HUAWEI AppGallery facilitează accesul dezvoltatorilor globali pe piața din China

București, 9 noiembrie 2020 – În cadrul Huawei Developer Webinar – Grow in China, Win with AppGallery, desfășurat astăzi, Huawei a subliniat angajamentul de a le oferi dezvoltatorilor globali sprijinul necesar pentru a avea acces la piața aplicațiilor din China. În cadrul evenimentului, aceștia au avut ocazia de a afla, în exclusivitate, mai multe detalii despre o serie de inițiative Huawei, de la consultanța privind politicile și localizarea produselor, până la atragerea de utilizatori și monetizare.

 Prin aceste inițiative, compania îi susține pe dezvoltatorii globali pentru a pătrunde pe piața din China și pentru a se dezvolta pe această piață în continuă creștere.

China este considerată drept prima societate „mobile-first” din lume. În China există peste 904 milioane de utilizatori de internet mobil, iar anul trecut numărul de descărcări de aplicații din China continentală s-a apropiat de 100 de miliarde. Piața este uriașă și promițătoare, însă stabilește standarde ridicate pentru dezvoltatorii de aplicații din străinătate, cu o listă lungă de calificări, certificate, recenzii, licențe și permise pe care dezvoltatorii de aplicații trebuie să le obțină înainte de a pătrunde pe piață.

Navigarea prin gama largă de cerințe locale de reglementare și conformitate este destul de complicată, iar dezvoltatorii au adesea dificultăți în a-și localiza aplicația și în a o face relevantă pentru utilizatorii chinezi.”, a declarat Ilya Fedotov, Head of Global Partnerships & Eco-Development Communication, Huawei Consumer Business Group.

Pentru a-i ajuta pe dezvoltatorii străini să își lanseze cu succes aplicațiile pe piața din China, Huawei le va oferi asistență completă, de la consultanță privind politicile și localizare de produs, până la atragerea de utilizatori și monetizare.

Noul raport lansat de Huawei vine în sprijinul dezvoltatorilor

 În cadrul webinarului a fost lansat și un raport care oferă o fereastră către piața de aplicații din China, analizând factorii care determină o expansiune atât de puternică pe piață și identificând zonele de creștere și punctele slabe ale dezvoltatorilor, precum atragerea de utilizatori și cerințele legate de politici. Raportul oferă detalii despre o gamă largă de noi măsuri și inițiative lansate de Huawei pentru a facilita intrarea dezvoltatorilor pe piața din China.

Ecosistemul HMS oferă sprijin extins pentru ca dezvoltatorii să poată explora oportunitățile de afaceri din China, furnizând servicii de consultanță relevante, localizare și integrare, servicii de marketing și campanii.

De anul trecut și până în prezent, Huawei a ajutat peste 350 de parteneri să intre pe piața chineză.

 Dezvoltatorii de aplicații de top împărtășesc informații despre conformitatea pe piața chineză

 Deși există oportunități uriașe pe piața aplicațiilor din China, dezvoltatorii au deseori nevoie să înțeleagă diferitele restricții și unicitatea bazei de utilizatori.

În cadrul webinarului, giganții jocurilor mobile din China, precum Tecent, iDreamSky, Jinke sau Feiyu, au vorbit despre modul în care dezvoltatorii pot depăși provocările atunci când intră pe piața chineză a aplicațiilor și despre obiceiurile utilizatorilor chinezi și alte tendințe ale consumatorilor.

Webinarul a invitat și un expert juridic Huawei care să le ofere dezvoltatorilor îndrumări detaliate cu privire la calificările necesare în China, ajutându-i să interpreteze corect diversele cerințe de conformitate și conținut pentru lansarea aplicațiilor.

AppGallery ne-a oferit recomandări valoroase cu privire la piața aplicațiilor din China și ne-a asigurat că beneficiem de instrumentele, cunoștințele și asistența de care avem nevoie pentru a maximiza potențialul PicsArt pentru milioanele de utilizatori de AppGallery din China.”, a declarat Jennifer Liu, director general PicsArt pe piața din China.

Discuție în cadrul Huawei Developer Webinar – Grow in China, Win with AppGallery

 

Noua platformă de consultanță online lansată pentru a răspunde preocupărilor dezvoltatorilor

 Huawei a lansat o nouă platformă de consultanță online pentru a-i ajuta pe dezvoltatori să navigheze pe piața chineză. Având în vedere că aceștia se confruntă adesea cu probleme precum condițiile necesare pentru anumite categorii de aplicații, precum și cu întrebări privind monetizarea, confidențialitatea datelor și licențierea jocurilor, platforma poate ajuta dezvoltatorii să identifice licențele sau documentația necesare pentru diferite categorii de aplicații.

În plus, ecosistemul Huawei va oferi servicii de consultanță pentru a ghida dezvoltatorii în obținerea calificărilor necesare, precum certificatul corporativ al software-ului și alte licențe și permise necesare, precum și localizarea produselor, în special privind testarea pe piața chineză și integrarea în HMS. Dezvoltatorii pot utiliza și resursele extinse de marketing ale AppGallery pentru a obține o bază de utilizatori și beneficii semnificative în China.

Soluții pentru a sprijini dezvoltatorii de jocuri să ofere experiențe de utilizare mai bune

 Gamerii chinezi au așteptări mari în ceea ce privește calitatea jocului. Peste jumătate dintre ei clasifică performanța grafică ca fiind un factor important și peste 40% aleg jocuri inovatoare și ample.

Prin intermediul soluțiilor HMS Core, dezvoltatorii de jocuri pot crea experiențe de înaltă calitate adaptate pentru jucătorii chinezi, care sunt mai dispuși să cheltuiască timp și bani pentru jocuri complexe. HMS Core oferă motoare și cadre de randare grafică optimizate, cum ar fi Slim LOD sau Scene Kit, și componente pentru motoare mainstream precum Unity și Cocos, pentru a ajuta dezvoltatorii să îmbunătățească performanțele grafice pe platforma Android.

Huawei are o bază extinsă de utilizatori în China și înțelege profund piața internă de aplicații. Compania caută din ce în ce mai mult să profite de această expertiză pentru a ajuta dezvoltatorii internaționali să înțeleagă mai bine piața chineză și să depășească obstacolele, deblocând astfel nenumăratele oportunități de lansare a unei aplicații în China.

Huawei Developer Webinar – Grow in China, Win with AppGallery a avut loc astăzi, luni, 9 noiembrie. Sesiunile preînregistrate pot fi urmărite aici:                                  https://www.youtube.com/watch?v=Oft-HCaELnI.

Pentru mai multe informații, vizitați site-ul web Huawei Ecosystem Partners Website Developer https://consumer.huawei.com/en/partners/ sau Huawei Developer Forum la adresa https://forums.developer.huawei.com/forumPortal/en/home.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

 Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

 

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, , Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, AntenaPlay, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, NeoBT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI AppGallery, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

ELKO Romania: Viitorul conectivității dispozitivelor IIoT

ELKO Romania, companie membră a grupului ELKO, unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, prezintă criteriile după care se selectează dispozitivele de conectivitate IIoT, pentru a obține optimizarea și eficientizarea proceselor din domeniul industrial.

Echipamentele IIot (Industrial Internet of Things) au eliminat granița dintre tehnologiile operaționale (OT) și cele informatice (IT), stimulând totodată extinderea pe scară largă a aplicațiilor distribuite, ceea ce a condus la o dispersare a dispozitivelor în teritoriu, de unde a luat naștere nevoia de comunicare directă cu servere amplasate în alte locații. Prin urmare, aspecte precum căile folosite pentru transferul datelor între diverse dispozitive, securizarea acestora și modalitatea de administrare a dispozitivelor sunt mai importante ca niciodată. În continuare, sunt prezentate trei criterii recomandate de experți, care ar trebui avute în vedere la alegerea soluțiilor de conectivitate a dispozitivelor, care să respecte cerințele ridicate ale aplicațiilor IIoT dintr-o lume interconectată.

Destinația datelor

Aplicațiile IIoT distribuite pe scară largă colectează în general date din locații diferite. Un exemplu foarte bun în acest sens îl reprezintă puțurile de foraj dintr-o aplicație petrolieră uzuală, ce pot fi distribuite pe suprafețe foarte vaste de deșert. Toate datele provenite de la un astfel de puț trebuie colectate și monitorizate constant, dar mai întâi de toate trebuie transmise undeva pentru a fi procesate, astfel încât să poată fi analizate. Pentru acest lucru, pot fi instalate computere la fiecare obiectiv, care să colecteze și să proceseze datele înainte de a fi transmise unui server remote pentru analiză avansată. Unele aplicații se bazează însă pe conectivitate și procesare la nivelul unui server în Cloud.

Prin folosirea dispozitivelor pentru conectivitate la fiecare obiectiv IIoT care să transmită datele operaționale (OT) către un server remote, se poate obține o reducere a timpului, eforturilor și costurilor implicate. Asta se datorează faptului că multe aplicații, precum cele din industria petrolieră, presupun colectarea unui volum relativ redus de date de la fiecare obiectiv, ceea ce înseamnă că eforturile și costurile presupuse de programarea și instalarea mai multor computere nu mai sunt justificate. Pe de altă parte, dispozitivele de conectivitate rezolvă problema într-un mod mult mai eficient și cu costuri mult mai mici.

Important este și tipul serverelor remote utilizate. În cazul servelor private, unul dintre cele mai folosite protocoale pentru conectarea sistemelor OT și IT este MQTT. În cazul serverelor Cloud publice, precum Microsoft Azure, Amazon Web Services (AWS) sau Google Cloud, fiecare furnizor folosește propriile metode pentru colectarea datelor. Din considerente ce țin de compatibilitate, trebuie stabilit dacă vor fi folosite servere private sau publice înainte de a alege dispozitivele de conectivitate, astfel încât ele să fie compatibile, pentru a face economie de timp și de bani în etapa de dezvoltare.

Control deplin asupra dispozitivelor

Odată ce toate dispozitivele sunt conectate prin intermediul diverselor interfețe de comunicații, apare o nouă problemă: administrarea eficientă a mai multor sute de dispozitive de conectivitate diferite. Pe lângă operațiile de rutină, este necesară o monitorizare permanentă a dispozitivelor de conectivitate, astfel încât acestea să folosească întotdeauna cel mai nou firmware, în paralel cu reducerea la minimum a riscului de acces neautorizat, prin actualizarea datelor de autentificare pentru fiecare utilizator. Astfel de sarcini sunt simplu de dus la bun sfârșit atunci când numărul echipamentelor este unul redus și este folosit un singur dispozitiv de conectivitate, dar reprezintă o povară uriașă în cazul aplicațiilor IIoT care folosesc zeci de dispozitive de conectivitate de tipuri diferite.

Utilizarea unui instrument sau utilitar software pentru administrarea unui număr ridicat de dispozitive de conectivitate poate simplifica semnificativ rutina zilnică. În condițiile în care, în lumea IIoT, granița dintre IT și OT tinde să dispară, instrumentele de management trebuie să fie suficient de flexibile pentru a deservi utilizatorii din ambele domenii. Dincolo de capabilitățile de administrare a dispozitivelor multiple, este important și ca dispozitivele de conectivitate să fie prevăzute cu interfețe grafice pentru utilizatorii OT și cu interfețe de comandă pentru utilizatorii IT, astfel încât să permită optimizarea mentenanței de sistem.

 

 

Importanța securității cibernetice

Diversitatea dispozitivelor din sectorul industrial, arhitecturile distribuite și sistemele clasice accentuează vulnerabilitățile de securitate din zona aplicațiil

or IIoT, mai ales că multe dintre aceste dispozitive nu au fost proiectate ținând cont de securizarea cibernetică. De aceea, este esențial ca soluțiile de conectivitate să integreze funcții de securitate, care să protejeze aceste echipamente. Cu un număr tot mai mare de soluții de conectivitate disponibile pe piață, este însă din ce în ce mai greu de determinat nivelul de securitate oferit de acestea. De aceea, a fost introdus standardul IEC 62443 – un set de reguli și recomandări în materie de securitate, pe care producătorii de dispozitive ar trebui să le urmeze pentru a se ridica la nivelul celor mai recente norme din domeniul securității cibernetice.

Alegerea unui dispozitiv de conectivitate ar trebui să aibă loc ținând cont de câteva criterii, care arată că acesta suportă suficiente funcții de securitate și că permite definirea și controlul accesului la aplicațiile IIoT:

  • Identificarea și controlul celor care au acces la dispozitive;
  • Parole cu complexitate ridicată pentru control îmbunătățit al accesului;
  • Verificarea dispozitivelor autorizate înainte ca acestea să obțină acces la rețea și să comunice cu alte dispozitive;
  • Criptarea datelor confidențiale în rețea pentru a garanta integritatea acestora;
  • Criptarea datelor de configurare pentru confidențialitate sporită;
  • Selectarea unor furnizori de dispozitive care răspund rapid solicitărilor și remediază repede vulnerabilitățile.

Având în vedere aceste recomandări, interconectarea dispozitivelor IIoT poate fi o operație ușoară, sigură și eficientă. Moxa a dezvoltat o serie de soluții de conectivitate a dispozitivelor, printre care servere pentru echipamente cu interfață Serial, Gateway-uri pentru protocoale și dispozitive I/O remote, ce sunt distribuite de ELKO Romania pentru a facilita transmiterea ușoară, eficientă și sigură a datelor din teren către servere private sau publice. Și mai multe informații pe tema conectivității industriale sunt oferite de Moxa prin intermediul unui E-book.

Toată gama de produse Moxa este distribuită în România prin rețeaua locală de parteneri ELKO Romania. Pentru mai multe detalii despre soluțiile din portofoliul ELKO te invităm să iei legătura cu noi la: solutii@elko.ro.

Despre Moxa

Moxa este lider în conectivitate Edge, computere industriale și soluții de infrastructură pentru rețea, prin intermediul cărora asigură conectivitatea necesară segmentului Industrial Internet of Things. Având o experiență de peste 30 de ani în industrie, Moxa a asigurat conectarea a peste 65 de milioane de dispozitive la nivel mondial și deține o rețea de distribuție și furnizare de servicii pentru clienți extinsă în peste 80 de țări.

Pentru mai multe informații și detalii vizitați: https://www.moxa.com

Despre ELKO Group și ELKO Romania

ELKO Group este unul dintre cei mai mari distribuitori de produse, soluții IT și electronice de consum din regiune, reprezentând 400 de producători și oferind o gamă largă de peste 40.000 de produse și servicii către mai mult de 10.000 de companii, producători de calculatoare, retaileri, integratori de sisteme din 31 de țări în Europa și Asia Centrală. Compania are peste 1.000 de angajați, iar cifra de afaceri a grupului în 2019 s-a ridicat la 1.883 de milioane USD (1.682 milioane EUR).

ELKO Romania face parte din Grupul ELKO și este specializată în distribuția unei game largi de echipamente și soluții IT – PC-uri, componente, electronice home & office, telefoane mobile, software, soluții de infrastructură IT și de stocare, soluții de securitate, echipamente industriale, sisteme de comunicații, soluții smart building și smart city – precum și electronice de consum. Compania comercializează produsele din portofoliu exclusiv prin intermediul partenerilor săi, companii revânzătoare (reselleri, retaileri, e-taileri, companii care proiectează, instalează și revând soluții IT, sisteme de comunicații și supraveghere video), adresând toate canalele de distribuție IT & Telecom. Mai multe informații: www.elko.ro

Huawei anunță programul Huawei Buy Back special creat pentru consumatori

Telefonul de generatie anterioara le aduce consumatorilor reduceri substanțiale la achiziționarea unui smartphone Huawei Mate 40 pro sau Huawei P40 Pro și nu numai

 București, 6 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group România dezvăluie prima etapă a programului de loializare Huawei Buy Back. Începând cu data de 6 noiembrie, consumatorii sunt așteptați în magazinele Huawei cu un telefon pe care nu îl mai folosesc, pentru a beneficia de un voucher semnificativ la achiziționarea unui nou smartphone Huawei.

 Programul Huawei Buy Back se lansează pe termen lung, urmând să anunțe periodic oferte speciale. Magazinele Huawei în care se desfășoară campania sunt situate în AFI Palace Cotroceni și Băneasa Shopping City din București.

În următoarea perioadă, ca parte a programului Buy Back pe care ne bucurăm să îl lansăm, venim în întâmpinarea consumatorilor cu un raport calitate-preț excelent la achiziționarea smartphone-ului preferat Huawei, discount-urile fiind oferite sub forma unor vouchere speciale tip buy back, în schimbul unui telefon pe care nu îl mai folosesc.”, declară Wang Wei, Country Manager, Huawei Consumer Business Group România. „Veștile bune nu se opresc aici. Cei interesați de unul dintre cele mai noi smartphone-uri vârf de gamă din portofoliul companiei – cel mai nou lansat HUAWEI Mate 40 Pro, dar și HUAWEI P40 Pro, modelul lansat anterior – vor beneficia și de un voucher suplimentar de 500 lei din partea companiei.”, continuă acesta.

 Cu prilejul lansării celui mai nou smartphone vârf de gamă din portofoliu, HUAWEI Mate 40 Pro, Huawei le oferă consumatorilor un voucher suplimentar de 500 lei peste valoarea voucherului tip buy back la achiziționarea unui HUAWEI Mate 40 Pro sau unui HUAWEI P40 Pro. Așadar, consumatorii se pot bucura de specificațiile de ultimă generație ale celor mai noi telefoane vârf de gamă din portofoliul Huawei la prețuri exclusive.

În perioada de campanie, modelele anterioare din portofoliul companiei vor putea fi achiziționate, de asemenea, la prețuri speciale, în momentul în care consumatorii se vor prezenta în magazinele Huawei cu un telefon de generație anterioară.

Programul Buy Back le oferă discount-uri substanțiale consumatorilor în perioada următoare. De exemplu, cei care predau un telefon HUAWEI P30 Pro (256 GB) în intervalul în care se defășoară campania, pot obține un voucher de până la 1.518 lei în urma evaluării telefonului de către consultanții din magazin. Astfel, pentru achiziționarea unui HUAWEI Mate 40 Pro sau unui HUAWEI P40 Pro, aceștia vor beneficia de un discount total de 2.018 lei, după cum urmează: 1.518 lei buy back și 500 lei din partea companiei.”, declară Ciprian Mirea, Director of Ecosystem & Head of Trade Marketing,  Huawei Consumer Business Group România.

În următoarea perioadă, consumatorii sunt așteptați în magazinele Huawei din AFI Cotroceni și Băneasa Shopping City pentru a beneficia de discounturile de tip Buy Back, valabile la achiziția unor noi telefoane Huawei. Evaluarea modelelor de telefon ține cont de specificații și de condițiile optime de utilizare. Pentru achiziția unui HUAWEI Mate 40 Pro sau HUAWEI P40 Pro discounturile vor cumula valoarea de buyback plus voucherul de 500 de lei.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

 

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Prelucrări industriale cu laser

#7

Analko Aluminium Confex execută prelucrări industriale cu laser. Aceasta este o tehnologie modernă, foarte economică, bazată pe acțiunea unui fascicul laser puternic. Deoarece nu are loc niciun impact mecanic, este exclusă deteriorarea semifabricatelor metalice. Tăierea cu laser poate fi utilizată pentru prelucrarea multor metale: aluminiu, oțel inoxidabil, alamă, oțel carbon, titan, cupru. Indiferent de proprietățile fizice ale metalelor, procesul de tăiere cu laser este la fel de calitativ și previzibil. Cu ajutorul său, se pot crea chiar micro-găuri, se pot face tăieturi mici, forme originale, piese de înaltă precizie fără investiții serioase de timp. Poți comanda lucrări urgente, în forme complexe, precum și alte comenzi non-standard de la atelierul de confecții metalice Analko Aluminium Confex.

Prelucrări industriale cu laser – Avantaje

  • Versatilitate- lucrul cu metale diferite, realizarea de produse simple și complexe într-un timp scurt.
  • Practic– nu este necesară prelucrarea suplimentară a metalelor, iar costul produsului finit este mai mic decât în cazul altor metode.
  • Precizie ridicată- eroare mică până la 0,05 mm, deoarece se folosește un cap de lucru cu diametrul de 1 mm. În acest caz, există posibilitatea prelucrării în funcție de dimensiunile sau standardele clientului.
  • Productivitate- Se execută rapid lucrări de tăiere laser cu o calitate ridicată și cu deșeuri minime.
  • Rentabilitate- consumul de material este redus, timpul pentru tăierea cu laser a metalului la comandă este mult mai mic, decât în cazul altor tipuri de prelucrare.
  • Urgență- este posibilă tăierea cu laser urgentă, care se realizează fără pierderi de calitate și costuri tehnice suplimentare.
  • Ușurința de gestionare datorită utilizării de echipamente moderne și controlere digitale.
  • Fără defecte- tăierea se efectuează fără abateri de la o linie dreaptă, cu prelucrarea corectă a colțurilor, fără rugozitate.
  • Posibilitatea producției în serie- rezultatul poate fi repetat și poți  comanda un lot serial la un cost minim.

Serviciul de tăiere cu laser este solicitat în rândul producătorilor de piese industriale, bunuri, firme de publicitate și industria auto. Viteza și calitatea tăierii depășesc astfel, metodele mecanice, prelucrarea plasmei și ștanțarea. În ciuda tuturor avantajelor, tăierea cu laser are limitări în ceea ce privește grosimea metalului. În plus, este important să se ia în considerare faptul că, costul serviciului va fi mai mare decât la comandarea ștanțării.

Prelucrări industriale cu laser

Tăierea laser a oțelului este unul dintre cei mai importanți pași în procesul de prelucrare a metalelor. Această tehnologie este utilizată pe scară largă astăzi la diverse întreprinderi, deoarece permite crearea de piese și structuri de orice complexitate cu precizie maximă, iar după tăierea metalului laminat poate fi supus diferitelor tipuri de prelucrare: galvanizare, ștanțare, vopsire, sudare sau îndoire. Analko Aluminium oferă companiilor și persoanelor fizice servicii de tăiere laser la prețuri accesibile. Cu echipamente moderne, se poate tăia metal cu o grosime de 0,8 până la 8 mm în conformitate cu dorințele clientului.

Tehnologia de taiere laser este mult superioară metodelor tradiționale de tăiere a oțelului inoxidabil. Aceasta se referă în primul rând la calitate. Echipamentele laser sunt capabile să ofere o precizie ridicată de tăiere, cu absența aproape completă a bavurilor și a marginilor rupte. Echipamentul computerizat utilizat pentru tăierea cu laser se distinge printr-o viteză mare de procesare a materialelor și capacitatea de a produce orice număr de produse laminate: de la o singură tăietură a unei piese specifice până la producția de masă.

PERFORMANȚA FACE PERECHE PERFECTĂ CU PRODUCTIVITATEA ÎN NOUL RAZER BOOK 13

Cel mai eficient laptop conceput de Razer până în acest moment pune accentul pe productivitate grație procesoarelor Intel® Core™ din cea de-a unsprezecea generație, certificării Intel® Evo™, ecranului de 13.4” cu cele mai subțiri margini din lume, conectivității universale, dar și bateriei care durează întreaga ziCaptură 1

 

BUCUREȘTI, 6 noiembrie 2020 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a prezentat noul Razer Book 13, un laptop deosebit de performant construit pentru cei care pun accent pe productivitate, precum antreprenorii care își desfășoară activitatea în lumea mobilă a prezentului. Având un design ultraportabil, cu un ecran de 13.4” ce beneficiază de cele mai subțiri margini din lume, un procesor Intel® Core™ din generația 11 și o soluție grafică Intel® Iris® Xe, alături de opțiuni exhaustive de conectivitate, noul ultraportabil de 13” le permite utilizatorilor să facă mai multe lucruri, mai repede.

“De la lansarea primului Razer Blade în 2011, Razer și-a construit renumele de a oferi cele mai performante laptopuri de gaming, câștigând nenumărați fani din întreaga lume. Azi suntem încântați să anunțăm că Razer întră pe piața de productivitate în aceeași manieră în care a abordat și piața laptopurilor de gaming: răsunător,” a declarat Brad Wildes, Senior Vice President & General Manager al Systems business unit din cadrul Razer. “Noul Razer Book 13 reprezintă rodul a decenii de experiență în dezvoltarea și construirea de sisteme de gaming de top. Elegant, puternic și compact, Razer Book 13 sparge tiparele și oferă utilizatorilor din categoria ”prosumer” o experiență nemaiîntâlnită în zona laptopurilor de productivitate.”

Subțire. Elegant. Portabil.

Construit având în vedere portabilitatea, noul Razer Book 13 este confecționat dintr-un singur bloc de aluminiu, ceea ce-l face ușor și durabil, și este anodizat cu o nuanță Mercury White pentru a oferi un plus de stil, dar și o suprafață rezistentă la zgârieturi. Razer Book 13 este deosebit de compact, având o greutate de sub 1,36 kg și o grosime de 1,5 cm, ceea ce-l face foarte ușor de transportat. Tastele sunt iluminate individual cu tehnologia Razer Chroma RGB, care permite o personalizare desăvârșită, inclusiv iluminarea exclusivă a tastelor esențiale.

În părțile laterale ale tastaturii sunt amplasate două boxe puternice, ce beneficiază de amplificare inteligentă și tehnologie THX® Spatial Audio pentru un sunet surround bogat. Tehnologia THX Spatial Audio este activă și în cazul folosirii unor căști conectate prin jack de 3.5mm. În partea de mijloc a zonei frontale se găsește un touchpad de sticlă de dimensiuni generoase, care datorită Windows Precision Drivers asigură acuratețe maximă fiecărei acționări.Captură2

 

 

Puterea de a produce

În interiorul notebook-ului ultraportabil de 13” se găsesc cele mai noi procesoare 11th Gen Intel Core. Anumite modele sunt echipate cu procesorul Intel® Core™ i7-1165G7, capabil să atingă viteze de 4,7GHz prin tehnologia Intel® Turbo Boost. Noile procesoare sunt mai rapide și mai eficiente decât generațiile anterioare, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea să ducă la bun sfârșit mai multe sarcini, mai repede, bateria rezistând o perioadă de timp mai lungă. Noile procesoare Intel Core sunt însoțite de soluțiile grafice încorporate Iris™ Xe, capabile să aducă la viață lumi deosebit de detaliate. Pentru a asigura funcționarea silențioasă și la temperaturi reduse, chiar și în cele mai solicitante scenarii, procesorul este răcit de soluția Razer bazată pe o singură cameră de vaporizare, reducând astfel căldura ambientală și nivelul de zgomot.

Razer Book 13 este echipat cu până la 16 GB de memorie, cantitate ideală pentru multitasking, dar și pentru sarcinile de birou dependente de cantitatea de memorie, precum aplicațiile creative. Ultraportabilul de 13 inch dispune și de o soluție de stocare ultrarapidă de tip SSD, cu o capacitate de  512 GB, care le permite utilizatorilor să-și acceseze aplicațiile și fișierele în mod instantaneu.

Experiența Evo

Fiecare model Razer Book 13 a fost conceput cu un accent sporit pus pe eficiență și confort, dar modelele cu tehnologie touch au un avantaj în plus sub forma Intel® Evo™, cea mai bună soluție pentru utilizatorii pentru care mobilitatea este esențială. Laptopurile cu certificare Intel Evo™ reprezintă o clasă de elită a dispozitivelor mobile, ele încorporând tehnologia ”instant wake” ce permite reluarea activității în mai puțin de o secundă, având un grad ridicat de fiabilitate a bateriei, o durată de viață a bateriei de cel puțin nouă ore în variantele cu display FHD și cel puțin patru ore de funcționare la o încărcare de doar 30 de minute ¹.

“Create în urma unei colaborări în procesul de proiectare și confirmate a fi cele mai bune, mai subțiri și mai ușoare laptopuri de productivitate, platformele Intel Evo ridică ștacheta când vine vorba de experiența de utilizare,” a declarat Joshua Newman, vice președinte al Intel Client Computing Group și general manager al Mobile Innovation în cadrul Intel. “Design-urile conforme platformei Intel Evo, precum noul Razer Book 13, au fost concepute să elimine orice urmă de încetinire, orice distragere neplăcută, dar și dependența de încărcător, asigurând astfel o experiență excepțională indiferent unde s-ar afla utilizatorul.”Captură3

Ecran de tip Edge-to-Edge

Razer Book 13 încorporează un ecran de 13.4” calibrat din fabrică și dispune de cele mai subțiri margini montate pe un panou de 13.4” din întreaga lume. Rata de aspect de 16:10 profită din plin de soluția grafică Intel® Iris® Xe. Ecranul cu margini insesizabile este disponibil în configurații ce pornesc de la rezoluții Full HD+ fără suport touch și ajung până la rezoluții UHD+ cu suport touch, fiecare display fiind calibrat din fabrică pentru a acoperi 100% din spectrul de culoare sRGB. Configurațiile cu suport touch ale Razer Book 13 includ Gorilla® Glass 6 cu strat anti-reflexie, pentru o mai bună fiabilitate și vizibilitate. În partea superioară a ecranului se găsește un webcam HD și patru microfoane ce oferă o calitate excelentă pentru conferințe sau pentru învățământul online. De asemenea, notebook-ul este compatibil cu Windows Hello, pentru un acces rapid și securizat.

Conectivitate fără adaptoare

Posesorii de Razer Book 13 pot uita de adaptoare, noul ultraportabil fiind echipat cu două porturi Thunderbolt™ 4 (USB-C), un port USB-A 3.2 Gen 2, un port combinat de 3.5mm și un port HDMI 2.0 de dimensiuni complete. În plus, notebook-ul dispune și de un slot de card microSD, pentru a extinde rapid capacitatea de stocare sau pentru a putea transfera facil fișierele din telefon sau fotografiile din camera digitală. Lista de dotări a lui Razer Book 13 este completată de o placă wireless Intel® Wi-Fi 6 AX 201, compatibilă cu cele mai noi protocoale, inclusiv Wi-Fi 6 și Bluetooth 5.1, asigurând astfel o conexiune fără fir rapidă, fiabilă și confortabilă.

Noul Razer Book 13 combină stilul cu performanța, oferindu-le utilizatorilor un ultraportabil cu adevărat unic, care reinventează laptopurile sporind productivitatea și puterea, fără să sacrifice portabilitatea.

Pentru mai multe detalii despre Razer Book 13 vizitați pagina https://www.razer.com/book-13.

 

¹ Verificat, măsurat și testat în comparație cu specificațiile premium și Key Experience Indicators ca parte a programului de inovație Intel în domeniul laptopurilor, Project Athena. Rezultatele testelor sunt conforme cu cele din august 2020, dar acestea nu garantează performanța individuală a laptopurilor. Puterea și performanța variază în funcție de utilizare, configurație și alți factori. Pentru informații complete despre performanță și rezultatele măsurătorilor vizitați pagina Intel.com/Evo.

Intel, sigla Intel și alte însemne Intel sunt mărci înregistrate ale Intel Corporation și ale subsidiarelor sale.

PREȚ ȘI DISPONIBILITATE

Prețurile Razer Book 13 în configurații cu procesor Intel® Core™ i5 pornesc de la 1.299,99 Euro, acestea urmând să fie disponibile de la sfârșitul lunii noiembrie în mod exclusiv pe Razer.com și în locațiile retail RazerStore din întreaga lume.

Prețurile Razer Book 13 în configurații cu procesor Intel® Core™ i7 pornesc de 1.699,99 Euro urmând să fie disponibile de la sfârșitul lunii noiembrie pe Razer.com, în locațiile retail RazerStore din întreaga lume și în oferta anumitor parteneri de retail din SUA, Canada, Europa, zona Asia-Pacific și China.

KIT DE PRESĂ

Imagini LINK

Lista de specificații Razer Book 13 LINK

 

DESPRE RAZER

Razer™ este cel mai popular brand de lifestyle dedicat gamerilor la nivel mondial.

Sigla care reprezintă șarpele cu trei capete este unul dintre cele mai ușor de recunoscut simboluri în lumea jocurilor video și a comunităților de sporturi electronice.

Cu o bază de fani care se întinde toate continentele, compania a proiectat și a construit cel mai mare ecosistem centrat pe nevoile gamerilor, care include pe lângă accesorii hardware și aplicații software, respectiv servicii dedicate.

Gama hardware produsă de Razer și premiată de cele mai populare publicații de specialitate, include periferice de gaming deosebit de performante și laptopurile de gaming Blade.

Platforma software dezvoltată de Razer și folosită de peste 70 de milioane de utilizatori, include Razer Synapse (o platformă de tipul Internet of Things), Razer Chroma (un sistem proprietar de iluminare RGB) și Razer Cortex (un sistem pentru optimizarea jocurilor video).

Serviciile oferite de Razer includ Razer Gold, unul dintre cele mai mari servicii de credit virtual din lume adresate jucătorilor și Razer Fintech, unul dintre cele mai mari servicii de plăți digitale de tip online-to-offline din Asia de Sud-Est.

Fondat în 2005 și având două sedii, unul la Irvine și al doilea în Singapore, Razer are optsprezece birouri în toată lumea și este recunoscut ca lider în cadrul brandurilor dedicate gamerilor în SUA, Europa și China. Razer este listată la Bursa din Hong Kong (Cod: 1337).

ADATA lanseaza SSD-ul extern SE770G cu iluminare RGB

ADATA® Technology, producator de top de module DRAM de inalta performanta, produse NAND Flash si accesorii mobile, anunta astazi lansarea SSD-ului extern ADATA SE770G cu iluminare RGB. Performant si cu design elegant, noul SE770G ofera conectivitate USB3.2 Gen 2 si Type-C, viteze de citire/scriere de pana la 1000/800 MB/s si un panou generos cu iluminare RGB.

Design indraznet si atractiv

SE770G nu este un SSD extern tipic. Cu un panou spatios iluminat RGB, acesta va lumina totul in jur cu un efect geometric foarte atractiv. Pana acum SSD-urile externe au fost tinute cumva in umbra, in timp ce alte periferice si dispozitive decorate RGB au fost mai degraba vedete pe birourile utilizatorilor. Cu SE700G, este momentul ca si SSD-urile externe sa iasa in evidenta.

Rapid si fiabil

Cu conectivitate USB 3.2 Gen 2, SE770G ofera viteze de citire/scriere de pana la 1.000/800 MB/s, de pana la 12,5 ori mai rapide decat cele oferite de harddisk-urile externe traditionale. Acest lucru inseamna ca noul dispozitiv poate transfera un fisier video 4K de 10 GB in doar 20 de secunde. SE770G are, de asemenea, conectivitate USB Type-C, oferind conectare facila datorita conectorului simetric.. Dincolo de productivitatea generala, si gamerii vor aprecia modelul SE770G. Pe langa iluminarea RGB eleganta, acesta poate fi conectat cu console de jocuri pentru stocare extinsa si timpi de incarcare a jocurilor mai rapizi.SE770G_1

Compatibilitate cu toate sistemele de operare importante

Android, macOS sau Windows, SE770G le accepta pe toate. Utilizatorii se pot bucura de videoclipuri, fotografii, muzica si orice altceva in orice moment si le pot partaja cu usurinta pe mai multe dispozitive.

In plus, ADATA SE770G este sustinut de o garantie de 3 ani.

Pentru mai multe detalii despre disponibilitate si preturi pe anumite piete, va rugam sa contactati cel mai apropiat reprezentant ADATA via www.adata.com.    

Despre ADATA – Inovam viitorul

ADATA Technology este al doilea cel mai mare furnizor mondial de module de memorie DRAM, se numara printre primele 20 de branduri internationale din Taiwan si detine peste 500 de brevete legate de memorii. Principalele linii de produse ale ADATA includ module de memorie, unitati flash USB, carduri de memorie, unitati SSD si unitati HDD portabile. Cu un angajament in ceea ce priveste inovatia, calitatea si performanta, produsele ADATA au castigat recunoastere si premii internationale, printre care iF Design, Red Dot Design, CES Innovation, Good Design, COMPUTEX Best Choice si Taiwan Excellence. Pasarea colibri este mascota brandului ADATA si reprezinta agilitatea companiei de a inova si de a imbunatati viata oamenilor prin tehnologie. Pentru mai multe informatii, vizitati www.adata.com.

Noul parteneriat Samsung cu Etsy aduce opere de artă pline de culoare și inspirație pe televizoarele The Frame

25 de noi opere de artă abstracte și de familie disponibile acum în Samsung Art Store

Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat un nou parteneriat cu Etsy, platforma globală pe care se comercializează bunuri unice și creative, aducând 25 de capodopere noi de artă inspirate din natură pe televizoarele The Frame, disponibile exclusiv în Samsung Art Store. Disponibilă la nivel mondial din data de 28 Octombrie, colecția de artă cu tematică abstractă și de familie este realizată de cinci artiști renumiți pe Etsy: Jorey Hurley, Elly Mackay, Melanie Mikecz, David Scheirer și Mirlande Jean-Gilles, care lucrează într-o varietate de stiluri, de la colaj la acuarelă. Cele 25 de lucrări selectate din palmaresul artiștilor prezintă un amestec de ilustrații vii, colaje colorate, imagini și grafică abstractă, care prind viață pe ecranul QLED al lui The Frame, trezind imaginația în orice spațiu al casei.

Conceput pentru o dublă utilizare – televizor când este pornit și tablou când este oprit, The Frame reprezintă, într-o notă simbolică, o pânză digitală inovatoare care reflectă stilul personal al oricărui utilizator. Cu peste 1.400 de opere de artă disponibile în catalogul extins din Samsung Art Store, noul parteneriat cu Etsy vine într-un moment în care utilizatorii își redefinesc modul în care spațiile casei pot fi folosite, adăugând un plus de inspirație și confort pentru întreaga familie.

„Încă de la lansarea lui The Frame din 2017, Samsung a pus bazele unui catalog diversificat de artă cu compoziții din întreaga lume. Cu toate acestea, noua colecție dezvoltată în parteneriat cu Etsy reprezintă o noutate chiar și pentru noi, fiind extrem de specială și dragă nouă. Catalogul extins din Samsung Art Store disponibil pe The Frame a avut întotdeauna menirea de a democratiza arta și de a le facilita utilizatorilor accesul la piese inedite de artă care să îi miște și să îi inspire. Astfel, suntem încântați și bucuroși că avem ocazia de a-i prezenta pe acești cinci artiști de excepție Etsy unui public global”, a declarat Salek Brodsky, Vice President of Strategic Partnerships and Business Development de la Samsung Electronics.

„Acești artiști talentați sunt cu adevărat înzestrați cu spiritul creativ al comunității noastre și suntem mai mult decât încântați să împărtășim pasiunea lor cu întreaga lume în acest mod. Parteneriatul nostru cu Samsung le va oferi acestor artiști o cale complet nouă pentru a-și aduce inspirația creativă direct în casele oamenilor din întreaga lume”, a declarat Kelly Clausen, Senior Director, Communications and Strategic Partnerships la Etsy.

Catalogul Art Store disponibil pe The Frame, îți oferă o colecție de opere de artă din cadrul muzeelor și galeriilor din întreaga lume, la o calitate extraordinară a imaginii 4K. Samsung, prin parteneriatele inițiate, a transformat experiența oferită de un televizor convețional într-o experiență unică prin accesul la colecții de opere de artă unice.

Pentru mai multe informații despre The Frame, vă rugăm să vizitați www.samsung.com/ro .

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Despre Etsy

Etsy, Inc. Operează piețe online bilaterale care conectează milioane de cumpărători și comercianți pasionați și creativi din întreaga lume. Piața noastră principală, Etsy.com, este destinația globală pentru bunuri unice și creative. Cumpărătorii vin la Etsy pentru a fi inspirați și încântați de articole care sunt create de antreprenori creativi. Pentru vânzători, oferim o serie de instrumente și servicii care răspund nevoilor cheie ale afacerii lor. În plus, Etsy, Inc. deține Reverb, o piață online globală dedicată cumpărării și vânzării de instrumente muzicale noi, uzate și de epocă.

Misiunea Etsy este aceea de a menține comerțul între oameni și ne angajăm să folosim puterea afacerilor pentru a consolida comunitățile și a împuternici oamenii. Compania noastră a fost fondată în 2005 și are sediul în Brooklyn, New York.

Huawei anunță Huawei Developer Webinar, dedicat partenerilor și dezvoltatorilor globali de aplicații interesați de piața din China

București, 3 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea evenimentului Huawei Developer Webinar – Grow in China, Win with AppGallery, care va fi difuzat printr-un livestreaming online luni, 9 noiembrie, începând cu ora 14:00. Prin intermediul acestuia, compania își dorește să ofere resurse utile care să îi ajute pe dezvoltatori să depășească barierele legale și de conformitate și totodată să le pună la îndemână instrumente care permit localizarea aplicațiilor pentru piața din China.

 Webinar-ul va fi găzduit de reprezentanți importanți ai companiei, care vor aborda teme de interese pentru dezvoltatorii de aplicații și parteneri precum: sectorul dedicat intranetului mobil din China, utilitatea HMS Core pentru gaming și tool apps, platforma online self-service de clarificare pe bază de întrebări, piața din China din perspectivă juridică sau succesul PicsArt pe piața din China.

Prin intermediul acestui webinar, compania pune cunoștințele acumulate despre piața de telefonie mobilă din China la dispoziția dezvoltatorilor globali, pentru a facilita pătrunderea acestora pe piața de aplicații din China. În viitor, Huawei își propune să lanseze și mai multe inițiative menite să reducă decalajul dintre dezvoltatorii globali și utilizatorii chinezi.Captură

 

Conform datelor furnizate, în al doilea trimestru al anului 2020, Huawei a înregistrat o cotă de piață de 46% din vânzările de smartphone-uri din China, în timp ce platforma sa de aplicații, HUAWEI AppGallery, continuă să se dezvolte în întreaga lume, adunâd un număr de 490 de milioane de utilizatori activi la nivel global într-un an de la înființare. Compania joacă un rol cheie în industria mobilă din China, iar tehnologia, produsele și serviciile sale au contribuit atât la modelarea celei mai mari piețe de smartphone-uri din lume, cât și a utilizatorului modern de smartphone-uri din China.

 ”Cum obții o aplicație de succes pe piața profitabilă și în continuă dezvoltare a aplicațiilor din China?” este o întrebare frecvent întâlnită în sectorul aplicațiilor mobile. Statisticile despre industria smartphone-urilor și utilizarea dispozitivelor mobile în cea mai populată țară din lume dezvăluie cifre importante: 1,3 miliarde de utilizatori de internet mobil, aproximativ 100 de miliarde de descărcări de aplicații în 2019 și o industrie a jocurilor mobile de 15 miliarde de dolari doar în primele șase luni ale anului 2020.

Captură2

Deși rezultatele sunt uriașe și se preconizează că extinderea pieței de smartphone-uri în China va fi în continuă creștere, nu toți dezvoltatorii reușesc să aibă succes pe cea mai mare piață de aplicații din lume.

Eșecul majorității aplicațiilor de a pătrunde pe această piață poate crea o imagine destul de descurajantă pentru dezvoltatorii străini. Cerințele legale și normative uneori complicate sunt probabil cea mai mare provocare cu care se confruntă aceștia. Lista lungă de cerințe pentru înscriere, precum reglementările de confidențialitate, regulile de conformitate privind conținutul, legile privind protecția consumatorilor și cerințele de calificare creează bătăi de cap și, în cel mai rău caz, poate fi un obstacol de netrecut în procesul lansării unei aplicații în China.

Un alt obstacol este crearea unei aplicații care să rezoneze cu utilizatorii chinezi. Ceea ce ar putea fi un produs digital esențial pentru clienții occidentali ar putea foarte bine să nu aibă succes în Asia, iar dezvoltatorilor li se întâmplă adesea să nu priceapă unde au greșit. În timp ce unii consideră pur și simplu imposibilă pătrunderea pe o piață cu mii de aplicații create la nivel local, alții nu reușesc să se asigure că aplicațiile dezvoltate sunt potrivite și relevante pentru profilul consumatorului chinezi.

Pentru început, există o serie de diferențe culturale care trebuie luate în considerare la realizarea unei aplicații pentru China, de la traducerea și adaptarea corectă a mesajelor, la factori mai subtili, precum semnificația culorilor și imaginile adecvate. Mai mult, dezvoltatorii trebuie să înțeleagă modul în care obiceiurile și comportamentele unice ale utilizatorilor chinezi ar putea afecta modul în care aceștia utilizează o aplicație.

Succesul în China înseamnă mai mult decât simpla listare a unei aplicații și numărul de descărcări. Există detalii și nuanțe importante care pot face diferența între o aplicație care nu reușește să cunoască succesul și una de succes. Un prim pas pe care dezvoltatorii l-ar putea face pentru a se adapta pieței este un parteneriat cu o companie chineză care deja cunoaște profilul consumatorilor locali.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 32 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

 

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Despre HUAWEI AppGallery

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

HUAWEI AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. AppGallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

HUAWEI AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în HUAWEI AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în HUAWEI AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. HUAWEI AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Pentru mai multe informații despre HUAWEI AppGallery, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/AppGalleryRo

Instagram: https://www.instagram.com/appgalleryro/

PC Garage începe prima rundă de Black Friday

PC Garage, unul dintre cele mai mari magazine online de produse IT și electronice din România, începe astăzi prima rundă de reduceri din cadrul marelui eveniment Black Friday. În cadrul acesteia magazinul oferă reduceri substanțiale la sute de produse din categoriile Gaming, Componente, Laptop-uri, Periferice, Software sau Casă și Îngrijire.

Astfel, PC Garage prin acest Black Friday Devreme doreşte să vă ofere mai mult timp la dispoziție pentru a alege ceea ce va interesează, oferta fiind una generoasă cu o varietate de produse și modele de la cele mai cunoscute brand-uri.

Pentru pasionaţii de hardware oferta este una variată, ce include şi modele precum:

Pentru cei ce caută un sistem asamblat şi testat de profesionişti, PC Garage a inclus în ofertă unul dintre cele mai populare sisteme de gaming. Raptor5 AMD este un sistem de gaming performant, testat în cele mai populare 14 jocuri. Acesta conține un procesor AMD Ryzen 5 2600, 16GB memorie RAM, SSD de 960GB și placă video GTX 1660 SUPER de 6GB GDDR6. În această primă ediție de Black Friday îl găsiți disponibil la prețul de 3.299,99 RON.

Periferice pentru entuziaști

Importante și de mare ajutor în sesiunile de gaming, perifericele de calitate pot contribui la victoriile din meciurile competitive. De aceea, PC Garage oferă mouse-ul Logitech G102 echipat cu tehnologia Lightsync, senzor performant de 8000DPI și 6 butoane programabile, la prețul de 99,99 RON.

Căștile ASUS TUF Gaming H3 Gun Metal cu sunet surround 7.1 și difuzoare de 50mm sunt companionul perfect atât în gaming, cât și în afara acestei activități. Echipate cu un sunet surround 7.1, acestea pot oferi un avantaj major în luptele importante, dar și un sunet de senzaţie în timpul vizionării unui film cu multe efecte audio. Sunt disponibile acum la preţul de 159.99 RON.

Tastatura mecanică Redradon Surara oferă o precizie foarte bună în timpul sesiunilor de gaming, dar și o iluminare RGB. Prin echiparea sa cu switch-uri Outemu Red, Redragon Surara reuşeşte să ofere un echilibru excelent la un preț de 159,99 RON.

Arozzi Verona Pro V2 Carbon – 899.99 RON

Scaunul reprezintă cel mai important accesoriu din timpul sesiunilor de gaming sau de productivitate, fiind responsabil în mod direct de confortul și sănătatea noastră. Arozzi Verona Pro V2 Carbon dispune de două pernițe și spătar reglabil, iar greutatea maximă admisă este de până la 130kg.

Monitor LG Gaming 32GK850F-B – 2.179.99 RON

Un ecran de calitate poate mări nivelul de productivitate, iar pentru gameri poate reprezenta un real succes. Cu cât este mai rapid, cu atât șansele de câștig cresc. LG Gaming 32KG950F-B oferă o diagonală generoasă de 31.5 inch, rezoluție 2K, timp de răspuns de 5ms și o rată de refresh de 144Hz.

AOC Gaming 24G2U/BK – 769.99 RON.

Pentru gamerii care sunt la început de drum monitorul AOC Gaming 24G2U/BK este alegerea perfectă. Cu panou IPS de 23.8 inch, rezoluție Full HD, 1ms timp de răspuns și 144Hz si FreeSync, acest model oferă șansa tinerelor speranțe să performeze fără să producă o gaură mare în portofel.

Mobilitate

Pentru cei cu o activitate mobile, oferta include si o serie de laptop-uri şi smartphone-uri cu performanţe de top. Printre acestea, menţionăm ultrabook-ul ASUS 14” ZenBook(3.998,99 RON) ce vine echipat cu procesor AMD Ryzen, SSD de 512GB şi sistem de operare Windows 10 Pro.

Din categoria smartphone, o reducere importantă primeşte terminalul Xiaomi Redmi Note 8T, disponibil la preţul de 569,99 RON.

Școala online

Școala s-a mutat acasă, iar multe job-uri și-au mutat birourile în sufragerie, drept urmare lucrul în online a crescut. Pentru acest segment de utilizatori şi nu numai, PC Garage aduce în ofertă un sistem de office complet echipat – Office Start C3 powered by ASUS. Acesta este alimentat de procesor Intel i3-9100F, memorie RAM 16GB, stocare pe SSD de 480GB și placă video GMA UHD 630, totul la doar  1.493,99 RON.

Tot aici, pentru cei ce caută şi periferice, căștile LifeChat LX-3000 și mouse-ul Microsoft 1850 pot fi achiziționate împreună la preţul de 163 RON.

Securitate și internet

Atunci când alegem un calculator nou trebuie să-l protejăm de viruși sau de atacurile din mediul online, de accea oferta PCGrage include şi o licenţă Antivirusul Karspersky, 1 an, 1 utilizator – disponibilă la prețul de 59.99 RON. Tot la capitolul internet şi reţea, oferta aduce şi router-ul ASUS RT-AC68U , disponibil la preţul de 548.99 RON.

Casă și Grădină

Totodată pe pagina de Facebook PC Garage, pe Instagram și pe canalul de Youtube, veți găsi alte câteva exemple de sisteme asamblate și testate, tutoriale How-To și video review-uri ale produselor, ce vă vor ajuta în alegerile dumneavoastră. Lista completă de produse din cadrul campaniei Black Friday o găsiți accesând urmatorul link: https://www.pcgarage.ro/black-friday-devreme-2020/

Huawei anunță disponibilitatea oficială a HUAWEI Mate 40 Pro pe piața din România printr-o campanie de precomandă specială

București, 2 noiembrie 2020 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea oficială a smartphone-ului vârf de gamă HUAWEI Mate 40 Pro pe piața din România printr-o campanie de precomandă exclusivă. Astfel, în intervalul 2 noiembrie – 15 noiembrie, consumatorii vor beneficia de o ofertă de preț specială în momentul plasării unei comenzi pentru noul telefon. În această perioadă, smartphone-ul va fi putea fi achiziționat la un preț special de 5.399 lei.

Lansat la nivel internațional în data de 22 octombrie, HUAWEI Mate 40 Pro, vârful de gamă HUAWEI Mate 40 Series va ajunge și pe piața locală, la partenerii operatori și în magazinele Huawei, și îi invită pe utilizatori să facă un pas către viitor alături de specificațiile de ultimă oră. Echipat cu cele mai performante tehnologii Huawei, noul vârf de gamă consolidează devotamentul Huawei față de inovație și hotărârea de a crea cel mai bun telefon Mate de până acum.

Ne bucurăm să anunțăm campania de precomandă exclusivă, dedicată noului HUAWEI Mate 40 Pro, mult așteptat de consumatorii din România. Noul smartphone are la bază ADN-ul seriei Mate, însă reușește să marcheze o serie de premiere, datorită celor mai performante tehnologii din industrie cu care vine echipat. Noul HUAWEI Mate 40 Pro este disponibil în serie limitată, iar consumatorii îl pot achiziționa la un preț special din magazinele Huawei sau ale partenerilor.”, declară Ciprian Mirea, Director of Ecosystem și Head of Trade Marketing, Huawei Consumer Business Group România.

Seria HUAWEI Mate 40 este optimizată pentru a oferi cea mai captivantă experiență de smartphone: performanțe puternice și experiențe unice de utilizare. HUAWEI Mate 40 Pro integrează primul și singurul SoC 5G de 5 nm din lume, sistemul de cameră cinematică Ultra Vision și designul emblematic Space Ring.

Designul futurist Space Ring al seriei Mate

HUAWEI Mate 40 Pro îmbină designul emblematic, tehnologia inovatoare și precizia. Designul fără compromisuri al ecranului HUAWEI 88° Horizon oferă un afișaj captivant într-un pachet compact. HUAWEI Mate 40 Pro vine cu un decupaj mai mic pentru camera frontală ce dispune de tehnologie 3D Face Unlock, o cameră selfie cu unghi ultra-larg și un senzor de gesturi extrem de precis.

Pe spatele dispozitivelor din seria HUAWEI Mate 40 se poate observa designul Space Ring, o evoluție a designului circular și simetric emblematic al seriei HUAWEI Mate. HUAWEI Mate 40 Pro este disponibil local în nuanțele Black și Mystic Silver.

Un sistem de imagine complet, conceput pentru o experiență de utilizare mai simplă și mai plăcută

Sistemul de camere cu care este echipat HUAWEI Mate 40 a fost proiectat împreună cu Leica pentru a oferi cea mai bună cameră posibilă și se bucură de inovații ale obiectivului cu unghi ultra larg, cameră principală puternică de înaltă definiție și teleobiectiv impresionant. Dispunând de cameră cinematică dublă și cameră dublă Ultra Wide, utilizatorii pot surprinde videoclipuri și imagini wide angle atât cu camera frontală, cât și cu cea din spate.

Camera cinematică dublă are un raport de filmare 3:2. Filmarea de înaltă calitate este mai ușoară ca niciodată cu Steady Shot, în timp ce motorul HDR XD Fusion asigură o expunere echilibrată, chiar și atunci când contrastul iluminării este extrem. O altă funcție inovatoare este Tracking Shot, iar Story Creator permite efecte cinematice adevărate. Muzica de fundal, filtrele și efectele pot fi adăugate cu ușurință.

Obiectivul cinematic Ultra Wide al camerei oferă acum un câmp vizual și mai larg, precum și detalii mai bogate, performanțe îmbunătățite în condiții de luminozitate scăzută și algoritmi de corecție a distorsiunii. HUAWEI Mate 40 Pro dispune de o cameră foto cu teleobiectiv periscop pentru a suporta zoom hibrid 10x și zoom digital 50x.

Camera Selfie Ultra Vision de pe HUAWEI Mate 40 Pro duce vlogging-ul și selfie-urile pe noi culmi, cu suport pentru captură video 4K și opțiune de fotografiere într-unul din cele trei câmpuri vizuale disponibile, de la aproape și personal la ultra-wide. Funcția Slow-Motion Selfie adaugă și mai multă versatilitate camerei frontale, permițând utilizatorilor să surprindă acțiunile rapide cu un aer dramatic.

Kirin 9000 stabilește un nou standard de performanță

Alimentând cel mai bun telefon Mate din toate timpurile, seria Kirin 9000 este complet echipată pentru 5G și capabilă să gestioneze cu ușurință calcule complexe și operațiuni multi-tasking. Integrat în HUAWEI Mate 40 Pro, Kirin 9000 este cel mai sofisticat SoC 5G pe 5 nm disponibil, oferind performanțe și eficiență energetică mult îmbunătățite față de predecesorul său.

Unitatea de procesare grafică GPU Mali-G78 24-core de pe HUAWEI Mate 40 Pro este cel mai puternic GPU văzut vreodată pe un dispozitiv Huawei. Aceasta oferă o performanță grafică avansată și o experiență audio-vizuală uimitoare, pentru un joc captivant. Datorită afișajului de 90 Hz și ratei de eșantionare tactilă de 240Hz, capacitatea de reacție este mai mare, iar motorul liniar oferă feedback haptic pentru a corespunde cu experiența vizuală. Această configurație este completată de două difuzoare stereo pentru a crea experiențe cinematice cu super bas stereo.

Seria HUAWEI Mate 40 este echipată și cu o tehnologie a bateriei necesară pentru a ține pasul cu cerințele 5G, suportând cea mai rapidă iterație a HUAWEI SuperCharge.

O experiență de utilizare la un alt nivel

HUAWEI Mate 40 Pro rezvoluționează modul în care consumatorii integrează smartphone-urile în viața lor datorită noilor funcții centrate pe utilizator, precum Smart Gesture Control, care permite controlul total hands-free al dispozitivului. Prin simpla plasare a mâinii deasupra dispozitivului, utilizatorul îl poate activa sau naviga pe telefon cu glisări la stânga, la dreapta, în sus și în jos. Pentru a răspunde la apeluri există și un gest de atingere în aer.

Pentru un dispozitiv mereu pregătit de acțiune, noua funcție dinamică Eyes on Display poate fi activată dintr-o privire, cu afișaje interactive, care pot fi personalizate și care găzduiesc toate informațiile de pe telefon. Sunetul apelurilor primite nedorite poate fi redus prin contactul vizual cu telefonul, iar funcția auto-sleep este dezactivată automat cât timp dispozitivul este în atenția utilizatorului.

Funcția îmbunătățită MeeTime este poarta către o viață mai conectată și mai inteligentă. Combinată cu puterea ecosistemului Huawei 1+8+N, Multi-screen Collaboration oferă un nou mod de a opera mai multe dispozitive în același timp, rulând până la trei aplicații simultan, și combinând smartphone-ul și PC-ul pentru a oferi experiențe unice.

În materie de confidențialitate și securitate, sistemul de operare EMUI 11 a oferit întotdeauna soluții complete de securitate pentru a proteja utilizatorii. Sistemul de operare Trusted Execution Environment este certificat CC EAL5+, cel mai înalt nivel de certificare pentru microkernelul de securitate comercializat. EMUI 11 vine și cu noi funcții de confidențialitate. La transferul de imagini, utilizatorii pot elimina cu ușurință datele personale sensibile, precum locația, ora și detaliile dispozitivului din fișier, înainte de a fi trimise. Note Lock păstrează confidențialitatea notițelor personale, securizând conținutul cu un cod PIN sau prin biometrie.

HUAWEI Mate 40 Series oferă și serviciile inovatoare Huawei Mobile Services (HMS), pentru o experiență mai inteligentă, mai bogată, mai confortabilă și mai sigură. În plus, Huawei a dezvăluit și noi aplicații disponibile pentru utilizatorii globali Huawei, printre care Petal Search, un motor de căutare cu suport pentru mai multe tipuri de căutări, Petal Maps, o aplicație de hărți care utilizează funcția de control a HUAWEI Mate 40 Series prin gesturi și HUAWEI Docs, un serviciu de documente unificat puternic. Aceste aplicații oferă calea către o viață digitală mai bună pentru cei 700 de milioane de utilizatori de dispozitive Huawei din întreaga lume.

În timpul evenimentului, Huawei a anunțat și lansarea HUAWEI FreeBuds Studio, primele căști cu anulare a zgomotului peste urechi din portofoliul companiei, PORSCHE DESIGN HUAWEI WATCH GT 2, ochelarii inteligenți HUAWEI X GENTLE MONSTER Eyewear II și HUAWEI Sound wireless Hi-Fi.

În total, AppGallery conține peste 1.000 de aplicații românești și zeci de mii de aplicații internaționale. Aplicația vine cu securitate și protecție completă, inclusiv cu verificarea numelui real al dezvoltatorului și procesul de revizuire în patru pași pentru operarea securizată a aplicației.

Huawei AppGallery cuprinde deja în portofoliu aplicații din zona de banking, printre care Banca Transilvania, BCR, Pago, Orange Money, BRD, Card Sodexo, MobilPay sau 24Pay. App Gallery conține și aplicații importante din zona de știri și divertisment, precum Cinemagia, Ziare.com, Știrile PRO TV, Digi 24, Biziday, Antena Play, Orange TV Go, Telekom TV sau Digi Online. De asemenea, în platformă sunt disponibile și numeroase aplicații dedicate shopping-ului, precum Lajumate.ro, Olx.ro, Elefant.ro, Cel.ro, Dedeman sau Okazii.ro, dar și aplicații utilitare, printre care, eJobs, BitDefender, Star Taxi, 7Card, Virtual Cards, Upfit Romania sau WorldClass. Aplicațiile operatorilor locali precum My Orange Romania, My Account Telekom sau My Vodafone Romania sunt și ele disponibile în AppGallery. Printre cele mai noi aplicații care s-au alăturat AppGallery se numără Jerry’s Pizza, Food Panda, MyEnel, MyEdenred, Neo BT, EuropaFM, Bolt și Raiffeisen Smart Mobile.

Huawei AppGallery acordă o atenție sporită și zonei de educație, astfel că platforma oferă consumatorilor aplicații locale care au devenit cunoscute și utilizate și la nivel global. Printre acestea, se numără aplicațiile de învățare a limbilor străine de la Mondly, celebre pentru colaborările de renume la nivel internațional, dar și ale celor de la Meta Language Pro, precum Learn English, French sau German.

Aplicația Phone Clone, disponibilă în Huawei AppGallery, este o modalitate simplă de a transfera aplicațiile, contactele, datele, fișierele și fotografiile de pe vechiul smartphone pe noul smartphone, în câțiva pași simpli, folosind transferul super-rapid cu viteze de până la 1 GB pe minut. Cel mai important aspect al întregului proces este siguranța pe care o oferă, datorită criptării securizate a rețelei wireless. Procesul poate fi realizat foarte ușor, indiferent de sistemul de operare al vechiului smartphone (iOS sau Android).

Noul instrument de căutare Petal Search, disponibil în Huawei AppGallery, le oferă utilizatorilor o poartă deschisă către un milion de aplicații și o modalitate de a căuta cu ușurință prin categorii diverse, direct de pe ecranul de start al dispozitivului. Dezvoltată de motorul de căutare Petal Search, aplicația Petal Search aduce o experiență de căutare alternativă care localizează și agregă informații, oferind cele mai precise și relevante rezultate, pentru a le permite utilizatorilor să personalizeze și să gestioneze experiența cu smartphone-urile lor așa cum își doresc. Huawei AppGallery este complet integrat în noul motor de căutare și orice aplicație disponibilă deja în magazinul virtual va apărea în partea de sus a oricărei căutări din noul instrument.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero