Anvelopele destinate vehiculelor electrice se adaptează industriei auto în continuă schimbare

Piața globală a vehiculelor se schimbă continuu, având în vedere faptul că producătorii își propun să dezvolte vehicule cu impact cât mai redus asupra mediului. Nokian Tyres caută întotdeauna să le ofere șoferilor soluții avansate care să răspundă nevoilor acestora. Astfel, producătorul urmărește îndeaproape industria și ține cont de nevoile consumatorilor.

„Industria auto se află într-o transformare continuă, introducând într-un ritm rapid noi modele de vehicule electrice. Suntem implicați în această schimbare și ținem cont de ea în dezvoltarea anvelopelor noastre”, precizează Harri Myllymaa, Senior Manager Research & Development, Nokian Tyres.

 3

În special în Statele Unite și China, există mai mulți producători de vehicule electrice aflați în continuă dezvoltare. Producătorii europeni de vehicule tradiționale își electrizează și ei modelele și își comunică activ obiectivele și investițiile.

„În 2030, până la 60-70% din mașinile noi vor fi hibride sau electrice. Cu toate acestea, ritmul acestei schimbări variază în funcție de țară, așa că monitorizăm atent evoluția cererii din fiecare piață în care ne desfășurăm activitatea”, spune Marko Saari, Head of Product Management, Nokian Tyres.

 5

Mașinile electrice își cresc cota de piață în categoriile populare

Primele mașini electrificate au fost modelele de dimensiuni mari și cu prețuri ridicate. În prezent, există din ce în ce mai multe modele de dimensiuni medii și mici, iar mașinile electrice devin un lucru obișnuit.

„Pe șosele vedem din ce în ce mai multe versiuni electrice de mașini de familie mici și crossover-uri. Însă acest lucru nu ne afectează foarte mult activitatea, deoarece Nokian Tyres nu are un departament separat axat în mod special pe vehicule electrice. Creșterea puternică a pieței de vehicule electrice face parte din munca noastră de zi cu zi și ținem cont de aceasta de multă vreme în dezvoltarea și testarea anvelopelor. De exemplu, Nokian Tyres Wetproof este o anvelopă potrivită pentru vehiculele electrice de dimensiuni medii”, spune Marko Saari.

Nokian Tyres urmărește cu atenție producătorii de automobile și piața de consum, iar pentru dezvoltarea de produse colaborează cu agenți de vânzări de pe diverse piețe.

„Țările nordice, Europa Centrală și America de Nord sunt principalele noastre piețe. Pentru noi, acestea sunt acum piețe interne, iar echipa de dezvoltare de produse cunoaște foarte bine condițiile impuse pe plan local. Dezvoltarea de produse durează mult, deoarece luăm în considerare toate soluțiile pe care le-am putea introduce în beneficiul șoferilor. Astfel, ne străduim constant să menținem o gamă de produse modernă”, adaugă Harri Myllymaa.

 1

Mai multe direcții paralele de dezvoltare

Dezvoltarea anvelopelor este un proces complex cu numeroase etape, în care se îmbină dezvoltarea continuă a produselor aflate în prezent pe piață, crearea de noi game de produse și inovațiile tehnice. Alimentarea, masa și nivelul scăzut de zgomot al vehiculelor electrice se numără printre factorii care ghidează dezvoltarea. Confortul în timpul condusului este îmbunătățit substanțial de zgomotul redus al anvelopei, mai ales atunci când mașina este silențioasă.

Structura anvelopei, compusul benzii de rulare și grosimea stratului de rulare au un impact major asupra zgomotului anvelopei și zgomotului interior. În plus, tehnologia SilentDrive™ dezvoltată de Nokian Tyres oferă un nivel de zgomot foarte scăzut în anvelope. De exemplu, această caracteristică inovatoare este utilizată la anvelopele Nokian Tyres Hakkapeliitta R5 EV.

2

„Fiecare proiect de produs este susținut de modelarea și simularea computerizată detaliată a anvelopei. De exemplu, modelarea zgomotului ne permite să ne asigurăm că structura anvelopei sau designul benzii de rulare nu vor crea vârfuri de zgomot care să distragă atenția la anumite viteze. De asemenea, simulăm și modelăm proprietățile de manevrabilitate ale anvelopei. Și acestea sunt importante, deoarece vehiculele electrice moderne sunt foarte puternice”, explică Myllymaa.

Dezvoltarea produselor este influențată și de diferite reglementări și decrete. De exemplu, rezistența la rulare a unei anvelope poate necesita un anumit nivel pentru a obține ratingul A, însă limita va deveni mai strictă peste câțiva.

„În viitor, aspectele legate de rezistența la rulare a anvelopei și producția durabilă vor continua să fie evidențiate. Proprietățile anvelopelor vor fi și ele adaptate și mai mult la anumite modele EV. Chiar dacă domeniile de interes în dezvoltarea anvelopelor se vor schimba, nu vom face niciodată compromisuri în ceea ce privește siguranța și protecția mediului”, spune Saari.

 

Fotografii:

Descărcați fotografii

 

Aflați mai multe:

Sfaturi pentru alegerea anvelopelor EV
Segmentul EV în creștere necesită anvelope premium

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța, durabilitatea și predictabilitatea. Obiectivul nostru este de a da lumii posibilitatea de a conduce mai eficient. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2021, vânzările nete ale companiei au fost de 1,7 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.900. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

 

 

POCO F4 și POCO X4 GT se lansează la nivel global

POCO F4 și POCO X4 GT, cele mai noi telefoane inteligente produse de POCO, au dotări și viteze de top

București, România, 23 iunie 2022 – POCO, un brand de tehnologie popular printre tinerii din întreaga lume, a anunțat lansarea globală a modelelor POCO F4 și POCO X4 GT. Noile telefoane inteligente sunt dotate cu chipset-uri puternice și asigură performanțe de top. În același timp, prețurile de achiziție rămân accesibile.

POCO F4 oferă toate specificațiile unui flagship și are un consum foarte eficient de energie. Dotat cu procesorul flagship Snapdragon® 870, POCO F4 este cel mai performant telefon al companiei. POCO X4 GT este un telefon inteligent accesibil, care asigură viteze optimizate pentru utilizarea eficientă și fluidă atât în timpul sesiunilor de gaming, cât și pentru divertisment. POCO X4 GT este echipat cu procesorul MediaTek Dimensity 8100, care asigură utilizatorilor eficiență de top și atinge noi culmi în ceea ce privește performanța flagship a procesorului.

„Produsele flagship din portofoliul POCO au adus tot timpul cele mai bune performanțe din clasa lor la toate capitolele. Prin lansarea POCO F4 și POCO X4 GT suntem convinși că ne-am ridicat din nou la înălțimea așteptărilor. Avem toată încrederea în capabilitățile procesoarelor Snapdragon® 870 și MediaTek Dimensity 8100”, a declarat Angus Ng, Head of Product Marketing în cadrul POCO Global. „Asigurarea celor mai înalte standarde pentru divertismentul de calitate și menținerea unor prețuri accesibile reprezintă abordarea experienței flagship pentru POCO”.

OnePager-POCO_F4_page-0001 (1)

POCO F4: Extrem de puternic și cu dotări premium

POCO F4 este echipat cu chipsetul flagship Snapdragon® 870, un procesor pe 7nm cu suport 5G [1]. Dispozitivul are cea mai înaltă frecvență dintre toate telefoanele POCO, atingând viteze de 3.2GHz. Această viteză de procesare a smartphone-ului POCO F4 asigură timpi reduși de încărcare în cazul aplicațiilor solicitante, rularea eficientă a jocurilor cu cea mai bună grafică și o experiență fluidă pentru redarea paginilor web și a celorlalte aplicații. Performanțele de top sunt susținute de camera de răcire amplă de 3,112mm2 și de Tehnologia LiquidCool 2.0. POCO F4 are și o memorie RAM flagship, LPDDR5, iar memoria ROM de tip UFS 3.1 asigură accesul mai rapid la date și posibilitatea de a face multitasking chiar și în timpul folosirii celor mai solicitante aplicații.

În același timp, POCO F4 este cel mai subțire model din portofoliul POCO. Telefonul are un ecran E4 AMOLED de 6.67″ și un corp ultra-redus de doar 2.76mm DotDisplay, unul dintre cele mai mici din întreaga industrie. Display-ul flagship are o rată de refresh de 120Hz și o

rată de răspuns la atingere de 360Hz. Luminozitatea maximă a ecranului este de 1,300 niți și orice tip de conținut este afișat la valorile ideale, atât la nivelul detaliilor, cât și al contrastului. Difuzoarele duale, verificate împreună cu Dolby Atmos, duc și mai departe experiențele imersive, printr-un sunet dinamic și clar. Datorită performanțelor de top pe care le livrează, POCO F4 asigură cel mai bun raport calitate/preț de pe segmentul flagship.

POCO F4 este dotat cu un setup triplu de camere, iar senzorul principal de 64MP este primul al companiei care are funcția de stabilizare a imaginii (OIS). Fotografiile sunt clare, chiar și în lumină redusă. Pe lângă principala de 64MP, există și un senzor ultra-wide de 8MP și unul macro de 2MP. Acest setup este capabil să surprindă cele mai mici detalii. Camerele 4K sunt completate de o mulțime de funcții amuzante și utile, precum Panoramic Selfie Mode, Night Mode, AI Skyscaping 4.0 și AI Erase 2.0.

POCO F4 este dotat cu o baterie de 4,500mAh (typ), cu încărcare turbo la 67W, fiind nevoie de doar 38 de minute pentru ca telefonul să ajungă la 100% [2]. Bateria încărcată la maximum asigură 10 ore de gaming, 21 de ore de playback video și 119 ore de redare a muzicii [3]. Dispozitivul utilizează tehnologia Middle Middle Tab (MMT), o metodă de încărcare rapidă prin care curentul intră în circuit din două direcții pentru mai multă viteză și stabilitate, dar și pentru a susține performanțe înalte pe parcursul unor perioade mai lungi de timp.

Informații tehnice detaliate și imagini pentru POCO F4 se găsesc aici.

 

POCO X4 GT: Performanțe înalte pentru gaming și divertisment

POCO X4 GT este dotat cu chipsetul MediaTek Dimensity 8100, un procesor avansat TSMC pe 5nm, care le asigură utilizatorilor performanțe rapide cu un consum redus de energie și overheating abia perceptibil. Memoria RAM LPDDR5 și ROM de tip UFS 3.1 sunt, de asemenea, la nivel flagship, iar POCO X4 GT suportă sesiuni de gaming la un frame-rate înalt. Sistemul de răcire este bazat pe tehnologia Liquid Cool 2.0 și asigură performanțe fluide chiar și atunci când utilizatorii folosesc dispozitivul la capacitate maximă.

O premieră pentru dispozitivele POCO este introducerea ratei de afișare 20.5:9 LCD pe noul POCO X4 GT, ceea ce asigură mai mult confort atât în utilizarea, cât și în controlul telefonului. Țintind să ofere cel mai bun LCD de pe piață, este dotat cu primul LCD True Display din portofoliul POCO. Ajustarea temperaturii culorilor este stabilă, indiferent de condițiile de luminozitate exterioare, iar vizionarea este una confortabilă. Pentru ca experiența să fie și mai bună, POCO X4 GT vine cu îmbunătățiri la nivel hardware, precum reducerea luminii albastre (dăunătoare ochilor) cu până la 30% [4]. POCO X4 GT are un miliard de culori și suport extins al gamei de culori DCI-P3 pentru un contrast mai bun și detalii mai bogate în timpul folosirii ecranului.

POCO X4 GT are o baterie de 5,080mAh (typ) cu densitate mare, care se încarcă rapid și în siguranță la 67W turbo. O încărcare completă la 100% durează doar 46 de minute [5]. În timpul unui duș de doar 6 minute, ajunge la 25%, iar în timpul unui antrenament de 30 minute, ajunge până la 85% [6]. Cu ajutorul tehnologiei Middle Middle Tab (MMT), telefonul asigură sesiuni de gaming de peste 90 de minute, atunci când stă la încărcat doar 10 minute [7].

Dotat cu o cameră triplă versatilă și difuzoare stereo Dolby Atmos®, POCO X4 GT funcționează ca o cameră 4K cu o mulțime de funcții cool, care îi ajută pe utilizatori să își arate potențialul creativ. Camera principală este de 64MP, iar, pe lângă ea, telefonul are un senzor ultra-wide de 8MP și unul macro de 2MP. Fotografiile sunt foarte detalitate, fie că este vorba de peisaje, portrete sau macro. Camera frontală de 16MP asigură selfie-uri de calitate. Cele 19 template-uri de vlog preinstalate, precum și funcția Drafts oferă posibilitatea de a filma și edita conținutul direct de pe telefon.

Informații tehnice detaliate și imagini pentru POCO X4 GT se găsesc aici.

Pentru că sunt două dispozitive cu toate atributele necesare, POCO mai adaugă un serviciu pentru POCO F4 și POCO X4 GT. Utilizatorii se pot bucura de servicii premium post-vânzare, care le asigură o reparație gratuită a ecranului în primele 6 luni de la achiziționare.

POCO F4 și POCO X4 GT sunt livrate cu abonament YouTube Premium preinstalat. Clienții pot astfel să se bucure de serviciul YouTube Premium până la două luni gratuit. Acest lucru înseamnă conținut YouTube fără reclame, vizionare offline și acces neîntrerupt la conținut video și audio în platforma YouTube.

 

Prețuri și disponibilitate

 

POCO F4 va fi disponibil în trei variante de culoare: Night Black, Moonlight Silver, Nebula Green. De asemenea, va avea două variante de stocare: 6GB+128GB și 8GB+256GB.

Varianta 6GB+128GB: preț recomandat de vânzare de 399 euro, în rețeaua distribuitorilor autorizați.

Varianta 8GB+256GB: preț recomandat de vânzare de 449 euro, în rețeaua distribuitorilor autorizați.

POCO X4 GT va fi disponibil în trei variante de culoare: Silver, Black, Blue. De asemenea, va avea două variante de stocare: 8GB+128GB și 8GB+256GB.

Varianta 8GB+128GB: preț recomandat de vânzare de 379 euro, în rețeaua distribuitorilor autorizați.

Varianta 8GB+256GB: preț recomandat de vânzare de 429 euro, în rețeaua distribuitorilor autorizați.

*Disponibilitatea și prețurile din România vor fi anunțate în curând.

Note

 

[1] Conectivitatea 5G poate varia în funcție de disponibilitatea locală și suportul operatorilor de telefonie.

[2] 4,500mAh este valoarea tipică. Date bazate pe testele realizate în laboratoarele interne. Durata de viață reală a bateriei poate varia.

[3] Datele sunt bazate pe testele interne. Rezultatele reale pot varia.

[4] Datele se referă la rata 415-455nm în 400-500nm cantitate blue light și calculate în comparație cu POCO X3 GT în laboratoarele interne. Rezultatele reale pot varia.

[5] 5,080mAh este valoarea tipică. Date bazate pe testele realizate în laboratoarele interne. Durata de viață reală a bateriei poate varia.

[6] Datele sunt bazate pe testele interne. Rezultatele reale pot varia.

[7] Datele sunt bazate pe testele interne. Rezultatele reale pot varia.

 

 

Despre POCO

 

POCO este un brand independent tânăr desprins din Xiaomi Corporation. Până în prezent, POCO a intrat în peste 96 de piețe globale. Doar în 2021, livrările totale de smartphone-uri POCO au ajuns la 23 de milioane de unități.

În prezent, POCO are un produs independent, propria echipă de vânzări și marketing și împarte resursele cu Xiaomi în privința producției și a experienței post-vânzare. POCO este un brand destinat iubitorilor de tehnologie, iar filosofia sa este ‘Tot ceea ce ai nevoie, nimic din ceea ce nu îți trebuie’. POCO este conceput pentru a oferi tehnologia de care utilizatorii au cu adevărat nevoie, lăsându-le acestora puterea de a decide evoluția viitoare a produselor.

Cum să ai cele mai frumoase experiențe la nunțile din vara aceasta alături de telefonul tău

Sigur veți merge la cel puțin o nuntă vara aceasta, veți fi alături de oameni dragi în poate cea mai importantă zi din viața lor, prilej de a crea niște amintiri frumoase.

Nunta, ca multe dintre evenimentele importante din viața oamenilor, vine și cu un set de reguli de respectat. Unele reguli și tradiții sunt deja cunoscute. Altele, însă, se întâmplă, poate, să ne mai scape din vedere, mai ales cele legate de tehnologia pe care o ținem aproape în permanență alături noi, fie în buzunar, fie în geantă. Mai jos, găsiți o serie de recomandări – ce ar trebui sau nu să facem cu telefonul nostru atunci când participăm la o nuntă.

wedding season_Samsung

Folosește moderat telefonul

Ar fi indicat să țineți telefonul pe silențios în timpul ceremoniei și să-l folosiți cât mai puțin pe durata evenimentului. O nuntă este ocazia ideal să cunoașteți oameni noi și să vă distrați.

De asemenea, atunci când sunteți la masă sau când interacționați cu persoane cu care nu v-ați mai văzut de multă vreme, ar fi bine să nu țineți telefonul pe masă, ci mai degrabă în geantă/haină.

Ar trebui să aveți permisiunea mirilor pentru a posta fotografii de la nunta lor

Fotografiile cu mirii nu ar trebui postate până când nu aveți aprobarea din partea lor. Dacă nu este încurajată postarea în timpul evenimentului (de exemplu, există un hashtag dedicat pentru nuntă, prin care oaspeții sunt încurajați să posteze pe Instagram), cel mai probabil cei doi proaspăt căsătoriți vor vrea să posteze ei prima fotografie de la nunta lor. Puteți să faceți fotografii pe parcursul evenimentului, însă verificați înainte când ar fi cel mai indicat moment să le postați.

Nu postați chiar orice fotografie/Este recomandat acordul invitaților

Puteți să faceți poze cu voi înșivă, pe care să le postați, însă aveți grijă la pozele în care apar și alți oameni – unora s-ar putea să nu le placă să apară în timp ce sunt pe ringul de dans sau în ipostaze incomode.

Galaxy S22 poate să vă fie partenerul ideal vara aceasta

Seria Galaxy S22 vine cu îmbunătățiri considerabile în ceea ce privește capabilitățile camerelor – cum ar fi exemplu funcția Nightography, care permite fotografii și video-uri excelente pe timp de noapte – unul dintre motivele pentru care poate fi considerat partenerul ideal care să surprindă cele mai frumoase experiențe de vara aceasta, fie că vorbim de evenimente, călătorii sau doar seri relaxate alături de prieteni.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Microsoft caută peste 350 de specialiști IT pentru echipele Microsoft Development Center

Adina Vidroiu, Microsoft: “Extinderea activității centrului nostru de dezvoltare reflectă dinamismul, energia și transformarea continuă a echipei Microsoft”

Microsoft continuă strategia de dezvoltare în România prin crearea de noi oportunități pentru specialiștii în software din țara noastră în cadrul Microsoft Development Center. Accesul la tehnologie are rolul de a determina creșterea economică și de a deschide tuturor noi oportunități de a-și atinge potențialul, iar România are toate avantajele pentru a deveni un centru de inovație la nivel european, un hotspot digital regional, grație talentului şi expertizei specialiştilor români în acest domeniu.

De altfel, România se situează peste media europeană la procentul de absolvenți în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Peste 43% din studenții din România sunt absolvenți ai unor facultăți tehnice, în condițiile în care media europeană este de 30%. În plus, anual, aproape 10.000 de specialiști în domeniul IT, inclusiv în platforme de tip Cloud, ies de pe băncile facultăților. Cei peste 200.000 de dezvoltatori de software prezenți în România situează țara noastră pe locul 6 în lume din perspectiva numărului de profesioniști IT certificați pe cap de locuitor, în fața unor țări precum SUA sau India, unde se află unele dintre cele mai importante Centre de dezvoltare și inovare ale Microsoft.

Screenshot 2022-06-23 131009

În prezent, sunt peste 1.800 de persoane care lucrează pentru Microsoft în România, dintre care peste 200 în cadrul Microsoft Development Center. În contextul dezvoltării accelerate de soluții tehnologice, cu impact asupra transformării digitale, Microsoft și-a propus să-și mărească echipa cu peste 500 de persoane până la finalul acestui an. Din acest total, peste 350 de noi poziții sunt destinate specialiștilor și tinerilor pregătiți în domeniul dezvoltării de software în vederea extinderii echipelor Microsoft Development Center pe plan local, dar mai ales regional.

“În ultimele două decenii, Microsoft și-a construit o prezență puternică în România, fiind martorii unei transformări continue incredibile. Extinderea activității Microsoft Romania Development Center reflectă dinamismul, energia și transformarea continuă a echipei noastre. Ne dorim să rămânem un partener de încredere al economiei și societății românești, abordând împreună provocările viitorului și descoperind, tot împreună, noi oportunități de creștere și parteneriat în ecosistemul local. Am trecut printr-o evoluție accelerată și suntem încântați că putem contribui la misiunea declarată a companiei, ca fiecare om sau organizație să-și atingă adevăratul potențial. Ne dorim să valorificăm și dezvoltăm talentul și expertiza specialiștilor de software din țara noastră, să le oferim posibilitatea de a crea produse și servicii cu adevărat inovatoare cu impact global”, a declarat Adina VidroiuHR Director, Microsoft România, Grecia, Cipru și Malta.

Screenshot 2022-06-23 130952

Noile roluri din cadrul Microsoft Romania Development Center, înființat în anul 2020, ca urmare a preluării companiei de servicii de inginerie și design de software Movial, oferă libertate și flexibilitate în dezvoltarea și crearea de soluțiile tehnologice destinate piețelor și organizațiilor din întreaga lume, nu doar pieței locale. Având ca principal focus stimularea inovației, noii membri ai echipelor din cadrul Development Center vor contribui la eforturile de dezvoltare Azure, Office 365, Teams și Surface, la accelerarea dezvoltării și adoptării de noi tehnologii (cloud, AI, machine learning) și la crearea de experiențe personalizate pentru clienți.

Astfel, Microsoft caută Ingineri Software, indiferent de nivelul de senioritate, care să proiecteze și să implementeze scenarii pentru diversele verticale ale companiei și ale clienților. Aceste verticale includ o expunere la tehnologii atât de backend (C#, Java, C++/C), cât și de frontend (JavaScript, TypeScript, React). Compania vizează, de asemenea, Product Managers cu experiență în ciclul de viață al produselor software, de la nivel mediu până la un nivel ridicat de senioritate, care să definească și să gestioneze caracteristicile specifice ale unui produs, să asigure alinierea cerințelor între toți participanții implicați într-un proiect și să colaboreze îndeaproape cu echipele de Software Engineers din procesul de dezvoltare.

“Cu ajutorul noilor tehnologii, Microsoft dezvoltă și implementează soluții care sprijină organizațiile din lumea întreagă să-și valorifice oportunitățile și să facă față noilor provocări generate de progresul tehnologic. Echipa de ingineri și specialiști software se află în centrul activității noastre. Noii membri ai echipelor Microsoft Development Center vor avea șansa de a lucra pentru o companie a cărei cultură organizațională se bazează pe încurajarea oamenilor să devină mai buni în ceea ce fac. Ne dorim ca angajații noștri să simtă că au acces la oportunități de dezvoltare, că pot învăța continuu și că pot împărtăși lucrurile pe care le învață. Suntem încântaţi că, în 2022, am fost recunoscuţi ca angajatorul cel mai atractiv din România, dar şi din industria IT. Acest lucru vine ca o confirmare a faptului că viziunea noastră şi cultura de a pune oamenii pe primul loc au cu adevărat un impact pozitiv”, a mai afirmat Adina Vidroiu.

În 2022, Microsoft a fost desemnat cel mai apreciat angajator din România în două dintre cele mai importante studii de specialitate – Randstad România Employer Brand 2022 și Top 100 cei mai doriți angajatori”, derulat de Catalyst Solutions.

Microsoft ocupă prima poziție în Topul celor mai apreciați angajatori din România, conform studiului Randstad Employer Brand 2022, o cercetare independentă realizată de liderul mondial în servicii de recrutare care analizează în profunzime brandul de angajator pe 31 de piețe ce reprezintă 70% din economia globală. Microsoft a ocupat primul loc și în Topul Celor Mai Doriți Angajatori realizat de Catalyst Solutions, pentru al doilea an consecutiv, compania fiind apreciată de respondenți drept un angajator cu o cultură organizațională puternică, preocupat constant de mediul de lucru și de angajați.

Cele mai importante criterii în alegerea angajatorului de către participanții la aceste studii au fost pachetul salarial și de beneficii, atmosfera plăcută la locul de muncă, siguranţa locului de muncă, echilibrul între viaţa profesională și viaţă personală și preocuparea pentru dezvoltarea competențelor.

Educația este un vector generator de progres, iar una dintre preocupările Microsoft este crearea unei culturi a învățării continue. Alături de ecosistemul de parteneri, compania investește permanent în formarea de specialiști în domeniul IT și dezvoltarea acestei verticale a economiei românești. Dezvoltarea pe care a cunoscut-o această industrie generează o cerere foarte mare de forță de muncă și contribuie semnificativ la PIB-ul României, estimările indicând faptul că, până în anul 2025, în România vor fi create peste 650.000 de locuri de muncă pe roluri tehnice / IT.

Asigurarea securității cibernetice a rețelelor 5G, un aspect de importanță strategică al Uniunii Europene

București, 23 iunie. Conform ultimului rezumat Huawei bazat pe legislația curentă la nivel internațional, Comisia Europeană a identificat o serie de măsuri ce trebuie luate pentru a sprijini dezvoltarea abordării Uniunii Europene în vederea asigurării securității cibernetice a rețelelor 5G, în contextul în care atacurile cibernetice sunt în creștere și sunt mai sofisticate decât niciodată.

Asigurarea securității cibernetice a rețelelor 5G reprezintă un aspect de importanță strategică al Uniunii Europene, drept urmare, Comisia Europeană a publicat o serie de măsuri:

  1. Statele membre vor evalua riscurile de securitate cibernetică ce influențează rețelele 5G la nivel național și vor lua măsurile necesare de securitate.
  2. Statele membre și instituțiile, agențiile și alte organisme ale Uniunii Europene vor dezvolta împreună o evaluare a riscului Uniunii Europene ce va fi coordonată cu evaluarea riscului la nivel național.
  3. Grupul de Cooperare format conform Directivei (UE) 2016/1148 (Grupul de Cooperare) va identifica un posibil set comun de măsuri care se vor lua în vederea abordării riscurilor de securitate cibernetică legate de infrastructuri care stau la baza ecosistemului digital, în particular al rețelelor 5G.

În iulie 2019, statele membre au transmis rezultatele evaluările riscurilor la nivel național către Comisia Europeană și ENISA. Datele au permis colectarea informațiilor legate de activele principale, amenințări și vulnerabilități legate de infrastructura 5G și scenariile principale de risc, descriind modurile posibile în care persoanele rău intenționate ar putea exploata o anumită vulnerabilitate a unui activ pentru a influența obiectivele guvernului. Raportul a identificat nouă domenii de risc pentru 5G:

0 (1)

  1. Lipsa personalului specializat și instruit pentru securizarea, monitorizarea și întreținerea rețelelor 5G.
  2. Lipsa controalelor corespunzătoare interne de securitate, a practicilor de monitorizare, a sistemelor de management a securității și practicile insuficiente de  management al riscurilor.
  3. Lipsa sau procedurile necorespunzătoare de întreținere operațională, de tipul managementului actualizărilor/corecțiilor software.
  4. Lipsa conformității cu standardele 3GPP sau implementarea incorectă a standardelor.
  5. Proiectarea și arhitectura slabă a rețelei.
  6. Securitatea slabă fizică a rețelei și infrastructurii IT.
  7. Politicile slabe pentru accesul local și la distanță pentru componentele rețelei.
  8. Lipsa sau cerințele insuficiente de securitate din cadrul procesului de aprovizionare.
  9. Procesul slab de management al schimbării.

Evaluarea riscului face diferențierea între importanța critică a rețelelor CORE și RAN. CORE a fost definită de către statele membre ca fiind “critică”, în timp ce RAN a fost definită ca fiind “înaltă”. Raportul subliniază faptul că “Funcțiunile rețelei centrale a rețelei 5G sunt în general considerate a fiind critice”. Într-adevăr, modificarea rețelei centrale poate compromite confidențialitatea, disponibilitatea și integritatea serviciilor întregii rețele (în timp ce compromiterea altor componente poate avea un impact mai limitat, de exemplu influențând doar o anumită funcțiune sau zonă). Mai mult, cele mai sensibile date sunt transmise prin componentele rețelei centrale.

Din punct de vedere RAN, modificările tehnologice introduse între domeniile rețelei, de tipul implementării funcționalităților la marginea rețelei și o arhitectură mai puțin centralizată față de rețelele celulare din generațiile anterioare măresc probabilitatea unui atac. Acest lucru apare deoarece anumite funcțiuni ale rețelei centrale pot fi integrate cu alte părți ale rețelei, mărind sensibilitatea echipamentului, de tipul stațiilor de bază. În plus, implementarea noii zone de software în dispozitivele 5G poate determina un risc crescut legat de dezvoltarea și procesul de actualizare, ce poate apărea în urma erorilor de actualizare. De asemenea, dependența majoră de un singur furnizor crește expunerea la consecințele unei posibile întreruperi a activității acestui furnizor.

Setul de instrumente pentru securitatea cibernetică a rețelelor 5G, pentru măsurile de atenuare a riscurilor, a fost publicat în ianuarie 2020 de către Grupul de Cooperare. Acesta mai stabilește și planurile detaliate de diminuare a fiecărui risc identificat, precum și recomandarea unui set de măsuri strategice și tehnice, ce ar trebui luate la nivelul statelor membre și la nivelul UE – realizat de Comisia Europeană. Măsurile strategice au fost definite ca organisme de reglementare, furnizori terți, diversificarea furnizorilor și dezvoltarea durabilă și diversitatea lanțului de aprovizionare și furnizare 5G. Pe de altă parte, măsurile tehnice au fost definite ca fiind securitatea rețelei – măsurile de bază, securitatea rețelei – măsurile specifice 5G, cerințele legate de procesele furnizorilor și echipamente, precum și reziliența și continuitatea. Setul de instrumente abordează și nouă zone de risc identificate în raportul UE de evaluare generală a riscului și identifică și oferă planuri de diminuare a riscului în acele zone.

În NATO, comunicațiile 5G au început să fie dezbătute la începutul anului 2019. În noiembrie 2019, Ministerul Apărării a adoptat cerințele pentru reziliența infrastructurii civile de telecomunicații, incluzând 5G. Reziliența este elementul principal al Articolului 3 al Tratatului Nord Atlantic. Activitatea NATO în vederea îmbunătățirii rezilienței nu este specifică unei singure vulnerabilități. Ea contribuie la protejarea teritoriului și populației Alianței împotriva tuturor pericolelor posibile. Sistemele sunt toate conectate, ceea ce înseamnă că dacă o zonă este afectată, alta poate suferi în consecință. Sistemele de comunicații rezistente civile au fost identificate ca fiind una din acele vulnerabilități. NATO specifică faptul că se asigură astfel funcționarea rețelelor de telecomunicații și cibernetice chiar și în condiții de criză, cu o capacitate suficientă de rezervă. Cerința a fost actualizată în noiembrie 2019 de către Ministerul Apărării al NATO, care a subliniat necesitatea sistemelor de comunicații de încredere, inclusiv 5G, opțiuni flexibile de restabilire a acestor sisteme, acces prioritar la autoritățile naționale în timp de criză, și evaluările complexe ale tuturor riscurilor sistemelor de comunicații. Angajamentul de asigurare securității comunicațiilor, inclusiv a rețelei 5G, a fost inclus în declarația Adunării NATO din Londra. Nu a existat o diferențiere între importanța critică a CORE și RAN. Alianța Nord Atlantică definește 5G ca fiind în general critic.

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi. Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată.

Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile. La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte. Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/HuaweiEUNews

http://www.facebook.com/HuaweiRO

http://www.youtube.com/Huawei

Noile televizoare Sony BRAVIA XR din seria Master A90K și BRAVIA XR A75K OLED sunt disponibile în România

8 milioane de pixeli cu iluminare proprie ai panoului OLED combinați cu tehnologiile proprietare de ultimă generație de la Sony—

Sony a anunțat prețurile și disponibilitatea în Europa, dar și în România, pentru două noi serii de televizoare lansate anul acesta: BRAVIA XR A90K din seria MASTER și BRAVIA XR A75K 4K HDR OLED. Ambele sunt disponibile pentru a fi comandate, atât în România, cât și în celelalte teritorii europene.

Unicul Cognitive Processor XR înțelege modul în care oamenii văd și aud, iar atunci când este asociat cu tehnologia XR OLED Contrast Pro, oferă o experiență vizuală revoluționară pe televizoarele Sony din seriile de ultimă generație A90K și A75K 4K OLED, având ca rezultat o calitate incredibilă a imaginii. Utilizatorii se pot bucura de un interval dinamic fără precedent, cu luminozitate puternică și nuanțe profunde de negru, dar și de tonuri medii naturale. Cognitive Processor XR™ împreună cu tehnologia XR Triluminos Max oferă cea mai variată paletă de culori disponibilă pe un televizor Sony și reproduce nuanțe și tonuri frumoase în mod natural. Cu milioane de pixeli individuali cu iluminare proprie, televizoarele redau mai multe culori ca niciodată pentru o experiență de vizionare complet nouă.

A90K_1

Aceste inovații ajută la oferirea celor mai bune și imersive experiențe de vizionare, redând în mod autentic adevărata intenție a creatorului.  Atunci când vizionează filme, utilizatorii pot experimenta tehnologia îmbunătățită Acoustic Surface Audio+™ pentru modelele OLED și Acoustic Multi-Audio™ pentru modelele LED, sincronizând cu precizie sunetul cu imaginile de pe ecran pentru o experiență audiovizuală cu adevărat imersivă. Gama de televizoare oferă și alte noi funcționalități care personalizează și îmbunătățesc experiența de home entertainment. Netflix Adaptive Calibrated Mode ajustează automat procesarea imaginii pe baza luminii ambientale, astfel încât emisiunile și filmele preferate ale utilizatorilor să arate așa cum a intenționat creatorul, în orice condiții. În plus, noul BRAVIA CORE Calibrated Mode de la Sony va ajusta automat calitatea imaginii redate pe ecran, pentru a se alinia mai bine cu viziunea originală a creatorului de conținut video. Televizoarele Sony vor fi, de asemenea, „Perfecte pentru PlayStation®5” și vor include două funcții exclusive dedicate compatibilității cu PS5® – Auto HDR Tone Mapping și Auto Genre Picture Mode.

A75K_2

În acest an, Sony lansează, de asemenea, un nou dispozitiv original de tipul unei camere, numit BRAVIA CAM, ce recunoaște locul în care sunt poziționați utilizatorii și optimizează imaginea și sunetul în consecință. Acesta include control prin gesturi, chat video și multe alte experiențe noi și distractive care așteaptă să fie descoperite.

Odată cu creșterea cererii pentru diagonale din ce în ce mai mari ale ecranelor TV, apare și riscul unei utilizări mai intense a resurselor și energiei. Cu toate acestea, compania Sony este dedicată să asigure sustenabilitatea, începând cu procesul de dezvoltare și până la experiența vizuală. Planul global Sony dedicat protecției mediului, numit „Road to Zero“, vizează atingerea scopului unei societăți sustenabile, prin ajungerea la o amprentă asupra mediului egală cu zero pe tot parcursul ciclului de viață al produselor și activităților sale comerciale, până în anul 2040. Având în vedere aceste obiective, Sony a realizat televizoarele din 2022 folosind un conținut ridicat de plastic reciclat și materialul SORPLAS™, dezvoltat de Sony. Prin folosirea SORPLAS, compania a crescut gradul de utilizare a materialului reciclat fără a face compromisuri în ceea ce privește designul și durabilitatea, reducând utilizarea generală a plasticului pur cu până la 60%, ceea ce echivalează cu aproximativ 140.000.000 de CD-uri. În plus, BRAVIA CAM de la Sony poate recunoaște momentele în care utilizatorii nu se mai află în fața televizorului și poate reduce luminozitatea ecranului pentru a economisi energie.

A75K_1

Funcționalități principale ale gamei BRAVIA XR 2022 și ale seriei Master:

 

  • Cognitive Processor XR™: Imagini și sunet duse la nivelul următor, datorită Cognitive Processor XR™. Procesorul revoluționar implementat pe televizoarele Sony BRAVIA XR™ reproduce conținutul așa cum văd și aud oamenii, pentru o experiență foarte realistă. Imaginile sunt analizate curatoriate simultan, în special în jurul punctului de focalizare, pentru a reda profunzimea vieții reale, un contrast extraordinar și culori vii, frumoase.
  • XR Backlight Master Drive: Bazată pe Cognitive Processor XR™, tehnologia XR Backlight Master Drive utilizează un algoritm dezvoltat de Sony pentru reglarea intensității luminoase locale pentru a controla mii de mini LED-uri ultra-dense de dimensiuni mici cu precizie și independență absolută, oferind luminozitate extraordinară, interval dinamic impresionant, negru intens și tonuri medii naturale, frumoase.
  • Acoustic Surface Audio+™/Acoustic Multi-Audio™: Pentru o experiență audiovizuală cu adevărat imersivă, aceste funcționalități de top asigură faptul că sunetul se potrivește perfect cu imaginile redate pe ecran.
  • Tehnologia 360 Spatial Sound Personalizer: În combinație cu televizoareleBRAVIA XR, această tehnologie oferă o experiență de sunet spațial perfect optimizată pentru boxele cu bandă de fixare după gât, precum modelul Sony SRS-NS7, dar și pentru modelele selectate de căști Sony – toate cu un proces de configurare redus la minimum. Aplicațiile dedicate personalizează chiar și câmpul de sunet cinematografic analizând forma individuală a urechii utilizatorului.
  • Experiență îmbunătățită cu produsele Sony din gama de sunet: Noile televizoare Sony din gama BRAVIA XR se potrivesc perfect cu o serie de produse Sony din gama de sunet, precum sistemul home theatre HT-A9ori soundbarul HT-A7000360 Spatial Sound Mapping, o nouă frontieră a tehnologiei sunetului spațial, este cea mai recentă adiție pentru modelele HT-A7000 și HT-a5000. Prin calibrarea sunetului în funcție de camera de vizionare aleasă, tehnologia creează mai multe „boxe fantomă” poziționate optim pentru a forma un câmp de sunet cinematic mai extins și mai imersiv. Datorită funcționalității Acoustic Center Sync, un televizor BRAVIA XR joacă rolul de canal central al sistemului Home Theatre sau al barei de sunet, ca parte a setup-ului 360 Spatial Sound Mapping, permițând sunetului să se sincronizeze perfect cu imaginile de pe ecran.
  • BRAVIA CAM6Această tehnologie inovatoare asigură faptul că utilizatorii au întotdeauna cea mai bună poziționare în ansamblul locuinței, optimizând calitatea imaginii și a sunetului. BRAVIA CAM oferă, de asemenea, control prin intermediul gesturilor, chat video și multe alte experiențe noi, distractive.
  • Ambient Optimization Pro: Utilizatorii își pot conecta televizorulBRAVIA XR la BRAVIA CAM și se pot bucura de o experiență fără precedent. BRAVIA CAM recunoaște locul în care se află utilizatorii în cameră și apreciază distanța față de televizor, apoi reglează setările pentru sunet și imagine astfel încât totul să fie perfect.
  • Google TV:Reunește peste 700.000 de filme, emisiuni, show-uri live și multe altele, disponibile prin aplicații și abonamente, și le organizează fără probleme. Utilizatorii pot găsi cu ușurință ceva de vizionat datorită recomandărilor personalizate și pot salva emisiunile și filmele pe care le vizionează frecvent într-o listă unică, pentru a ține evidența a ceea ce își doresc să vizioneze. Utilizatorii pot adăuga producții în listă chiar și de pe telefon sau laptop, cu ajutorul Google Search.
  • BRAVIA CORE: Aplicația BRAVIA CORE2este un serviciu de filme preinstalat care oferă posibilitatea de a descărca până la 10 filme și de a activa până la 24 de luni de streaming nelimitat la achiziționarea unui televizor BRAVIA XR. Cu tehnologiile BRAVIA XR, Pure Stream™ și IMAX® Enhanced, conținutul este redat cu imagini uimitoare și o calitate impecabilă a sunetului. Mai mult, cu BRAVIA CORE Calibrated Mode filmele vor fi ajustate automat la setările optime de imagine, pentru a crea o experiență de vizionare acasă cu adevărat excepțională. De-a lungul timpului, experiența de utilizare a aplicației va fi îmbogățită cu noi caracteristici. Serviciul BRAVIA CORE va fi disponibil în peste 75 de țări în 2022.
  • Netflix Adaptive Calibrated Mode: Un nou mod de afișare care utilizează senzorul de lumină ambientală Sony BRAVIA XR, pentru a-i asigura pe utilizatori că intenția artistică este păstrată în toate condițiile de iluminare. Colaborarea strânsă dintre Sony și Netflix în ceea ce privește această funcție înseamnă că spectatorii se pot bucura de conținut Netflix definit de culori precise, contrast spectaculos și mișcări realiste, indiferent dacă producțiile sunt vizionate într-un mediu întunecat sau bine iluminat.1
  • Perfecte pentru PlayStation®5:Asociați un televizor BRAVIA XR cu o consolă PlayStation®5 pentru a beneficia de o experiență de gaming fantastică. Numai televizoarele BRAVIA XR reglează și optimizează automat imaginea la cele mai bune setări pentru consola PlayStation®5, indiferent dacă este utilizată pentru jocuri sau pentru vizionarea unui film. Cu imagine și sunet captivante, utilizatorii vor simți că se află chiar în mijlocul acțiunii. Iar datorită 4K 120 fps, prin HDMI 2.1, televizoarele Sony oferă mișcare lină și clară pentru gaming fluid.3
  • Angajamentul față de sustenabilitateSony se angajează să asigure un proces sustenabil, de la dezvoltarea produselor, până la experiența vizuală finală. În acest an, modelele selectate utilizează SORPLAS™ dezvoltat de Sony, un material realizat din plastic reciclat în proporție de 99%, care a ajutat la reducerea cantității de plastic pur utilizat cu până la 60%7.Și dimensiunea ambalajului televizorului a fost redusă cu aproximativ 15% și prezintă o diminuare semnificativă a cantității de cerneală folosită (approx. 90%), dar și a plasticului (aprox. 35%).8 În plusBRAVIA CAM poate detecta atunci când utilizatorii nu se mai află în fața televizorului și reduce luminozitatea ecranului pentru a economisi energie. Pentru a afla mai multe, accesați: https://www.sony.net/electronics/eco-tv?press-release.

 

Televizoarele MASTER XR Series A90K și BRAVIA XR Series A75K 4K OLED sunt disponibile pentru a fi comandate începând cu luna iunie.

 

Pentru informații despre prețuri și disponibilitate modelelor menționate mai jos, vă rugăm să accesați: www.sony.ro

 

Este posibil ca unele dimensiuni de ecran să nu fie disponibile în acest moment.

  • A90K 48” 42” OLED TV
  • A75K 65” 55” OLED TV

Funcționalitățile televizoarelor BRAVIA XR MASTER Series A90K 48” și 42” OLED:

  • 4K OLED Datorită procesorului unic Cognitive Processor XR™, orice ați viziona, va fi îmbunătățit și adus aproape la calitatea de aproape 4K8. De asemenea, utilizatorii se vor putea bucura de un contrast incredibil al ecranelor Sony OLED, controlate cu profesionalism de tehnologia noastră unică concepută să ofere profunzime reală și un negru intens în fiecare scenă.
  • Cognitive Processor XRînțelege modul în care oamenii văd și aud, oferind o experiență revoluționară care le permite spectatorilor să se lase complet învăluiți de conținutul favorit.
  • XR OLED ContrastPro ajustează luminozitatea pentru intensități maxime atunci când vine vorba despre strălucire și nuanțe mai intense de negru în medii întunecate, în timp ce noua tehnologie XR Triluminos Pro oferă cea mai largă paletă de culori pentru a reproduce nuanțe naturale cu diferențele subtile regăsite în lumea reală.
  • BRAVIA CORE Calibrated Mode2
  • Acoustic Surface Audio+™utilizează actuatoare speciale pentru a transforma ecranul într-o boxă cu mai multe canale, astfel încât sunetul să fie sincronizat exact cu ceea ce este redat pe ecran. Televizorul include două actuatoare mari și un subwoofer.
  • Acoustic Center Syncoptimizează ieșirea sunetului de la televizor și soundbar pentru o experiență mai bună.11
  • AccesoriuBRAVIA CAM6 compatibil și Ambient Optimization Pro15
  • Acces rapid la o serie de conținut și servicii cu Google TV.13
  • Capabilități Hands-free.
  • Telecomandă premium
  • Design minimalist One Slatecu suprafață cu finisaj metalic ce încadrează ecranul într-un singur panou elegant din sticlă, ce menține concentrarea spectatorilor asupra imaginii fără a le distrage atenția.
  • Suport flexibil cu reglare în două poziții diferiteoferă opțiuni distincte de poziționare, inclusiv o poziție de montare standard pentru a elimina distragerile și o poziție dedicată utilizării alături de un soundbar. Datorită suportului reglabil cu placă centrală din aluminiu, utilizatorii pot conecta televizorul și soundbarul la un PC, astfel încât acesta poate fi utilizat și drept monitor pentru gaming.

Pentru mai multe detalii despre A90K, accesați: https://www.sony.ro/electronics/televisions/a90k-series/specifications#features

 

Funcționalitățile televizoarelor BRAVIA XR Series A75K 65” și 55” OLED TV:

  • 4K OLED Datorită procesorului unic Cognitive Processor XR™, orice ar viziona utilizatorii, conținutul, va fi îmbunătățit la o calitate aproape de 4K8. De asemenea, aceștia se vor putea putea bucura de un contrast incredibil al ecranelor Sony OLED, controlate cu profesionalism de tehnologia noastră unică concepută să ofere profunzime reală și un negru intens în fiecare scenă.
  • Cognitive Processor XRînțelege modul în care oamenii văd și aud, oferind o experiență revoluționară care le permite spectatorilor să se lase complet învăluiți de conținutul favorit.
  • XR OLED ContrastPro ajustează luminozitatea pentru intensități maxime atunci când vine vorba despre strălucire și nuanțe mai intense de negru în medii întunecate, în timp ce noua tehnologie XR Triluminos Pro poate oferi cea mai largă paletă de culori pentru a reproduce nuanțe naturale cu fiecare detaliu.
  • BRAVIA CORE Calibrated Mode2
  • Acoustic Surface Audio™utilizează actuatoare speciale pentru a transforma ecranul într-o boxă cu mai multe canale, astfel încât sunetul să fie sincronizat exact cu ceea ce este redat pe ecran. Televizorul include două actuatoare mari și două game complete.
  • Acoustic Center Syncoptimizează ieșirea sunetului de la televizor și soundbar pentru o experiență mai bună.11
  • AccesoriuBRAVIA CAM6 compatibil și Ambient Optimization Pro15
  • Acces rapid la o serie de conținut și servicii cu Google TV.13
  • Telecomandă de culoare neagră
  • Design minimalist One Slatecu suprafață cu finisaj metalic ce încadrează ecranul într-un singur panou elegant din sticlă, ce menține concentrarea spectatorilor asupra imaginii fără a le distrage atenția.

Pentru mai multe detalii despre A75K, accesați: https://www.sony.ro/electronics/televisions/a75k-series/specifications#features

 

Pentru mai multe informații despre noile modele de televizoare Sony, accesați site-ul web BRAVA XR: https://www.sony.ro/electronics/bravia-xr.

Pentru mai multe informații despre televizoarele Sony accesați: https://www.sony.ro/electronics/tv/t/televisions.

Pentru mai multe informații despre toate soundbarurile Sony accesați: https://www.sony.ro/electronics/home-cinema/t/sound-bars.

Despre Sony Corporation:

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin* oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony va crea produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile.

Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

* Ambele cuvinte sunt japoneze, Kando înseamnă emoție, iar Anshin are numeroase semnificații, cum ar fi liniștea sufletească, liniște, fiabilitate și încredere.

Disney+ disponibil pe televizoarele LG compatibile

Aplicația Disney+ este acum disponibilă pe televizoarele LG compatibile din România și alte peste patruzeci de țări din Africa, Europa și Orientul Mijlociu. Acum, mai mulți utilizatori ai televizoarelor LG se pot bucura de cele mai bune filme și emisiuni de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, pe modelele cu webOS din anul 2017 sau cu versiuni mai noi. Pentru a se bucura de tot ceea ce oferă serviciul Disney+, clienții LG pot pur și simplu să dea click pe pictograma Disney+ din LG Home Launcher sau să apese butonul Disney+ de pe LG Magic Remote și să selecteze tipul de abonament.

Disney-Plus-on-LG-TVs

Disney+ oferă acces la sute de filme originale Disney+ și mii de episoade din biblioteca generoasă a companiei The Walt Disney, împreună cu o gamă variată de divertisment exclusiv. Filmele, programele TV și documentarele sunt toate atent clasificate și pot fi căutate cu ușurință pentru a fi redate pe marele ecran de acasă.

Cu o diversitate de materiale deținute de Disney din care pot alege, inclusiv Marvel Cinematic Universe și Star Wars, abonații vor avea întotdeauna opțiuni de vizionare pe care le pot explora. Disney+ le oferă abonaților o multitudine de alegeri convingătoare, cum ar fi Obi-Wan Kenobi, Ms. Marvel de la Marvel Studios, The Kardashians și multe altele.

Televizoarele LG care rulează webOS permit utilizatorilor să simtă nostalgia poveștilor preferate din toate timpurile. Pentru a scoate în evidență detaliile scenelor, tehnologia LG OLED oferă cea mai bună calitate a imaginii din industrie prin raportul de contrast infinit și mulțumită negrului absolut, posibile datorită tehnologiei revoluționare a pixelilor auto-luminați de la OLED. Compatibile atât cu Dolby Vision, cât și cu Dolby Atmos, televizoarele LG oferă o experiență de vizionare ca la cinema, la tine acasă. În plus, funcțiile LG Smart TV, inclusiv ThinQ AI și funcția de căutare universală LG, sunt perfect compatibile cu aplicația Disney+.

Străduindu-se întotdeauna să ofere cea mai bună experiență de utilizare și o selecție variată de conținut disponibil, LG pune la dispoziție acum și aplicația Disney+ pe televizoarele LG compatibile în peste nouăzeci de țări din întreaga lume.

EA SPORTS A CREAT UN SOUNDTRACK TREPIDANT PENTRU LANSAREA F1® 22

Charli XCX, Diplo, și Jacknife & The Bloody Beetroots deschid primul soundtrack al seriei oficiale F1®. Poate fi ascultat pe Spotify și Apple Music

 

București, 22 iunie 2022: Pentru prima oară în istoria acestei francize, Codemasters® și Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) lansează soundtrack-ul personalizat pentru EA SPORTS F1® 22. Charli XCX, Meduza, Diplo, Jacknife & The Bloody Beetroots și BRUX ft Kimbra deschid lista care curpinde 33 de artiști internaționali, care reprezintă genul electric dance și reflectă autentic culturile diverse, de la plajele din Miami până la străduțele din Monaco. F1® 22 va fi lansat pe 1 iulie pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One, și PC.

„Am vrut ca primul soundtrack EA SPORTS F1 să sublinieze adrenalina simțită de jucători în apogeul sporturilor cu motor,” menționează Steve Schnur, President of Music în cadrul Electronic Arts. „Considerăm că cei 33 de artiști, din 13 țări, sunt adevărați reprezentanți ai muzicii electronice, reflectând totodată noua eră a Formula 1. Împreună, ei formează un soundtrack care accelerează prin viraje, oferind diversitate, viteză și versatilitate – o adevărată colaborare fără egal.”

Soundtrack-ul F1® 22 include următoarele piese:

ARTIST PIESA TARA
Alesso & Marshmello ft. James Bay Chasing Stars (VIP Extended Mix) Sweden & UK
Bob Moses Broken Belief Canada
BRUX ft. Kimbra Take (Pat Lok Remix) Australia, New Zealand
CHAII & Party Favor Oh Nah Yeah New Zealand & USA
Chapter & Verse ft. Yasmin Jane Take Control UK
Charli XCX Good Ones (THAT KIND Remix) UK
Charli XCX Used To Know Me UK
Chase & Status ft. Ethan Holt Hold Your Ground UK
Cheat Codes ft. Icona Pop Payback USA, Sweden
Chris Lake, NPC A Dr** From God UK
CMD/CTRL No Stress UK
Danny L Harle & DJ Danny On A Mountain (Flume Remix) UK
deadmau5 & Wolfgang Gartner Channel 43 Canada & USA
Diplo & TSHA ft. Kareen Lomax Let You Go USA, UK
Diplo, Damian Lazarus ft. Jungle Don’t Be Afraid USA, UK
Eartheater Scripture USA
Grafix ft. Reiki Ruawai Somewhere UK
Habstrakt ft. KARRA Ice Cold France, USA
Jacknife & The Bloody Beetroots Jericho Australia, Italy
Joe Turner Forever UK
Kavinsky ft. Cautious Clay Renegade France & USA
KREAM & Millean. ft. Bemendé What You’ve Done To Me Norway, Netherlands, The Congo
LP Giobbi ft. Kaleena Zanders Carry Us USA
Mall Grab Breathing Australia
Meduza ft. Hozier Tell It To My Heart Italy & Ireland
NGHTMRE, Zeds Dead, Tori Levett Shady Intentions USA
NOISY All Of U UK
Öwnboss & Sevek Move Your Body Brazil
Party Favor Too Much USA
RL Grime & Baauer Fallaway USA
Sassy 009 Blue Racecar Norway
SONIKKU Lifestyle UK
WHIPPED CREAM, Big Freedia,
UNIIQU3, Moore Kismet
Hold Up Canada, USA,

F1® 22 reflectă îndeaproape noua eră a Formula 1®, cu monoposturi revoluționare cu un design care încurajează competitivitatea, curse de sprint și momente imersive din zilele de cursă, precum tururile de formare, momentele de safety car și pit stop-urile. De asemenea, jocul include actualizări ale circuitelor din Spania, Australia și Abu Dhabi, cât și noul circuit FORMULA 1 CRYPTO.COM MIAMI GRAND PRIX. Pentru vetaranii jocului, F1® 22 a inclus din noul modul My Team, acum cu 3 puncte de start, mult-apreciatul Career, cu funcționalități pentru modurile de joc two-player și multiplayer, cu split-screen, dar și VR pentru PC.

F1® 22 se lansează pe 1 iulie 2022 pentru PlayStation®5, Xbox Series X|S, PlayStation®4, Xbox One și PC prin Origin și Steam. Jucătorii pot înregistra precomenzi pentru ediția exclusiv digitală F1® 22 Champions, pentru a beneficia de acces prioritar cu 3 zile și conținut suplimentar.

F1_22_Soundtrack

Pentru mai multe știri despre F1® 22, urmăriți pagina Formula 1  și canalele de Instagram, Twitter și YouTube.

*Sunt aplicate condiții și restricții. Mai multe detalii: https://www.ea.com/en-gb/games/f1/f1-22/game-offer-and-disclaimers 

Despre Electronic Arts

Electronic Arts (EA) este lider global în materie de divertisment digital interactiv. Compania dezvoltă și furnizează jocuri, conținut și servicii online pentru toate tipurile de platforme conectate la internet, de la console, la dispozitive mobile și computere personale.

Compania este recunoscută la nivel global pentru un portofoliu de mărci apreciate de critici, ca EA SPORTS™ FIFA, Battlefield™, Apex Legends™, The Sims™, Madden NFL, Need for Speed™, Titanfall™ și Plants vs. Zombies™.

Mai multe informații despre EA sunt disponibile la www.ea.com/news.

EA SPORTS, Battlefield, Apex Legends, The Sims, Need for Speed, Titanfall și Plants vs. Zombies sunt mărci Electronic Arts Inc. John Madden, NFL, FIFA și F1 reprezintă proprietatea deținătorilor mărcii și sunt utilizate cu permisiunea lor.

 

Despre Codemasters

Codemasters este un dezvoltator și editor britanic de jocuri video premiat, cu tradiție de peste 30 de ani. Compania este specializată în jocuri de curse de înaltă calitate, inclusiv DiRT, GRID, Project CARS și seria oficială de jocuri video F1® câștigătoare a premiului BAFTA.

Pentru mai multe informații despre portofoliul de produse Codemasters, vă rugăm să vizitați http://www.codemasters.com sau paginile de Twitter sau Facebook.

Codemasters este un studio Electronic Arts (NASDAQ: EA).

AMD introduce pachetul Raise the Game Full Loaded pentru sistemele SI și OEM

După lansarea pachetului AMD Radeon Raise the Game Bundle pentru plăci grafice, AMD lansează pachetul Raise the Game Fully Loaded, un pachet suplimentar ce include mai multe titluri dedicat pasionaților de gaming care achiziționează sisteme alimentate de grafica AMD Radeon.

 0

Pachetul Raise the Game Fully Loaded este disponibil pentru pasionații de gaming care achiziționează un PC sau un laptop eligibil alimentat de GPU-urile Radeon RX 6000, RX 6000M sau RX 6000S de la partenerii SI sau OEM începând cu 21 iunie 2022. Gamerii vor primi acces până la trei titluri captivante, printre acestea fiind: Sniper Elite 5Saints Row și Evil Genius 2.

O listă cu jocurile și produsele eligibile este disponibilă aici, iar termenii și condițiile complete sunt disponibile aici.

Secțiunea pentru atașamente

Samsung Electronics lansează un scurtmetraj inspirat de serialul ,,Stranger Things”, filmat cu Galaxy S22 Ultra

Prin colaborarea cu Netflix, Samsung marchează lansarea celui de-al patrulea sezon al serialului și evidențiază capabilităţi avansate de Nightography ale S22

 

București – 22 iunie 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. lansează azi Make STRANGER Nights Epic, un scurtmetraj – tribut pentru serialul ,,Stranger Things”, care pune în evidență capabilităţile avansate de Nightography ale camerei telefonului Galaxy S22 Ultra. Scurtmetrajul este rezultatul parteneriatului dintre Samsung și Netflix și este disponibil pe canalele de social media ale Samsung.

Tema scurtmetrajului nu a fost aleasă întîmplător, ea asigură un fundal potrivit pentru a expune atuul Galaxy S22 Ultra – capabilităţile avansate de Nightography.  În sezonul patru din Stranger Things, pe timpul nopții se deschide un portal spre o lume extraordinară, iar S22 Ultra reușeste să recreeze în scurtmetraj atmosfera din ,,Stranger Things”.  Astfel, Make STRANGER Nights Epic spune o poveste în stil cinematic și arată cum tehnologia Galaxy are capacitatea de a a capta ceea ce altfel nu ar fi vizibil în întuneric.

S22_ultra_make_stranger_nights_epic__1

Making Nighttime Epic

În Make STRANGER Nights Epic, personajul principal își pune telefonul Samsung Galaxy S22 Ultra în buzunarul de la spate, în timp ce merge pe bicicletă spre un prieten, la o petrecere la care ar urma să vizioneze ,,Stranger Things 4”. Pe drum, camera video a telefonului se activează din greșeală și surprinde tot ce stă ascuns în spatele personajului principal, în The Upside Down. Toată filmarea pe verticală este realizată cu Samsung Galaxy S22 Ultra.

S22_ultra_make_stranger_nights_epic__3

Scurtmetrajul evidențiază capabilităţile avansate de Nightography ale Galaxy S22 Ultra, prevăzut cu o cameră principală de 108MP și un senzor susținut de inteligența artificială avansată, cu pixeli mari de 2.4um, care pot capta mai multă lumină și asigura claritate îmbunătățită a imaginii, indiferent dacă este zi sau noapte.

Crearea unei galaxii de conținut extraordinar

Samsung și Netflix au un parteneriat de lungă durată. Cele două companii au colaborat și anterior la alte campanii personalizate, inspirate de cele mai populare seriale disponibile pe platforma de streaming. În ianuarie, a fost lansată o campanie integrată cu ocazia debutului celui de-al doilea sezon din ,,Emily la Paris, care le-a permis fanilor să schimbe scenariul și să devină personajul principal în propriul poster animat, prin intermediul Samsung Galaxy Z Flip 5G.

S22_ultra_make_stranger_nights_epic__2

Samsung și Netflix au colaborat la crearea unui scurtmetraj inspirat și de serialul ,,Bridgerton, cu ocazia lansării în luna februarie a acestui an a seriei Galaxy S22. Pe durata celor 3 minute de scurtmetraj, câțiva inventatori încearcă să îi atragă atenția reginei Charlotte. Inventatorul Lord Tristar și reușește atunci când își prezintă creația vizionară – picturi neoclasice masive ale unui Galaxy S22 Ultra, care ar urma să fie gata în 209 ani.

Samsung și Netflix vor continua să colaboreze pentru a crea conținut de inters, de înaltă calitate.

Samsung lansează scurtmetrajul Make STRANGER Nights Epic la o zi după ce Netflix a prezentat trailer-ul oficial pentru volumul 2 al celui de-al patrulea sezon din ,,Stranger Things, care va apărea pe 1 iulie pe platforma de streaming.

Pentru a urmări scurtmetrajul realizat de Samsung și Netflix, Make STRANGER Nights Epic, accesați canalul de YouTube al Samsung.

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Despre Netflix, Inc.

Netflix este cel mai important serviciu de streaming din lume, cu 222 de milioane de abonați din peste 190 de țări care se bucură de seriale TV, documentare, lungmetraje și jocuri mobile într-o mare varietate de genuri și limbi. Abonații pot viziona oricât doresc, oricând, oriunde, pe orice ecran conectat la Internet. Utilizatorii pot reda, întrerupe și relua vizionarea, fără reclame.