Raport Ericsson ConsumerLab: Obiceiurile online, adoptate în ultima perioadă, se vor menține și după pandemie

  • Ericsson lansează cel mai mare studiu realizat până în prezent în rândul utilizatorilor de tehnologie, reprezentativ pentru opiniile a 2,3 miliarde de consumatori din 31 de țări
  • Consumatorii de tehnologie vor utiliza, în medie, 2,5 servicii online noi în plus, până în anul 2025
  • Până în 2025, timpul petrecut online de către utilizatorii de tehnologie va crește, în medie, cu zece ore pe săptămână

Un nou raport Ericsson (NASDAQ: ERIC) realizat în rândul consumatorilor de tehnologie anticipează că tendința de translatare în mediul online a unei părți importante a activităților cotidiene, determinată de pandemia globală Covid-19, se va menține la nivel global chiar și după încheierea pandemiei.

Denumit The Future Urban Reality, acest raport al Ericsson ConsumerLab este cel mai mare studiu realizat până în prezent de companie în rândul utilizatorilor de tehnologie și relevă date importante despre cum văd consumatorii realitatea cotidiană după pandemie, până în anul 2025.

Reprezentativ pentru opiniile a 2,3 miliarde de consumatori din 31 de țări de pe întreg mapamondul, raportul estimează că activitățile de rutină – precum munca, școala, sănătatea și cumpărăturile – vor continua să fie gestionate online și că utilizatorii de tehnologie vor accesa, în medie, 2,5 servicii noi în plus. În schimb, consumatorii de tehnologie vor pune mai mult accent pe timpul lor liber pentru a călători mai mult, pentru a acorda o atenție mai mare aspectelor importante din viețile lor și pentru a petrece mai mult timp cu prietenii și familia.

Smart city and dot point connect Modern Telecom System ,Boundless connection technology concept.Blue tone

Mai mult, se estimează că vom petrece, în medie, zece ore pe săptămână în plus online, ca urmare a creșterii ponderii activităților digitale, anticipându-se că această schimbare va reduce diferența dintre utilizatorii online ocazionali și cei avansați (având în vedere faptul că din ce în ce mai multe servicii online au devenit parte din viața de zi cu zi a fiecăruia dintre noi, în timpul pandemiei).

Zeynep Ahmet, Senior Researcher, ConsumerLab, în cadrul Ericsson Research, spune: „În pandemie, instrumentele TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) au devenit mijloacele cheie prin intermediul cărora am gestionat multe aspecte din viețile noastre cotidiene, iar ultimele descoperiri Ericsson sugerează faptul că acest lucru va continua și va deveni o regulă. Această tendință poate ajuta consumatorii de tehnologie să se concentreze asupra lucrurilor importante din viețile lor, indiferent că asta înseamnă să petreacă mai mult timp cu cei dragi sau să ducă un stil de viață mai sănătos. Ținând cont de faptul că, la Ericsson, ne numărăm printre cei care facilitează apariția noilor obiceiuri online, putem spune că este clar că atât rețelele mobile, cât și eforturile de incluziune digitală vor juca un rol crucial în construirea societăților reziliente și incluzive de mâine”.

Principalele constatări ale raportului:

  • Până în 2025, toate activitățile de rutină se vor desfășura în mediul online:1din 2 consumatori de tehnologie speră să utilizeze mijloace de învățare online pentru a se perfecționa; mai mult de jumătate dintre utilizatorii din întreaga lume cred că toate activitățile lor recreative vor avea loc în mediul online; mai bine de o treime dintre aceștia vor face cumpărăturile uzuale utilizând canalele online.
  • 64% dintre consumatori se așteaptă la creșterea nivelului de stres, în societate: peste 3 din 5 utilizatori de tehnologie consideră că va fi necesar să jongleze cu mai multe locuri de muncă pentru a avea venituri decente; în același timp,7 din 10 se așteaptă să ducă o viață mai sănătoasă. 
  • Va trebui să alegem între confort și confidențialitate:în timp ce 75% dintre consumatori prognozează că ușurința în utilizare va fi un factor esențial în deciziile de zi cu zi în 2025, 7 din 10 se așteaptă să acorde mai multă atenție aspectelor care țin de securitatea și confidențialitatea în mediul online. 
  • Produsele locale vor fi pe primul loc: fiind preocupați și de aspectele legate de mediul înconjurător, jumătate dintre consumatorii de tehnologie din întreaga lume anticipează că vor cumpăra mai multe produse locale în viitor.
  • Jumătate dintre consumatori își exprimă îngrijorarea față de schimbările climatice, totuși 67% speră să călătorească mai mult în viitor:deși majoritatea celor intervievați consideră că opțiunile/ mijloacele de călătorie sustenabile ar trebui să fie mai accesibile, doar 1 din 3 este dispus să renunțe la zborul cu avionul pentru a pleca în vacanțe.
  • Timpul petrecut online va crește, în medie, cu 10 ore pe săptămână până în 2025:se anticipează că utilizarea platformelor online va continua și după pandemie, utilizatorii de tehnologie estimând că vor folosi, în medie, cu 2,5 mai multe servicii online, zilnic, până în 2025; acest lucru reiterează importanța incluziunii digitale în scopul conturării unei “noi normalități” incluzive și reziliente.

LINKURI ASOCIATE

Ericsson Consumerlab: The future urban reality report
Ericsson ConsumerLab: keeping consumers connected during the COVID-19 world
Ericsson ConsumerLab: the voice of the consumer
Ericsson IndustryLab: the voice of business, industry and society

NOTE PENTRU EDITORI:

URMĂRIȚI-NE:

Abonați-vă la comunicatele de presă Ericsson aici

Abonați-vă la postările de pe blogul Ericsson aici

www.twitter.com/ericsson
www.facebook.com/ericsson
www.linkedin.com/company/ericsson

MAI MULTE INFORMAȚII LA:

Despre Ericsson:
Ericsson le oferă furnizorilor de servicii de comunicații soluții complete pentru îmbunătățirea conectivității si a serviciilor. Portofoliul companiei acoperă domenii precum Rețele (Networks), Soluții pentru Servicii Digitale (Digital Services), Servicii de Externalizare (Managed Services) și Business-uri Emergente (Emerging Business) și este menit să sprijine clienții companiilor în procesul de digitalizare, să  sporească eficiența companiilor și să identifice noi surse de venit. Inovațiile Ericsson au pus beneficiile telefoniei și ale conexiunii mobile la dispoziția a miliarde de oameni, de la nivel global. Compania este listată la bursa din New York (NASDAQ) , precum și la filiala acesteia – NASDAQ Stockholm. www.ericsson.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *