru noi toți, de determinare, ambiție și dorință de a atinge performanța”, a declarat Bogdan Putinică, General Manager Microsoft România.

„Împreună, am descoperit în ultimii ani că transformarea digitală poate fi susținută și accelerată doar dacă există competențe digitale. Unul dintre obiectivele Microsoft este susținerea dezvoltării acestor competențe, atât la nivelul companiei, cât și la nivel de societate. De aceea, vom continua să investim în proiecte care valorifică potențialul României de a deveni un hotspot digital, pentru a le permite tinerilor să se folosească de abilitățile și ingeniozitatea lor pentru a-și crea noi oportunități și a avea un impact global chiar de acasă ”, a adăugat Bogdan Putinică.

Gabriel Stanciu

Gabriel Stanciu: În spatele acestui premiu, stau foarte multe ore de muncă

Cea de-a 20-a ediție a Microsoft Office Specialist World Championship a atras peste un milion de concurenți din întreaga lume. Tineri cu vârste cuprinse între 13 și 22 de ani și care sunt înscriși într-o instituție de învățământ acreditată concurează pentru a-și demonstra abilitățile în aplicațiile Microsoft Office – Word, Excel și PowerPoint.

În finala mondială, de la Anaheim, concurenții și-au demonstrat cunoștințele și competențele digitale participând, mai întâi, la un test rapid de 30 de minute, și apoi la un examen care a durat trei ore. În cea de-a doua parte, concurenții au avut de realizat un proiect de studiu complex, pe o temă dată, rezultatele cercetării lor fiind prezentate într-un document Word, un document Excel sau o prezentare PowerPoint, în funcție de secțiunea la care au participat.

Sunt extrem de fericit că am obținut acest premiu. În spatele lui, stau foarte multe ore de muncă. Competiția a fost extraordinară, a fost o experiență minunată pentru mine. Mă bucur că, datorită certificării obținute și a finalei câștigate în România, am avut ocazia să merg în Statele Unite, în California, și să cunosc oameni noi. Îmi doresc să particip și la ediția de anul viitor. Ar fi păcat să ratez o astfel de experiență”, a declarat Gabriel Stanciu, campion mondial la categoria Microsoft Word 2019.

Pentru performanța sa, Gabriel a fost recompensat cu trofeul şi medalia competiţiei, dar și cu un premiu în valoare de 7.000 USD şi un laptop Microsoft Surface.

Cei trei elevi au fost însoțiți în Statele Unite de doi profesori – Adela Potop (Liceul ”Simion Mehedinti” din Vidra) și Horațiu Hotea (Colegiul Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani), și de Gabriela Ford, Director al Fundației EOS, coordonatorul evenimentului.

”Microsoft Office Specialist World Championship este o competiție care îi stimulează pe elevi și înseamnă mult pentru ei. Am observat că vârsta de participare este din ce în ce mai mică. Anul acesta, am avut o elevă care abia a împlinit  13 ani. Certificările sunt importante, iar elevii conștientizează că le pot schimba viața la un moment dat. Pentru a participa la acest concurs, ei se pregătesc intens și constant. Echilibrul dintre studiu și capacitatea de a-și stăpâni emoțiile este unul dintre factorii care îi aduce pe podium. Rolul nostru, al profesorilor, este de a-i susține și încuraja. Pentru mine, participarea la Campionatul mondial de anul acesta a fost o șansă pe care o aștept de câțiva ani! Am mers în dublă calitate, de profesor și părinte. Am trăit sentimente pe care nu poți să le trăiești decât dacă ești acolo, lângă copii. Au făcut tot posibilul să fie bine. Gabriel a reușit să aducă România pe locul pe care îl merită. Este un copil extraordinar, echilibrat, ambițios si modest! Toți am înțeles (deși în teorie știam) că important e parcursul și ce înveți din aceste momente! Mulțumesc Certiport și Microsoft pentru oportunitate, colaborare și sprijin permanent!”, a declarat Adela Potop, profesoară de matematică și informatică la Liceul ”Simion Mehedinți” din Vidra.

Parteneriat pentru educație digitală

Într-o lume din ce în ce mai competitivă, o certificare recunoscută la nivel mondial este cel mai bun pașaport în fața unui angajator. Aproape fiecare loc de muncă va necesita competențe digitale, iar abilitățile de care angajații au nevoie pentru a-și îndeplini rolurile se schimbă rapid.

Elevii care participă la Microsoft Office Specialist World Championship reprezintă, în fiecare an, o sursă de inspirație pentru noi toți datorită spiritului lor competitiv și realizările lor extraordinare. Suntem impresionați de efortul depus de acești tineri pentru a obține certificările Microsoft, atât de valoroase în industria IT. Suntem încântați de faptul că numărul tinerilor care obțin aceste certificări crește, la nivel național, de la an la an. Acest lucru dovedește că ei au înțeles rolul pe care îl are învățarea continuă și mai ales cât de important este să deținem aceste competențe digitale. Însă, cifrele arată că mai sunt multe lucruri de făcut în această direcție. Este misiunea noastră, în cadrul Microsoft, ca împreună cu sectorul public și partenerii noștri să facem funcționale programele de skilling la nivel național. Pentru a reuși acest lucru este nevoie să integrăm sistemul educațional într-un program de skilling tehnologic care să se adreseze fiecărui elev și student din România”, a declarat Marilena Ionașcu, education director în cadrul Microsoft România.

“Rezultatele obținute de delegația României în Statele Unite sunt extraordinare. Examenele Microsoft Office Specialist nu sunt ușor de promovat. Performanța cerută este dublă, elevii trebuie să obțină un punctaj foarte bun și să aibă viteză de reacție”, a afirmat, la rândul ei, Gabriela Ford, Director al Fundației EOS și coordonatorul evenimentului.

Alături de partenerii săi, Microsoft și-a propus să asigure un acces mai bun la tehnologie, formare, mentorat și rețele, pentru a modela o economie digitală. Parteneriatele cu Fundația EOS – Educating for an Open Society și Certipro Education oferă tinerilor din România șansa de a obține o certificare bazată pe performanță care poate constitui, în orice moment, un avantaj competitiv pe piața muncii.

Centrul BertaLand pentru seniori, copii și animale, a fost inaugurat. Proiectul a fost realizat de Asociația Zi de Bine în colaborare cu Asociația BertaLand

București, 2 august 2022: Centrul BertaLand sau #CasaPlină a fost inaugurat în Sânpetru, județul Brașov, iar primii beneficiari i-au trecut deja pragul. Proiectul a fost realizat de Asociația Zi de Bine pentru Asociația BertaLand și a fost creat pentru bătrânii care trăiesc singuri, copii care provin din familii cu situații financiare precare, dar și pentru animalele abandonate.

În cadrul centrului vor avea loc activități pentru seniori, de la seri de dans, concursuri de șah și yoga  până la ateliere creative, terapii și excursii. Aceste activități îi vor ajuta pe vârstnici să se mențină activi, și să se bucure de companie și atenție. Copiii vor beneficia de ajutor la teme si ateliere creative, care le vor oferi o bază stabilă pentru educația civică, dezvoltarea socială armonioasă și completarea lacunelor educaționale.

Bugetul necesar pentru implementarea acestui proiect a fost de 40.000 euro și a fost oferit de partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank.

 Luciana Zaharia & Melania Medeleanu_Asociația Zi de Bine (2)

„#CasaPlină este un proiect amplu care pune laolaltă nevoi atât de diferite dar care totodată, necesită o atenție specială. Suntem bucuroase că am reușit să punem bazele unui centru atât de complex, în care copii, vârstnici și prietenii lor necuvântători vor avea un spațiu comun de interacțiune și mai ales, sprijin reciproc“ au declarat Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației Zi de BINE.

 

Animalele abandonate sunt preluate în cadrul centrului, în regim de foster și vor fi pregătite pentru o viață în familie, datorită contactului direct cu copiii, seniorii, dar și cu celelalte animale ale centrului. Ulterior, la momentul adopției, animalele vor fi deja obișnuite cu oamenii, crescând astfel șansele ca integrarea lor să fie rapidă și adopția permanentă.

Visul meu s-a împlinit, Centrul BertaLand și-a deschis porțile și deja am început implementarea activităților. Avem deja în grijă căței și pisici pe care îi pregătim pentru adopție, iar copiii și seniorii au descoperit deja cu bucurie locul care, sperăm, le va fi a doua casă. Suntem pregătiți să oferim sprijin celor care au nevoie“, a declarat Laura Bercean, fondatoarea Asociației BertaLand.

Cei care doresc să susțină proiectele realizate de Asociația Zi de Bine, o pot face fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845 sau prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza .

***

Despre Asociația Zi de BINE

 

Scopul Asociației Zi de Bine este acela de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local.

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor.

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro.