RAZER ANUNȚĂ NOI PARTENERIATE IMPORTANTE ÎN DOMENIUL SUSTENABILITĂȚII CU UL ȘI CU PANERAI

Razer a reconfirmat dedicarea sa față de protecția mediului  în cadrul RazerCon 2021, primul eveniment de gaming cu amprentă neutră de emisii de carbon

Picture1

BUCUREȘTI, 22 octombrie 2021 –  Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial (Hong Kong Stock Code: 1337), a anunțat noi parteneriate cu UL și cu Panerai în cadrul ediției din acest an al RazerCon, evenimentul care serbează întregul univers ”For Gamers, By Gamers”. Milioane de spectatori din întreaga lume au urmărit transmisia în direct cu o amprentă de carbon neutră și au asistat la prezentarea susținută de  CEO-ul Razer, Min-Liang Tan. Pe lângă invitați surpriză și noi anunțuri de produse, gazda evenimentului a oferit noi informații și despre eforturile de sustenabilitate întreprinse de companie.

“Avem ambiții majore când vine vorba de sustenabilitate și suntem conștienți că la cât de mult e de făcut, nu putem să ne ocupăm singuri de tot,” a declarat Min-Liang Tan, co-fondatorul și  CEO-ul Razer. “Din această cauză colaborarea este unul dintre cele mai importante principii ale Razer și suntem încântați să anunțăm două noi inițiative desfășurate în parteneriat cu UL și cu Panerai, de care vor beneficia nu doar utilizatorii, ci întreaga planetă.”

Colaborarea cu UL pe Regulile categoriilor de produse (Product Category Rules)

Picture2

Unul dintre anunțurile majore din cadrul RazerCon 2021, care are potențialul să schimbe întreaga industrie se referă la parteneriatul dintre Razer și UL, liderul pe domeniul științei de securitate globală, pentru a asigura atingerea țintelor de protecție a mediului și a economiei circulare  setate de companie la nivel mondial. Una dintre primele proiecte rezultate din acest parteneriat, pe care Razer vrea să le implementeze este dezvoltarea unor reguli pentru categoriile sale de produse (Product Category Rules) de gaming.

Nevoia acestui proiect este cauzată din lipsa unei metode standard de a măsura impactul ecologic al produselor, scopul Razer fiind de a dezvolta metodologia împreună cu UL. Astfel, Razer și UL vor da startul unui efort la nivelul întregii industrii pentru a identifica indicatorii cheie privind impactul asupra mediului înconjurător. Aceștia urmează să fie măsurați și incluși într-o declarație de impact asupra mediului înconjurător (Environmental Product Declaration) întocmit pentru toate produsele de gaming.

Pentru a putea duce la bun sfârșit acest proiect, cele două companii depun eforturi pentru a atrage factorii decizionali din cadrul celor mai mari producători de echipamente de gaming din lume. Scopul este încurajarea dezvoltării și implementării unor soluții robuste, care să le permită companiilor să încorporeze în procesul de fabricație practici de sustenabilitate. Lansarea etichetei ecologice, Type III Environmental Product Declaration (EPD), le va permite utilizatorilor să ia decizii informate despre impactul pe care îl au asupra mediului înconjurător produsele folosite de ei. Această inițiativă se încadrează în planul Razer de a comunica public amprenta de carbon a produselor sale până în 2022.

Razer a reconfirmat și eforturile sale de a folosi materiale plastice reciclate în toate produsele sale până în 2030. Acest lucru se traduce prin încorporarea de plastic PCR în toate produsele hardware ale companiei și adoptarea unui design de produs prietenos cu mediul înconjurător.

Pentru mai multe informații despre parteneriat și despre eticheta ecologică vizitați această pagină.

Panerai și Razer își unesc forțele pentru a salva oceanele

 Picture3

Razer și producătorul de ceasuri de lux, Panerai, au încheiat un nou parteneriat pentru a depune eforturi comune în vederea salvării ecosistemului din oceane, încurajând spectatorii RazerCon 2021 să ia parte la programul ”Make Time for our Ocean”. Ca parte a acestei campanii, timp de un an Razer și Panerai își propun să crească gradul de informare a oamenilor despre oceane, următorul pas major al campaniei urmând să fie dezvăluit în martie anul viitor. Punctul culminant al anunțului a fost dezvăluirea unei ediții limitate a ceasului dezvoltat împreună de cele două companii, construit din materiale sustenabile și care urmează să fie lansat în 2022.

În timpul evenimentului pe scenă și-a făcut apariția și CEO-ul Panerai, Jean-Marc Pontroue, care a fost însoțit de ambasadorii de sustenabilitate ale brandului, Mike Horn, Jeremy Jauncey și Li Yifeng. Scopul lor a fost să inspire spectatorii să participe la eforturile de salvare a oceanelor. Spectatorii au avut ocazia să descopere mai multe informații despre starea oceanelor în cadrul unui workshop susținut de Francesca Santoro, specialist al  Biroului regional de știință și cultură în cadrul IOC UNESCO. Workshopul a prezentat spectatorilor importanța oceanelor, pericolele pe care le înfruntă și ce măsuri pot contribui la salvarea lor.

Pentru mai multe informații despre parteneriatul dintre Razer și Panerai vizitați această pagină.

Sneki Snek în fruntea eforturilor depuse de comunitate de a salva 1 milion de arbori

 Picture4

Anul trecut în cadrul RazerCon 2020, Razer l-a prezentat pe Sneki Snek, mascota de sustenabilitate a companiei. Tot atunci au fost oferite primele detalii despre parteneriatul cu grupul Conservation International (CI) pentru a salva arbori de la tăiere la nivel mondial. În cadrul parteneriatului, Razer a apelat la fanii săi să participe la protejarea a 100.000 de copaci prin achiziționarea de materiale promoționale Sneki Snek. Succesul răsunător al campaniei a dus la extinderea țintei totale la 1 milion arbori, cu noi obiecte promoționale fiind lansate la trecerea fiecărui nou prag de 100.000 arbori salvați. Recent, Razer a sărbătorit trecerea de pragul de 700.000 de arbori salvați prin lansarea de magneți de frigider Sneki Snek. Fanii de abia așteaptă să descopere ultimele trei obiecte promoționale: pătura care va fi dezvăluită la trecerea pragului de 800.000 de arbori salvați, setul de taste speciale pentru tastatură la 900.000 și un hanorac la depășirea pragului de 1 milion.

La un an de la debutul său, Sneki Snek are acum și propriul serial de desene animate, învățând fanii Razer despre sustenabilitate. Fiecare episod dintre cele șase, prezintă cât o problemă ecologică alături de obiceiurile sănătoase care pot ajuta la combaterea lor.  Partener al Razer în aceste efort este compania Franklin Templeton, care nu doar că a sponsorizat primul sezon a serialului, dar a contribuit semnificativ și la salvarea arborilor.

Pentru mai multe detalii despre campania Razer Sneki Snek vizitați această pagină.

Pentru a urmări seria de desene animate cu  Sneki Snek vizitați această pagină.

#GoGreenWithRazer

După ce Razer a reconfirmat eforturile sale pentru protecția mediului înconjurător prin programul său de sustenabilitate care se întinde pe zece ani, #GoGreenwithRazer, a venit momentul să ofere noi detalii despre progresele făcute. Printre acestea se numără lansarea Razer Green Fund, un fond de 50 de milioane de dolari creat pentru a sprijini inițiativele și start-up-urilor din domeniul sustenabilității. Prin divizia de investiții a Razer, zVentures, Razer Green Fund a investit deja în BAMBOOLOO, unul dintre primele start-up-uri din lume care se ocupă cu producția de hârtie igienică produsă din bambus fără folosirea de materiale plastice. Razer a anunțat un parteneriat și cu firma care se ocupă cu colectarea de deșeuri marine, ClearBot. Bazat pe vasta experiență a Razer, ClearBot a reușit să rafineze design-ul robotului său atât din punct de vedere al eficienței, cât și a capacității de producție.

Anunțurile făcute în cadrul RazerCon 2021 extind inițiativele #GoGreenWithRazer și subliniază importanța colaborării când vine vorba de sustenabilitate. Odată cu creșterea companiei, aceasta va persista în eforturile de a prezenta importanța protejării mediului înconjurător cu ajutorul fanilor săi.

Pentru mai multe detalii despre inițiativa Razer #GoGreenWithRazer, vizitați această pagină.

 

IMAGINI

LINK

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 100 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 cu sediul în Irvine, California și cu sedii regionale în Hamburg, Shanghai și Singapore, Razer are 18 birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *