Raport ’’OLX – INDEXUL Locurilor de Munca 2022’’- Salariul minim a crescut cu 17,6% fata de anul precedent

Visual1_CP

SALARIUL MINIM ÎN ROMÂNIA: CONTEXT EUROPEAN ȘI PERSPECTIVE

Prin raportul ’’INDEXUL Locurilor de Muncă 2022”, realizat de OLX, cea mai mare platformă de anunțuri generaliste din țară, s-au relevat principalele concluzii în vederea evoluției salariului minim în contextul actual al inflației în creștere, precum și a pieței locurilor de muncă din România.

Datele sugerează o creștere a salariului minim, ce a fost majorat de la 2.550 de lei brut în 2022 la 3.000 de lei brut în 2023, majorare de care au beneficiat peste 2.1 milioane de salariați, potrivit datelor publicate de Ministerul Muncii.

Conform datelor Eurostat, anul trecut, România s-a clasat pe locul patru în topul statelor din Uniunea Europeană cu cele mai mici salarii minime, după Bulgaria (unde salariul minim era de 1.785 de lei brut pe lună în al doilea semestru din 2022), Letonia (2.458 lei brut pe lună) și Ungaria (2.479 lei brut pe lună). Chiar și cu o creștere constantă a salariului minim în ultimii ani, acesta rămâne de trei ori mai mic, în comparație cu salariul minim din țări precum: Germania, Franța și Olanda.

În contextul european, noua directivă aprobată de Parlamentul European, încurajează dreptul salariaților la o viață decentă, în care, salariul oferit să acopere necesitățile zilnice, dar și costul vieții într-un mediu economic european. Pentru a respecta acest drept, statele membre ale Uniunii Europene sunt îndemnate să evalueze aplicabilitatea salariului minim în funcție de țară și să ia măsurile necesare pentru a asigura corectitudinea acestuia. Astfel, statele au posibilitatea de a utiliza ca referință servicii la prețuri reale sau fixarea salariilor minime la procentul de 60% din salariul median brut și 50% din salariul mediu brut.

Visual2_CP

Prin prisma climatului economic actual, cât și a directivei europene aprobate în toamna anului trecut, este sugerată o posibilitate de creștere a salariului minim și în anii următori. Pe baza statisticilor prelevate în cadrul raportului Locurilor de Muncă 2022, salariul minim brut pe lună, în valoare de 3000 lei, reprezintă 45% din nivelul salariului mediu la nivel național în 2023. Majorarea salariului minim poate reprezenta motivația necesară pentru o paletă mai extinsă de candidați, de a aplica în cadrul unui loc de muncă, în contextul deficitului de personal pe care îl resimt companiile din țară.

Despre OLX

OLX România, parte a OLX Group, este liderul pieței locale de anunțuri generaliste, cu peste 5 milioane de anunțuri active și o medie lunară de peste 15 milioane de vizitatori, potrivit SATI. Pe OLX se găsește o gamă largă de categorii printre care electronice și electrocasnice, mașini, proprietăți imobiliare, obiecte de vestimentație sau pentru casă și grădină. Platforma se poate accesa atât de pe desktop, cât și din aplicațiile mobile pentru iOSAndroid.

Xiaomi lanseaza Seria Redmi Note 12 in Romania

Seria-Redmi-Note-12

Seria Redmi Note 12 continuă să aducă caracteristici exclusive de nivel flagship la dispozitive din gama upper-mid range, redefinind fotografia și experiențele generale de utilizare

București, România, 23 martie 2023 – Xiaomi a anunțat astăzi lansarea extrem de așteptată a seriei de telefoane Redmi Note 12. Din această gamă populară fac parte cinci dispozitive interesante: Redmi Note 12 Pro+ 5G, Redmi Note 12 Pro 5G, Redmi Note 12 5G, Redmi Note 12 și Redmi Note 12S, care vor fi disponibile în România, cu prețuri recomandate de vânzare începând de la 999 de lei, în rețeaua partenerilor autorizați.

Seria Redmi Note 12 vine cu îmbunătățiri remarcabile ale caracteristicilor care contează cel mai mult pentru fanii săi. Acestea includ sistemul de camere foto, durata de viață a bateriei, viteza de încărcare și designul prietenos, toate oferite la un preț excepțional. Odată cu lansarea Seriei Redmi Note 12, Xiaomi își demonstrează încă o dată angajamentul de a face specificațiile telefoanelor high-end accesibile pentru cât mai mulți utilizatori. Tot de astăzi, sunt disponibile în România și alte două produse AIoT care vor ieși în evidență prin design-ul și prețurile atractive: Redmi Watch 3 și Redmi Buds 4 Lite.

Caracteristici flagship care îi inspiră pe utilizatori

Atracția principală a seriei este modelul Redmi Note 12 Pro+ 5G, telefon cu un sistem triplu de camere. Dotat cu o principală, cu adevărat de nivel flagship, cu o rezoluție de 200MP și OIS, o cameră ultra-wide și una macro, dispozitivul își propune să redefinească fotografia pe segmentul upper mid-range. Modelul Redmi Note 12 Pro 5G oferă, de asemenea, o experiență excelentă de fotografiere, datorită senzorului IMX766 cu OIS, camerelor ultra-wide și macro, tot acest setup fiind ideal chiar și în situații în care lumina este scăzută. Algoritmii puternici AI, vitezele ridicate de procesare a imaginilor și alte caracteristici îmbunătățesc semnificativ experiența generală de utilizare a camerelor.

Atât Redmi Note 12 Pro+ 5G, cât și Redmi Note 12 Pro 5G au ecrane AMOLED cu rată de refresh de 120Hz, remarcabil de luminoase, clare și compatibile cu tehnologiile Dolby Vision® și Dolby Atmos®. Împreună cu materialele P-OLED flexibile care au permis ca ramele lor să fie mai subțiri, ambele dispozitive permit o experiență vizuală superbă și realistă. Smartphone-urile sunt livrate cu viteze de încărcare la nivel de flagship, cu tehnologie HyperCharge la 120W în cazul Redmi Note 12 Pro+ 5G, respectiv încărcare turbo la 67W pentru Redmi Note 12 Pro 5G, dar și cu baterii masive de 5.000 mAh. Performanța 5G constantă și fiabilă este asigurată de un procesor de înaltă performanță MediaTek Dimensity 1080.

Prețurile și oferta de lansare din România

Redmi Note 12 Pro+5G, în varianta de stocare 8GB+256GB, are un preț recomandat de vânzare de 2.299 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România. Utilizatorii care vor comanda modelul în perioada 23 martie – 2 aprilie vor beneficia și de un voucher cadou, în valoare de 300 de lei, în limita stocului disponibil.

Redmi Note 12 Pro 5G, în varianta de stocare 6GB+128GB are un preț recomandat de vânzare de 1.799 lei, în timp ce varianta 8GB+256GB are un preț recomandat de vânzare de 1.999 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România. Utilizatorii care vor comanda modelul în perioada 23 martie – 2 aprilie vor beneficia și de un voucher cadou, în valoare de 200 de lei, în limita stocului disponibil.

gsmarena_002

Performanțe impresionante pentru toate modelele Seriei Redmi Note 12

Fiecare telefon al seriei Redmi Note 12 depășește așteptările pentru segmentul său de preț. Redmi Note 12 5G, Redmi Note 12 oferă performanțe impresionante și posibilități de divertisment nelimitate. Cu ecrane AMOLED clare, cu rate de refresh la 120Hz, cele două modele asigură o calitate uimitoare a imaginii și culori foarte realiste. Susținute de cele mai noi procesoare, Snapdragon 4 Gen 1, respectiv Snapdragon 685, telefoanele sunt eficiente și permit multi-tasking-ul, oferind în același timp un consum redus al bateriei.

Redmi Note 12 5G se adresează celor care își doresc să experimenteze toate beneficiile unui model 5G la un preț accesibil. Atât Redmi Note 12 5G, cât și Redmi Note 12 dispun de încărcare rapidă la 33W și de o baterie masivă de 5.000mAh. În plus, dispozitivele sunt dotate cu camere triple AI, au Night Mode, precum și o serie de alte funcții și filtre utile și distractive. Ambele modele asigură accesul la camere rezervate în trecut telefoanelor mult mai scumpe.

Pe lângă aceste două modele, Xiaomi a lansat și varianta Redmi Note 12S. Smartphone-ul vine cu un sistem de camere versatil, cu o principală de 108MP, un display AMLOED cu rată de refresh de 90Hz, procesor MediaTek Heloi G96 și o baterie de 5000mAh, care se încarcă rapid la 33W.

Prețurile și oferta de lansare din România

Redmi Note 12 5G, în varianta de stocare 4GB+128GB, are un preț recomandat de vânzare de 1.399 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România. Utilizatorii care vor comanda acest model în perioada 23 martie – 2 aprilie vor beneficia și de un voucher cadou, în valoare de 150 de lei, în limita stocului disponibil.

Redmi Note 12, în varianta de stocare 4GB+64GB, are un preț recomandat de vânzare de 999 lei, în timp ce varianta de stocare 4GB+128GB are un preț recomandat de vânzare de 1.099 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România. Utilizatorii care vor comanda acest model în perioada 23 martie – 2 aprilie vor beneficia și de un voucher cadou, în valoare de 100 de lei, în limita stocului disponibil.

Redmi Note 12S va fi disponibil oficial în România începând din luna mai, la prețul recomandat de vânzare de 1.199 lei în varianta de de stocare 6GB+128GB și la prețul recomandat de vânzare de 1.399 lei, în varianta de stocare 8GB+256GB.

1672824113_007_watch_3

Redmi Watch 3 – funcții de top pentru un ceas inteligent accesibil

Cu un afișaj AMOLED de 1.75″, Redmi Watch 3 a fost proiectat pentru a asigura vizibilitatea ecranului în lumina puternică a soarelui. Rama acestui dispozitiv este construită din metal atent finisat prin folosirea tehnologiei NCVM. Este disponibil în două variante clasice de culoare: Black și Ivory. În plus, alte două curele în ediție specială și cele peste 200 de teme de personalizare sunt disponibile pentru a satisface preferințele oricărei persoane.

Redmi Watch 3 are GPS încorporat și certificare de rezistență la apă până la 5ATM. De asemenea, poate utiliza serviciile a cinci sisteme majore de poziționare prin satelit, are incluse 121 de moduri sport, dintre care șase sunt recunoscute automat și poate monitoriza nivelul de oxigen din sânge, ritmul cardiac sau calitatea somnului. Cu o durată de viață a bateriei de până la 12 zile în utilizarea la un nivel moderat, Redmi Watch 3 asigură performanțe constante și eficiente. În plus, atractivitatea ridicată a dispozitivului este justificată de prezența unui difuzor HD și a unui microfon cu funcție anulare a zgomotului pentru apeluri telefonice prin Bluetooth® clare și fără interferențe.

Redmi Watch 3 are un preț recomandat de vânzare de 499.99 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România.

Xiaomi-Redmi-Buds-4-Lite-3

Redmi Buds 4 Lite, o calitate a sunetului incredibilă

Dotate cu un nou driver dinamic de 12mm, Redmi Buds 4 Lite asigură experiențe de ascultare imersive, distorsiuni reduse ale sunetului, un bas mai bogat și tonuri înalte mai clare. Potrivit verificărilor realizate de Xiaomi Acoustics Laboratory, Distorsiunea Armonică Totală (THD) a obținut un rating THD≤0.1%. Redmi Buds 4 Lite au suport Google Fast Pair, care asigură conectarea rapidă și fără efort la alte dispozitive, dar și Bluetooth® 5.3, pentru latență redusă. Autonomia este una ridicată: funcționează până la 5 ore la o singură încărcare și până la 20 de ore cu ajutorul cutiei de încărcare. Redmi Buds 4 Lite sunt foarte ușoare, doar 3.2 grame și au certificare IP54 de rezistență la apă.

Redmi Buds 4 Lite sunt disponibile la un preț recomandat de vânzare de 149.99 lei, în rețeaua partenerilor autorizați din România.

Imaginile produselor și one pagers: Seria Redmi Note 12Redmi Watch 3Redmi Buds 4 Lite

Specificații Seria Redmi Note 12

Redmi Note 12 Pro+ 5G Redmi Note 12 Pro 5G Redmi Note 12 5G Redmi Note 12
Ecran 120Hz

Ecran 6.67” FHD+ Flow AMOLED

120Hz

Ecran 6.67” FHD+ AMOLED

Camere spate 200MP wide camera

8MP ultra-wide camera

2MP macro camera

IMX766 50MP wide camera

8MP ultra-wide camera

2MP macro camera

48MP camera principală

8MP ultra-wide camera

2MP macro camera

50MP wide camera

8MP ultra-wide camera

2MP macro camera

Camera frontală 16MP 13MP
Dimensiuni & Greutate 162.9mm x 76mm x 8.98mm

210.5g

162.9mm x 76mm x 7.9mm

187g

165.88mm x 76.21mm x 7.98mm

189g

165.66mm x 75.96mm x 7.85mm

183.5g

Procesor MediaTek

Dimensity 1080

Snapdragon® 4

Gen 1

Snapdragon® 

685

RAM+ROM LPDDR4X

Stocare UFS 2.2

Baterii &

Încărcare

Baterie

5,000mAh (typ)

120W HyperCharge

Baterie

5,000mAh (typ)

Încărcare turbo la 67W

5,000mAh (typ) baterie

încărcare rapidă la 33W

Audio Difuzoare stereo

Dolby Atmos®

jack pentru căști 3.5mm

jack pentru căști 3.5mm
Conectivitate Utilizare duală 5G

Wi-Fi 6

Bluetooth 5.2

NFC

IR Blast

Benzi de frecvență:

– 2G: GSM:850 900 1800 1900 MHz

– 3G: WCDMA: 1/2/4/5/6/8/19

– 4G: LTE FDD: 1/2/3/4/5/7/8/12/13/17/18/19/20/26/28/32/66

– 4G: LTE TDD: 38/40/71

-5G: n1/3/5/7/8/20/28/38/40/41/66/77/78

Utilizare duală 5G

Wi-Fi 2.4GHz, 5GHz

Bluetooth 5.1

NFC

IR Blast

Benzi de frecvență:

– 2G: GSM: 850 900 1800 1900 MHz

– 3G: WCDMA: 1/2/4/5/8

– 4G: LTE FDD: 1/2/3/4/5/7/8/20/28/32

– 4G: LTE TDD: 38/40/41

-5G: n1/3/5/7/8/20/28/38/40/41/77/78

Dual Sim + microSD

Wi-Fi 2.4GHz, 5GHz

Bluetooth 5.0

NFC

IR Blast

Benzi de frecvență:

– 2G: GSM: 850 900 1800 1900 MHz

– 3G: WCDMA: 1/2/4/5/6/8/19

– 4G: LTE FDD: 1/2/3/4/5/7/8/12/13/17/18/19/20/26/28/32/66

– 4G: LTE TDD: 38/40/41

Securitate Sensor de amprentă lateral

Deblocare facială AI

Variante 8GB+256GB 6GB+128GB, 8GB+256GB 4GB+128GB, Spațiu de stocare extensibil până la 1TB 4GB+64GB, 4GB+128GB, Spațiu de stocare extensibil până la 1TB
Culori Midnight Black, Polar White, Sky Blue Onyx Gray, Forest Green, Ice Blue Onyx Gray, Ice Blue

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de electronice de larg consum și producție inteligentă, cu telefoane inteligente și hardware inteligent conectate printr-o platformă IoT. Punând accent pe viziunea noastră de „A deveni prieteni cu utilizatorii și a fi cea mai cool companie în inimile utilizatorilor”, Xiaomi este preocupată constant să ofere inovații, experiențe de înaltă calitate utilizatorilor și eficiență operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Xiaomi este unul din cele mai mari mari branduri de telefoane inteligente la nivel mondial. Potrivit Canalys, cota de piață la nivel de livrări de telefoane inteligente plasează Grupul pe locul al 3-lea la nivel mondial în trimestrul al treilea din 2022. Compania a creat și cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) pentru utilizatorii săi, cu 558 de milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri, la data de 30 septembrie 2022. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de țări și regiuni din întreaga lume. În august 2022, Xiaomi a fost inclusă pentru al patrulea an la rând în topul Fortune Global 500, clasându-se pe poziția 266, cu 72 de locuri mai sus față de 2021.

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

ProCredit Bank lanseaza Creditul ProGreen Auto destinat persoanelor fizice care doresc sa achizitioneze o masina noua full electrica sau de tip plug-in hibrid

PRoGreen Auto

  • Creditul ProGreen Auto este disponibil și pentru clienții care accesează programul Rabla Plus;
  • Banca nu solicită comision de acordare sau plata unui avans și nici nu impune încheierea unei asigurări CASCO;
  • ProCredit Bank a încheiat un parteneriat cu EVconnect, unul dintre principalii furnizori de soluții de încărcare pentru mașini electrice; clienții beneficiază de încărcări electrice gratuite pentru primii 1000 de kilometri parcurși.

ProCredit Bank lansează creditul verde ProGreen Auto destinat persoanelor fizice care doresc să achiziționeze o mașină nouă, full electrică sau de tip plug-in hibrid. Noul produs face parte din oferta de credite verzi ProGreen, concepută pentru a sprijini clienții ProCredit Bank în realizarea de investiții sustenabile.

“Piața mașinilor verzi din România este în plină dezvoltare, iar ProCredit Bank își propune să stimuleze tranziția către mijloace de transport prietenoase cu mediul pentru publicul larg. Creditul ProGreen Auto vine cu numeroase avantaje care să faciliteze achiziția de mașini electrice și plug-in hibrid noi. Pe lângă  dobânzile avantajoase la achiziția autovehiculului, clienții pot accesa finanțare suplimentară de până la 10% din valoarea mașinii în cadrul aceluiași produs de creditare, prin care să acopere eventualele cheltuieli adiționale aferente investiției. Aceștia beneficiază și de încărcări electrice gratuite oriunde în rețeaua partenerului EVconnect pentru primii 1000 kilometri parcurși.” – Alexandra Floricică, Head of Green Energy, ProCredit Bank.

Odată cu lansarea creditului ProGreen Auto, ProCredit Bank face următorul pas în completarea ofertei de produse și servicii destinată persoanelor fizice. Clienții noi pot aplica online pentru Creditul ProGreen Auto, chiar de la deschiderea de cont. Creditul poate fi acordat în lei atât cu dobândă variabilă (IRCC + 3.28%), cât și cu dobândă fixă (10%), pe o perioadă de până la 5 ani și cu posibilitatea de finanțare integrală a investiției, în limita a 50.000 de euro, echivalent în lei. Banca nu solicită comision de acordare, plata unui avans și nici nu impune încheierea unei asigurări CASCO. Creditul este disponibil și pentru clienții care accesează programul Rabla Plus.

În cadrul aceleiași analize, clienții eligibili pot solicita o finanțare adițională, în valoare de până la 10% din suma destinată achiziției autovehiculului, pentru alte cheltuieli adiacente precum instalarea unei stații de încărcare electrică sau pentru costurile de drum.

ProCredit Bank a încheiat şi un parteneriat cu EVconnect, unul dintre principalii furnizori de soluții de încărcare pentru mașini electrice. În cadrul acestuia, clienții care aplică pentru creditul ProGreen Auto în perioada 22.03.2023 – 22.09.2023 vor putea beneficia de suma de 400 Lei pe cardul EVconnect care acoperă necesarul de kW pentru parcurgerea a aproximativ 1000 de kilometri. Suma va fi acordată ulterior realizării achiziției.

Pentru mai multe detalii despre finanțarea ProGreen Auto puteți accesa pagina dedicată produsului: https://www.procreditbank.ro/landing/ro/progreen-auto.html.

ProCredit Bank România:

ProCredit Bank România este parte a grupului ProCredit, orientat spre dezvoltare, care este format din bănci comerciale pentru întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri). ProCredit Holding AG & Co. KGaA, cu sediul în Frankfurt am Main, Germania, este compania-mamă a grupului ProCredit. Pe lângă concentrarea sa operațională asupra Europei de Sud-Est și de Est, grupul ProCredit este, de asemenea, activ în America de Sud și în Germania. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Acțiunile companiei sunt tranzacționate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt.

Acționarii principali ai ProCredit Holding AG & Co. KGaA includ investitorii strategici Zeitinger Invest și ProCredit Staff Invest (vehiculul de investiții pentru personalul ProCredit), compania olandeză DOEN Participaties BV, KfW și Corporația Financiară Internațională IFC (membră a Grupului Băncii Mondiale). În calitate de companie superioară a grupului, conform Legii bancare germane, ProCredit Holding AG & Co. KGaA este supravegheată la nivel consolidat de Autoritatea de Supraveghere Financiară Federală Germană (Bundesanstalt für Finanzdienstleistungsaufsicht, BaFin) și de Bundesbank din Germania.

Zyxel – 7 factori de luat in considerare atunci cand selectati un Access Point de exterior

AP exterior

Un punct de acces este un dispozitiv hardware de rețea care servește ca o conexiune pentru alte dispozitive pentru a avea acces la internet sau la rețeaua locală. În plus, AP-urile sunt utilizate pentru extinderea acoperirii wireless a unei rețele existente. Dar care este diferența dintre punctele de acces în aer liber și cele interioare? De ce este nevoie să avem AP-uri de interior și exterior? AP-urile exterioare au mai multe opțiuni de montare și protecție ridicată împotriva intemperiilor extreme și a electricității statice. Corpul principal nu este afectat dacă este expus direct la soare. În schimb AP-urile de interior sunt concepute pentru o instalare simplă, cum ar fi instalarea acestuia pe tavan.

Iată câțiva factori de luat în considerare atunci când selectați un  punct de acces WiFi în aer liber:

  1. Wireless Bridge – Acest lucru poate face legătura între conectivitatea wireless de la o clădire la alta.
  2. Extindere simplă – Poate forma o rețea wireless interconectată prin legături inter-clădire în aer liber.
  3. Configurare ușoară, dar sigură – Să se poată configura rapid AP-ul cu doar câteva clicuri. Nu numai că se pot configura ușor rețele de oaspeți și angajați, dar, să nu se facă rabat la zona de securitate
  4. Smart Mesh – Poate forma automat legături wireless dinamice către rețele punte pentru setări inter-building.
  5. Viteză – WiFi 6 este extrem de rapid, cu viteze de până la 1.8Gpbs
  6. Design detașabil al antenei – Permite utilizatorilor să atașeze alte antene pentru a se potrivi mai bine diferitelor cerințe.
  7. Un preț piperat nu înseamnă că AP-ul este mai bun. Țineți cont mai degrabă de facilitățile tehnice precizate mai sus.

Soluții Zyxel

NWA55AXE de la Zyxel este un AP WiFi 6 durabil, rezistent la intemperii în aer liber. Proiectat pentru medii exterioare dure, NWA55AXE conform cu standardul IP55, rezistent la intemperii, este cel mai bun punct de acces în aer liber WiFi 6 pentru a vă extinde rețeaua wireless în exterior. NWA55AXE cu NebulaFlex oferă manevrabilitatea flexibilă pentru a alege în mod liber între gestionarea GUI locală sau onboarding la interfața noastră super ușoară de gestionare a cloud-ului Nebula, pe care nu trebuie să vă faceți niciodată să vă faceți griji cu privire la uitarea adresei IP sau a contului și parolei pierdute.

Despre Zyxel Networks

Zyxel Networks oferă soluții de rețea și securitate de top pentru utilizatorii din mediul business și de acasă. Soluția sa de rețea cloud Nebula simplifică călătoria către o rețea sigură și fiabilă și protejează fără probleme utilizatorii de amenințările la adresa securității rețelei. Zyxel colaborează cu rețeaua sa de parteneri pentru a deservi peste un milion de afaceri pe 150 de piețe, cu peste 100 de milioane de dispozitive de conectare.

Pentru mai multe informații, vizitați https://www.zyxel.com/

Samsung si Musette celebreaza multitudinea de contraste ale femeilor printr-o geanta editie limitata inspirata de Galaxy Z Flip4

Side view of woman model walking in trend clothing; Shutterstock ID 1006580041; purchase_order: -; job: -; client: -; other: –

Geanta în ediție limitată „Flip The Contrasts”, realizată în culoarea roșie, este îndrăzneață și  încurajează femeile să își îmbrățișeze toate laturile contrastante care le definesc

București, România – 22 martie 2023 – După ce le-au încurajat pe femei să sfideze regulile de design, Samsung și Musette vin cu o nouă provocare – campania „Flip The Contrasts”, ce îmbracă forma unei noi genți în ediție limitată inspirate tot de Galaxy Z Flip4. Dincolo de a fi o continuare a colecției capsulă de succes lansate anul anterior, campania reprezintă un manifest prin care cele două branduri le încurajează pe femei să fie curajoase, îndrăznețe și să aibă încredere în ele și felul lor de a fi.

Conceptul Flip The Contrasts aduce în prim-plan multitudinea de contraste care există în fiecare femeie. Aceasta este delicată și puternică în același timp, iar cele două laturi se completează reciproc în infinite ocazii, așa cum este și Galaxy Flip4: elegant și feminin la exterior, dar extrem de puternic la interior.

Fiecare femeie are o poveste de spus și o voce puternică ce merită auzită. Samsung și Musette celebrează unicitatea femeii, felul în care personalitatea acesteia poate fi adesea plină de contraste: uneori vulnerabilă, alteori puternică. Iar câteodată, un amalgam de emoții și trăiri intense. Tocmai această complexitate face parte din frumusețea și forța femeilor. Noua geantă este dedicată femeilor care au curaj să dea flip contrastelor și să-și urmeze pasiunile, fără teamă sau rețineri.

„Credem că femeia modernă trebuie să țină piept multor provocări și uneori, temerile, societatea, responsabitățile sociale sau profesionale o fac să uite cum este ea în întregul ei: fragilă, dar și puternică, cu o forță imensă de adaptabilitate. Tocmai de aceea, am vrut să îi oferim și elementul ideal prin care să își exprime personalitatea – o nouă geantă de colecție marca Musette, inspirată de dualitatea unui telefon la fel de contrastant, Galaxy Z Flip4, un smartphone care este atât un accesoriu elegant, cât și gadget performant.” declară Simona Panait, Director de Marketing Samsung Electronics România și Bulgaria.

Side view of woman model walking in trend clothing; Shutterstock ID 1006580041; purchase_order: -; job: -; client: -; other: –

Gențile din colecția capsulă realizată alături de Musette sunt de dimensiuni mici, în ton cu trendul de microgenți care a luat lumea modei cu asalt în ultimii ani. Vedeta lunii martie vine cu un spațiu suplimentar și pentru câteva obiecte indispensabile, fiind creată astfel încât să se potrivească întocmai nevoilor femeilor, indiferent de momentul zilei.

Ne-am bucurat de succesul colecției Flip The Design Rules, dedicată celor care resetează trenduri și norme. Ca o continuare simbolică, în luna martie, luna femeilor, sărbătorim contrastele care se regăsesc în fiecare femeie. La fel ca telefonul Galaxy Z Flip4, a cărui natură duală ne-a inspirat, fiecare femeie delicată are o latură puternică. Și fiecare femeie puternică are o latura delicată. Geanta în ediție limitată “Flip The Contrasts” va exista doar în culoarea roșie, o culoare puternică și pasională. Are două tipuri de baretă, una aurie și cealaltă multicoloră, tocmai pentru a răspunde preferențelor contrastante ale femeilor”, spune Cristina Bâtlan, CEO Musette.

Geanta în ediție limitată „Flip The Contrasts” completează colecția Samsung | Musette lansată anul trecut, în decembrie, în cele cinci variante de culori: negru, alb, bej, mov și corai.

Prin această colaborare, cele două branduri reușesc să îmbine în mod armonios inovația și funcționalitatea cu un design ieșit din tipare. Cele două companii își propun să schimbe perspectiva utilizatorilor asupra modei și a tehnologiei deopotrivă, într-un mod care să răspundă totodată nevoilor lor de astăzi.

Materialele din care sunt realizate gențile sunt naturale, moderne și de cea mai înaltă calitate. Pielea folosită este una biodegradabilă și sustenabilă, un aspect prioritar pentru Samsung și Musette, pentru care grija față de mediul înconjurător este extrem de importantă.

Parteneriatul dintre Samsung și Musette aduce un suflu nou pe piața din România și demonstrează că viitorul este despre activități colaborative, despre diversitate și despre regândirea conceptelor pe care le consideram de neschimbat.

Noua geantă în ediție limitată  „Flip The Contrast”, va putea fi achiziționată fizic, din 14 magazine Musette din toată țara sau din cele 6 magazine Samsung Experience Store, precum și online, de pe musette.ro sau aplicația Musette (disponibilă pe Android), începând cu data de 17 martie.

Side view of woman model walking in trend clothing; Shutterstock ID 1006580041; purchase_order: -; job: -; client: -; other: –

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, electrocasnicelor, a sistemelor de rețea, a sistemelor LSI și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

Cum să vă protejați de electrocutare

Una dintre cele mai frecvente cauze de rănire accidentală este șocul electric. Acest lucru se întâmplă atunci când o persoană intră în contact cu un curent electric, fie prin contact direct, fie prin atingerea unui obiect care conduce electricitatea. Efectele pot varia de la disconfort ușor până la arsuri severe și chiar moarte.Pentru a vă proteja de șoc electric, este esențial să înțelegeți anatomia unui șoc electric. Un curent electric va urma calea cu cea mai mică rezistență din corpul dumneavoastră, de obicei călătorind de-a lungul nervilor și vaselor de sânge. În funcție de puterea și durata sa, curentul poate afecta diferite organe și sisteme din corpul tău.

Pentru a evita șocurile electrice, trebuie să luați întotdeauna măsuri de precauție atunci când lucrați în jurul energiei electrice. Purtați întotdeauna echipament de protecție, cum ar fi mănuși sau cizme de cauciuc, atunci când manipulați echipamente electrice și nu folosiți niciodată mâinile ude sau atingeți obiecte metalice în apropierea surselor de energie. Făcând acești pași și înțelegând cum funcționează șocurile electrice, vă puteți proteja de vătămări în timp ce lucrați cu electricitate.

Măsuri preventive

  1. Primul pas pentru a vă proteja de șoc electric este înțelegerea riscurilor asociate cu aparatele și echipamentele electrice. Asigurați-vă întotdeauna că utilizați dispozitive electrice conform instrucțiunilor producătorului și evitați utilizarea lor în condiții umede. De asemenea, verificați regulat echipamentul pentru daune sau fire uzate.
  2. În al doilea rând, purtați întotdeauna echipament de protecție adecvat când manipulați aparate electrice sau lucrați la circuitele electrice. Aceasta include purtarea pantofilor cu talpă de cauciuc, mănuși izolante pentru a reduce riscul de electrocutare.
  3. În al treilea rând, asigurați-vă că opriți toate sursele de alimentare înainte de a încerca orice reparații sau lucrări de întreținere la un aparat. În plus, este recomandabil să solicitați unui electrician autorizat să vă inspecteze periodic cablajul pentru a detecta eventualele pericole înainte ca acestea să devină probleme serioase de siguranță.

În concluzie, protejarea de șoc electric ar trebui să fie o prioritate pentru toți cei care folosesc electricitatea în viața de zi cu zi. Urmând aceste reguli simple și fiind vigilenți în orice moment în jurul dispozitivelor electrice, puteți minimiza riscurile de rănire prin electrocutare și puteți rămâne în siguranță în timp ce vă bucurați de beneficiile tehnologiei moderne.

Instalarea de întrerupătoare automate diferențiale

Una dintre modalitățile principale de a vă proteja de șoc electric este prin instalarea întrerupătoarelor automate diferențiale. Aceste dispozitive sunt concepute pentru a monitoriza curentul electric care curge printr-un circuit și pentru a întrerupe alimentarea în cazul în care există un dezechilibru sau o eroare la masă. În esență, ele acționează ca o plasă de siguranță care împiedică să ajungă la tine niveluri periculoase de electricitate.

Există mai multe tipuri diferite de intrerupatoare diferentiale disponibile pe piață, fiecare proiectat pentru aplicații specifice. De exemplu, unele modele sunt cele mai potrivite pentru uz rezidențial, în timp ce altele sunt mai potrivite pentru setari comerciale sau industriale. Este important să alegeți tipul potrivit de întrerupător pentru nevoile dvs. pentru a vă asigura o protecție maximă.

Instalarea unui întrerupător automat diferențial implică de obicei angajarea unui electrician autorizat care vă poate evalua sistemul electric și vă poate recomanda echipamentul corespunzător. Deși poate fi tentant să încerci să instalezi singur aceste dispozitive, este important să lăsați această slujbă unui profesionist care are experiență în lucrul cu electricitatea și știe cum să facă acest lucru în siguranță. Luând aceste măsuri de precauție și investind în echipamente de siguranță de înaltă calitate, vă puteți ajuta să vă protejați de șocuri electrice atât acum, cât și în viitor.

Semne de avertizare ale șocului electric

Unul dintre cele mai importante lucruri de făcut atunci când vine vorba de a te proteja de șoc electric este să fii conștient de semnele de avertizare. Acestea pot veni în multe forme diferite și recunoașterea lor din timp poate ajuta la prevenirea rănilor grave sau chiar a decesului. Unul dintre cele mai comune semne de avertizare este senzația de furnicături sau șoc electric ușor atunci când atingeți un aparat, o priză sau un întrerupător. Acest lucru ar putea indica faptul că există o problemă cu cablarea sau împământarea care trebuie rezolvată imediat.

Un alt semn este observarea unui miros neobișnuit, cum ar fi plasticul sau cauciucul ars, care ar putea indica un scurtcircuit sau cablare deteriorată. În plus, dacă auziți sunete de bâzâit provenind de la aparate, prize sau întrerupătoare, ar putea însemna că acestea sunt supraîncărcate și trebuie înlocuite. În cele din urmă, verificarea regulată a cablurilor și a firelor uzate în jurul casei dvs. poate ajuta, de asemenea, la prevenirea șocurilor electrice.

Amintiți-vă, luarea de măsuri pentru a vă proteja de șoc electric ar trebui să fie întotdeauna o prioritate. Dacă observați oricare dintre aceste semne de avertizare sau bănuiți că ar putea exista o problemă cu sistemul dvs. electric, solicitați imediat asistență profesională – vă poate salva viața!

MEDICAMENTUL EMPAGLIFLOZIN ESTE COMPENSAT 100% PENTRU TRATAMENTUL PACIENȚILOR CU INSUFICIENȚĂ CARDIACĂ CRONICĂ CU FRACȚIE DE EJECȚIE REDUSĂ

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au publicat modificarea anexei nr. 2 a ordinului nr. 564/499/2021 privind aprobarea protocolului terapeutic al DCI Insuficiență Cardiacă Cronică Cu Fracție De Ejecție Redusă

 

București, 22 Martie 2023 – Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au emis, joi, 16 Martie, documentul care detaliază protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 26 cod A10BK01-03: DCI Insuficiență Cardiacă Cronică Cu Fracție De Ejecție Redusă. Conform documentului, inhibitorul co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (SGLT2) Empagliflozin, cu denumirea comercială Jardiance, este compensat 100% pentru tratamentul pacienților adulți și simptomatici cu insuficiență cardiacă cronică cu fracție de ejecție redusă din România. Doza recomandată de empagliflozin este de 10 mg, administrată o dată pe zi pe cale orală, în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Tratamentul este cronic, iar prescrierea se face de către medicii specialiști de cardiologie și medicină internă. Continuarea tratamentului poate fi facută și de către medicii de familie, pe durata prevazută în scrisoarea medicală.(i)

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global, insuficienţa cardiacă reprezintă  o preocupare majoră și principala cauză a decesului și a dizabilității, cu o incidenţă în continuă creştere (ii). Insuficienţa cardiacă este o afecţiune progresivă, un sindrom clinic având cauze multiple şi care are ca manifestări fenotipice insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie redusă, insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie moderat redusă şi insuficienţa cardiacă cu fracţie de ejecţie prezervată.

Insuficiența cardiacă apare atunci când mușchiul inimii nu se contractă în mod eficient și inima pompează în organism mai puțin sânge comparativ cu o inimă care funcționează normal. Principalii factori de risc ai bolilor de inimă sunt alimentația nesănătoasă, inactivitatea fizică, consumul de tutun și consumul dăunător de alcool. Efectele factorilor comportamentali de risc care pot apărea la indivizi sunt creșterea tensiunii arteriale, creșterea glicemiei, creșterea lipidelor din sânge și obezitatea. (iii)

În cazul diagnosticării bolii, obiectivele intervenţiilor terapeutice sunt: atenuarea simptomatologiei, limitarea progresiei bolii, reducerea spitalizărilor, prelungirea vieții și îmbunătățirea calităţii acesteia. Datorită avansului inovației și tehnologiei, noile clase terapeutice cu indicație în insuficiența cardiacă cronică scad numărul de spitalizări din cauza insuficienței cardiace și cresc semnificativ supraviețuirea pacienților care suferă de această afecțiune, schemele de tratament bazate pe studii clinice de înaltă calitate propunând strategii individuale optimizate.

Un studiu recent făcut în România arată cât de grave sunt consecințele insuficienței cardiace, atât pentru pacienți, cât și pentru sistemul medical. Rata de mortalitate standardizată din cauza insuficienței cardiace cronice (IC) estimată pentru România (40/100.000 persoane) este de două ori mai mare decât în alte state din Uniunea Europeană. Se estimează că 4.7% din populația peste 35 de ani a României suferă de insuficiență cardiacă (circa 560.000 de pacienți). La fiecare oră apar, în medie, 5 cazuri noi de insuficiență cardiacă (circa 45.000 cazuri noi/an). Dr. Ovidiu Chioncel, şef de secţie în cadrul Institutului de Boli Cardiovasculare „Prof. C.C. Iliescu”, avertizează că „una din trei persoane moare sau se reinternează în anul următor ultimei spitalizări. 7,4% dintre pacienții cu insuficienţă cardiacă mor în spital. 9 din 10 pacienți nu știu că suferă de insuficiență cardiacă“.(iv)

Compania farmaceutică Boehringer Ingelheim abordează nevoile medicale neacoperite ale pacienților cu afecțiuni din spectru bolilor cardio-reno-metabolice, oferind tratamente inovatoare care îmbunătățesc îngrijirea pacienților care suferă de o serie de afecțiuni cardiovasculare, printre care și insuficiența cardiacă. Dezvoltarea tratamentelor inovatoare se află în centrul activității companiei, iar misiunea principală constă în crearea unor terapii revoluționare, care impactează pozitiv viețile pacienților și ale famiilor acestora.

Empagliflozin este un inhibitor al co-transportorului 2 de sodiu-glucoză (iSGLT2) cu administrare orală, o dată pe zi, cu selectivitate înaltă, care potrivit studiilor clinice EMPEROR-Reduced (EMPagliflozin outcomE tRial in patients with chrOnic heaRt failure with REDUCED ejection fraction – Studiul clinic privind rezultatele cu empagliflozin la pacienții cu insuficiență cardiacă cronică și fracție de ejecție redusă), a redus un obiectiv primar compozit de deces cardiovascular și spitalizări pentru insuficiența cardiacă, încetinind semnificativ deteriorarea funcției renale. Cu denumirea comercială Jardiance, Empagliflozin este primul tratament aprobat de Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) care a demonstrat reducerea riscului de spitalizare sau deces cardiovascular pentru insuficiență cardiacă cronică pe intreg spectrul de fracții de ejecțieîn diferite stadii de evoluție a acestei boli.

Protocolul terapeutic corespunzător poziţiei nr. 26 cod A10BK01-03 recomandă acest tratament ca terapie de bază la pacienții cu insuficiență cardiacă cu fracție de ejecție redusă, ca terapie combinată cu un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau un inhibitor al receptorilor angiotensinei (ARB) sau un inhibitor al receptorilor angiotensinei combinat cu un inhibitor al neprilizinei (ARNI) sau un beta (1)-blocant sau un antagonist al receptorilor mineralocorticoizi (MRA). Protocolul detaliază schemele terapeutice și criteriile pentru includerea pacienților adulți și simptomatici în tratament și asigură accesul populației la terapie, în condiții de eficiență și sustenabilitate financiară.

 

„Accesul pacienţilor la cele mai bune și inovatoare soluții terapeutice este obiectivul nostru principal. De aceea, vrem să ne asigurăm că atunci când avem astfel de tratamente inovatoare disponibile, ele pot ajunge rapid și la pacienţi, iar publicarea protocolului oficial de compensare a Jardiance (Empagliflozin) reprezintă un pas extrem de important în prelungirea și îmbunătățirea calității vieții pacienților din România care trăiesc cu ICFEr.”, a afirmat Jan Hendrik Sitz, General Manager al sucursalei Boehringer Ingelheim România.

Despre insuficiența cardiacă

Insuficiența cardiacă este o afecțiune progresivă, debilitantă și cu potențial letal care apare atunci când inima nu poate asigura o circulație adecvată pentru a îndeplini necesitățile de sânge oxigenat ale organismului sau, pentru a realiza acest lucru, necesită un volum crescut de sânge, ceea ce duce la acumularea de lichid (congestie) în plămâni și țesuturile periferice. Este o afecțiune extrem de răspândită, care afectează mai mult de 60 de milioane de persoane la nivel global, număr care este preconizat să crească pe măsura îmbătrânirii populației (v).

Despre Boehringer Ingelheim

Dezvoltarea unor medicamente noi se află în centrul activității noastre. Fiind o companie farmaceutică de top la nivel mondial, cu activitatea concentrată pe cercetare, creăm valoare prin inovație, în domenii medicale cu nevoi neacoperite. Fondată în 1885 ca o companie de familie, Boehringer Ingelheim are planuri de dezvoltare pe termen lung. Aproximativ 52.000 de angajați din peste 130 de țări își aduc contribuția în fiecare zi, în cele trei domenii de activitate: Medicină Umană, Medicina Animalelor și Producție Biofarmaceutică cu Contract.

References

i Monitorul Oficial al României, Partea I, Nr. 216 bis/16.III.2023, Anexa nr. 2, Poziția 26, Protocol A10BK01-03.

ii Cardiovascular Disease. Disponibil pe Organizația Mondială a Sănătății la: https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/cardiovascular-diseases-(cvds). Accesat Martie 2023.

iii American Heart Association. Types of Heart Failure. Disponibil la: https://www.heart.org/en/health-topics/heart- failure/what-is-heart-failure/types-of-heart-failure. Accesat: Martie 2023.

ivComunicat SRC: În spitalele din România, în fiecare oră moare un pacient cu insuficiență cardiacă, disponibil la: https://www.cardioportal.ro/comunicat-src-in-spitalele-din-romania-in-fiecare-ora-moare-un-pacient-cu-insuficienta-cardiaca/. Accesat: Martie 2023.

v American Heart Association. Types of Heart Failure. Disponibil la: https://www.heart.org/en/health-topics/heart- failure/what-is-heart-failure/types-of-heart-failure. Accesat: Martie 2023.

TERRA Romania Utilaje de Constructii a incheiat anul 2022 cu afaceri de 53 milioane euro

Victor Vasluian TERRA Romania Utilaje de Constructii - 20.03.2023 - Image 3

București, 21 martie 2023. Pentru TERRA România Utilaje de Construcții, companie care face parte din grupul austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje de construcții din Europa, 2022 a fost mai ales despre consolidare, stock management ( controlul stocurilor) într-o piață cu evoluție greu predictibilă, și completarea portofoliului de produse.  Anul trecut, Terra România Utilaje de Construcții a avut afaceri de 53 milioane euro.  Această valoare confirmă evoluția bună a companiei din ultimii ani, un plus de circa 4 milioane de euro față de cifra de afaceri din 2019 – an de referință pentru TERRA România Utilaje de Construcții.

”După un 2020 extrem de dificil pentru toate companiile din orice domeniu – marcat de restricții și incertitudini – a urmat 2021 care, pentru noi, a însemnat revenirea pe creștere. În 2022, ne-am concentrat eforturile pe consolidarea relațiilor cu clienții, completarea echipei, consolidarea brandurilor din portofoliu si completarea portofoliului de produse”, declară Victor Vasluian, director general TERRA România Utilaje de Construcții. În prezent, compania are investiții cumulate de peste 15 milioane de euro în patru sedii regionale:  București, Brașov, Turda, Timișoara și sunt estimate creșteri de la an la an.

De altfel, TERRA România Utilaje de Construcții și-a păstrat anul trecut cifra de afaceri din 2021 chiar dacă nivelul general al pieței de construcții nu a avut aceeași dinamică. Conform spuselor lui Victor Vasluian, după o primă jumătate  pe creștere,  piața echipamentelor de construcții a scăzut în următoarele șase luni, per total aflându-se sub cea din 2021.

Vânzările de utilaje JCB, în principal buldoexcavatoarelor, au reprezentat unul dintre punctele stabile pentru TERRA România Utilaje de Construcții. De asemenea, în ultimii ani, au crescut și vânzările de echipamente Sennebogen datorită creșterii notorietății brandului pe piața românească și a strategiei de dezvoltare în această direcție.

Directorul general al TERRA România Utilaje de Construcții pariază în următorii ani și  pe Dynapac, un producător de echipamente premium pentru construcția de drumuri și autostrăzi (cilindrii compactori și repartizoare de asfalt), intrat în portofoliul companiei în 2021.

La capitolul noutate, pe segmentul echipamentelor pentru industria de reciclare, din 2023 TERRA România Utilaje de Construcții a început să distribuie un nou brand – Pronar, jucător foarte activ în acest domeniu, în Europa.

Cu o echipă de 103 persoane, TERRA România Utilaje de Construcții merge mai departe cu proiectele de recrutare, odată cu dezvoltarea businessului pe termen mediu și lung. ”Astăzi, este greu de făcut previziuni despre evoluția pieței de utilaje de construcții pe parcursul lui 2023, în contextul în care foarte mulți factori externi pot influența acest domeniu. Totuși, înclin să cred, cu optimism, că vom asista la o creștere față de 2022”, spune Victor Vasluian.

Într-un raport realizat de Comisia Națională de Strategie și Prognoză, sunt citați specialiști care estimează o creștere de 8,4% pentru această piață în 2023, odată cu creșterea generală a sectorului construcțiilor, unde cererea pentru proiecte noi este tot mai mare.

Despre companie:

TERRA România Utilaje de Construcții a fost înfiițată în anul 2001, ca parte din grupul austriac TERRA Holding, unul dintre cei mai mari distribuitori de utilaje de construcții din Europa. Obiectivul principal al companiei este să comercializeze și să ofere servicii la cele mai înalte standarde pentru utilaje în domeniul construcțiilor si al aplicațiilor industriale. Gama de produse a companiei cuprinde 16 mărci diferite, cu peste 300 de modele de echipamente. TERRA face parte dintr-un grup corporativ puternic. Compania sa mama – INDUSTRIE HOLDING GmbH – este o afacere de familie austriacă, având sediul la Viena, fondată în anul 2000.

IKEA recheama jocul multicolor pentru pescuit BLAVINGAD din cauza unui potential pericol de sufocare

IKEA_Joc BLÅVINGAD

IKEA îndeamnă toți clienții care dețin jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD să nu îl mai utilizeze și să contacteze compania pentru rambursarea integrală a sumei plătite.

Siguranța este prioritatea principală la IKEA. Așadar, luăm măsuri de precauție și rechemăm jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD, din cauza unui potențial pericol de sufocare. IKEA dezvoltă produsele utilizând un program riguros de evaluare a riscurilor și de testare, pentru a se asigura că acestea respectă toate legile și standardele aplicabile pe piețele unde sunt vândute.

În ciuda acestui fapt, ni s-a adus la cunoștință faptul că niturile mici de pe jucărie se pot desprinde, ceea ce duce la un potențial pericol de sufocare, în special în cazul copiilor mici. Așadar, rechemăm jocul multicolor pentru pescuit BLÅVINGAD.

Acest joc poate fi returnat în orice magazin IKEA pentru rambursarea integrală a sumei plătite. Nu este necesară o dovadă a achiziției (bon fiscal).

Pentru informații suplimentare, accesează www.IKEA.ro sau contactează IKEA la numărul de telefon 021-407.45.32.

IKEA își cere scuze pentru eventualele neplăceri cauzate de această rechemare.

ATEN sporeste eficienta pentru aplicatiile de lucru flexibile cu noul KVM dock 4K DisplayPort USB-C

All in One Desktop Computer Mockup on white table with keyboard and mouse, 3d rendering

Proiectat pentru orice utilizare dual USB-C pentru laptopuri, cu primele 4 porturi USB3.2 din industrie și comutare rapidă

ATEN International, cel mai important furnizor de soluții de conectivitate și management KVM și AV/IT, anunță astăzi lansarea noului echipament ATEN US3311 – KVM Dock Switch cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C, în premieră, 4 porturi USB3.2 și comutare rapidă. Acest nou dispozitiv este perfect pentru orice bank de lucru cu două laptopuri cu USB-C care trebuie să integreze și să partajeze un monitor extern 4K și periferice USB3.0 pentru eficiență și productivitate ridicată, cum ar fi munca intensivă de grafică sau gestionarea de date în medii SOHO, WFH și corporative.

ATEN US3311 Dock Switch asigură comutarea uimitor de rapidă, fiind nevoie de doar 3 secunde pentru a comuta între două sisteme, ceea ce face ca fluxurile de lucru să fie mai fluide ca niciodată. Cu 4 porturi USB3.2 Gen1 care pot transfera date cu până la 5Gbps, de 10 ori mai rapid decât USB2.0, acest dispozitiv poate, de asemenea, să sporească eficiența unei transmisii de mare viteză. Prin expansiunea USB pentru integrarea perifericelor, crește confortul utilizatorilor de a alimenta dispozitive externe fără a fi nevoie de un hub USB suplimentar.

All in One Desktop Computer Mockup on white table with keyboard and mouse, 3d rendering

Pentru a asigura o îmbunătățire la nivel vizual în munca intensă din domeniul graficii, ATEN US3311 dispune de performanțe AV extraordinare, cu suport pentru monitoare de până la 3840×2160@60Hz, precum și pentru monitoare 21:9 Ultrawide și 32:9 super Ultrawide.

Ca urmare a impactului pandemiei, munca flexibilă este noua normalitate pentru mulți oameniComutarea mai rapidă și extinderea utilizării USB pentru integrarea perifericelor și transmisia de mare viteză sunt factorii importanți care pot crește eficiența și productivitatea în scenariile de lucru flexibile, în special cele care necesită operațiuni multitasking intensiv pe partea de grafică și date, cum ar fi crearea de conținut“, a declarat Nicholas Lin, vicepreședinte senior al ATEN.

clip_image001

Principalele caracteristici ale echipamentului Dock Switch KVM ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C includ:

  1. Comutarea facilă între 2 laptopuri cu USB-C – permite o conexiune plug-n-play cu un singur cablu USB-C, ceea ce înseamnă că 2 laptopuri pot folosi un singur monitor, o tastatură și un set de mouse.
  2. Extinderea SuperSpeed cu 4 porturi – ceea ce alimentează cu ușurință dispozitivele externe cu 4 porturi USB3.2 Gen.1, cum ar fi HDD extern, cameră USB, căști USB etc., care pot transfera date cu până la 5Gbps
  3. Viteza mare de comutare – doar 3 secunde pentru comutarea între două sisteme
  4. Suportă tehnologia brevetată ATEN Video DynaSync ™ – care asigură rezoluții și configurații de afișare corecte la comutarea porturilor în toate sistemele de operare
  5. Performanță AV excepțională în 4K@60Hz – suportă până la 3840×2160@60Hz
  6. Lucrați în timp ce vă încărcați* cu livrare de energie de 100 W – funcționează ca o stație de încărcare pentru a menține dispozitivele USB-C și perifericele USB alimentate
  7. Compatibil cu Windows, MacOS M1/M2, iPadOS și Android

*Viteza reală de comutare depinde de specificațiile dispozitivului

Mai multe informații despre USB-C KVM Dock Switch KVM ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C aflați urmărind link-ul.

ATEN US3311 cu 2 porturi 4K DisplayPort USB-C este conceput pentru a permite să se lucreze pe două laptopuri USB-C cu cea mai rapidă comutare din industrie, trecerea la USB 3.2 și 4K@60.

us3311.usb-solutions.docks-and-switches.rear us3311.usb-solutions.docks-and-switches.front

Despre ATEN

Înființată în anul 1979, ATEN International Co., Ltd. (TWSE: 6277), este cel mai mare furnizor de echipamente de conectivitate AV/IT și soluții de administrare. Incluzând soluții KVM, soluții profesionale AV, SOHO și soluții inteligente de alimentare, gama de produse ATEN conectează, administrează și optimizează echipamentele electronice din mediile corporate, guvernamental, educație, sănătate, producție, broadcasting și media și medii pentru transporturi. ATEN deține peste 650 de brevete înregistrate la nivel internațional și o echipă de cercetare ce asigură un flux constant de soluții inovatoare, de unde rezultă un portofoliu cuprinzător de produse disponibile la nivel mondial.

Având sediul în Taiwan, ATEN International Co., Ltd. s-a extins și are astăzi subsidiare în China, Japonia, Coreea de Sud, Belgia, Australia, S.U.A, Regatul Unit, Rusia, Turcia, Polonia, India, România, Africa de Sud, Indonezia și Mexic – cu centre de cercetare-dezvoltare în Taiwan, China și Canada. Pentru mai multe informații despre ATEN, vizitați www.aten.com.