Super aventură ciclistă în codrii Vlăsiei

Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, ne-am bucurat de o experiență ciclistă deosebită, la numai câțiva kilometri de București. Competiția Haiduci și Domnițe, care marchează și încheierea sezonului Riders Club 2017, a adus la start sute de cicliști, adulți dar și copii, dornici să trăiască o ultimă aventură înainte de a ne pregăti oficial de perioada friguroasă a anului.
Haiduci și Domnițe, Riders Club 2017. Foto: Brîndușa Mutoiu

Începutul de zi a fost unul specific acestei luni de toamnă târzie. O pătură groasă de ceață putea fi zărită deasupra câmpiei și lângă pădurea Surlari în zori, cu vizibilitate redusă. Ușor, stratul de pâclă s-a risipit și culorile vii ale toamnei au fost dezvăluite în lumina soarelui, iar cerul senin a deschis drumul larg aventurii în natură.

Startul concursului Haiduci și Domnițe, organizat de Riders Club și susținut de Gatorade, s-a dat la ora 10:00, în curse pornind riderii înscriși pe traseul Scurt – 17 km, respectiv copiii însoțiți de părinți la cursele Family, cu vârste între 5 și 12 ani, dar și adulții aflați la primele experiențe sportivă de acest fel. Pe celălalt traseu, Standard – 28 km, s-a pornit în valuri la ora 11:30. Aici au fost prezenți și cei mai mulți rideri, majoritatea cu multă experiență în concursuri MTB, care au dorit fie să exploreze cât mai mult codrii Vlăsiei, fie să își testeze din plin rezistența și viteza. Temperatura zilei, 14 grade Celsius, a fost numai bună pentru o astfel de expediție pe două roți a domnițelor și haiducilor.

Atmosfera a fost deosebită, în zona de Start/Finish a evenimentului predominând voia bună și veselia. Familii, prieteni, colegi, toți au fost reuniți de această pasiune pentru sport și s-au bucurat de o zi de toamnă autentică la ultimul concurs din calendarul Riders Club 2017.

Aplicația Haiduci și Domnițe 2017, în parteneriat cu MyLaps, al cărui reprezentant în România este MPG, a oferit pentru prima dată în cadrul sistemului Riders Club posibilitatea de a accesa permanent de pe telefoanele mobile starea concurenților de pe trasee, precum și rezultatele concursului. Acestea pot fi văzute online pe pagina evenimentului Haiduci și Domnițe. Totodată, s-au putut accesa și admira, pe dispozitivele mobile, pozele din curse realizate de sistemul automatizat MyLaps, în premieră în România.

După un sezon capricios, competiția de la Moara Vlăsiei a încheiat seria de evenimente anuale Riders Club cu o atmosferă și un tonus excelente. Peste iarnă vom avea ocazia să ne relaxăm, să povestim despre cele mai frumoase amintiri ale sezonului ciclist și cu entuziasm să ne plănuim următoarele expediții. În curând, echipa MPG va anunța noutățile anului viitor, așadar fiți cu ochii pe www.ridersclub.ro!

Pe această cale dorim să mulțumim partenerului nostru de încredere Răzvan Jugănaru și echipei sale, precum și tuturor sponsorilor și partenerilor, fotografilor și echipei de filmare pentru sprijinul acordat în acest an și pentru că au scris împreună cu echipa noastră multe file de poveste!

Ediția a 5-a a evenimentului Haiduci și Domnițe, din calendarul 2017 al Riders Club, coordonat de MPG, a fost susținută de Gatorade, în calitate de sponsor oficial, și de CIUC Natur Radler, partenerul oficial al sistemului de ciclism, alături de sponsorii oficiali BOSCH, Barilla și BCR, precum și de partenerul tehnic AmBike – Ambulanța de biciclete. Sponsorii competiției au fost iNES Group, GoldNutrition, Alfers, Woom și MTB Academy. Concursul a beneficiat de suportul partenerilor FreeRider.ro, Brigada de Voluntari, Even’thor, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență și Romsilva.

Susțin competițiile de ciclism Riders Club și ne ajută să comunicăm și să vă informăm în permanență Kiss FM, partenerul media oficial al sistemului de ciclism, partenerul de recrutare eJobs, alături de partenerii media principali INGA Media, Libertatea și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Biciclistul.ro, Orasulm.eu, RomaniaPozitiva.ro, IReporter.ro, Edu-news.ro, SportPici.ro, Bike Events, Insport, Sports Planner, Bike FM și blogul 188bmp.com.

Vă mulțumim tuturor celor care ați dat curs acestei aventuri și vă felicităm pentru rezultate!

Care sunt avantajele dezvoltării personale?

Multe persoane care doresc un proces de autocunoaştere sau care vor să-şi optimizeze abilităţile şi competențele, vin la psihoterapie şi au ca obiectiv dezvoltarea personala. Prin dezvoltare personala înțelegem o cale bună prin care tu şi psihoterapeutul puteţi trece printr-un proces de psihoeducatie în care te vei descoperi, vei experimenta şi vei evolua.
Psihologie Cuantică
Psihologie Cuantică
Te invit sa te reconectezi la miezul ființei tale și te așteptăm la cursurile noastre de dezvoltare personală.
echipa Psihologie Cuantică

Psihologia pozitivă este o paradigmă mai nouă care a evoluat din necesitatea de a ne orienta atenţia mai ales pe partea bună a vieţii şi de a o maximiza. Astfel, sunt mai multe căi prin care poţi ajunge la fericire, dar cele mai importante aspecte sunt trăirea emoţiilor pozitive, implicarea în activităţi care sunt legate de interesele personale, menţinerea relaţiilor sociale, a avea un scop şi o semnificaţie asupra vieţii şi realizările pe care le ai, fie ele la job sau în alte activităţi importante pentru tine.

Aşadar, dezvoltarea personală este un proces terapeutic în care discuţi despre emoţiile, gândurile şi comportamentele tale, dar, de asemenea, poţi învăţa despre comportamentul uman, poţi descoperi noi resurse pe care să le foloseşti, îţi poţi dezvolta domeniile importante ale vieţii (viaţa de familie, cercul social, performanţă la locul de muncă), poţi descoperi cum să tratezi conflictele sau cum să fii un lider bun. Poţi descoperi tot ceea ce vrei.

Serviciile oferite de cabinetul Psihologie Cuantică din București sunt:

Psihoterapie individuală copii/adolescenţi/adulți,

Psihoterapie de cuplu,

Psihoterapie de familie,

Parenting și consiliere parentală,

Dezvoltare personală individuala si de grup,

Psihologie clinică/ Evaluare clinică,

Workshop-uri pe diverse teme de psihologie.
Pentru cei care nu pot să ajungă la sediul nostru din Bucureşti, din cauza distanţei (locuiesc în provincie sau chiar în strainatate) sau din cauza programului încărcat, oferim servicii de consiliere psihologică, psihoterapie şi dezvoltare personală online, prin Skype. Dacă dorești să-ți depășești limitele, programează-te la ședințele de dezvoltare personala (individuală sau de grup) completând formularul din sectiunea http://www.psihologiecuantica.ro/contact

Reduceri de până la 40% la peste 100 de autoturisme pe Autovit.ro, de Black Friday 2017

  • Anul acesta, Autovit.ro organizează Black Friday pe 17 noiembrie
  • Discount-urile oferite de peste 10 dealeri ajung până la 40%
  • Mașinile incluse în ofertă au prețuri cuprinse între 8.000 și 100.000 de euro

Autovit.ro, cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și rulate, organizează cea de-a patra ediție de Black Friday, vineri, 17 noiembrie. Campania din acest an însumează peste 100 de oferte de la dealerii parteneri Autovit.ro, cu reduceri de până la 40% pentru cele mai căutate modele de autoturisme de pe platforma online.

Autovit.ro a fost prima platformă care a organizat o ediție de Black Friday în România dedicată autoturismelor, în urmă cu patru ani, campanie care a devenit deja o tradiție. În 2017, ofertele pregătite de partenerii Autovit.ro depășesc 100 de autoturisme de la cele mai căutate branduri de către români, precum Volkswagen, Opel, Audi, Dacia, Ford, Skoda, Mercedes și BMW.

“Anul trecut, de Black Friday, s-au vândut mașini în valoare de 1,7 milioane euro, iar numărul cumpărătorilor care au contactat dealerii a fost de 4 ori mai mare decât în anul precedent. Interesul românilor s-a văzut și în rapiditatea cu care s-au cumpărat autoturismele, peste 80% dintre tranzacții fiind încheiate în termen de 3 zile. Drept urmare, pentru ediția de Black Friday 2017 am pregătit un volum dublu de autoturisme la ofertă, de la peste 10 dealeri mari din toată țara”, a declarat Andrei Bereandă, Business Manager Autovit.ro.

Reducerile oferite ajung până la 40%, iar mașinile incluse în ofertă au prețuri cuprinse între 8.000 și 100.000 de euro.

Cei mai importanți dealeri auto care participă la campania Black Friday de pe Autovit.ro sunt Grup West Premium (Oradea), Aliat Auto (Târgu Mureș), Leasing Automobile (Galați și Arad), Auto Geist (Galați), Auto Cobălcescu (București), Son Motors (Sibiu), Xcars Store (Mureș) și AUTO SCHUNN (Arad, Deva, Suceava, Sibiu), aceștia fiind partenerii Autovit.ro cu cele mai multe oferte pregătite pentru campania din acest an.

“Pentru acest an, ne-am dorit să venim în întâmpinarea utilizatorilor noștri cu o gamă și mai diversificată de autoturisme, de la cei mai importanți parteneri ai noștri. Oferta pe care am pregătit-o de Black Friday conține atât mașini rulate, cu un număr maxim de 130.000 km și istoric de service, cât și mașini noi, toate fabricate în perioada 2012 – 2017”, a adăugat Andrei Bereandă.

Pentru a beneficia de ofertele de Black Friday, utilizatorii trebuie să parcurgă câțiva pași simpli: să sune la dealerul care propune oferta și să achite un avans pentru a rezerva mașina dorită.

Totodată, cumpărătorii se pot înscrie înainte de începerea campaniei, între 13 și 16 noiembrie, pe blackfriday.autovit.ro, completând formularul de pe pagină și vor primi alerte prin email și SMS pentru a afla ce oferte sunt disponibile de Black Friday imediat ce campania începe.

Despre Autovit.ro

Aparținând OLX Group, Autovit.ro este cea mai  mare platformă online din România destinată vânzării și cumpărării de  mașini noi și second-hand, având peste 900 de vânzători specializați (dealeri) și peste 2 milioane de vizitatori lunari, conform SATI. În calitate de lider al pieței naționale de anunțuri auto, Autovit.ro integrează anunțuri din următoarele categorii: autoturisme second-hand și noi, camioane și utilitare, motociclete, utilaje de construcții și mașini agricole, piese second-hand. Autovit.ro este prima platformă de anunțuri auto apărută în România, având o experiență de peste 17 ani pe piața de profil.

Fildas Trading a ajuns la 1.000 de angajati

BUCURESTI – 10 noiembrie 2017: Fildas Trading, companie de top pe piata distributiei de produse farmaceutice, a ajuns, luna aceasta, la un numar de 1.000 de angajati. Pe o piata a muncii cu multiple provocari pentru angajatori, Fildas Trading a continuat, in linie cu dezvoltarea companiei, sa-si mareasca permanent echipa, numai in ultimul an numarul de angajati crescand cu peste 10%.
Angajatul cu numarul 1.000 este gestionar si lucreaza in cadrul Depozitului din Sibiu. Colegii i-au oferit o surpriza dulce, la fel ca si primirea in randul echipei Fildas Trading – un tort comandat special de la cofetaria Candy Cat, inscriptionat cu cifra 1.000.
foto
foto
Pentru Fildas Trading, echipa este bunul cel mai de pret in realizarea obiectivelor propuse, capitalul uman fiind cel mai important element in sustinerea si dezvoltarea companiei. De altfel, cresterea de la an la an a cifrei de afaceri, extinderea fantastica atinsa intr-un timp scurt, recunoasterea obtinuta din partea clientilor si a celor mai importanti furnizori au fost rezultatul unui efort colectiv urias, al dinamismului si dedicatiei intregii echipe.

Fildas Trading este una dintre cele mai mari companii ce activeaza pe piata distributiei de produse farmaceutice din Romania, inregistrand o cifra de afaceri de peste 500 de milioane de euro in 2016. Compania a intrat in premiera in Top 500 cele mai mari companii din Europa Centrala si de Est, realizat de COFACE, direct pe pozitia 355, fiind a cincea cea mai mare companie antreprenoriala romaneasca.

Fildas Trading detine propria flota de masini de transport medicamente si 14 depozite si centre logistice – cel mai mare numar de depozite din randul distribuitorilor de profil din Romania, pregatind un nou depozit in Iasi, la Miroslavele, in urma unei investitii de 2,5 milioane de euro, si un nou centru logistic in Bucuresti, la Mogosoaia.

UPS pentru centrale termice

Se realizeaza foarte multe cautari de tipul cps600e pret. Aceste cautari va vor ajuta sa descoperiti niste produse de calitate, pe care le veti aprecia foarte mult. Un UPS pentru centrale termice, pe care ar trebui sa-l aveti in vedere este Cyber Power. Acest produs este unul foarte eficient, CyberPower fiind un principal furnizor global de solutii de protectie. Avantajul acestor produse este ca ele se folosesc de tehnologia Microcontrol de ultima generatie. Tehnologia asigura continuitatea energiei electrice necesare aparatelor in momentul in care are loc o pana de curent. Ele mai asigura continuitatea energiei electrice, chiar si in cazul unei defectiuni aparute la sistemul de alimentare cu energie electrica. Acest produs poate fi folosit foarte usor la centralele termice, dar si la electronice, sisteme profesionale audio-video, ori chiar aer conditionat sau sisteme de racire. Principala sa caracteristica este ca nu face nici un fel de zgomot si nu necesita mentenanta sau combustibil. De asemenea, acest produs vine echipat cu un mod bypass ce permite doar incarcarea. Voltajul sau de intrare este de minim 1Xbaterie 12V. Printre alte aspecte pe care ar trebui sa le mai considerati atunci cand vine vorba despre un astfel de produs, ar fi faptul ca acesta are un stabilizator de tensiune. De asemenea, el mai vine echipat si cu un suport mobil pe roti, dar si cu un maner. Dimensiunile sale sunt destul de mici, lucru ce va insemna ca acest produs este foarte usor de transportat. Trebuie sa mai stiti ca el are si un comutator manual inclus si va va oferi si o protectie la inversare polaritate. Acest produs va fi perfect pentru voi si il veti aprecia foarte mult, de aceea ar trebui sa-l aveti in vedere atunci cand va veti decide cu privire UPS-ul pe care il veti alege.

Alergați și bucurați-vă din plin de jocurile copilăriei la Fuga pe uliță!

Pe 25 noiembrie 2017 lăsăm grijile deoparte și ne vom bucura libertatea de mișcare. Echipa MPG a pregătit jocuri desprinse din amintirile copilăriei la ultima competiție din acest an, din seria de evenimente RUNFEST: Fuga pe uliță!
Fuga pe uliță, RUNFEST. Foto: Janos Cheresteș

Concursul, aflat la cea de a 2-a ediție și susținut de Mega Image prin Gusturi românești, vă invită să alergați, cu mic, cu mare, în parcul Herăstrău, din București, pe un traseu unic de 5 kilometri. Pe ruta ce pleacă de la peluza din fața restaurantului Pescăruș și traversează Insula Trandafirilor, oferind o priveliște frumoasă a parcului, vor fi amenajate mai multe jocuri pe care concurenții vor trebui să le parcurgă.

În cadrul competiției Fuga pe uliță, după prima porțiune de alergare, agilitatea și umorul sunt testate cu următoarele jocuri: La Șotron, unde trebuie să țopăiți într-un picior prin fiecare spațiu marcat; apoi continuați alergarea ușor pe lângă lacul Herăstrău și vă pregătiți de Săriturile sprintene peste mai multe rânduri din baloți de paie; urmează un rând de uriași care vă împiedică să treceți de linia de Finish, un joc în care trebuie să intrați și să îl încheiați, la Țară, țară vrem ostași! După ce ați reușit să depășiți această ultimă provocare e momentul să primiți medalia de Finisher și să intrați în atmosfera relaxantă, susținută de ritmuri muzicale în ton cu tematica evenimentului și de show-ul oferit de echipa dinamică a Bălașa Percussion Group.

Voluntarii vor fi acolo să vă ofere indicații așa că, nu trebuie să vă faceți griji dacă nu ați mai avut ocazia să participați la astfel de jocuri. Totodată, mai mulți copii din programul umanitar SPRINTEN se vor bucura de fiecare pas al vostru pentru că, prin experiența aceasta, contribuiți în mod direct și la susținerea terapiilor de care au mare nevoie pentru a-și recâștiga mobilitatea.

În zona de Start/Finish veți putea accesa toate facilitățile pregătite de echipa MPG: apă, ceai și fructe la punctul de hidratare și alimentare, fasole cu ciolan sau paste Barilla, nr. 1 în Italia, în zona de catering, dar și vin fiert pentru adulți, precum și alte servcii oferite de partenerii și sponsorii evenimentului.

Toate amintirile acestei curse vor fi imortalizate de fotografi pe traseu, iar alături de prieteni poți să dai o fugă și la Photo Corner-ul amenajat în zona de Start/Finish pentru a avea cât mai multe amintiri de înrămat.

Înscrierile sunt deschise online pe pagina evenimentului de pe platforma RUNFEST – www.runfest.ro, ultima zi de înregistrare fiind joi, 23 noiembrie 2017. Toți participanții care se vor înscrie până duminică, 12 noiembrie, vor beneficia de taxa redusă de participare în valoare de 79 lei, iar pentru acces direct click aici. Cursa este una necompetitivă, iar la final participanții au ocazia să câștige diferite premii atractive la tombolă.

Concursul RUNFEST – Fuga pe uliță este susținut de Mega Image prin brandul Gusturi românești, în calitate de partener oficial. Evenimentul beneficiază și de sprijinul Running Warehouse Europe, partener shop, alături de sponsorul oficial Barilla și de sponsorii iNES Group, CANAH și MiVia, precum și de partenerul medical Sanador. Totodată, sprijină realizarea evenimentului Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București, Primăria Municipiului București, VESTA, Asociația “Zsolt Gyongyossy, educație prin sport”, Asociația Salvatorilor Voluntari pentru Situații de Urgență, Brigada de Voluntari și Even’thor.

Susțin spiritul sportiv și ne ajută să comunicăm în permanență și să vă informăm Kiss FM, Inga Media și Libertatea în calitate de parteneri media principali, alături de campionul în recrutarea online eJobs și de partenerii media: Comunicatedepresa.ro, Asociația Ro Club Maraton, Revista Alerg.ro, Biciclistul.ro, 4RUN, SportPici, Edu-news, Orasulm.eu, România Pozitivă, Ireporter.ro, SportsPlanner.ro, CarmenAlbisteanu.ro, IubescSportul.ro, 36fit.com, 188bmp.com și Chineata.ro.

Vă așteptăm să dați curs acestei invitații inedite și să lăsați să zburde liber copilul din voi. 3, 2, 1… hai, la fugă!