Noul frigider LG aduce culoare la IFA 2022

Folosind uşi cu panouri LED care îşi schimbă culoarea, frigiderul inovator „MoodUP“ oferă utilizatorilor o experienţă cu totul nouă

BUCUREȘTI, 7 septembrie 2022 — LG Electronics (LG) prezintă la IFA 2022 inovatorul frigider MoodUP™ cu uşi cu afişaje LED care îşi schimbă culoarea. După lansarea recentă a electrocasnicelor LG „în continuă evoluţie“ şi după introducerea gamei ultra-elegante LG Objet Collection, noul frigider oferă încă un exemplu despre modul în care LG reuşeşte să se menţină şi să creeze tendinţe noi în domeniul aparatelor electrocasnice. Frigiderul MoodUP, un concept unic ce foloseşte tehnologii LG inteligente şi avansate de răcire pentru a menţine mai mult timp prospeţimea alimentelor, oferă o experienţă cu totul nouă şi le permite utilizatorilor să aleagă dintr-o gamă extinsă de culori vibrante afişate de uşile LED şi să asculte muzică la boxa încorporată, în funcţie de preferinţele şi dispoziţia fiecărei persoane.

Noul frigider LG aduce culoare la IFA 2022

Având uşi inovatoare cu afişaj LED, frigiderul LG MoodUP oferă flexibilitate fără precedent pentru design interior şi un mod nou de a amenaja o bucătărie elegantă şi integrată. Cu ajutorul aplicaţiei LG ThinQ™, utilizatorii pot alege 22 de culori pentru uşa de sus şi 19 culori pentru cea de jos şi astfel pot schimba cu uşurinţă aspectul frigiderului, dar şi al întregii bucătării. De asemenea, utilizatorii pot personaliza aspectul uşilor şi pot schimba mereu atmosfera alegând teme de culori precum Season, Place, Mood şi Pop. Folosind tonuri şi nuanţe de culori din natură, setarea Season reflectă diferite perioade dintr-un an, iar Mood induce utilizatorilor o stare plăcută prin afişarea unor culori calde şi liniştitoare.

Pe lângă culorile care se schimbă, noul frigider LG oferă sunet excelent cu ajutorul boxei cu Bluetooth încorporate, care se poate conecta uşor la smartphone, tabletă sau laptop. În funcţie de dispoziţia lor, utilizatorii pot reda melodii din aplicaţiile preferate sau din playlist-ul Music Collection din aplicaţia ThinQ, iar culoarea ori tema de culori afişată de frigider vor completa atmosfera. În plus, când boxa redă o melodie, afişajele LED ale frigiderului MoodUP îşi pot schimba culorile în ritmul muzicii, astfel încât utilizatorii să se simtă bine şi să se distreze când sunt în bucătărie.

Noul frigider LG inovator oferă funcţii uşor de utilizat, dar şi notificări colorate şi inteligente. Când senzorul detectează că uşa frigiderului a stat deschisă prea mult timp, afişajul LED al acesteia clipeşte în mod repetat, atenţionând astfel utilizatorul şi reducând pierderile de aer rece şi consumul inutil de energie. În plus, când senzorul de mişcare al frigiderului MoodUP simte că se apropie cineva, afişajele ambelor uşi clipesc pentru a întâmpina utilizatorul. Pentru mai multă comoditate pe timp de noapte, uşa congelatorului luminează mai puternic pentru a ghida utilizatorii către frigider.

Când afişajele LED sunt oprite, frigiderul MoodUP oferă combinaţia Lux Gray şi Lux White, pentru un aspect tradiţional. Aspectul elegant, atemporal, se încadrează în orice decor şi aminteşte de contrastele naturale şi subtile ale pietrelor colorate.

Noul frigider LG inovator foloseşte cipul On-Device AI pentru electrocasnice inteligente. Integrând IA avansată, acest modul permite frigiderului MoodUP să îmbunătăţească experienţa utilizatorului şi să ofere funcţii noi, precum recunoaştere avansată a vocii şi conectivitate Wi-Fi şi Bluetooth.

„La LG, am găsit mereu moduri noi şi interesante de a le oferi utilizatorilor experienţe incredibile şi suntem mândri că putem face acest lucru din nou, cu ajutorul noului frigider MoodUP“, a spus Lyu Jae-cheol, preşedintele LG Electronics Home Appliance & Air Solution Company. „Acest frigider aduce în bucătărie culoarea, muzica şi confortul şi foloseşte cele mai noi tehnologii LG alături de un design inovator, ca dovadă a dorinţei companiei noastre de a oferi o viaţă mai bună acasă.“

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator mondial în domeniul tehnologiei și bunurilor de larg consum, având o prezență în aproape fiecare țară din lume și o forță de muncă diversă, de 74.000 de persoane. LG se compune din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Având vânzări de 53.000.000.000 USD la nivel mondial în 2019, LG este un producător de top al unei game largi de produse, precum televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, aparate digitale de semnalizare și componente automobilistice. LG este cunoscută și pentru mărcile sale premium avansate LG SIGNATURE și LG ThinQ, ce dispun de tehnologia de inteligență artificială proprie companiei. Pentru mai multe știri despre LG, accesați www.LGnewsroom.com

Compactă şi eficientă, maşina de spălat cu uscător LG WashTower oferă o experienţă All-in-One la IFA 2022

Noua soluţie oferă utilizatorilor o experienţă de utilizare excepţională, un design practic şi eficient, inteligenţă artificială încorporată şi funcţii uşor de folosit

BUCUREȘTI, 7 septembrie 2022 — LG Electronics (LG) prezintă WashTower™ Compact, o nouă maşină de spălat cu uscător, la IFA 2022. Noul WashTower este o soluţie 2-în-1 complet integrată, cu maşină de spălat şi uscător, un panou de control central şi IA avansată, fiind un produs cu amprentă redusă, creat pentru eficienţă şi confort.

O soluţie ideală pentru gospodăriile cu unul sau doi membri, noul WashTower ajută la utilizarea eficientă a spaţiului dintr-o casă. În comparaţie cu modelul WashTower din 2019, de dimensiuni mai mari, lăţimea şi adâncimea acestui model au fost reduse cu 100, respectiv 170 de milimetri, maşina de spălat având o capacitate de 13 kilograme, iar uscătorul de 10 kilograme. Înălţimea echipamentului a fost redusă cu 235 de milimetri, pentru a îmbunătăţi accesul la uscătorul poziţionat în partea de sus a produsului şi accesul la filtru, oferind utilizatorilor posibilitatea de a instala WashTower Compact şi în camere cu tavan jos. WashTower Compact ocupă mai puţin spaţiu decât un set format din maşină de spălat şi uscător de rufe individuale de aceeaşi capacitate, utilizatorii având mai mult spaţiu în camera de instalare pentru alte întrebuinţări, precum depozitarea detergentului, balsamului de rufe sau lenjeriilor.

Compactă şi eficientă, maşina de spălat cu uscător LG WashTower oferă o experienţă All-in-One la IFA 2022

Noua soluţie LG all-in-one foloseşte un design integrat şi compact care oferă o experienţă de utilizare optimă şi aspect minimalist. Poziţionat în partea din faţă a echipamentului, între maşina de spălat şi uscător, panoul Center Control™ le permite utilizatorilor să acceseze uşor toate setările şi funcţiile dintr-un singur loc. WashTower Compact poate fi integrat fără probleme în orice tip de decor sau design interior, ajutând utilizatorii să confere casei lor un aspect care să le reflecte personalitatea.

În plus, noul model inovator WashTower oferă o experienţă de utilizare şi rezultate îmbunătăţite, cu ajutorul tehnologiilor LG avansate. Folosind Artificial Intelligence Direct Drive™ (AI DD™), maşina de spălat poate identifica cel mai potrivit model pentru spălare (mişcarea tamburului, temperatura apei şi durata ciclului de spălare) pentru fiecare încărcare, reducând uzura hainelor, care rezistă mai mult în timp. Funcţia Smart Pairing™ simplifică lucrurile şi ajută utilizatorii să economisească timp, sincronizând uscătorul cu maşina de spălat şi selectând automat cel mai bun ciclu de uscare în funcţie de setările pentru încărcare.* Un echipament complet excelent, LG WashTower Compact reduce timpul de spălare datorită funcţiei TurboWash™ 360, dar şi timpul de uscare cu ajutorul funcţiei de preîncălzire Prepare to Dry.

„Cu un design care ocupă mai puţin spaţiu şi cu cele mai noi tehnologii LG bazate de IA, WashTower Compact oferă o experienţă de utilizare excelentă“, a declarat Lyu Jae-cheol, preşedinte LG Electronics Home Appliance & Air Solution Company. „Vom continua să ţinem cont de părerile clienţilor noştri şi de nevoile lor diferite, în continuă schimbare şi vom dezvolta echipamente inteligente, cu tehnologii şi design inovatoare, pentru o viaţă mai bună acasă.“

* Testat de Intertek în iulie, 2022. La compararea duratei totale a unui program pentru spălarea şi uscarea a două perechi de pijamale folosind ciclul Quick Wash cu opţiunea Prepare to Dry. Rezultatele obţinute pot fi diferite, în funcţie de conţinutul încărcării şi de factorii de mediu.

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator mondial în domeniul tehnologiei și bunurilor de larg consum, având o prezență în aproape fiecare țară din lume și o forță de muncă diversă, de 74.000 de persoane. LG se compune din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Având vânzări de 53.000.000.000 USD la nivel mondial în 2019, LG este un producător de top al unei game largi de produse, precum televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, aparate digitale de semnalizare și componente automobilistice. LG este cunoscută și pentru mărcile sale premium avansate LG SIGNATURE și LG ThinQ, ce dispun de tehnologia de inteligență artificială proprie companiei. Pentru mai multe știri despre LG, accesați www.LGnewsroom.com

Combina frigorifică Eco LG aduce eficienţă energetică superioară la IFA 2022

Oferind eficienţă şi tehnologii îmbunătăţite pentru păstrarea prospeţimii, noul frigider LG este pregătit să impresioneze piaţa europeană

BUCUREȘTI, 7 septembrie 2022 — LG Electronics (LG) lansează cel mai nou model de combină frigorifică pentru piaţa europeană, la IFA 2022. Noul model LG permite amenajarea unei bucătării mai sustenabile, datorită compresorului Inverter Linear Compressor™, compartimentării interne îmbunătăţite şi tehnologiilor LG de ultimă generaţie pentru menţinerea prospeţimii, precum LinearCooling™ şi DoorCooling+™.

Combina frigorifică LG face parte din Clasa energetică A, cea mai bună clasare conform sistemului exigent de standarde în domeniul energetic stabilite de Comisia Europeană. Pentru a primi clasificarea „A“, LG a îmbunăţăţit structura condensatorului şi a radiatorului şi a eficientizat fluxul de aer pentru a obţine o distribuire mai bună şi mai uniformă a aerului rece în interiorul frigiderului.

Combina frigorifică Eco LG aduce eficienţă energetică superioară la IFA 2022

De asemenea, noua combină frigorifică LG foloseşte compresorul Inverter Linear Compressor, extrem de eficient şi deosebit de rezistent. Datorită acestui compresor LG remarcabil, combina frigorifică consumă anual cu 10% mai puţină energie în comparaţie cu oricare alte modele de frigidere LG din clasa A, astfel încât utilizatorii pot reduce amprenta de carbon, dar şi costurile cu facturile pentru utilităţi.

În plus, noul model ultra-performant foloseşte tehnologiile LG îmbunătăţite LinearCooling şi DoorCooling+, pentru menţinerea prospeţimii. LinearCooling reduce variaţiile de temperatură, ceea ce ajută la menţinerea prospeţimii alimentelor pentru o perioadă mai mare, iar DoorCooling+ conduce aerul rece din partea superioară a frigiderului spre zonele mai greu accesibile, precum suportul de pe uşa frontală.

Pentru mai multă flexibilitate, noua combină frigorifică poate fi controlată şi monitorizată de la distanţă prin aplicaţia LG ThinQ™ pentru smartphone-uri, iar utilizatorii pot gestiona setările şi verifica starea de funcţionare din orice loc.

Un plus de comoditate îl oferă raftul pliabil în 2 trepte şi suportul pentru sticle de vin, deoarece primul se poate plia pentru a depozita articole mai voluminoase, iar cel de al doilea poate stoca până la cinci sticle de vin simultan. De asemenea, noul model oferă un design îmbunătăţit, cu finisare LG Metal Fresh™ la interior.

„Noua combină frigorifică foloseşte tehnologii LG de ultimă generaţie care menţin prospeţimea alimentelor, oferă funcţii uşor de utilizat şi asigură un consum energetic eficient“, a spus Lyu Jae-cheol, preşedinte LG Electronics Home Appliance & Air Solution Company. „Gândite pentru sustenabilitate, dar şi pentru o experienţă îmbunătăţită, noile combine frigorifice LG oferă performanţa, comoditatea şi stilul dorite de utilizatorii europeni.“

Despre LG Electronics, Inc.

LG Electronics este un inovator mondial în domeniul tehnologiei și bunurilor de larg consum, având o prezență în aproape fiecare țară din lume și o forță de muncă diversă, de 74.000 de persoane. LG se compune din cinci companii – Home Appliance & Air Solution, Home Entertainment, Mobile Communications, Vehicle Component Solutions și Business Solutions. Având vânzări de 53.000.000.000 USD la nivel mondial în 2019, LG este un producător de top al unei game largi de produse, precum televizoare, mașini de spălat, frigidere, aparate de aer condiționat, dispozitive mobile, aparate digitale de semnalizare și componente automobilistice. LG este cunoscută și pentru mărcile sale premium avansate LG SIGNATURE și LG ThinQ, ce dispun de tehnologia de inteligență artificială proprie companiei. Pentru mai multe știri despre LG, accesați www.LGnewsroom.com

Noul HONOR 70, recunoscut ca fiind “Best of IFA”

Smartphone-ul de la HONOR a câștigat peste 20 de premii în cadrul evenimentului IFA 2022 de la Berlin

[BERLIN, Germania – 7 septembrie 2022] – Brandul de tehnologie HONOR a câștigat, în cadrul evenimentului IFA Consumer Electronics Show de la Berlin, ce s-a desfășurat la finalul săptămânii trecute, un total de 35 de premii din partea mass-media la nivel global. Dintre acestea, noul smartphone lansat de HONOR în cadrul evenimentului, HONOR 70, a câștigat 21 de premii în diferite categorii. Un număr mare de publicații media tech de vârf la nivel mondial au evaluat HONOR 70 ca fiind “Best of IFA”. HONOR 70 este disponibil și pe piața din România de la începutul acestei luni.

TechRadar, un reper în materie de tehnologie la nivel global, spune că HONOR 70 este „unul dintre cele mai bune telefoane Android ale anului”, în timp ce varianta internațională a revistei Forbes, a titrat, de asemenea, că HONOR 70 este “un puternic all-rounder“.

HONOR a stat anul acesta pentru prima dată pe scena IFA, unde a susținut viziunea sa pentru un viitor conectat, în cadrul prezentării sale principale, intitulată „Embracing the Connected Future”. În timpul evenimentului, compania a anunțat lansarea pe piețele europene a trei produse noi: smartphone-ul HONOR 70, conceput pentru pasionații de vlogging, laptopul HONOR MagicBook 14 și HONOR Pad 8, prima tabletă HONOR disponibilă în afara Chinei.

Honor Awards @IFA

Dispunând de noul senzor de imagine IMX800 de la Sony pentru prima dată în industrie, modelul HONOR 70, subțire și elegant, are performanțe excepționale ale camerei în această categorie. Noul Solo Cut Mode, care oferă un nou mod de a înregistra clipuri video, atinge la fix nevoile creatorilor de conținut, impresionând utilizatorii și vizitatorii la IFA.

Mai mult, toate celelalte produse noi ale HONOR din seria N au fost, de asemenea, recunoscute de industria de tech de la nivel mondial și de mass-media. Evaluarea laptopului HONOR MagicBook 14 de la Trusted Review menționează faptul că acest produs este “un laptop fantastic atunci când vine vorba despre productivitate și o alternativă excelentă (…) pentru cei care doresc să rămână cu Windows“. În Plus, tableta HONOR Pad 8, cu performanțele sale remarcabile în domeniul divertismentului audio și video, a primit, de asemenea, cel mai bun premiu IFA din partea faimoasei reviste de muzică și divertisment Billboard.

Despre HONOR  

HONOR este un furnizor de top la nivel mondial de dispozitive inteligente. Este dedicat să devină un brand de tehnologie iconic la nivel mondial și să creeze o nouă lume inteligentă pentru consumatori prin produsele și serviciile sale puternice. Cu un accent neclintit pe cercetare și dezvoltare, se angajează să dezvolte tehnologie care să le permită oamenilor din întreaga lume să își depășească limitele, oferindu-le libertatea de a realiza și de a face mai mult. Oferind o gamă de smartphone-uri, tablete, laptopuri și dispozitive purtabile de înaltă calitate pentru a se potrivi fiecărui buget, portofoliul HONOR de produse inovatoare, premium și de încredere le permite oamenilor să devină o versiune mai bună a lor.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul http://hihonor.com/ro.

http://community.hihonor.com/  

https://www.facebook.com/honorglobal/  

https://twitter.com/Honorglobal  

https://www.instagram.com/honorglobal/  

http://www.youtube.com/c/HonorOfficial  

Sony lansează o actualizare de software pentru modelele Xperia PRO și PRO-I, adăugând o funcționalitate video îmbunătățită pentru creatorii de conținut

Pentru modelele Xperia PRO și PRO-I este disponibilă o actualizare de software over the air (FOTA), care permite noi capabilități de monitorizare externă.

Actualizarea se aplică funcției „External Monitor” de la Sony, care poate fi utilizată atunci când telefonul este conectat la o cameră foto prin intermediul unui cablu HDMI pentru Xperia PRO sau USB-C pentru Xperia PRO-I. Utilizând ecranul telefonului, Xperia devine un monitor extern OLED 4K de înaltă calitate pentru camera foto.

XperiaSoftwareUpdate_1

Actualizările funcționalității dedicate „External Monitor” includ: o funcție de vizualizare grafică pentru a verifica nivelurile de luminozitate și balansul RGB pentru setări precise, plus o funcție „false color” pentru a citi nivelurile de expunere în fiecare fotografie și o schemă de culori personalizată. De asemeena, permite streamingul live folosind o cameră Alpha la o calitate incredibilă a imaginii direct pe canalele de socializare, cum ar fi YouTube, iar cu ajutorului modului de anduranță utilizatorii pot distribui conținut chiar și pentru mai mult timp. „External Monitor” permite ca Xperia PRO să devină și o telecomandă pentru camereleii Alpha cu declanșator pentru Rec/Stop, folosind un cablu USB-C, afișând și vizibilitatea statusului pe ecran, inclusiv starea în mod REC, viteza obturatorului, indicelui F, ISO și EV.

Cu această nouă versiune de software, Xperia le oferă utilizatorilor actuali cele mai bune funcționalități de videografie pe un smartphone.

Doar 1 din 3 elevi romani stiu ce inseamna reciclarea deseurilor

Romania trebuie sa recupereze decalajul educational pentru a atinge tintele de mediu

  • Doar 30% dintre elevii din Romania au participat la programe in care au invatat despre importanta colectarii selective si reciclarea deseurilor, arata o analiza Clean Recycle.

 

  • Cele mai mari cantitati deseuri sunt generate de scolile din marile orase, iar majoritatea acestora sunt menajere, carton si hartie, ambalaje de plastic, PET-uri sau sticla, potrivit datelor analizate.

 

  • In 2007, doar 0,4% dintre deseurile municipale erau reciclate. Procentul a urcat la putin peste 11% in 2019.*

București, 7 septembrie 2022 – In fiecare an, inceputul de an scolar readuce in prim – plan problema colectarii selective a deseurilor in unitatile de invatamant, in conditiile in care acestea sunt generatoare importante de deseuri de ambalaje. Doar 30% dintre elevii din Romania au participat la programe (in general organizate de diferite entitati private sau platforme ONG), in care au invatat despre importanta colectarii selective si reciclarea deseurilor, arata o analiza Clean Recycle.

 Infografic_Clean Recycle_Reciclarea_In_Scoli_07.09.22

Scolile fac parte din institutiile publice cu cele mai mari cantitati de deseuri generate anual, dar infrastructura de management a acestora este deficitara, mai arata analiza. Autoritatile locale sunt cele care sunt obligate sa puna la dispozitia scolilor pubele special colorate, in care elevii si profesorii sa poata colecta selectiv.

Cele mai mari cantitati de deseuri sunt generate de scolile din marile orase, iar majoritatea sunt deseuri menajere, carton si hartie, ambalaje de plastic, PET-uri sau sticla, potrivit datelor Clean Recycle.

“Comportamentul eco-responsabil incepe din scoala. Elevii trebuie indrumati si informati cu privire la importanta protejarii mediului, ceea ce implica si invatarea colectarii selective si reciclarea deseurilor inca din scoala. Este un proces care trebuie sa devina o normalitate si sa faca parte din vietile noastre. Economia circulara contribuie la o economie sustenabila si un viitor mai bun, pentru toti,” declara Cosmin Monda, fondator si CEO Clean Recycle.

Doar 11% dintre deseurile municipale sunt reciclate

 Cosmin Monda, fondator si CEO Clean Recycle (1)

Fata de 2007, cand doar 0,4% dintre deseurile municipale erau reciclate, procentul a ajuns la peste 11% in 2019.* Din anul 2025 insa, tintele impuse de Uniunea Europeana vor fi de 55%, iar Romania va avea de recuperat inclusive decalajul educational, pentru a putea indeplini tintele de mediu.

Hartia si cartonul sunt principalele deseuri de ambalaje generate in Romania, urmate de plastic, lemn si metal. In ceea ce priveste reciclarea plasticului, Romania a cunoscut un avans considerabil privind valorificarea acestui tip de ambalaj periculos pentru mediu. In 10 ani, cantitatea de plastic reciclat a crescut de la 15% in 2008, la 43% in 2018.*

Clean Recycle este unul dintre primii 5 jucatori pe piata locala a transferului de responsabilitate privind deșeurile de ambalaje (OIREP). Clean Recycle gestioneaza un portofoliu de peste 700 de companii care produc si pun pe piata deseuri de ambalaje, active pe intreg teritoriul Romaniei, din domenii precum FMCG si retail, agribusiness, automotive, distributie, productie industriala,  farmaceutice s.a.

* Institutul National de Statistica

Dragon Trail și Noah’s Heart sunt acum prezente în AppGallery

București, 6 septembrie 2022 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea jocurilor MMO Noah’s Heart și RPG Dragon Trail: Hunter World pe AppGallery. Cele două jocuri au fost lansate la Gamescom în Germania și vin cu oferte exclusive de bun venit pentru utilizatorii Huawei, care le pot descărca din AppGallery.

Dezvoltat de Archosaur Games, Noah’s Heart este o continuare a îndrăgitului joc Dragon Raja. După ani de dezvoltare, jocul va ajunge în Europa tradus în cinci limbi: engleză, franceză, germană, rusă și portugheză. Tot în această variantă va putea fi descărcat și Dragon Trail: Hunter World, joc deja renumit în Asia și adus pe piața europeană de către dezvoltatorul de jocuri de top 4399, care își extinde oferta de jocuri în străinătate.

Dragon Trail X AppGallery (1)

Este întotdeauna o încântare să lansăm jocuri Fantasy, una dintre cele mai populare categorii în rândul utilizatorilor noștri, pe AppGallery. Mii de utilizatori au așteptat cu nerăbdare jocurile și au efectuat precomenzi pe pagina dedicată campaniei. În ceea ce ne privește, ne păstrăm angajamentul de a oferi cele mai populare aplicații care să răspundă nevoilor diverse ale utilizatorilor noștri de pretutindeni și avem planuri mărețe pentru extinderea ofertei de jocuri, atât în ceea ce privește dezvoltatorii 4399 și Archosaur, cât și alții.” a declarat Dr. Jaime Gonzalo, VP Huawei Mobile Services Europa.

Călătorii prin ținuturi diferite cu Dragon Trail: Hunter World

O lume nemaivăzută în stil tribal, cu păduri luxuriante și zeci de creaturi unice de colectat, Dragon Trail: Hunter World îi invită pe utilizatorii AppGallery să facă echipă cu dragonii și să pornească într-o nouă aventură. Cu diferite clase din care să aleagă, fie că e vorba de războinici puternici, preoți cu abilități speciale sau asasini vicleni, jucătorii își pot alege stilul de joc preferat și pot găsi strategiile care funcționează cel mai bine pentru ei.

Noah`s Heart PR X AppGallery (1)

Jucătorii care se alătură jocului își vor croi drum în lumea magică a Insulei Stelelor, cu păduri impresionante și munți magnifici, unde trăiesc atât oameni, cât și animale fascinante și colorate. Ei pot descoperi misterele care se ascund pe insulă, în timp ce se dezvoltă și își formează un echipaj de ajutoare. De asemenea, utilizatorii se vor bucura de joc și vor descoperi în același timp misterul dispariției tatălui lor și relația acestuia cu profeția Loyat.

În calitate de principal dezvoltator și distribuitor de jocuri din China, 4399 deține cea mai mare platformă web chineză de jocuri din lume. Odată cu această primă lansare în Europa pe AppGallery, 4399 face un prim pas către extinderea în străinătate în activitatea sa de dezvoltare și distribuție de jocuri. Pe lângă lansarea Dragon Trail: Hunter World, 4399 va lansa în Europa la sfârșitul acestui an și popularul joc de strategie multiplatformă Era of Conquest.

Noah’s Heart, o nouă aventură îndrăzneață

Noah’s Heart este dezvoltat pe sistemul captivant open-world al predecesorului său extrem de popular, Dragon Raja, introducând elemente și mai antrenante. Cu provocări anevoioase și personaje complet personalizabile, design-ul jocului Noah’s Heart pune un puternic accent pe experiențele sociale și comunitatea online.

Pe planeta Noah, jucătorii pot înfrunta provocările alături de prieteni, pot participa alături de colegi la concursurile de bresle sau pur și simplu pot vizita casele prietenilor pentru a se relaxa. Cu Noah’s Heart și sistemul său complex de bresle, utilizatorii nu se vor simți niciodată singuri. Jucătorii au acces la o întreagă planetă pe care o pot explora după bunul plac, fără granițe sau obstacole. Dacă aleg o direcție și continuă să alerge, ajung să facă ocolul întregii planete, traversând terenuri diverse precum câmpuri de gheață, deșerturi, păduri tropicale și multe altele. Jucătorii pot călători pe jos, călare, într-o barcă, sau chiar cu un jet pack.

Pentru a se transforma într-o forță formidabilă de luptă, jucătorii pot forma o echipă cu zeci de personalități istorice alături de care pot lupta cot la cot, creând legături pentru a descoperi mai multe despre poveștile lor unice.

Jucătorii Noah’s Heart își pot alege armele la începutul jocului, acestea înlocuind clasele MMO tradiționale. Arsenalul de arme poate fi schimbat mai târziu în joc, deblocând o gamă largă de opțiuni de personalizare pentru luptă.

Archosaur Games este dedicat creării unei comunități prietenoase și active pe rețelele sociale. Cel mai recent concurs al lor, Nova Star Selection, găzduit pe Discord, s-a bucurat de reacții pozitive, la acesta participând peste 10.000 de jucători. Dezvoltatorul îi provoacă pe jucătorii din comunitate să contureze și planeta Noah, după ce i-a invitat anterior să redenumească monștrii din joc, în viitorul apropiat conturându-se și alte oportunități de a face auzită vocea jucătorilor.

AppGallery oferă experiențe de joc premium pentru milioane de consumatori

Un partener ales de numeroși dezvoltatori lideri în industrie, AppGallery oferă o gamă largă de categorii de jocuri pentru toate gusturile, de la Acțiune la Arcade, Puzzle, RPG și multe altele. Nenumărate titluri de la dezvoltatori de gaming renumiți precum 4399, Archosaur Games, Gameloft, Ubisoft, IGG sunt deja disponibile pe platforma cu jocuri precum Asphalt 9: Legends, Might&Magic: Era of Chaos, Lords Mobile, Garena Free Fire și, bineînțeles, Dragon Trail: Hunter World împreună cu Noah’s Heart.

Fiind alegerea zilnică a milioane de utilizatori, AppGallery s-a bucurat de o creștere incredibilă în ultimele 18 luni, poziționându-se ferm printre primele 3 platforme de distribuție a aplicațiilor la nivel global. Numărul de aplicații care pot fi descărcate pe smartphone-urile HMS în 2021 a crescut cu 147% față de anul precedent, înregistrând acum peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar în întreaga lume.

Ținând cont în primul rând de experiența consumatorilor, AppGallery este intuitiv, ușor de utilizat și vine cu o gamă de aplicații și oferte de top, înregistrând o creștere netă a scorului de satisfacție în rândul utilizatorilor de peste 20% în 2021.

 

Despre Archosaur Games

Archosaur Games este unul dintre cele mai experimentate studiouri de cercetare și dezvoltare de jocuri din China și creează jocuri de înaltă calitate de mai bine de 20 de ani. Datorită experienței sale bogate, cunoașterii aprofundate a pieței și puterii tehnice, Archosaur Games promovează reforma în industrie încă de la înființarea sa. Predecesorul său, Archosaur Studio, înființat în 1997, a avut o istorie de peste 20 de ani, de la era jocurilor pe un singur calculator, la jocuri de tip endgame, jocuri web și jocuri mobile.

Archosaur Games a fost înființată oficial în 2014, concentrându-se mai mult pe dezvoltarea jocului în sine. În plus, activitatea s-a axat mai mult pe dezvoltarea de produse și distribuția globală în domeniul jocurilor mobile. Compania cu sediul central în Beijing are peste 1000 de angajați, dintre care 85% sunt talente de excepție în cercetare și dezvoltare în industrie.

Archosaur Games este pionier în industria jocurilor mobile din China încă de la înființare, lansând permanent jocuri de tip boutique la nivel de fenomen. Archosaur Games va continua să dezvolte jocuri de top în industrie pentru utilizatorii din întreaga lume.

Puteți descărca Noah’s Heart de pe AppGallery.

Alăturați-vă paginii de Facebook Noah’s Heart dedicate fanilor: https://www.facebook.com/NoahsHeartEN.

Alăturați-vă comunității Noah’s Heart de pe Discord: https://discord.gg/Yv8NwjTAc3.

Urmăriți trailerul oficial Noah’s Hearthttps://youtu.be/Qt2bUpCoPJQ.

Despre Publisher 4399

4399, o corporație de jocuri cu activități ce variază de la dezvoltarea de jocuri la lansarea de jocuri și operarea platformei și numără peste 2000 de angajați, incluzând practicieni experimentați și absolvenți remarcabili. În plus, echipa de dezvoltatori are peste 1000 de angajați cu peste 30 de produse auto-dezvoltate de înaltă calitate, și o experiență bogată în dezvoltare și operare.

Puteți descărca Dragon Trail: Hunter World de pe AppGallery.

Despre HUAWEI AppGallery

HUAWEI AppGallery este platforma oficială de distribuție de aplicații pentru dispozitivele HUAWEI, oferind o colecție de 18 categorii de aplicații cu conținut premium la nivel global. Aplicațiile pot fi utilizate fără probleme pe dispozitivele inteligente în toate scenariile, oriunde și oricând, fără a compromite securitatea.

Fiind una din primele trei platforme de distribuție de aplicații la nivel global, AppGallery oferă o mare varietate de aplicații globale și locale în categorii precum navigație și transport, știri, social media, finanțe, divertisment și multe altele. AppGallery este disponibilă în peste 170 de țări și regiuni cu peste 580 de milioane de utilizatori activi lunar la nivel global. În 2021, Huawei a colaborat cu 5,75 ​​milioane de dezvoltatori din întreaga lume, iar numărul total de aplicații distribuite din AppGallery a atins 432 miliarde.

 

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Germania, Suedia, Rusia, India și China. Huawei Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu aproape 30 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați http://www.huaweistore.ro.

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: Huawei Mobile Romania

Community: Comunitatea Huawei

Vânzări de peste 200.000 de euro pe segmentul produselor pentru băi și piscine pentru Color Smart, în primele opt luni ale anului

București, 6 septembrie, 2022 –  Vânzările pe segmentul de produse dedicate piscinelor și băilor s-au ridicat la peste 200.000 de euro, reprezentând 40 de proiecte în perioada ianuarie – august, pentru compania Color Smart Distribution, unic importator și distribuitor în România și Republica Moldova al brandurilor premium și premium plus Novacolor, Color Smart și Pittsburgh Paints.

Proiectele pentru băi de locuințe au reprezentat 120.000 euro din vânzarea produselor pe acest segment, iar pentru zona de spa-uri și piscine valoarea acestora s-a ridicat la 80.000 euro.

„Produsele dedicate zonelor de baie și piscinelor din portofoliul Color Smart  oferă posibilitatea utilizatorilor să înlocuiască gresia și faianța cu micro ciment modern și versatil, format din nisipuri naturale, lianți și aditivi speciali, cu proprietăți antiderapante, rezistent la abraziuni. Sistemul mineral este îmbogățit cu cristale de sticlă de Murano și marmură de Carrara, care reinterpretează pardoseala venețiană într-un stil modern, contemporan și durabil. Ne bucurăm că românii încep să descopere și să aleagă tot mai mult produsele Wall2Floor, dedicate băilor, și Wall2Floor Top Coat, special create pentru spații de piscină și spa-uri”, a declarat Cătălina Trupșor, fondator și CEO Color Smart Distribution.

ColorSmart_BaiPiscine_1 (1)

Bugetul mediu alocat de către clienții Color Smart începe de la 10 euro/mp, pentru o baie decorată simplu, cu produse lavabile, ecologice, care oferă durabilitate în timp și ajunge până la 200 euro/mp, dacă beneficiarii aleg vopsele minerale sau micro cimentul pentru decorare. Aceste estimări nu includ lucrări preliminare de îndreptare a pereților acolo unde ar fi cazul.

În ceea ce privește un proiect cu produse lavabile pentru o piscină sau un spa,  bugetul pornește de la 20 euro/mp, însă se pot investi și 300 euro/mp dacă se folosește Wall2Floor, sistemul mineral care realizează suprafețe, atât orizontale cât și verticale perfect uniforme. În cazul în care clienții doresc combinații de materiale minerale sofisticate cu micro cimenturi  sau picturi, atunci bugetul va sări de aceste cifre.

ColorSmart_BaiPiscine_2 (1)

Aaceste tipuri de materiale oferă amenajări mult mai durabile, rezistente în timp, care își păstrează textura, culorile și finisajul intact ani de zile. În funcție de cât de mare este traficul și cât de persistentă este umiditatea, durata de viață a unui astfel de proiect este între 10 și 20 de ani.

„În România, trendul legat de micro cimenturi a început să fie apreciat și luat în calcul abia în ultimii 2-3 ani. Cei care achiziționează acest tip de materiale vor un rezultat excepțional, unic, reprezentativ pentru fiecare dintre ei. Sunt interesați, dincolo de estetica inegalabilă, de rezistența culorilor pe termen lung, durabilitatea amenajării și chiar de faptul că protejează natura folosind produse ecologice, sustenabile”, spune Cătălina Trupșor.

ColorSmart_BaiPiscine_3 (1)

Cel mai important proiect realizat de Color Smart pe acest segment s-a ridicat la o valoare de 50.000 de euro, pentru o piscină cu suprafața amenajată de 1000 mp. Pentru amenajarea acestui proiect s-a folosit o combinație între vopsele lavabile și materiale speciale, bugetul fiind de circa 50 euro/ mp. În acest buget au fost incluse și planificarea, bugetarea și implementarea proiectului până la cheie.

Aplicarea acestor materiale de top se poate realiza doar de către meșteri extrem de calificați. În România numărul acestora este foarte mic: în prezent sunt aproximativ 10 persoane care au experiența și cunoștințele necesare pentru a realiza astfel de decorări. Color Smart apelează la aplicatori din toată lumea – Italia, Croația, UK, India etc, pentru a pune la dispoziția clienților cei mai buni specialiști din domeniu, care pot realiza proiectele la cel mai înalt nivel. În același timp, compania organizează cursuri specifice pentru micro cimentul Wall2Floor pentru formarea, dezvoltarea și evaluarea ulterioară a aplicatorilor interesați.

Toate produsele Color Smart dedicate piscinelor și băilor sunt sustenabile, pe bază de var, pigmenți naturali, finisaje minerale care au un conținut scăzut de adezivi adăugați.

Caracteristicile specifice ale vopselurilor dedicate zonelor cu umiditate sunt curățarea și întreținerea ușoare, rezistența la abraziune, la lovituri, la pelicula de apă, acestea fiind totodată și antiderapante.

Înapoi la școală cu stil: cele mai bune oferte de la MSI pentru sezonul școlar

Înapoi la școală cu stil, pentru că sezonul de întoarcere la școală din acest an este din nou în toi și aduce cu el mai multe provocări și cerințe. Asta înseamnă cumpărături pentru ghiozdane noi, papetărie, cărți și, bineînțeles, laptopuri. Având în vedere că pandemia COVID-19 a schimbat fundamental școala, obținerea unui laptop care să ajute eficient atât la muncă dar și la joacă nu a fost niciodată atât de importantă.

Noua gamă de laptopuri de gaming și de productivitate de la MSI este disponibilă pentru a vă ajuta să vă ridicați la înălțimea provocărilor, cu caracteristici și performanțe adaptate la fiecare nevoie și buget. Consultați aici portofoliul extins de la MSI pentru a vedea cum aceste laptopuri pot completa perfect noul an universitar.

MSI oferă o selecție largă de laptopuri ideale pentru întoarcerea la școală. În acest an, compania prezintă câteva oferte foarte bune, indiferent dacă sunteți în căutarea unui notebook de gaming capabil sau a unei locomotive pentru productivitate cu o durată de viață lungă a bateriei.

MSI Back To School 2022

MSI a adoptat cele mai recente tehnologii de la Intel, AMD și Nvidia, adăugând în același timp la acest mix propria expertiză unică în domeniul laptopurilor. Pentru acest sezon Back to School, MSI oferă o gamă extinsă de laptopuri care se adresează tuturor opțiunilor de design și perfomanță. Combinate cu poziția de lider incontestabil a MSI în ceea ce privește designul șasiului și răcirea, aceste laptopuri vă asigură că puterea reală de calcul este la îndemână oricând aveți nevoie.

Cu aceste informații, haideți să ne adâncim în caracteristicile unora dintre ofertele de top ale MSI din acest an și să vedem cum pot acestea să completeze cel mai bine călătoria de întoarcere la școală.

Reinventarea arhitecturii multi-core cu Katana GF66

Seria Katana GF66 este la fel de puternică și rezistentă ca o lamă de sabie și optimizată pentru a descătușa performanța maximă în timpul jocului. Pentru o experiență completă, laptopurile Katana GF66 vor străluci pe câmpul de luptă printr-o tastatură iluminată într-un roșu unic.

Laptopurile Katana GF66 sunt echipate cu cele mai recente procesoare Intel de până la a 12-a generație. Arhitectura revoluționară a acestora include core-uri proiectate separat pentru viteză sau eficiență și oferă un salt fără precedent de performanță în aplicațiile multitasking sau în jocurile cu cerințe mari. La acestea se adaugă un display în culori vii și grafică rapidă din seria RTX 30 cu cele mai recente inovații în domeniul tehnologiilor grafice. Unitățile GPU Nvidia dedicate aduc cu ele cele mai recente inovații în domeniul tehnologiilor grafice, inclusiv ray tracing, super eșantionare bazată pe inteligență artificială (DLSS – deep learning super sampling) și productivitate accelerată în fluxurile de lucru creative.

În completarea graficii rapide din seria RTX 30 se află un SSD NVMe PCIe Gen4 care poate  accelera viteza traficului de date la valori ce pot atinge dublul vitezei unităților PCIe Gen3.

Imaginație fără limite deasupra arenei de luptă cu Alpha 17

Seria de laptopuri Alpha 17 este construită special pentru a permite succesul în orice arenă de luptă sau sarcină de lucru. Combinând performanțele de top ale procesorului AMD Ryzen 5 5600H cu grafica dedicată Radeon RX 6600M, Alpha 17 poate satisface visurile oricărui gamer.

Designul de răcire remarcabil ce folosește soluția unică de răcire MSI Cooler Boost 5 va face ca sistemul să funcționeze fără probleme în timpul sesiunilor intense de joc și să îndeplinească necesitățile tuturor pasionaților de jocuri. Tehnologia de stocare de ultimă generație SSD PCIe Gen4 cu NVMe garantează timpi minimi de încărcare pentru a nu pune nici un fel de frână imaginației. Iar cu ecranul generos de 17.3″ al lui Alpha 17, cu imagini extrem de fluide și clare la 144Hz, puteți plana deasupra câmpului de bătălie precum o invincibilă pasăre a tunetului, observând cele mai mici detalii.

Studiu și jocuri la purtător, cu GF63 Thin

Jucătorii sunt mereu în căutarea celui mai capabil suport hardware care să nu-i încetinească indiferent de sarcină. Puternicul GF63 Thin vă ajută să dați lovitura atât la studii, cât și la jocurile competitive.

MSI GF63 Thin redefinește capabilitățile unui laptop de gaming subțire și ușor. Acest laptop înglobează cele mai bune procesoare Intel Core de generația a 11-a până la Core i7 pentru cele mai bune performanțe de gaming și single-core din categoria sa. La baza imaginii ecranului excelent de nivel IPS al lui GF Thin se află grafica unităților GPU Nvidia GeForce RTX 30 de ultimă generație. Aceste GPU-uri dedicate vă oferă un impuls suficient atât pentru sarcinile de lucru din jocuri, cât și pentru crearea de conținut. Tehnologia exclusivă Cooler Boost 5 de la MSI asigură o utilizare fără blocaje cu până la șapte conducte de căldură și două ventilatoare care lucrează pentru a asigura o performanță susținută mai îndelungată atât de la CPU, cât și de la GPU. Așadar, acum puteți să vă jucați și să lucrați mai mult timp fără să vă faceți griji cu privire la încetinirea laptopului. Și bineînțeles, GF3 Thin beneficiază de ultimele progrese ale tehnologiei în ce privește stocarea datelor, cu SSD-uri pe interfață PCIe v4 și cel mai performant protocol de comunicare NVMe, pentru a oferi încărcare aproape instantanee pentru jocuri, seturi de date uriașe și calcule complexe.

Așadar, indiferent dacă doriți cele mai noi tehnologii de ultimă generație pentru studiu, jocuri, creativitate, sau dacă sunteți în căutarea unor laptopuri subțiri și ușoare dar puternice, oferta MSI conține cu siguranță combinația perfectă.

Mai multe informații despre prețuri și specificații pot fi obținute accesând acest LINK

realme C30 este disponibil în România

București, România – 6 septembrie 2022 – realme, brandul de smartphone-uri și produse AIoT cu cea mai rapidă ascensiune din Europa în 2021, anunță disponibilitatea telefonului realme C30 în România, un model accesibil ca preţ, echipat cu slot dual-SIM şi o baterie extrem de generoasă.

realme C30 este un smartphone ce pune accentul pe autonomie și ecran. Gândit de la început pentru a fi un terminal capabil pentru consumul de conținut multimedia, acesta oferă un ecran generos de 6.5 inch diagonală cu un panou de tip IPS.

Panoul IPS al lui realme C30 oferă o rezoluție ideală pentru filme și seriale, iar diagonala este potrivită pentru această activitate. Totodată, bateria de 5000mAh va oferi suficiente ore de relaxare, fiind capabilă să ofere o autonomie chiar și de două zile într-un regim optim de utilizare.

REALME C30 FOTO

realme C30 folosește un procesor octa-core format din 2 nuclee la 1.8 GHz Cortex-A75 și 6 nuclee la 1.8 GHz Cortex-A55. Procesarea grafică este asigurată de un GPU Mali-G57, iar memoria este de tip UFS 2.2 de 32GB stocare și 3GB memorie RAM.

Platforma este una economică și suficient de potentă pentru a rula jocuri populare, scopul fiind de a obține un terminal cu o platformă echilibrată.

Modulul de camere foto conține un senzor principal de 8MP cu f/2.0 și lentilă de 27mm. Poate filma Full HD la 30FPS, suportă HDR, iar camera frontală pentru selfie-uri este de 5MP cu funcție HDR.

În momentul de faţă telefonul este disponibil în reţeaua de magazine Flanco la preţul de 999,99 Lei.