STAR STONE extinde business-ul și investește 350.000 de euro în lansarea unei noi categorii de produse, confecții metalice

  • Dezvoltarea noii categorii de produse va genera 10 noi locuri de muncă
  • STAR STONE estimează pentru anul acesta vânzări de peste 500.000 de euro doar din confecții metalice
  • Compania se așteaptă la afaceri totale de 7 milioane de euro în 2022, în creștere cu peste 20%

 

București, 21 iunie 2022 – STAR STONE, cel mai mare producător român de pavaje premium destinate sectorului rezidențial, își extinde business-ul și investește 350.000 de euro în lansarea unei noi categorii de produse: confecții metalice. Aceasta vine în completarea gamei de bolțari gata finisați pentru garduri Traverstone® Block,  produs unic pe piață, lansat în toamna anului trecut.

Cristian_Pop_Director_General_STAR_STONE

Cele două categorii lansate de STAR STONE pun bazele  unei noi nișe de piață cu produse pentru garduri complete și care pot fi rapid montate în regim DIY.

„Venim în întâmpinarea nevoii clienților cu materiale de construcții de calitate premium pe care le pot utiliza, cu succes, chiar și în regim DIY (Do It Yourself), și ne dorim să oferim un pachet complet, în care, alături de bolțari, să le punem la dispoziție toate accesoriile necesare pentru o lucrare deosebită.

Pentru a dezvolta această direcție, am achiziționat deja utilaje pentru o linie de producție de confecții metalice destinată panourilor de gard, porților de acces pietonal și auto, precum și altor proiecte din acest sector. Având în vedere succesul peste așteptări al bolțarilor Traverstone® Block, unde am avut vânzări de peste 100.000 de bucăți, și aprecierile primite din partea clienților, suntem optimiști și ne dorim ca, în viitor, să livrăm soluția completă pentru cel puțin 50% din gardurile realizate cu bolțarii produși de STAR STONE”, spune Cristian Pop, Director General STAR STONE S.A., estimând că noua categorie de produse va genera vânzări de peste 500.000 de euro în acest an.

Decizia de a investi într-o nouă categorie de produse vine într-un moment de creștere a cererii datorită renovării și reabilitărilor locuințelor, dar și pe fondul dorinței românilor de a achiziționa materiale și produse de calitate, cu design deosebit și care se montează cu ușurință.

Cât privește piața de confecții metalice din România, anul acesta, producătorii pun accent mai mare pe automatizare în procesul de producție și pe oferirea de produse cu grad mare de finisare.

Între tendințele pieței de confecții metalice, anul acesta se remarcă:

  • Tendința spre produse rezistente, care să ofere perioade de utilizare maxime, oferind garanția durabilității în timp;
  • Produse inovative care să urmeze tendințele moderne;
  • Pachete complete, funcționale în regim DIY;
  • Produse care să aducă un plus de imagine și valoare estetică;
  • Înlocuirea metalului cu alte componente/materiale mai ușoare, mai inovative și mai fiabile.

Noua categorie de produse STAR STONE va permite înființarea a 10 noi locuri de muncă în următorii 3 ani, atât în proiectare, cât și în execuție și vânzări.

Compania estimează, pentru 2022, o creștere de peste 20% a vânzărilor, la aproape 7 milioane de euro. STAR STONE este compania cu cea mai rapidă creștere din industria de construcții din România, în perioada 2017 – 2020, și a fost inclusă de Financial Times și anul acesta, în Top 1.000 cele mai performante companii europene.

Despre STAR STONE

STAR STONE este cel mai mare producător român de pavaje premium destinate sectorului rezidențial. Prezentă pe piața din România încă din 2008, compania STAR STONE a intrat în 2019 și pe piața din Ungaria, iar în 2020 și în Belgia, unde comercializează, printr-o rețea amplă de distribuție, dale de pavaj, bolțari, piatră decorativă, accesorii de gard, borduri de piscină etc. La nivel național, compania dispune de o rețea de peste 300 de distribuitori și rețelele DIY Dedeman și Hornbach. STAR STONE a fost inclusă anul acesta, pentru a doua oară, în topul Financial Times (FT) 1.000 cele mai performante companii europene. Prezența STAR STONE în acest top vine ca o recunoaștere a strategiei de dezvoltare, a inovației și a investițiilor derulate de-a lungul timpului în tehnologii de ultimă oră, în cercetare și dezvoltare pentru crearea de produse de calitate destinate segmentului rezidențial.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *