Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate accelerează procesul de decarbonizare derulat de organizațiile de la nivel global

Microsoft și partenerii săi au investit, și investesc în continuare, în tehnologii care să ajute companiile din fiecare industrie să se adapteze condițiilor de piață în continuă schimbare, ritmul rapid al acestei transformări având potențialul de a schimba lumea în bine.

În luna februarie, Microsoft a prezentat o selecție de oferte de servicii cloud specifice fiecărei industrii, ce reunesc capabilități de care clienții și partenerii au nevoie pentru a continua să inoveze. Acestea sunt un cumul al serviciilor dedicate fiecărui segment în parte reprezentate ca expresii ale portofoliului Microsoft Cloud.

Săptămâna aceasta, Microsoft prezintă în cadrul evenimentului Inspire,  o nouă ofertă de servicii cloud (disponibilă pentru previzualizare) care va aborda o problemă prioritară pentru clienți în acest moment. Serviciile Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate (Microsoft Cloud for Sustainability) sunt gândite pentru a ajuta companiile să evalueze, să înțeleagă și să controleze emisiile de carbon pe care le generează, să-și stabilească obiective de durabilitate și să ia măsurile necesare în această direcție.

DTIndustry

La nivel global sunt necesare măsuri pentru reducerea urgentă a emisiilor de carbon.

La nivel global, experții în problemele privind clima sunt de părere că oamenii, companiile, industriile și națiunile trebuie să ia măsuri urgente pentru a reduce emisiile de carbon și nu sunt singurii care subliniază acest lucru: potrivit Accenture, 94% dintre directorii executivi ai companiilor de top consideră că sustenabilitatea este importantă sau foarte importantă pentru succesul afacerilor lor în viitor.

Evaluarea impactului general al unei organizații asupra mediului este o provocare deosebită, iar pentru a înțelege și a diminua impactul asupra mediului înconjurător, prin reducerea emisiilor de carbon și adoptarea unor principii de echitate ecologică, este necesar să fie luate măsuri la nivel colectiv.

Astfel, organizațiile trebuie să-și monitorizeze constant amprenta asupra mediului, să raporteze periodic către stakeholderi, să reducă utilizarea resurselor și amprenta de carbon prin activități de reciclare și să înlocuiască resursele care generează o amprentă de carbon însemnată cu unele ecologice.

Toate aceste procese presupun reducerea gradului de implicare efectivă a factorului uman și utilizarea unui flux de date constant, care să se desfășoare prin intermediul conectorilor ce oferă date automatizate, exacte, în timp real și, în cele din urmă, transformarea în acțiuni concrete a acelor informații bazate pe date.

Microsoft se angajează să accelereze demersurile de sustenabilitate ale organizațiilor de pretutindeni.

Întrucât Microsoft își propune să contribuie la accelerarea demersurilor de sustenabilitate ale organizațiilor de la nivel global, a dezvoltat Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate – cu rolul de a ajuta companiile să poată gestiona derularea inițiativelor de mediu, utilizând informații complexe, integrate și automatizate, astfel încât acestea (organizațiile) să accelereze fiecare etapă a călătoriilor lor către sustenabilitate, bazându-se pe resursele Microsoft cloud.

Prin intermediul ofertei Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate, compania ajută clienții să utilizeze datele de sustenabilitate într-un mod eficient, incluzând oferte de tip SaaS care pot fi conectate la surse de date în timp real, care pot accelera integrarea și raportarea datelor, pot furniza rapoarte exacte asupra emisiilor de carbon, pot măsura performanța în raport cu obiectivele și pot facilita extragerea de concluzii bazate pe analiza datelor, astfel încât organziațiile să poată acționa mai eficient.

Scenarii de utilizare care demonstrează modul în care organizațiile vor putea utiliza Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate pentru a-și atinge obiectivele:

  • Directorii departamentelor IT vor putea monitoriza cu ușurință rapoarte privind emisiile de carbon generate de activitățile ITși ulterior, aceștia vor putea armoniza sursele de date privind emisiile într-un singur raport.
  • Companiile vor putea evalua gradul de sustenabilitate al clienților lor, pentru a urmări progresul în ceea ce privește reducerea emisiilor de carbon, inclusiv a celor din categoriile 1-3 (emisiile generate de resursele companiei, emisiile provenite din utilizarea energiei achiziționate și toate celelalte categorii de emisii de carbon).
  • Clienții vor putea identifica zonele care generează emisii ridicate și pot constatata dacă îndeplinesc aceste obiective (de reducere a emisiilor). De exemplu, dacă un sistem HVAC nu își atinge obiectivul de reducere a emisiilor, sarcina poate fi atribuită departamentului administrativ pentru a face îmbunătățirile necesare în direcția atingerii obiectivului respectiv.

În concluzie, serviciile Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate facilitează monitorizarea, raportarea și reducerea emisiilor de carbon, mai ușor și mai eficient, la nivelul fiecărei organizații.

Anunțul făcut de Microsoft le oferă partenerilor de pretutindeni o imagine mai clară asupra modului în care Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate poate facilita noi inovații în folosul întregii planete.

La Inspire, Microsoft analizează modul în care companiile integrează principiile de sustenabilitate în operațiunile lor. Procedând astfel, sunt generate noi tipare de abordare și soluții pentru provocările cu care se confruntă acestea. De la lanțurile de aprovizionare digitale care îmbunătățesc procesele de business și reduc amprenta de carbon până la senzorii IoT care transmit datele în timp real (prin telemetrie), în vederea realizării analizelor predictive, sunt numeroase exemple care arată modul în care tehnologia ar putea facilita succesul demersurilor de sustenabilitate.

La un anumit nivel, fiecare industrie suferă o transformare digitală sustenabilă. Clienții din domeniul serviciilor financiare folosesc datele și inteligența artificială pentru a-și evalua progresul în ceea ce privește investițiile incluzând factori de mediu, sociali și guvernanță (ESG) și expunerea la riscul climatic. Clienții din sectorul producției trec de la active inteligente la fabrici inteligente, permițând optimizarea în timp real și deblocând noi informații bazate pe date pentru a reduce emisiile de carbon la nivelul operațiunilor și al lanțurilor de aprovizionare. Companiile de retail își gestionează și optimizează lanțurile de aprovizionare, urmărind și amprenta de carbon a produselor pe parcursul tuturor etapelor, de la producător la consumator, cu scopul de a reduce emisiile și a oferi produse care să răspundă cererii clienților.

Anunțul Microsoft marchează doar începutul, iar mai multe informații despre ceea ce presupune Microsoft Cloud pentru Sustenabilitate, pentru fiecare industrie, sunt disponibile accesând microsoft.com/sustainability.

Samsung Internet 15.0 Beta a sosit

Versiunea beta a Samsung Internet 15.0 este acum gata pentru descărcare

din Google Play Store sau Galaxy Store.

Samsung Electronics Co., Ltd. a lansat versiunea Beta a Samsung Internet 15.0, introducând funcții noi gândite pentru a ușura viața utilizatorilor și pentru a le proteja, în continuare, informațiile intime cu ajutorul funcțiilor de confidențialitate îmbunătățite.
„Samsung lucrează neobosit pentru a facilita cea mai bună experiență mobilă posibilă, oferind în același timp modalități prin care informațiile personale, sensibile, să rămână în siguranță prin funcții avansate de confidențialitate. Samsung Internet 15.0 Beta oferă tot ce este mai bun din ambele lumi, cu instrumente simple care îi ajută pe utilizatori să navigheze mai rapid, păstrând în același timp controlul asupra datelor cu caracter personal”, a declarat Du Kim, Du Kim, VP and Head of Web R&D Group, Mobile Communications Business la Samsung Electronics.

Protecție inteligentă împotriva tracking-ului pe site-urile web

Samsung Internet 15.0 Beta își protejează utilizatorii împotriva amprentelor digitale – o tehnică prin care se urmărește modul de utilizare al rețelei și se corelează cu informațiile despre utilizatori. Acum, datorită tehnologiei îmbunătățite de anti-tracking, Samsung Internet 15.0 Beta se va asigura că informațiile utilizatorilor rămân cu adevărat private.

Samsung Internet 15.0 Beta le permite utilizatorilor să-și elimine datele stocate pe propriile dispozitive, oferind o perspectivă mai bună asupra a ceea ce va fi șters. Mai mult, odată ce utilizatorul activează modul Secret, browserul rămâne în acest fel în mod implicit, eliminând pașii suplimentari pentru activarea lui de fiecare dată.

Căutare intuitivă și navigare rapidă

Noul widget de căutare intuitiv al Samsung Internet 15.0 Beta facilitează, mai mult ca oricând, căutarea informațiilor direct din ecranul de pornire. Este rapid și ușor. Tot ce trebuie să facă utilizatorii este să tasteze sau să își folosească vocea pentru a căuta orice au nevoie în mediul online.

Pentru a face ca experiența de navigare să fie și mai simplă, Samsung Internet 15.0 Beta stochează temporar paginile web anterioare, astfel încât utilizatorii să le poată accesa rapid fără să mai fie nevoie de reîncărcarea lor, reducând consumul de date pe măsură ce utilizatorii navighează între pagini.

După perioada de testare beta, Samsung Internet 15.0 va fi lansat oficial la sfârșitul verii. Cei care sunt deja utilizatori de Internet Samsung, vor primi o notificare atunci când noua versiune va fi disponibilă.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Huawei anunță că toate laptopurile companiei vor primi actualizare Windows 11

București, 14 iulie 2021 – Huawei Consumer BG anunță că toți utilizatorii de laptopuri Huawei vor beneficia gratuit de upgrade la Windows 11, anul acesta, odată cu disponibilitatea acestei versiuni pentru publicul larg. Atât laptopurile nou achiziționate, cât și cele achiziționate anterior, vor putea fi actualizate cu noul sistem de operare. Mai mult, Huawei Online Store vine cu oferte speciale la laptopuri în luna iulie, pentru toți cei care își doresc portabilitate și performanță la un preț atractiv.

 

Astfel, anul acesta, toată familia de laptopuri Huawei va rula cu noua versiune a sistemului de operare Windows. Actualizarea va fi disponibilă în mod gratuit pentru toți utilizatorii care întâlnesc cerințele minime de sistem. Așadar, indiferent de data de achiziționare și modelul notebook-ului, dacă sistemul acestuia este compatibil cu update-ul, se va actualiza automat cu Windows 11 în momentul în care acesta va fi disponibil.

Toată seria de laptopuri MateBook poate fi găsită pe www.huaweistore.ro, unde periodic pot fi găsite reduceri la toată categoria de PC. În luna iulie, Huawei Online Store vine cu o ofertă specială la MateBook D15 cu procesor Intel Core i3, notebook-ul fiind disponibil la prețul special de 2.299 lei, cu un discount aplicat de 600 de lei, din prețul inițial de 2.899 lei. În plus, MateBook 13 dispune și el de o ofertă atractivă și este disponibil la prețul de 2.999 lei, până pe data de 18 iulie.

Indiferent de domeniul de activitate și taskurile de zi cu zi, seria MateBook de la Huawei are un model potrivit pentru nevoile tuturor. De la studenți la profesionaliști care folosesc laptopul pentru activități profesionale, până la cei care îl folosesc pentru divertisment, toți pot găsi câte un Huawei MateBook ideal pentru nevoile lor specifice. Modele MateBook D14 și MateBook D15 susțin și îndeplinesc toate nevoile actuale ale tinerilor, atingând un nivel ridicat de productivitate în mișcare, facilitând atât lucrul de acasă, învățarea online și tot felul de activități de divertisment multimedia. Suportă colaborarea pe mai multe ecrane (Multi-Screen Collaboration), vine cu un afișaj FullView și un nou procesor grafic Intel, buton de alimentare cu aparentă și un design atrăgător, vizând astfel utilizatorii care doresc un raport calitate-preț avantajos, portabilitate și performanțe de top.

 

De asemenea, de curând, Huawei a relansat unul dintre cele mai bine vândute laptopuri, HUAWEI MateBook 13, ediția 2021. Laptopul se încadrează perfect în atributele pentru care întreaga serie de produse este apreciată: inovație, design elegant, portabilitate și performanțe tehnice și vine echipat cu procesorul AMD Ryzen™ 7 3700U. MateBook 13 răspunde perfect nevoilor persoanelor active, mereu în mișcare, având o greutate de aproximativ 1,3 kg și o grosime de 14,9 mm și are un raport ecran-corp de 88% și un unghi de vizualizare de 178 de grade. Asemănător cu laptopul de top, MateBook X Pro, care este echipat cu procesor Intel Core i5 și i7 de generația a 11-a care oferă o viteză mult îmbunătățită. Acesta are o grosime de 14,6 mm și cântărește doar 1,33 kg, cu un raport ecran-corp de 91%. Laptopul oferă sunet surround cu ajutorul celor 4 difuzoare, suportă colaborare multi-ecran, vine cu un touchpad tactil HUAWEI Free Touch și un afișaj FullView cu o calitate a imaginii 3K HD, oferind performanțe eficiente și facilitând munca, cât și viața de zi cu zi.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro  

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Community: Comunitatea Huawei

 

Kaufland anunță lansarea Vocalio, aplicația câștigătoare a competiției Accessibility Hackathon

Vocalio, aplicația câștigătoare a competiției Acessibility Hackaton, primul hackathon social lansat de Kaufland România, este disponibilă, de astăzi, în Google Play. Aplicația mobilă este dedicată îmbunătățirii procesului de comunicare pentru persoanele cu deficiență de vorbire și auz. Competiția organizată de Kaufland a fost creată pentru a ajuta la o mai bună integrare a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.

Pornind de la ideea că implicarea face diferența și că orice persoană are dreptul să se bucure de șanse egale și de o viață cât mai independentă, indiferent de dizabilitățile pe care le are, Kaufland România a lansat o provocare inedită pasionaților de IT, invitându-i pe aceștia să contribuie la crearea unor soluții care să ajute, în mod real, persoanele cu dizabilități la locul de muncă sau în procesul de aplicare.

„Stă în puterea noastră ca angajatori să creăm premisele pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă o viață profesională în adevăratul sens al cuvântului, să se integreze în echipe și să fie recunoscute pentru valoarea pe care o aduc în companie.” a declarat Adina Teleucă, Employer Branding Coordinator, Kaufland România. „Tocmai de aceea, ne-am dorit să venim în sprijinul acestora, prin intermediul unei competiții în premieră pentru noi, prin care să găsim soluții inovatoare care să îi ajute în integrarea pe piața muncii.”, continuă aceasta.

În total, 15 echipe și-au prezentat în fața juriului soluțiile la care au lucrat timp de o lună. Premiul cel mare, în valoare de 16.000 de dolari, a fost câștigat de echipa Needs Assistance, care a creat aplicația mobilă – Vocalio, cu scopul de a veni în sprijinul persoanelor cu deficiență de vorbire și auz, ajutându-le astfel să comunice mai ușor cu cei din jur. Aplicația se bazează pe selectarea unor imagini sau cuvinte care transmit în mod vizual și auditiv ceea ce utilizatorul nu poate să spună interlocutorului. Aplicația poate fi descărcată deja din Google Play, urmând să fie disponibilă, în curând, și în App Store, pentru utilizatorii de iOS.

„Tehnologia și dorința de a ajuta alți oameni ne-au adus împreună. Comunicarea este un aspect foarte important în viețile noastre, de aceea ne-am decis să creăm o aplicație mobilă care ajută oamenii cu dizabilități de vorbire să comunice mai ușor.”, au declarat membrii echipei Needs Assistance.

La nivelul funcționalităților principale, Vocalio permite transformarea discursului vorbit în text, redarea audio a expresiilor predefinite, fiind totodată programată să sugereze expresii bazate pe geolocație. De asemenea, aplicația mobilă a fost prevăzută cu un design intuitiv, fiind astfel foarte ușor de folosit. Momentan, aplicația este disponibilă în limba română.

La nivelul implementărilor viitoare, aplicația va pune la dispoziție și un conținut audio personalizat în funcție de profilul utilizatorului și de geolocație, un marketplace pentru expresii uzuale și o serie de alerte.

”Ne dorim ca aplicația să le fie de ajutor utilizatorilor noștri și avem în plan să implementăm activ feedbackul acestora. Momentan, aplicația este destul de simplă, accentul fiind pus pe calitate, mai exact pe anumite puncte cheie, precum designul intuitiv și modul conversațional. Avem planuri mari pentru viitor cu această soluție după ce va fi validată de către utilizatori”, au continuat dezvoltatorii.

În plus, jurații au decis acordarea unor mențiuni speciale echipelor Tuatara, Accesi Bot, S.P.N. și Robo Medical, care au propus o serie de soluții inovatoare care să le permită persoanelor cu dizabilități o mai bună integrare la locul de muncă.

Hackathonul social s-a desfășurat online și a fost deschis tuturor profesioniștilor și pasionaților de domeniul IT. Astfel, 43 de echipe, alcătuite din peste 215 participanți, s-au înscris la această competiție. Toate echipele care au trecut de etapa eliminatorie au primit sfaturi practice din partea unor mentori de top, din domenii precum business, tech și social, care le-au oferit sprijinul necesar pentru a performa cât mai bine. Campania de promovare a ajuns la peste 1.500.000 de persoane la nivel național, iar publicul interesat a putut să contribuie la acest proiect special și să voteze echipa favorită. Astfel, fiecare echipă și-a putut promova public proiectul, obținând voturi cu o valoare de 15% din scorul final.

Accessibility Hackathon a fost conceput ca o extensie a acțiunilor demarate de companie în ceea ce privește diversitatea, printre care se numără lansarea programului A.C.C.E.S. (Angajare de Candidați cu Cerințe și Evoluții Speciale), dotarea magazinelor cu echipamente special concepute pentru persoanele cu dizabilități sau trainingurile periodice organizate la nivel intern pentru integrarea noilor colegi în echipă. Până în prezent, peste 350 de persoane cu dizabilități, din orașe precum București, Cluj-Napoca, Sibiu, Satu Mare, Oradea s-au alăturat echipei și se bucură de un loc de muncă potrivit abilităților lor, de sprijinul colegilor și de o viață socială mai bună.

Aplicația poate fi descărcată de aici.

Trendurile digitale generate de pandemie se vor manifesta și după anul 2021

Cu toate că progresele în ceea ce privește inteligența artificială, soluțiile de e-commerce și Internet of Things erau, deja, pe lista trendurilor tehnologice, ritmul cu care acestea au fost integrate în activitatea din domenii precum educație sau sănătate (unele dintre cele mai conservatoare din acest punct de vedere), odată cu pandemia, a fost cu adevărat surprinzător, cu atât mai mult ținând cont de faptul că tot acest progres ar fi durat câțiva ani de zile, nu doar câteva luni.

În acest context, în care conectivitatea digitală a adevenit un punct central în viețile noastre, experții de la nivel global au identificat cinci trenduri care se vor manifesta și pe viitor.

  1. Spațiile digitale de lucru

La finalul lunii iunie a anului trecut, 42% din forța de muncă din Statele Unite ale Americii lucra de acasă, pe parcursul întregului program, astfel că piața soluțiilor software pentru colaborarea în mediul virtual a crescut extrem de rapid. Mai exact, în anul 2020, piața globală a soluțiilor de video conferencing a ajuns la 7.87 miliarde de dolari, atingând un nivel mai mult decât dublu față de pragul înregistrat în 2019.

În plus, nu doar angajații s-au adaptat ușor la această schimbare, munca de acasă aducând beneficii și pentru angajatori, materializate prin reducerea costurilor cu închirierea spațiilor de birouri spre exemplu. Potrivit raportului Ericsson, Future of Enterprises, 60% dintre liderii de business sunt încântați de reducerea costurilor aferente închirierii spațiilor de birouri, iar 43% dintre aceștia anticipează că vor renunța complet la birourile lor până în anul 2030. De asemenea, unele cifre indică și faptul că angajații care lucrează de la distanță sunt cu până la 40% mai productivi decât la birou.

  1. Online learning

Pandemia a adus schimbări și în domeniul educației, peste 1,6 miliarde de elevi din 195 de țări, de la nivel global, trecând la cursurile de la distanță. Astfel, a crescut și cererea pentru diferite servicii digitale din această arie, precum aplicații de predare în mediul online sau software-uri pentru e-learning. Totodată, proiecte precum Keep America Running (o inițiativă Ericsson dezvoltată alături de unii dintre partenerii săi) au arătat faptul că pot contribui la reducerea decalajului în ceea ce privește accesul la educație prin asigurarea accesului la metode de învățare de la distanță pentru elevii care nu dispun de o conexiune de internet. De asemenea, potrivit OECD, în 2020, 95% dintre elevii din Elveția, Norvegia și Austria aveau un computer pe care să îl folosească pentru a învăța, față de numai 34% dintre cei din Indonezia.

  1. Digitalizarea sistemelor de sănătate

Sănătatea a fost dintotdeauna unul dintre domeniile de activitate care au implementat mai greu inovațiile în materie de IT și digitalizarea, dar pandemia a subliniat potențialul uriaș și rolul extrem de important pe care tehnologiile pentru digitalizarea sistemelor de sănătate îl au în ceea ce privește controlul asupra răspândirii virușilor prin intermediul metodelor și proceselor de monitorizare, testare și tratament.

Astfel, în cadrul unui proiect de cercetare și inovare, lansat în luna septembrie a anului 2020, Ericsson, Telia și Spitalul Universitar Sahlgrenska din Suedia au monitorizat și au gestionat cererea de resurse pentru domeniul sănătății, prin intermediul soluțiilor de inteligență artificială.

Un alt proiect de acest tip este 5G Connected Ambulance, în cadrul căruia Ericsson a colaborat cu Spitalul Universitar Birmingham NHS Foundation Trust (UHB) și King’s College din Londra. 5G Connected Ambulance presupune noi metode prin care pacienții, personalul din ambulanțe și medicii se pot conecta de la distanță în timp real. Totodată, prin intermediul acestei inovații, personalul din sănătate a putut efectua de la distanță prima procedură de diagnostic cu ajutorul tehnologiei 5G, din Regatul Unit, demonstrând astfel potențialul de a facilita munca și colaborarea între medici, chiar și atunci când aceștia se află în locuri diferite, ajutând în caelași timp pacienții, chiar dacă aceștia nu pot ajunge la spital.

  1. Avantajele soluțiilor contactless

Chiar și atunci când merg fizic la cumpărături, aproape 90% dintre cetățenii din Statele Unite spun că preferă să aibă acces la modalități de plată contactless sau la servicii de tip self-checkout și, întrucât securitatea cibernetică a devenit o preocupare tot mai importantă în contextul globalizării, sistemele de securitate cu recunoaștere facială au început să fie din ce în ce mai răspândite.

Astăzi, toate acestea sunt posibile prin intermediul procesoarelor de ultimă generație, a senzorilor de imagine, a soluțiilor îmbunătățite de inteligență artificială și a optimizării rețelelor de comunicații, fiecare dintre aceste elemente fiind într-un proces continuu de îmbunătățire.

  1. Conținut generat de inteligența artificială

Inovațiile în ceea ce privește soluțiile de machine learning, precum Generative Adeversarial Networks (GANs), care prin intermediul datelor se axează pe tipare generând apoi un conținut extrem de asemănător cu cel original, au devenit destul de populare în ultimii ani, cu atât mai mult în contextul în care sunt folosite pentru a crea imagini digitale identice cu fotografiile unor persoane reale.

Această tehnologie, folosită mai ales în domeniul entertainmentului și la crearea filtrelor pentru diferite aplicații, evoluează constant și utilizează o cantitate tot mai mare de informații personale. În plus, cifrele din ediția din 2018 a raportului 10 Hot Consumer Trends arată că 50% dintre oameni nu pot percepe diferențele dintre conținutul generat de utilizatori și cel generat de inteligența artificială, iar aceasta (inteligența artificială) ar putea deveni tot mai rezilientă pe măsură ce apar schimbări în ceea ce privește consumul media. Astfel, pe măsură ce tehnologia evoluează, vom vedea tot mai mult conținut generat de inteligența artificială.

BRCI își consolidează echipa de conducere – noii membri au o experiență de peste 20 de ani în domeniul bancar 

La un an de la relansarea activității, Banca Română de Credite și Investiții (BRCI) a decis să își consolideze echipa de management cu scopul de a gestiona mai bine  procesul de diversificare a portofoliului său de produse și servicii. Astfel, numărul membrilor Directoratului BRCI a fost majorat, în sensul segregării responsabilităților, fiecare dintre aceștia aducând o contribuție specifică în procesul de luare a deciziilor.

Directoratul BRCI va fi format din 5 membri care vor coordona structuri de risc, structuri comerciale, activitățile de trezorerie și operațiunile băncii, alături de Directorul General al BRCI.  În acest sens, echipa de conducere a băncii va asigura o mai bună guvernanță, cumulând mai multe expertize specifice ariilor coordonate.

Banca Națională a României (BNR) a aprobat numirea lui Dragoș Călin în funcția de Director General Adjunct – Divizia Comercial în cadrul BRCI, precum și a 2 membri adiționali în cadrul Consiliului de Supraveghere al băncii, în speță domnii Murali Subramanian, care deține o expertiză de peste 30 de ani în domeniul bancar, atât în ariile funcțiilor de control (risc, audit), cât și în cele tranzacționale – din care peste 24 ani în funcții de conducere în instituții precum Citibank, ABN Amro, FIM Bank – și Pascal Olivier Marclay, care are o experiență internațională de 23 de ani în domeniul financiar, Corporate Banking și Instituții Financiare, inclusiv 15 ani de experiență managerială în dezvoltare comercială, creditare și restructurare credite, făcând parte din echipele unor bănci precum BNP PARIBAS, UBS Switzerland și UBAF.

George Ciobănașu, Președinte al Consiliului de Supraveghere al Băncii Române de Credite și Investiții, a afirmat: “Încă de la relansarea activității, BRCI și-a propus să devină un model de bune practici pentru piața din România și considerăm că sunt două modalități prin care putem realiza acest lucru: calitatea produselor și a serviciilor și calitatea echipei. Eforturile noastre permanente de a răspunde nevoilor și cerințelor clienților ne ajută să ne îndeplinim țintele ambițioase. Calitatea serviciilor BRCI  nu poate exista în absența unor oameni foarte bine pregătiți care să le creeze, să le implementeze și să le dezvolte. Le urăm bun-venit în echipă noilor membri ai conducerii băncii, precum și noilor colegi și împreună vom face  pași mici și siguri pentru a continua trendul ascendent pe care l-am înregistrat în ultima perioadă”.

În ultimele 18 luni, BRCI și-a consolidat activitatea, ceea ce a impus creșterea nivelului de competențe specifice, nu doar la nivelul conducerii executive, ci și în rândul angajaților. În prezent, 80% dintre aceștia provin din mediul bancar și au, în medie, 15 ani de experiență în acest domeniu de activitate.

Banca Română de Credite și Investiții își propune să-și consolideze prezența pe piața din România, iar printre principalele sale obiective strategice, pentru următorii 2 ani, se numără: optimizarea operațiunilor prin implementarea unor noi instrumente digitale pentru retail, ce vor fi oferite în România și spațiul european; optimizarea resurselor umane prin recrutarea unui număr adecvat de specialiști care să contribuie la realizarea noii strategii a băncii; creșterea activității pe zona de retail și IMM.

Informații generale: 

Banca Română de Credite și Investiții S.A. a funcționat până la 13 martie 2014 sub numele de ATE BANK ROMÂNIA S.A., și până în 2006, sub numele de Banca pentru Mica Industrie și Liberă Inițiativă – Mindbank SA. A fost înființată în România în anul 1990, iar la data de 18 decembrie 2013, s-a finalizat și decontat tranzacția, în urma căreia domnul Dorinel Umbrărescu a devenit acționarul majoritar, prin preluarea integrală a participației deținute de Piraeus Bank SA Grecia.  La data de 28.02.2020, s-a finalizat și decontat tranzacția în urma căreia domnul Gupta Sanjeev a devenit acționarul majoritar cu o cotă de 99,59%.

Huawei acordă licență pentru tehnologia 4G pentru 30 de milioane de mașini Volkswagen

Huawei încearcă să transforme tehnologia wireless într-un nou flux de venituri, acordând licențe de brevete producătorilor de automobile și furnizorilor

Huawei Technologies a declarat că tehnologia wireless va fi utilizată la 30 de milioane de autoturisme Volkswagen după ce compania chineză a încheiat un acord de licențiere cu un furnizor pentru cel mai mare producător auto din lume, conform unui articol publicat de Nikkei Asia

Acordul reprezintă cel mai recent efort al companiei de tehnologie de a supraviețui unei eliminări progresive din partea SUA și de a monetiza tehnologiile wireless 4G și 5G. Aceste tehnologii, care includ protocoale de comunicații pentru smartphone-uri și mașini conectate, sunt esențiale pentru funcții precum încuietori inteligente ale ușilor, sisteme de infotainment în interiorul mașinilor, poziționare precisă și sisteme avansate de asistență a șoferului.

Huawei, cel mai mare deținător de brevete standard esențiale din China (SEP) pentru tehnologiile de comunicații 4G și 5G, a declarat că va putea găsi clienți pentru portofoliul său de brevete în industria auto, domeniu pe care compania s-a concentrat de când restricțiile comerciale de la Washington au întrerupt aprovizionarea cu cipuri și componente vitale. Huawei a declarat la începutul acestui an că se așteaptă să primească mai mult de 1 miliard de dolari sub formă de taxe de licențiere a brevetelor de la companii globale pentru cei trei ani, până în 2021.

Compania a declarat că tranzacția este cel mai mare acord de licențiere din sectorul auto, dar nu a dat o valoare monetară sau numele furnizorului Volkswagen.

Volkswagen a declarat pentru Nikkei Asia că „primește cu bucurie faptul că o companie TIC de vârf a acordat unuia dintre furnizorii noștri o licență pentru brevete de comunicații mobile standard esențiale. Această licențiere în lanțul de aprovizionare este un model al modului în care cooperarea din ce în ce mai strânsă între industria mobilității și industria informației și comunicațiilor poate avea succes. ”

Huawei a încheiat peste 100 de acorduri de licență de brevete cu companii importante din Europa, SUA, Japonia și Coreea de Sud în ultimii 20 de ani.

Cel mai recent acord de acordare a licențelor cu furnizorul Volkswagen nu numai că va ajuta gigantul tehnologic chinez să-și monetizeze abilitățile tehnologice, ci și să-și aprofundeze angajamentul față de creșterea industriei EV. Huawei colaborează deja cu producătorul chinez EV Arcfox, o unitate a producătorului auto BAIC Group, susținut de stat, pentru a introduce vehicule electrice echipate cu tehnologia sa de conectivitate.

Huawei, cel mai mare producător de echipamente de telecomunicații din lume, caută noi domenii de creștere pentru a contracara eșecurile afacerii sale cu echipamente 5G provocate de presiunea SUA. Washingtonul a implementat o serie de restricții comerciale asupra companiei, luând în considerare presupusele riscuri de securitate națională și a descurajat aliații să permită implementarea echipamentelor companiei în infrastructura lor de comunicații. Cota de piață a Huawei pentru smartphone-uri – odată una dintre afacerile sale emblematice – a scăzut, de asemenea, din cauza represiunii SUA, atingând un procent de doar 4% în primul trimestru al anului 2021, față de 18% în urmă cu un an.

„În comparație cu SUA, Europa este un punct de intrare mai facil pentru Huawei pentru a-și putea crește continuu prezența în electronica auto”, a declarat Chiu Shih-fang, un veteran analist privind lanțurile de aprovizionare cu tehnologie în cadrul Taiwan Institute for Economic Research. “Volkswagen a fost foarte agresiv în dezvoltarea vehiculelor inteligente, iar Huawei ar putea fi un partener bun cu care să colaboreze, având în vedere capacitatea puternică a companiei chineze în tehnologiile de comunicații wireless”.

EA SPORTS introduce FIFA 22 cu tehnologie next-gen HYPERMOTION, aducând la viață cea mai realistă și imersivă experiență de joc

FIFA 22 folosește date și informații reale din fotbal pentru a furniza o experiență de joc ultra-realistă în fiecare meci și mod de joc, pentru platformele next-gen și serviciul Stadia: trailer-ul este disponibil aici 

FIFA 22 va fi lansat la nivel global pe 1 octombrie, fiind de acum disponibil pentru precomandă

Electronic Arts Inc. (NASDAQ: EA) a anunțat primele detalii despre EA SPORTS FIFA 22Dintre noutăți se remarcă implementarea tehnologiei next-gen HyperMotion, care aduce la viață cea mai realistă și imersivă experiență de joc în fiecare meci și mod de joc, pentru platformele next-gen și serviciul Stadia. FIFA 22 va fi disponibil la nivel global începând cu 1 octombrie pe PlayStation®5, Xbox Series X|S, PC via Origin™ și Steam, Stadia, PlayStation 4 și Xbox One.

Cu HyperMotion, FIFA 22 îmbină capturile avansate de meciuri 11v11 și tehnologia proprie și brevetată de machine learning, pentru a oferi cea mai realistă, fluidă și alertă experiență de fotbal pentru platforme next-gen și serviciul Stadia, redând autentic emoțiile pure, pasiunea și dinamismul sportului-rege.

Tehnologia next-gen permite captarea mișcărilor întregii echipe pe teren și recrearea fidelă a acestor mișcări în animații autentice ale jucătorilor, indiferent de faza jocului. Mai mult, algoritmul proprietar EA de machine learning a analizat mai mult de 8,7 milioane de cadre și capturi avansate de joc, pentru a dezvolta noi animații autentice în timp real, generând astfel mișcări fluide și organice, acoperind o gamă largă de interacțiuni pe terenul de fotbal. Astfel, fie că este vorba despre un șut, pasă sau un dribling, Hypermotion transformă comportamentul fotbaliștilor recreați în joc.

„FIFA 22 le oferă milioanelor de fani din întreaga lume șansa de a interacționa într-un mod fără precedent cu sportul pe care îl iubesc. Știm că fiecare dintre noi are propria perspectivă cu privire la FIFA, dar experiența de joc de pe teren este o constantă care ne unește și suntem bucuroși să oferim inovații majore în acest sens. Hypermotion duce acest aspect la un nou nivel pe platformele next-gen și serviciul Stadia și revoluționează experiența de joc.”, a declarat Nick Wlodyka, GM EA SPORTS FIFA. 

Noul joc dispune de funcții inovatoare pentru întreaga experiență de joc, iar printre cele mai populare moduri de joc se numără Career, VOLTA FOOTBALL, Pro Clubs și FIFA Ultimate Team™. Fanii se pot aștepta de la mai multă coerență și personalități distincte între buturile porții, datorită sistemului complet reconstruit al portarilor, până la o nouă experiență de Creare a unui Club în Career Mode, precum și de la o experiență de joc reimaginată în VOLTA FOOTBALL până la introducerea cardurilor Hero în FIFA Ultimate Team, noi iteme speciale care celebrează poveștile de succes și faima unor jucători legendari și ale preferaților fanilor. Mai multe informații cu privire la inovațiile din FIFA 22 vor urma pe parcursul verii anului 2021.

Atacantul de la Paris Saint-Germain și star al fotbalului mondial, Kylian Mbappé, este ilustrat pe coperta jocului pentru al doilea an consecutiv, devenind al treilea jucător care a primit această distincție doi ani la rând, alături de Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.

„Este un sentiment nemaipomenit să fiu prezentat pe coperta FIFA pentru al doilea an consecutiv. Am o relație foarte specială cu acest joc și abia aștept să mă bucur de FIFA 22 alături de voi toți.”, a menționat Kylian Mbappé.

Cu peste 17.000 de jucători în mai mult de 700 de echipe, peste 90 de stadioane și peste 30 de ligi profesioniste de fotbal reprezentate în joc, FIFA 22 este singurul loc în care utilizatorii pot concura în competiții emblematice precum UEFA Champions League, UEFA Europa League, noua UEFA Europa Conference League, Premiere League, Bundesliga, LaLiga Santander, CONMEBOL Libertadores și CONMEBOL Sudamericana.

Fanii care vor precomanda FIFA 22 Ultimate Edition până pe 11 august vor primi un item FUT Heroes (untradeable), începând cu 1 decembrie. În plus, versiunea Ultimate Edition permite acces la joc cu patru zile înainte de lansare, Dual Entitlement, puncte FIFA în joc și multe alte beneficii. Mai multe detalii pe https://www.ea.com/games/fifa/fifa-22/buy.

Suplimentar, membrii EA Play pot accesa mai multe beneficii, constând într-un trial de acces la joc precum și premii în joc. Pentru mai multe informații despre EA Play, vizitați https://www.ea.com/ea-play

FIFA 22 este dezvoltat de EA România și EA Vancouver și va fi disponibil la nivel global începând cu 1 octombrie 2021 pentru PlayStation®5, Microsoft Xbox® Series X|S, PC via Origin™ și Steam, Google Stadia, PlayStation®4 și Xbox® One. Ediția FIFA 22 Legacy va fi disponibilă pe Nintendo Switch™.

Canalele de social media ale comunității EA SPORTS FIFA: FacebookInstagram, sau Twitter @easportsfifa.

Mai multe materiale EA SPORTS FIFA 22 sunt disponibile la: PRESS.EA.COM

Huawei lansează Raportul 2020 privind Durabilitatea Tech for Good: Dezvoltarea Socială Durabilă prin intermediul TIC

foto Liang Hua

Huawei a lansat astăzi cea de-a treisprezecea ediție a Raportului privind Durabilitatea. Raportul din 2020 explică progresul major pe care Huawei l-a făcut de-a lungul ultimului an în ceea ce privește cele patru strategii ale sale: incluziune digitală, securitatea și încredere, protecția mediului înconjurător și un ecosistem sănătos și armonios.

Inițiativa TECH4ALL privind incluziunea digitală: Nu lăsăm pe nimeni în urmă în lumea digitală

Pandemia COVID-19 a tensionat sistemele globale de educație și sănătate într-un mod fără precedent. Compania a folosit soluțiile sale inovatoare TIC pentru a oferi oamenilor din diferite regiuni acces egal la educație de calitate și resurse de asistență medicală, contribuind la lupta împotriva pandemiei.

În 2020, Huawei și-a lansat programele Skills on Wheels și Connecting Schools în mai mult de 200 de școli din întreaga lume, de care au beneficiat peste 60.000 de oameni. Huawei a folosit, de asemenea, soluții TIC pentru a susține reacția comunităților în care își desfășoară activitatea în contextul pandemiei și a oferit asistență tehnică către aproape 90 de țări, făcând tot posibilul pentru a sprijini comunitățile locale în această perioadă dificilă.

Ca parte a eforturilor sale de a oferi acces universal la tehnologii și aplicații digitale, Huawei oferă 15 funcții de accesibilitate pe smartphone-urile sale. În fiecare lună, aproximativ 10 milioane de persoane folosesc aceste funcții care le permit să se bucure mai mult de un stil de viață inteligent.

În 2020, Huawei a ajutat 22 de arii protejate din 18 țări să gestioneze resursele naturale și să protejeze mai eficient biodiversitatea folosind tehnologiile sale digitale. Huawei a lansat, de asemenea, soluția RuralStar Pro, care oferă servicii vocale și mobile în bandă largă pentru satele îndepărtate, slab populate. Soluțiile sale RuralStar oferă acum acoperire de rețea pentru mai mult de 50 de milioane de oameni din comunitățile îndepărtate.

Ne concentrăm pe oameni: Construim produse, soluții și servicii sigure, de încredere și de înaltă calitate

“Credem că tehnologia ar trebui să se concentreze asupra oamenilor”, a declarat Tao Jingwen, membru al conducerii și Președinte al Comitetului CSD al Huawei, în raport. “Tehnologia ar trebui să servească oamenii într-un mod care să le respecte pe deplin drepturile, garantând alegeri informate și consimțământ.”

Huawei tratează securitatea cibernetică și protecția confidențialității drept prioritățile sale. În 2020, Huawei a lansat Software Process Trustworthiness Capability Framework and Assessment Criteria, stabilind un set complet de mecanisme de producție de codificare de încredere. La sfârșitul anului 2020, Huawei a primit 2.963 de brevete referitoare la securitatea cibernetică și protecția vieții private în întreaga lume. Anul trecut, compania a semnat acorduri de prelucrare a datelor cu peste 5.000 de furnizori și a efectuat acțiuni rezonabile extinse pentru a asigura conformitatea.

În pofida pandemiei și fiind pe lista neagră (Entity List) a Administrației SUA, Huawei a continuat să asigure comunicații fără probleme pentru peste trei miliarde de oameni din întreaga lume și să sprijine stabilitatea rețelei în timpul a peste 200 de dezastre și incidente majore.

Tehnologie pentru o planetă mai bună: stimularea dezvoltării „verzi” și durabile prin intermediul tehnologiei

„O lume inteligentă ar trebui să fie o lume verde”, a declarat Liang Hua, Președintele Huawei, în raport. “Progresele tehnologice ne pot ajuta să înțelegem și să protejăm mai bine natura, reducând impactul activității umane asupra planetei. Credem că tehnologia poate funcționa în armonie cu natura și poate ajuta această lume să devină un loc mai bun.”

Ca parte a eforturilor sale de a crea o lume digitală mai ”verde” și mai durabilă, Huawei se concentrează pe reducerea emisiilor de carbon, promovarea energiei regenerabile și contribuția la o economie circulară. În 2020, emisiile de CO2 ale Huawei per milion de RMB din veniturile din vânzări au arătat o reducere de 33,2% comparativ cu anul de bază (2012), depășind obiectivul (30%) stabilit de companie în 2016.

În 2020, CDP-ul global non-profit de mediu a fost înregistrat de peste 5.800 de companii, pentru eforturile lor de a combate schimbările climatice, iar Huawei a fost una dintre puținele companii care au fost recunoscute cu un scor prestigios „A” pentru acțiunile sale de reducere a emisiilor, diminuarea riscurilor climatice și dezvoltarea economiei cu emisii reduse de carbon.

Pentru a promova energia regenerabilă, Huawei a implementat soluțiile sale digitale privind electricitatea în peste 170 de țări și regiuni, deservind o treime din populația lumii. Până în prezent, aceste soluții au generat 325 miliarde kWh de energie electrică din surse regenerabile și au dus la economisirea a 10 miliarde kWh de energie electrică. Aceste eforturi au dus la o reducere cu 160 de milioane de tone a emisiilor de CO2.

Compania folosește, de asemenea, materiale mai ecologice, proiectându-și produsele pentru o longevitate mai mare, folosind ambalaje mai durabile și reducând deșeurile. Combinate, aceste acțiuni vor contribui la promovarea unei economii circulare.

Tehnologie for Good: Continuarea creării de valoare socială și stimularea progresului către ODD-urile ONU

Pe lângă crearea de mai multă valoare de business pentru clienții săi, Huawei recunoaște importanța creării de valoare socială pentru toate părțile interesate și a progresului către Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) ale ONU.

Companiei îi pasă de angajații săi și pune siguranța lor pe primul loc. În timpul pandemiei COVID-19, compania a luat o serie de măsuri pentru a asigura sănătatea și siguranța angajaților, dar și pentru a ajuta furnizorii și contractanții să reia în siguranță activitatea lor.

În 2020, Huawei a organizat peste 650 de activități caritabile în întreaga lume. De programul său CSR emblematic, Seeds for the Future, au beneficiat aproape 9.000 de studenți din 130 de țări și regiuni, iar acești tineri vor deveni un fond valoros de talente pentru industria TIC în viitor.

În ultimul an, Huawei a continuat să-și îmbunătățească programul de conformitate și s-a angajat și a colaborat deschis și proactiv cu părțile interesate pentru a încuraja înțelegerea reciprocă și încrederea.

În era post-pandemică, tehnologia este pregătită să joace un rol și mai mare în susținerea dezvoltării sociale durabile. Compania Huawei este pregătită și dispusă să lucreze cu partenerii săi și să utilizeze soluții inovatoare TIC pentru a sprijini progresul către ODD-urile ONU și, în cele din urmă, pentru a aduce sfera digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume complet conectată și inteligentă.

Raportul 2020 privind Durabilitatea poate fi accesat la:

http://www.huawei.com/en/sustainability/sustainability-report

Despre Huawei

Huawei este un important furnizor global de infrastructură de tehnologie a informațiilor și comunicațiilor (TIC) și dispozitive inteligente. Compania are 194.000 de angajați și operează în peste 170 de țări și regiuni. Fondată în 1987, Huawei este o companie privată deținută integral de angajații săi.

Cu soluții integrate în patru domenii cheie – rețele de telecomunicații, IT, dispozitive inteligente și servicii cloud – s-au angajat să aducă tehnologia digitală fiecărei persoane, locuințe și organizații pentru o lume inteligentă, complet conectată. Portofoliul complet de produse, soluții și servicii Huawei este competitiv și sigur. Prin colaborarea deschisă cu partenerii ecosistemului, creează valoare de durată pentru clienți, fac eforturi pentru a oferi oportunități oamenilor, pentru a îmbogăți viața de acasă și pentru a inspira inovație în organizațiile de toate formele și dimensiunile.

La Huawei, inovația se concentrează pe nevoile clienților. Compania investește masiv în cercetarea de bază, concentrându-se pe descoperiri tehnologice care duc lumea înainte.

Pentru mai multe informații, vizitați Huawei online pe www.huawei.com sau urmăriți-ne pe:

http://www.linkedin.com/company/Huawei

http://www.twitter.com/Huawei

http://www.facebook.com/Huawei

http://www.youtube.com/Huawei

Huawei relansează unul dintre cele mai bine vândute laptopuri: MateBook 13, ediția 2021

Ofertă specială weekend-ul acesta în www.huaweistore.ro

HUAWEI MateBook 13 este cel mai nou membru al categoriei de notebook-uri Huawei Consumer Business Group (BG), echipat cu procesorul AMD Ryzen™ 7 3700U. HUAWEI MateBook 13 se încadrează perfect în atributele pentru care întreaga serie de produse este apreciată: inovație, design elegant, portabilitate și performanțe tehnice. Noul laptop este disponibil în acest weekend la prețul de 2.999 lei pe www.huaweistore.ro, iar de luni, 12 iulie, prețul va fi de 3.299 lei.

Cel mai nou model de laptop din familia Huawei, MateBook 13,  are un ecran IPS de 13 inci, cu o rezoluție de  2160 x 1440, 200 PPI, oferind utilizatorului o experiență de vizionare 2K. Cu o rată de contrast de 1000:1, gamă de culori 100% RGB și senzor de lumină, MateBook 13 prezintă imagini luminoase și pline de viață. Laptopul are un raport ecran-corp de 88% și un unghi de vizualizare de 178 de grade.

HUAWEI MateBook 13 răspunde perfect nevoilor persoanelor active, mereu în mișcare, având o greutate de aproximativ 1,3 kg și o grosime de 14,9 mm. Construit din aliaj de aluminiu, laptopul este realizat cu meticulozitate și are un finisaj tăiat în diamant pe fiecare colț, oferindu-i un aspect premium ultra-modern. Pentru a-i spori portabilitatea, HUAWEI MateBook 13 a fost dotat cu o baterie de mare capacitate și funcție de încărcare rapidă, ce încarcă bateria până la 50%, după numai 30 de minute petrecute conectat la priză. De asemenea, încărcătorul laptopului suportă și funcția de încărcare HUAWEI SuperCharge pentru anumite smartphone-uri Huawei.

Procesorul AMD Ryzen™ 7 3700U alături de un SSD PCIe NVMe de mare viteză și arhitectura dual-channel RAM DDR4, oferă o viteză de procesare sporită ce permite rularea mai multor programe în același timp. Viteza maximă de citire și scriere a fost îmbunătățită cu peste 50%, conform testelor efectuate în laboratoarele Huawei, comparativ cu proiectarea memoriei cu un singur canal, reducând dramatic timpii de așteptare în timpul rulării programelor sau stocării și citirii datelor. Tocmai pentru a susține această capacitate de operare, noul laptop a fost dotat cu un ventilator Shark Fin 2.0 al Huawei, foarte silențios, care poate disipa căldura rapid utilizând ventilatoare duale, obținând o creștere a vitezei de 25% față de ventilatoarele normale, conform măsurătorilor efectuate în laboratoarele Huawei.

De asemenea, HUAWEI MateBook 13 vine cu sistemul de operare Windows 10 Home preinstalat și permite conexiunea facilă cu alte echipament prin intermediul funcției Huawei Share. Aceasta permite partajarea unui singur ecran între HUAWEI MateBook 13 și un smartphone Huawei, în care utilizatorii pot trage fișiere de la o interfață de utilizator la cealaltă pentru a transfera fișiere și pot vizualiza conținutul salvat în smartphone direct pe laptop. Perifericele conectate la laptop pot fi, de asemenea, utilizate pentru a naviga pe smartphone, oferind utilizatorilor de laptop acces fără probleme la aplicațiile mobile fără a comuta dispozitivul.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de experiență în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://huaweistore.ro  

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero