Experiența Orange 5G disponibilă de astăzi în Arad

București, 11 august 2022. Orange România continuă extinderea rețelei 5G, dar și demersul prin care urmărește să ofere unui număr cât mai mare de clienți acces la cele mai bune servicii și tehnologii pe care rețeaua Orange le oferă.

Începând de astăzi, locuitorii, autoritățile publice și companiile din Arad se vor bucura de acces la cea mai bună experiență de conectivitate oferită prin intermiediul rețelei 5G. Aradul devine astfel al 19-lea oraș din țară în care rețeaua Orange 5G este disponibilă, alături de orașe precum Bacău, Craiova, Brașov, București (acoperit 100%), Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Timișoara, dar și în localități din județul Ilfov, stațiuni montane și estivale.

Extinderea reţelei 5G vine în contextul creşterii tot mai mari a consumului de date mobile, dar şi a nevoii clienţilor pentru conectivitate neîntreruptă. În plus, clienții rezidențiali pot alege abonamentul 5G care li se potrivește, ce beneficiază de 20% discount exclusiv online până pe 17.08.2022. De exemplu, abonamentul Fun 12 cu 50GB internet, plus 50GB bonus și acces 5G este acum redus la 8.60 euro/lună, în timp ce abonamentul Smart Plus 15 cu internet 5G nelimitat este acum disponibil la 12 euro/lună.

unnamed

Oferte și beneficii 5G

Clienții Orange au la dispoziție cea mai extinsă gamă de telefoane 5G și obiecte conectate din rândul operatorilor telecom, prețuri atractive, precum și posibilitatea de a le achiziționa în 24 de rate, direct pe factură.

Oferta este completată de cele mai noi telefoane 5G, printre care și recent lansată serie Samsung Galaxy Z Fold4 5G și Z Flip4 5G ce beneficiază în perioada de precomenzi de reduceri de până la 800 euro cu abonamentul Smart Plus 25. Valoarea reducerii se calculează din prețul standard al telefoanelor. Detalii complete în pagina dedicată.

Noi oportunități de dezvoltare

Cu viteze maxime de descărcare de până la 1.2 Gbps şi viteze medii de 600 Mbps, rețeaua Orange 5G este capabilă să ofere utilizatorilor o experienţă similară celei oferite de internetul prin fibră optică, dar deschide și noi oportunități de dezvoltare în zona de inovație și cercetare.

Astfel, în primul trimestru din 2022, capacitățile 5G au fost testate cu succes, în premieră în laboratorul 5G Orange din România, unde a fost realizată prima sesiune de date ce folosește nativ doar infrastructura 5G, respectiv rețeaua de tip StandAlone (5G SA), ceea ce permite uRLLC (Ultra-Reliable Low Latency Communications), oferind latență de sub 5ms și capacitate mare de transfer a datelor în partiții dedicate ale rețelei 5G. Noile performanțe în arhitectura de rețea 5G SA reprezintă baza dezvoltării celor mai noi și inovatoare tehnologii de comunicații și un pas important pentru evoluția următoarelor generații de rețele.

Oferta Orange cuprinde și soluții Wi-Fi 5G la punct fix pentru administrații publice ori companii, de care pot acum beneficia și clienții din Arad. Abonamentul Office Net 5G asigură internet fix, iar cu ajutorul router-ului prevăzut cu Wi-Fi 6, inclus gratuit în pachetul pe 24 de luni, pot fi conectate wireless mai multe dispozitive smart.

Mai multe detalii despre beneficiile și performanțele tehnologiei 5G sunt disponibile aici:  https://www.orange.ro/tehnologii/5g/

Noile device-uri pliabile Galaxy de la Samsung contribuie la un viitor mai sustenabil și oferă cea mai versatilă experiență mobile de până acum

Divizia Mobile a companiei evidențiază progresul și angajamentul Samsung de a face mai mult cu mai puțin prin Galaxy pentru Planetă

București, România – 10 august 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. anunță astăzi noi progrese în direcția atingerii obiectivelor de sustenabilitate setate pentru 2025 pentru divizia de MX (Mobile eXperience). Printre inițiativele-cheie se numără dezvoltarea și încorporarea materialelor reciclate în fabricarea produselor, proiectarea de ambalaje mai ecologice și oferirea unei noi vieți dispozitivelor Samsung Galaxy mai vechi, pentru a reduce deșeurile electronice.

De la anunțarea viziunii Galaxy pentru Planetă la Unpacked în august 2021, Samsung a lucrat cu sârguință la crearea de noi modalități de reciclare și reutilizare a resurselor care altfel ar deveni deșeuri dăunătoare, pentru a minimiza amprenta ecologică, dar și pentru a încuraja inovația în demersurile de protejare a planetei. Astăzi, Samsung împărtășește progresul făcut în călătoria sa spre sustenabilitate.

lifestyle_galaxy_zflip4_sustainability_2

“Samsung ia măsuri consecvente și de impact care ajută la protejarea oamenilor și a planetei. Combinăm sustenabilitatea cu inovația în tot ceea ce facem. Sunt mândru de progresul nostru de până acum. În același timp, am avut parte de o experiență plină de învățăminte, pe care le-am asimilat cu modestie și care ne-au permis să ne continuăm călătoria către atingerea viziunii noastre de sustenabilitate cu și mai multă convingere și rigoare decât înainte.”, a declarat TM Roh, președinte și șef al diviziei Mobile eXperience din cadrul Samsung Electronics.

 

Extinderea utilizării materialelor reciclate către Galaxy Z Fold4 și Galaxy Z Flip4

Dezvoltarea de materiale noi, reciclate se află în centrul atenției în cadrul inițiativei Galaxy pentru Planetă. Cu cât Samsung reciclează mai mult, cu atât conservă mai multe resurse. Reutilizarea materialelor pentru dispozitivele Galaxy vine cu multe provocări, însă toate aceste eforturi sunt pe deplin meritate datorită beneficiilor pe care le aduc pentru planetă.

Samsung a proiectat noile serii Galaxy Z și Galaxy Buds2 Pro utilizând plase de pescuit folosite și abandonate care altfel ar fi rămas în ocean.  

lifestyle_galaxy_zflip4_sustainability_1

Samsung a folosit astfel de plase pentru prima dată pentru seria Galaxy S22 lansată în februarie 2022. Astăzi există unsprezece dispozitive Galaxy, inclusiv seria Galaxy Tab S8, care au în componența materialelor plase de pescuit reutilizate. Prin transformarea plaselor de pescuit abandonate într-un material de înaltă performanță pentru tehnologia Galaxy, Samsung contribuie la minimizarea efectelor poluării cu plastic – 640.000 de tone de plase de pescuit sunt abandonate și poluează oceanele lumii în fiecare an.

Refolosirea plaselor de pescuit aruncate este doar unul dintre exemplele de progrese marca Samsung în vederea creșterii cantității de materiale reciclate utilizate în produsele sale.

 

Samsung a încorporat materiale ecologice, inclusiv plase de pescuit reutilizate, materiale post-consum (PCM) sau rășină bio în 90% din dispozitivele Galaxy lansate în ultimul an.  În cazul Galaxy Buds2 Pro, mai mult de 90% din produs este fabricat din materiale reciclate.  

Acest proces necesită abilități tehnice și de inginerie complexe pentru a asigura calitatea generală, siguranța și fiabilitatea tuturor materialelor noi folosite pentru tehnologiile inovatoare Samsung. Compania intenționează să facă investiții suplimentare în cercetare și dezvoltare pentru a produce și transforma diverse alte materiale noi, destinate apoi utilizării în fabricarea produselor Galaxy, dar și pentru a crește cantitatea de materialele reciclate folosite în fabricarea fiecărui dispozitiv.

Schimbarea modului în care produsele Galaxy sunt ambalate

Samsung și-a propus să elimine toate materialele plastice de unică folosință din ambalajele produselor mobile până în 2025. Compania a redus deja o cantitate considerabilă de materiale plastice de unică folosință din ambalajul pentru smartphone-urile Galaxy, inclusiv din ambalajul noilor pliabile Galaxy. Samsung va explora mai multe modalități de a elimina acest tip de materiale plastice din ambalaje prin evaluarea în profunzime a design-ului de ambalaj, până la cele mai mici detalii.

Începând cu seria Galaxy S22, Samsung folosește acum hârtie 100% reciclată pentru ambalarea produselor emblematice. Astfel, Samsung va putea, cu seria Galaxy S22 și noua serie Galaxy Z din acest an, să salveze echivalentul a aproape 51.000 de copaci. 

Samsung a redus, de asemenea, volumul ambalajului pentru Galaxy Z Flip4 cu 52,8%, iar pentru Galaxy Z Fold4 cu 58,2%, comparativ cu prima generație de pliabile Galaxy. Prin reducerea volumului fiecărui pachet de dispozitive, Samsung își reduce în cele din urmă amprenta de mediu generată din transportul terestru, naval și aerian al acestor unități. Compania estimează că această reducere a volumului ambalajelor este echivalentă cu o reducere de aproximativ 10.000 de tone până la sfârșitul anului 2022 a emisiilor de carbon generate din transport. Suplimentar față de progresele continue pe care le realizează la ambalajele produselor sale flagship, Samsung va extinde ambalajele ecologice și la alte categorii de produse.

 

Soluții de scalare care reduc deșeurile electronice

Mai mult ca niciodată, reducerea deșeurilor electronice este esențială pentru promovarea unei economii circulare care să păstreze și să reutilizeze resursele finite ale planetei. Potrivit Forumului Economic Mondial, în 2021 au fost generate 57 de milioane de tone de deșeuri electronice și se preconizează că vor crește cu 2 milioane de tone pe an.

Pentru a adresa această problemă, Samsung a extins programul Galaxy Upcycling, care oferă o nouă viață smartphone-urilor Galaxy mai vechi. Prin intermediul Galaxy Upcycling at Home, Samsung actualizează simplu software-ul smartphone-urilor și le transformă în dispozitive inteligente pentru acasă, utile pentru sarcinile de zi cu zi cum ar fi îngrijirea copiilor și a animalelor de companie.

O parte importantă a programului Galaxy Upcycling este asigurarea faptului că aceste practici durabile nu numai că sprijină mediul, ci îmbunătățesc viața oamenilor. Compania transformă dispozitive Galaxy și în echipamente de diagnostic medical numite EYELIKE™ fundus cameras care oferă servicii necesare de îngrijire a ochilor în comunitățile defavorizate. Prin acest program, sute de dispozitive Galaxy au primit un nou scop și oferă astfel îngrijire de bază pentru ochi pentru peste 13,000 de pacienți din Vietnam, Maroc, India și Papua Noua Guinee.

Calea înainte

Samsung a stabilit obiective clare de sustenabilitate prin scalarea soluțiilor în întreaga companie. Fie că este vorba de refolosirea plaselor de pescuit aruncate pentru dispozitivele Galaxy, obținerea unor ambalaje fără plastic, atingerea unui număr de zero deșeuri în depozite sau de zero consum la încărcătoarele de smartphone-uri în modul standby, Samsung duce viziunea Galaxy pentru Planetă mai departe pas cu pas.

Vor exista mai multe provocări pe parcurs, dar Samsung își păstrează angajamentul de a fi o companie responsabilă și va continua să facă public progresul realizat în misiunea de a produce schimbări pozitive în societate și de a-i inspira pe alții să protejeze planeta pentru generațiile viitoare.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Samsung aduce inovație în monitorizarea sănătății cu noile Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro

Noua serie Galaxy Watch5 oferă posibilitatea monitorizării somnului, un design personalizat,

plus o durabilitate sporită pentru menținerea unor obiceiuri de sănătate de lungă durată

București, România – 10 august 2022 – Samsung Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, noua generație de dispozitive de tip wearables lansată astăzi de Samsung Electronics se anunță a fi un ajutor de nădejde pentru utilizatori. Datorită noilor funcții intuitive și avansate, mult mai puternice față de seriile anterioare, cele două produse vor permite utilizatorilor să își monitorizeze, stabilească și depășească obiceiurile de sănătate.

Galaxy_Watch5_4 (1)

Galaxy Watch5 îmbunătățește funcțiile pe care se bazează consumatorii în fiecare zi, în timp ce Galaxy Watch5 Pro – cel mai nou model din gama Galaxy Watch – este cel mai durabil și cel mai avansat ceas Samsung creat vreodată. Obiectivele și țelurile utilizatorilor pot fi mai ușor îndeplinite cu ajutorul Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro.

Ne dedicăm misiunii de a oferi comunității Galaxy Watch instrumentele, datele și resursele necesare nu numai pentru a-și înțelege mai bine starea generală de sănătate, cât și pentru a avea un antrenor personal la încheietura mâinii, ghidându-i către o viață mai sănătoasă. Datorită senzorului revoluționar BioActive de la Samsung, reușim să le oferim utilizatorilor noștri accesul la un tablou complet asupra stării lor de sănătate”, declară Dr. TM Roh, președinte și șef al Mobile eXperience Business din cadrul Samsung Electronics.

Galaxy_Watch5_3 (1)

Tehnologia de ultimă oră a senzorilor îi ajută pe utilizatori să se înțeleagă mai bine

 

Cu dorința de a înțelege și de a acționa mai bine asupra obiectivelor individuale de sănătate, Samsung oferă o monitorizare aprofundată și informații practice, menite să le furnizeze utilizatorilor întocmai datele de care au nevoie în călătoria lor spre o viață mai sănătoasă.

Galaxy_Watch5_1 (1)

Galaxy Watch5 este echipat cu senzorul unic BioActive, care reprezintă următoarea eră în ceea ce privește monitorizarea digitală a sănătății. Introdus pentru prima dată pe seria Galaxy Watch4, Senzorul BioActive folosește un singur cip unic care combină trei senzori puternici (de ritm cardiac optic, semnal cardiac electric și respectiv analiză a impedanței bioelectrice) pentru a oferi date complete despre:

  • ritmul cardiac,
  • nivelul de oxigen din sânge
  • nivelul de stresdin organism.

În plus, utilizatorii pot avea o imagine clară asupra sănătății inimii lor prin monitorizarea tensiunii arteriale și ECG – chiar de la încheietura mâinii. Din 2020, Samsung și-a extins aceste capacități pe 63 de piețe, inclusiv România.

Galaxy_Watch5_6 (1)

Cu o suprafață crescută și un contact mai direct cu încheietura mâinii, Galaxy Watch5 urmărește acum valorile de sănătate cu o acuratețe și mai mare decât Galaxy Watch4. În plus, puternicul său Senzor BioActive 3-în-1 funcționează în combinație cu ceilalți senzori pe care îi are Galaxy Watch5, inclusiv noul senzor de temperatură recent introdus. Senzorul de temperatură utilizează tehnologia infraroșu pentru citiri mai precise, chiar dacă temperatura din jur se modifică. Acest lucru deschide noi posibilități pentru dezvoltatori de a extinde funcțiile și aplicațiile de sănătate, pentru a oferi noi experiențe utilizatorilor.

Galaxy_Watch5Pro_1 (1)

Perspective holistice privind sănătatea

 

Conceput pentru obiective de zi cu zi, Galaxy Watch5 oferă o experiență completă, care ia în considerare nu doar activitățile de fitness și efort fizic, ci și întregul proces de după antrenament, momentele de odihnă și de recuperare. Funcția de măsurare a compoziției corporale le oferă utilizatorilor o imagine de ansamblu cât mai completă asupra stării lor de sănătate, precum și o abordare adaptată la nevoile lor – pentru ca ei să își stabilească propriile obiective, antrenamente personalizate și să își urmărească progresul. Iar atunci când este timpul să se odihnească, seria Galaxy Watch5 este gata să le furnizeze date de recuperare, inclusiv ritmul cardiac post-cardio de după un antrenament intens, precum și recomandări personalizate de hidratare, bazate pe cantitatea de transpirație eliminată.

Galaxy_Watch5_5

Un somn bun pe timp de noapte este important pentru sănătate și, de aceea, Galaxy Watch5 îi ajută pe utilizatori să aibă un somn mai bun. Aceștia își vor putea înțelege tiparele de somn prin intermediul Sleep Scores, funcția care monitorizează etapele somnului, detectează sforăitul și nivelul de oxigen din sânge.

Utilizatorii își pot îmbunătăți obiceiurile de somn cu Sleep Coaching, un program de o lună, ghidat și personalizat. Datorită integrării sale cu SmartThings, Galaxy Watch5 poate seta automat luminile, unitățile de aer condiționat și televizoarele la valori predeterminate pentru a crea un mediu de somn ideal. În plus, utilizatorii pot dormi în siguranță știind că funcția îmbunătățită de detectare a căderii notifică un contact de urgență predefinit, în cazul în care aceștia cad accidental din pat.

Galaxy_Watch5Pro_3 (1)

Utilizatorii nu trebuie să își facă griji că smartwatch-ul lor va rămâne fără baterie sau poate fi deteriorat pe teren accidentat. Galaxy Watch5 vine cu o baterie cu 13% mai mare și poate urmări opt ore de somn cu doar opt minute de încărcare, fiind cu 30% mai rapid decât Galaxy Watch4. Un strat suplimentar de durabilitate protejează Galaxy Watch5. Anul acesta Samsung a inclus primul său display Sapphire Crystal pe un smartwatch, care oferă un strat exterior cu 60% mai dur, astfel încât ceasul să rămână fiabil în utilizarea zilnică.

Utilizatorii pot să își seteze melodia preferată pe Spotify, SoundCloud sau Deezer doar cu vocea folosind Asistentul Google, iar în curând vor putea folosi Google Maps direct de la încheietura mâinii, fără a fi necesară o conexiune la smartphone. În plus, One UI Watch4.5 asigură o experiență mai bună de tastare, o modalitate mai ușoară de a efectua apeluri și o serie de noi funcții de accesibilitate care fac din Galaxy Watch un dispozitiv foarte intuitiv.

Galaxy_Watch5_2 (2)

Galaxy Watch5 Pro, mai multe caracteristici și o durabilitate mai mare pentru pasionații de activități în aer liber

 

Creat pentru cei care iubesc să petreacă timp în aer liber, Galaxy Watch5 Pro este cel mai nou produs adăugat în portofoliul Galaxy Watch. De la drumeții la ciclism și nu numai, Watch5 Pro este pregătit pentru orice provocare datorită materialelor sale premium. Dispune de același display Sapphire Crystal îmbunătățit care rezistă mai bine la orice uzură și o carcasă durabilă din titan ce îl protejează. Galaxy Watch5 Pro vine, de asemenea, cu o curea D-Buckle Sport, pentru extra durabilitate.

Construit pentru a rezista în timp, Galaxy Watch5 Pro are cea mai mare baterie de pe un Galaxy Watch. Este cu 60% mai mare decât cea de pe Galaxy Watch4, ceea ce înseamnă că ține pasul cu utilizatorii care vor să cucerească o nouă rută. Aceștia pot profita de GPX, care este disponibil pentru prima dată pe un Galaxy Watch. Pot, de asemenea, merge într-o drumeție și înregistra activitatea, pe care o pot împărătăși cu alți iubitori de trasee în aplicația Samsung Health, prin Route Workout. De asemenea, utilizatorii pot descărca trasee de drumeții și ciclism în timp ce se antrenează pentru următoarea cursă. Pe măsură ce merg în drumeții sau cu bicicleta, pot să fie atenți doar la drum, departe de hartă datorită indicațiilor intuitive pe care le vor primi la fiecare cotitură prin funcția Turn-by-Turn. Când sunt gata să se întoarcă acasă, Galaxy Watch5 Pro îi va duce cu ușurință până acolo cu funcția Track back, ceea ce se înseamnă că vor parcurge exact același traseu pe care au venit.

Galaxy_Watch5Pro_2 (1)

Preț și disponibilitate

Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro sunt disponibile pentru precomandă începând cu 10 august, iar pe 26 august vor fi disponibile pentru achiziție.

Galaxy Watch5 oferă un design modern și minimalist și specificații care vă ajută să obțineți mai mult în fiecare zi. Vine cu noi opțiuni neutre de culori pentru cele 2 variante, după cum urmează:

  • varianta de 44 mm disponibilă în Graphite, Sapphire și Silver
  • varianta de 40 mm disponibilă în Graphite, Pink Gold, Sliver, care se bucură și de o curea Bora Purple pe care o poți asorta perfect cu noul tău Galaxy Z Flip4.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Watch5 și Galaxy Watch5 Pro, te invităm să accesezi:

 

Specificații Galaxy Watch5 & Galaxy Watch5 Pro

  Galaxy Watch5 Galaxy Watch5 Pro
Material & Culoare Carcasă Armor Aluminum cu Sport Band

– 44mm: Graphite, Sapphire, Silver

– 40mm: Graphite, Pink Gold, Silver

Carcasă de aluminiu cu Sport Band D-Buckle

– Black Titanium, Gray Titanium

Dimensiune
& greutate
– 44mm: 43.3 x 44.4 x 9.8 mm, 33.5g

– 40mm: 39.3 x 40.4 x 9.8 mm, 28.7g

45.4 x  45.4 x 10.5 mm, 46.5g
Display Sapphire Crystal

– 44mm: 1.4″ (34.6mm) 450×450 Super AMOLED, Full Color Always On Display

– 40mm: 1.2″ (30.4mm) 396×396 Super AMOLED, Full Color Always On Display

Sapphire Crystal

– 1.4″ (34.6mm) 450×450 Super AMOLED, Full Color Always On Display

Procesor Exynos W920 Dual-Core 1.18GHz
Memorie 1.5GB RAM + 16GB stocare internă
Baterie (tipic) – 44mm: 410mAh

– 40mm: 284mAh

590mAh
Încărcare Încărcare rapidă (încărcare wireless bazată pe WPC)
OS Wear OS Powered by Samsung (Wear OS 3.5)
UI One UI Watch4.5
Senzori Samsung BioActive Sensor (Optical Heart Rate + Electrical Heart Signal + Bioelectrical Impedance Analysis), Temperature Sensor, Accelerometer, Barometer, Gyro Sensor, Geomagnetic Sensor, Light Sensor
Connectivitate LTE, Bluetooth 5.2, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n 2.4+5GHz, NFC, GPS/Glonass/Beidou/Galileo
Durabilitate 5ATM + IP68 / MIL-STD-810H
Compatibilitate Android 8.0 sau versiuni mai noi cu mai mult de 1.5GB of RAM

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com

Vodafone lansează tombola Super Premii la Cartela Vodafone, cu un Audi Q2 roșu ca premiu cel mare

  • Activarea sau reîncărcarea unei Cartele Vodafone poate aduce utilizatorilor premii constând  în gadgeturi
  • Utilizatorii beneficiază de Oferta 8 la preț de 5 euro credit, cu acces nelimitat in aplicația Vodafone TV Go

 

București, 10 august 2022 – Vodafone România anunță lansarea tombolei Super Premii la Cartela Vodafone  și premiază utilizatorii actuali sau potențiali ai cartelelor prepaid.

Pentru orice activare de Cartelă Vodafone sau pentru reîncărcarea uneia existente cu cel puțin 3 euro credit până pe 18 septembrie a.c., clienții Vodafone vor avea șansa de a câștiga unul dintre cele peste 200 de premii puse la dispoziție printr-o tombolă dedicată. Extragerile au loc săptămânal, în fiecare zi de luni. Premiile oferite susțin nevoia de mobilitate a utilizatorilor prepaid si dorința de a rămâne conectați cu cei dragi, oriunde s-ar afla, și constau în smartphone-uri Honor X8, accesorii inteligente (Oppo Watch Free & Oppo Enco Buds W12) și vouchere de carburant în valoare de 200 lei. Premiul cel mare este un Audi Q2 roșu și va fi oferit în cadrul extragerii din data de 19 septembrie a.c.

Pentru utilizatorii care se portează în rețeaua Vodafone, șansele de câștig sunt de cinci ori mai mari, respectiv de două ori mai mari pentru cei care aleg să reîncarce Cartela Vodafone folosind aplicația mobilă My Vodafone.

Tombola Vodafone prepaid

Totodată, clienții noi ai Cartelei Vodafone pot achiziționa Oferta 8 la preț de 5 euro credit, cu beneficiile incluse în prima lună, acces în aplicația Vodafone TV Go, minute către Spania, Italia, Germania, Marea Britanie și Republica Moldova și mii de MB trafic de date. Aplicația mobilă Vodafone TV Go oferă acces nelimitat la peste 40 de canale TV, emisiuni și filme.

Mai multe detalii despre ofertele prepaid sunt disponibile accesând: https://www.vodafone.ro/cartela-vodafone.

Despre Vodafone

Unică prin amploarea sa, ca cea mai mare companie de telecomunicații și tehnologie din Europa și Africa, Vodafone transformă modul în care trăim și lucrăm prin inovație, tehnologie, conexiuni, platforme, produse și servicii.

Vodafone operează rețele mobile și fixe în 21 de țări și colaborează cu rețele mobile în alte 48 de țări. La 30 iunie 2022, aveam peste 300 de milioane de utilizatori de servicii mobile, peste 28 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix și peste 22 de milioane de clienți ai serviciilor TV. Vodafone este lider mondial în domeniul IoT (Internet of Things), conectând peste 160 de milioane de dispozitive și platforme.

Am revoluționat segmentul fintech din Africa prin M-Pesa, serviciu care aniversează 15 ani în 2022. Este cea mai mare platformă fintech din regiune și oferă acces la servicii financiare unui număr de peste 50 de milioane de oameni într-un mod sigur, accesibil și convenabil.

Misiunea noastră este să „conectăm pentru un viitor mai bun”, folosind tehnologia pentru a îmbunătăți viețile, pentru a digitaliza sectoare critice ale economiei și pentru a facilita o societate digitală incluzivă și sustenabilă.

Ne-am angajat să reducem impactul companiei asupra mediului, astfel încât să putem atinge net zero al emisiilor din întreg lanțul nostru valoric până în 2040, ajutându-ne în același timp clienții să își reducă propriile emisii de carbon cu 350 milioane de tone până în 2030. Facem pași importanți în reducerea deșeurilor rezultate din dispozitivele mobile și în atingerea obiectivului de a reutiliza, revinde sau recicla 100% din echipamentele noastre de rețea care devin redundante.

Credem în puterea conectării și în servicii digitale pentru a îmbunătăți societatea și economiile, lucrând alături de guverne pentru a digitaliza sănătatea, educația și agricultura și pentru a crea orașe mai curate și mai sigure. Produsele și serviciile noastre sprijină digitalizarea afacerilor, în special a întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri).

Strategia noastră de incluziune urmărește ca nimeni să nu fie lăsat în urmă asigurând conectare, dobândirea de abilități digitale și dezvoltarea de produse și servicii relevante, care facilitează accesul la educație, sănătate și finanțe. Ne-am angajat, de asemenea, să dezvoltăm o forță de muncă diversă și incluzivă, care să reflecte clienții și societățile în care activăm.

Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com, urmăriți-ne pe Twitter la @VodafoneGroup sau conectați-vă cu noi pe LinkedIn la www.linkedin.com/company/vodafone.

Samsung prezintă Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4: Cele mai versatile dispozitive ce schimbă modul de interacțiune cu smartphone-urile

Samsung depășește așteptările cu cea de-a patra generație de pliabile aducând productivitate crescută, noi opțiuni de personalizare și experiențe FlexCam

 

București, România – 10 august 2022 – Samsung Electronics Co., Ltd. a anunțat astăzi următoarea generație de smartphone-uri pliabile revoluționare: Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4. Ambele dispozitive oferă experiențe personalizate și performanță îmbunătățită. Aflată acum la a patra generație, seria Galaxy Z continuă să depășească barierele convenționalului pentru a oferi interacțiuni noi, de impact, care îmbunătățesc viața de zi cu zi.

“Dispozitivele pliabile Samsung Galaxy sunt construite în baza filozofiei noastre de deschidere spre noi experiențe și oferă noi posibilități și opțiuni complete de personalizare, atât la interior, cât și la exterior. Create în colaborare cu partenerii noștri cunoscuți la nivel global, noua serie de dispozitive pliabile oferă experiențe mobile de neegalat care răspund nevoilor celor mai dinamici utilizatori ai noștri. Ne concentrăm pe a ne consolida poziția de leader în industrie, tocmai de aceea suntem entuziasmați de creșterea acestui segment de telefoane pliabile. Am transformat cu succes această categorie dintr-un proiect revoluționar, într-o gamă de dispozitive convenționale de care se bucură milioane de oameni din întreaga lume.”, a declarat Dr. TM Roh, președinte și șef al diviziei Mobile eXperience, din cadrul Samsung Electronics. ”

Galaxy_ZFold4_phantomblack (1)

Ca o dovadă a dedicării Samsung pentru a aduce pe piață produse de înaltă calitate, fiecare componentă a celor două noi smartphone-uri pliabile a fost analizată în detaliu pentru a oferi o experiență cu adevărat optimizată. Aceasta face ca fiecare consumator să poată avea un dispozitiv care să se potrivească nevoilor sale.

Galaxy Z Flip4 are deja o formă recognoscibilă de succes, la care se adăugă caracteristici cheie, inclusiv experiență îmbunătățită la nivelul camerei, o baterie mai mare și opțiuni de personalizare extinse, menținând, în același timp, un design ultra-compact. Galaxy Z Fold4 deschide noi posibilități pentru utilizatori, oferă o experiență completă în termeni de utilizare, un design care permite schimbarea formei, afișaj captivant și funcții de multitasking asemănătoare PC-ului, pe lângă tehnologia avansată care stă la baza camerei și procesoarele mobile puternice.

 Galaxy_ZFold4_beige (1)

Galaxy Z Flip4, cel mai bun instrument pentru auto-exprimare

Galaxy Z Flip4 oferă îmbunătățiri la nivelul caracteristicilor preferate ale utilizatorilor Samsung, făcându-l instrumentul cel mai bun pentru cei care caută modalități noi de auto-exprimare. Designul său compact asigură experiențe unice care nu sunt disponibile pe niciun alt smartphone.

Se pot filma videoclipuri hands-free sau capta selfie-uri de grup din diferite unghiuri prin plierea parțială a Z Flip4 pentru a activa FlexCam. Datorită parteneriatului dintre Samsung și Meta, modul FlexCam este optimizat pentru cele mai populare platforme sociale, inclusiv Instagram, WhatsApp și Facebook.

Galaxy_ZFlip4_ecosystem (1)

Cu Z Flip4 există și mai multe opțiuni pentru selfie-uri de înaltă calitate, direct din ecranul frontal, folosind camera principală și modul Quick Shot-ul, îmbunătățit. Înregistrarea unui video de înaltă calitate poate începe în modul Quick Shot și apoi se poate comuta la Flex Mode, fără probleme, pentru a continua înregistrarea hands-free, fără a opri videoclipul – ideal pentru creatorii de conținut și vloggeri. Atunci când este utilizat Quick Shot, utilizatorii pot acum să facă selfie-uri în Portrait Mode și să vadă previzualizarea, păstrând raportul de aspect al fotografiilor. Cu o cameră modernizată, echipată cu un senzor cu 65% mai luminos alimentat de platforma mobilă Snapdragon® 8+ Gen 1, fotografiile și videoclipurile sunt mai clare și mai stabile – fie că este zi sau noapte.

Z Flip4 este conceput pentru a funcționa cu adevărat hands-free – pentru ca  utilizatorii să poată face mai multe lucruri, fără a deschide vreodată telefonul. Aceștia pot efectua apeluri, răspunde la mesaje, debloca mașina și chiar controla widget-ul SmartThings Scene, toate din ecranul extern.

Galaxy Z Flip4 extinde capacitatea de captare, vizionare și conectare prin bateria de 3,700mAh. Z Flip4 permite acum și încărcarea rapidă (încărcare la 50% în aproximativ 30 de minute) ca utilizatorii să poată rămâne conectați mai mult timp.

Galaxy_ZFold4_all_2

Cu o balama mai subțire, margini îndreptate, sticlă rezistentă pe spate și rame metalice lucioase, designul telefoanelor este cel mai rafinat de până acum. Utilizatorii pot personaliza complet Z Flip4 cu Galaxy Themes, disponibile atât pentru ecranul extern, cât și pentru ecranul principal, având opțiunea de a alege dintr-o varietate de fonturi, pictograme și modele, în funcție de stilul propriu. În plus, utilizatorii își pot crea propriul ecran extern, având la dispoziție noi modele de ceas și fundaluri în diferite formate, cum ar fi imagini, GIF-uri și chiar video-uri .

Galaxy Z Fold4, un instrument puternic și performant pentru multi-tasking

Galaxy Z Fold4, cel mai puternic smartphone de până acum, este rezultatul inovației durabile și al expertizei colective Samsung în materie de tehnologie mobile. Z Fold4 asigură funcționalitate sporită, indiferent dacă este deschis, închis sau în Flex mode. În plus, este primul dispozitiv care va fi livrat cu Android 12L, o versiune specială de Android creată de Google pentru experiențe pe ecran mare, inclusiv pliabile.

Multitasking-ul pe Z Fold4 este mai ușor ca niciodată, astfel încât utilizatorii să poată face mai multe lucruri cât timp sunt în mișcare. Noua bară de activități oferă un aspect similar cu cel al PC-urilor și permite accesul la aplicațiile preferate și cele recent folosite de utilizator. Multitasking-ul este, de asemenea, mai intuitiv, datorită noilor gesturi de glisare. Se poate face instantaneu comutarea între afișarea aplicațiilor pe ecran întreg și ferestrele pop-up sau se poate împărți ecranul în jumătate pentru mai multe variante de multitasking.

Galaxy_ZFlip4_all

Parteneriatele dintre Samsung, Google și Microsoft duc multitasking-ul la nivelul următor. Aplicațiile Google, inclusiv Chrome și Gmail, acceptă acum opțiunea Drag-and-Drop, ceea ce permite utilizatorilor să copieze și să partajeze rapid linkuri, fotografii și multe altele, de la o aplicație la alta. Cu Google Meet, utilizatorii se pot conecta acum cu mai multe persoane pentru diferite activități comune, inclusiv pentru a viziona împreună videoclipurilor pe YouTube sau pentru a se juca în grup, în timpul unui apel video. Ecranul pliabil permite afișarea mai multor opțiuni legate de pachetul complet Office de la Microsoft și Outlook și asigură modalități mai rapide de a interacționa cu conținutul. Experiența de multitasking este completă datorită funcționalității S Pen-ului, care permite desenarea și luarea de notițe din mers. Noul S Pen poate fi stocat mai simplu acum, în interiorul carcasei .

Galaxy_ZFold4_all

Galaxy Z Fold4 realizează fotografii și videoclipuri uimitoare cu un obiectiv de 50MP îmbunătățit, dar și cu Space Zoom de 30x. Noul Z Fold4 are o varietate de moduri pentru cameră, inclusiv Zoom Map mai mare, activată în modul Capture View, Dual Preview și Rear Cam Selfie, construite ca utilizatorii să profite la maximum de forma unică a smartphone-ului și flexibilitatea pe care o oferă în termeni de captare de imagini. Cu o dimensiune mai mare a pixelilor, un senzor cu 23% mai luminos și o putere de procesare îmbunătățită, utilizatorii pot capta imagini clare chiar și pe timp de noapte.

Conținutul este și mai captivant pe ecranul principal de 7.6 inci care este mai luminos și oferă o rată de reîmprospătare adaptivă de 120 Hz, o cameră Under Display (UDC) mai puțin vizibilă și un nou aranjament de subpixeli. Aplicațiile populare de social media precum Facebook sunt optimizate pentru o vizualizare mai bună a conținutului pe un ecran mare. Mai mult, utilizatorii pot folosi aplicațiile de streaming video, cum ar fi Netflix, și să le urmărească hands-free, cu Flex Mode. Pentru aplicațiile ne-optimizate, utilizatorii pot controla conținutul pe dispozitiv fără întreruperi cu noul Touchpad, în Flex Mode, care asigură precizie atunci când utilizatorul vrea să pună pauză, să deruleze, să redea videoclipuri sau să mărească sau micșoreze conținutul.

Experiența de gaming devine și mai captivantă datorită platformei mobile Snapdragon® 8+ Gen 1 și a tehnologiei hiper-rapide 5G . Z Fold4 are o balama mai subțire, o greutate mai mică și rame mai înguste, iar ecranul mai lat permite interacțiuni mai ușor de realizat cu o singură mână, atunci când este utilizat ecranul extern .

Samsung continuă să sfideze limitele și să inoveze pentru a oferi nivelul de durabilitate pe care consumatorii îl așteaptă, atât în termeni de componente, cât și de design. Z Flip4 și Z Fold4 sunt cele mai rezistente pliabile create de Samsung vreodată, cu rame și balama din Armour Aluminium, un ecran extern și spate din sticlă de tip Corning® Gorilla® Glass Victus®+. Durabilitatea ecranului principal este, de asemenea, îmbunătățită datorită optimizării stratului de protecție, care ajută la reducerea daunelor cauzate de șocurile externe. În plus, atât Z Flip4, cât și Z Fold4 sunt rezistente la apă, având IPX8, astfel încât utilizatorii să își facă mai puține griji atunci când îi prinde ploaia.

Galaxy Buds2 Pro, design premium și cea mai bună experiență de ascultare

Alături de seria Galaxy Z se află și Galaxy Buds2 Pro – noile căști Samsung care oferă cea mai captivantă experiență audio wireless, un design nou, compact și conectivitate – perfecte pentru viața de zi cu zi.

Muzica se aude mai bine la noile căști cu Hi-Fi pe 24 de biți, și interval dinamic ridicat, ceea ce ajută utilizatorii să se simtă conectați la conținutul pe care îl ascultă, la o rezoluție clară. Cu noul codec Samsung fără sudură (SSC HiFi), muzica poate fi redată fără pauză, iar noul difuzor coaxial cu 2 căi face aceste sunete mai bogate ca niciodată.

Muzica se aude mai bine la noile căști cu Hi-Fi pe 24 de biți și interval dinamic ridicat, ceea ce ajută utilizatorii să se simtă conectați la conținutul pe care îl ascultă, la o rezoluție clară. Galaxy Buds2 Pro, perfecte și pentru a face sport, au un design compact, ergonomic, sunt cu 15% mai mici, asigură fixare stabilă, proiectată pentru a preveni rotația. Cu noile căști pot fi preluate apeluri chiar și din mers, ele având un ANC puternic pentru a elimina zgomotul de fundal. Noile Galaxy Buds2 Pro permit utilizatorilor să evadeze în propria lume și să rămână conectați simultan la viața lor.

Și dacă utilizatorii își pierd Buds2 Pro, cu ajutorul SmartThings Find aceștia le pot localiza foarte ușor.

Galaxy pentru planetă

De la lansarea seriei Galaxy S22, Samsung a încorporat materiale reciclate nu doar în ambalaje, ci și în hardware-ul noilor produse. Aceștia sunt primii pași în inițiativa Galaxy pentru Planetă, care are ca obiectiv încorporarea materialelor plastice reciclate și crearea de noi materiale în colaborare cu parteneri de top, activi în zona de sustenabilitate. Samsung își propune să identifice noi modalități sustenabile de producție. De altfel, mai mult de 90% din componentele noilor Galaxy Buds2 Pro sunt fabricate din materiale reciclate. Noua serie Galaxy Z încorporează, de asemenea, materiale plastice colectate din ocean în componente cheie și folosește hârtie 100% reciclată pentru ambalajele sale. De asemenea, volumul ambalajului a fost redus cu până la 58% în comparație cu cantitatea folosită pentru pliabilele Galaxy de primă generație. Acest lucru echivalează cu aproximativ 10.000 de tone de emisii de carbon din transport care nu au mai fost produse în acest an.

Prețuri și disponibilitate

Galaxy Z Flip4 complimentează stilurile utilizatorilor cu un design premium, în culori cunoscute precum Bora Purple și Graphite, dar și prin noile culori Pink Gold și Blue. Pentru carcasa Galaxy Z Fold4 și S Pen Samsung există alternative de culori rafinate precum Graygreen, Beige și Phantom Black .

În plus, Galaxy Z Fold4 permite extinderea capacității de stocare până la 1TB și este disponibil exclusiv pe Samsung.com.

Galaxy Z Flip4 și Galaxy Z Fold4 vor fi disponibile pentru precomandă începând cu 10 august și vor avea lansarea comercială pe 26 august. Clienții care precomandă noile telefoane pliabile Galaxy vor primi un e-voucher de 200€ pentru Galaxy Z Fold4 sau 150€ pentru Galaxy Z Flip4 și an gratuit de Samsung Care+, însemnând protecție împotriva daunelor accidentale și suport de specialitate Samsung.

Galaxy Buds2 Pro vine în trei nuanțe noi, care se completează perfect cu noile telefoane pliabile – Graphite, White și Bora Purple.

Galaxy Z Flip4 și Z Fold4 pot fi precomandate începând de azi; pentru mai multe informații accesați: www.samsung.com/ro/precomandagalaxy.

Specificații Galaxy Z Flip4
Display Ecranul principal 6.7-inci FHD+*
Dynamic AMOLED 2X
Infinity Flex Display (2640 x 1080, 22:9)
120Hz rata de refresh adaptivă (1~120Hz)* Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului principal al lui Galaxy Z Flip4 este de 6,7 inci în dreptunghi complet și de 6,6 inci ținând cont de colțurile rotunjite; Suprafața reală vizibilă este mai mică din cauza colțurilor rotunjite și a orificiului camerei.
Ecran secundar 1.9-inci Super AMOLED Display*
260 x 512*Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului de acoperire al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 6,2 inci într-un dreptunghi complet și 6,1″ reprezentând colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite.
Dimensiune & greutate Pliat 71.9 x 84.9 x 17.1mm (Balama) – 15.9mm (Pliere)
Depliat 71.9 x 165.2 x 6.9mm

*Grosimea lui Galaxy Z Flip4 atunci când este desfășurat nu include cadrul ecranului principal.

Greutate 187g
Camera  Camera frontală 10MP Camera selfie
F2.4, Pixel size: 1.22μm, FOV: 80˚
Camera duală 12MP Ultra Wide Camera

F2.2, Pixel size: 1.12μm, FOV: 123˚

12MP Wide-angle Camera
Dual Pixel AF, OIS, F1.8, Pixel size: 1.8μm, FOV: 83˚
AP 4㎚ Procesor Octa-Core
Memorie 8GB RAM cu 512GB stocare internă
8GB RAM cu 256GB stocare internă
8GB RAM cu 128GB stocare internă

*Disponibilitatea poate varia în funcție de piață sau canal. Spațiul real de stocare poate varia în funcție de piață, model, dimensiunea fișierului și format.
Baterie 3,700 mAh (tipic) baterie duală

*Valoare standard testată în condiții de laborator terță parte. Valoarea standard este valoarea medie estimată având în vedere abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 3595 mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de tiparele de utilizare și de alți factori.

Încărcare Super Fast Charging* : Până la 50% încărcare în 30 minute cu adaaptor 25W** sau mai mare

Fast Wireless Charging 2.0***
Wireless PowerShare****

*Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultatele testelor interne de laborator Samsung, efectuate cu un adaptor de călătorie de 25 W, în timp ce acesta are 0% din putere rămasă, cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea reală, condițiile de încărcare și alți factori.

**Adaptor de alimentare de 25 W vândut separat. Utilizați numai încărcătoare și cabluri aprobate de Samsung.

*** Încărcare wireless compatibilă cu WPC

**** Wireless PowerShare este limitat la smartphone-uri Samsung sau alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, precum seria Galaxy Z Fol4, Z Flip4, Galaxy S22, Z Fold3 5G, Z Flip3 5G, Galaxy S21, Galaxy Z Fold2, Galaxy Note20, Galaxy Note20 Ultra, Galaxy S20, S20+, S20 Ultra, Galaxy Z Flip, Galaxy Note10, Note10+, Galaxy S10e, S10, S10+, S9, S9+, S8, S8+, S8 Active, S7, S7 edge, S7 Active, S6, S6 edge, S6 Active, S6 edge+, Note9, Note8, Note FE, Note5 și wearables precum Galaxy Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau alte dispozitive de marcă. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea.

Rezistența la apă IPX8

* IPX8 se bazează pe condițiile de testare pentru scufundare până la 1,5 metri în apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau la piscină. Nu este rezistent la praf.

OS Android 12
One UI 4.1.1
Rețea și conectivitate 5G*, LTE**, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth® v5.2

*Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile compatibile cu rețeaua 5G. Necesită conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator.
** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de țară și operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator.

Senzori Senzor capacitiv de amprentă digitală (lateral), Accelerometru, Barometru, Senzor giroscop, Senzor geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de proximitate, Senzor de lumină
Securitate Samsung Knox, Samsung Knox Vault
Card SIM Un Nano SIM* si un eSIM**

* Cartela SIM vândută separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și operator

** Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea software, regiune și operator. Verificați cu operatorul dacă planul dvs. de rețea mobilă acceptă eSIM.

Culori Bora Purple, Graphite, Pink Gold, Blue

* Disponibilitatea poate varia în funcție de piață.

Specificații Galaxy Z Fold4
Display Ecran principal 7.6-inci QXGA+*
Dynamic AMOLED 2X
Infinity Flex Display (2176 x 1812, 21.6:18)
120Hz adaptive refresh rate (1~120Hz)*Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului principal al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 7.6 inci în dreptunghi complet și 7.4 inci, având în vedere colțurile rotunjite; suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite.
Ecran secundar 6.2-inci HD+
Dynamic AMOLED 2X Display(2316 x 904, 23.1:9)

120Hz rată de refresh adaptivă (48~120Hz)

*Măsurată în diagonală, dimensiunea ecranului de acoperire al lui Galaxy Z Fold3 5G este de 6.2 inci într-un dreptunghi complet și 6.1 inci reprezentând colțurile rotunjite. Suprafața vizibilă reală este mai mică datorită colțurilor rotunjite și orificiului camerei.

Dimensiune & greutate Pliat 67.1 x 155.1 x 15.8mm(Balama) ~ 14.2mm(Pliere)
Depliat 130.1 x 155.1 x 6.3mm
Greutate 263g
Camera Camera frontală 10MP Cameră selfie

F2.2, Pixel size: 1.22μm, FOV: 85˚

Camera sub display 4MP Cameră sub display
F1.8, Pixel size: 2.0μm, FOV: 80˚
Cameră triplă spate 12MP Ultra Wide Camera
F2.2, Pixel size: 1.12μm, FOV: 123˚50MP Wide-angle Camera
Dual Pixel AF, OIS, F1.8, Pixel size: 1.0μm, FOV: 85˚

10MP Telephoto Camera
PDAF, F2.4, OIS, Pixel size: 1.0μm, FOV: 36˚

*Zoomul spațial 30X include zoom optic 3x și zoom digital 30x cu tehnologia AI Super Resolution. Mărirea peste 3x poate cauza o anumită deteriorare a imaginii.

AP 4㎚ Procesor Octa-Core
Memorie 12GB RAM cu 1TB Stocare internă
12GB RAM cu 512GB Stocare internă
12GB RAM cu 256GB Stocare internă

* Disponibilitatea poate varia în funcție de piață. Spațiul de stocare real poate varia în funcție de piață, model, dimensiunea fișierului și format.
Baterie 4,400mAh (typical) dual battery*

* Valoare standard testată în condiții de laborator terță parte. Valoarea standard este valoarea medie estimată având în vedere abaterea capacității bateriei dintre probele de baterii testate conform standardului IEC 61960. Capacitatea nominală (minimă) este de 4275 mAh. Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, de tiparele de utilizare și de alți factori.

Încărcare Încărcare super rapidă* :  Până la 50% încărcare în aproximativ 30 de minute cu adaptor de 25 W ** sau mai mare
Fast wireless charging 2.0***
Wireless PowerShare***** Încărcare prin cablu compatibilă cu QC2.0 și AFC. Rezultatele testelor interne de laborator Samsung, efectuate cu un adaptor de călătorie de 25 W, în timp ce acesta are 0% din putere rămasă, cu toate serviciile, funcțiile și ecranul oprite. Viteza reală de încărcare poate varia în funcție de utilizarea reală, condițiile de încărcare și alți factori.
*** Încărcare wireless compatibilă cu WPC
**** Wireless PowerShare este limitat la smartphone-uri Samsung sau alte mărci cu încărcare wireless WPC Qi, cum ar fi Galaxy Z Fold4, Z Flip4, seria S22, Z Fold3 5G, Z Flip3 5G, S21 FE 5G, seria S21, Z Fold2, seria Note20, S20 seria, Z Flip, seria Note10, seria S10, seria S9, seria S8, seria S7, seria S6, Note9, Note8, Note FE, Note5 și wearables precum Galaxy Buds2 Pro, Buds2, Buds Pro, Buds Live, Watch5, Watch5 Pro, Watch4, Watch4 Classic, Watch3, Watch Active2, Watch Active, Gear Sport, Gear S3, Galaxy Watch și Galaxy Buds. Este posibil să nu funcționeze cu anumite accesorii, huse sau alte dispozitive de marcă. Poate afecta recepția apelurilor sau serviciile de date, în funcție de mediul de rețea.
Rezistența la apă IPX8

* IPX8 se bazează pe condițiile de testare pentru scufundare până la 1,5 metri în apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizarea pe plajă sau la piscină. Nu este rezistent la praf.

OS Android 12L
One UI 4.1.1
Rețea și conectivitate 5G*, LTE**, Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac/ax, Bluetooth® v5.2

*Serviciile 5G sunt acceptate numai în locațiile compatibile cu rețeaua 5G. Necesită conexiune 5G optimă. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator.
** Disponibilitatea modelului LTE variază în funcție de țară și operator. Viteza reală poate varia în funcție de piață, operator și mediu de utilizator.

Senzori Senzor capacitiv de amprentă digitală (lateral), Accelerometru, Barometru, Senzor giroscop, Senzor geomagnetic, Senzor Hall, Senzor de proximitate, Senzor de lumină
Securitate Samsung Knox, Samsung Knox Vault
Card SIM Pana la 2 Nano SIM* si un eSIM**

* Cartela SIM vândută separat. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață și operator.

** Disponibilitatea eSIM poate varia în funcție de versiunea software, regiune și operator. Verificați cu operatorul dacă planul dvs. de rețea mobilă acceptă eSIM.

Culori Graygreen, Phantom Black, Beige

* Disponibilitatea poate varia în funcție de piață.

 

Specificații Galaxy Buds2
Culori Graphite, White, Bora Purple

* Culorile disponibile pot varia în funcție de piață, operator de transport sau comerciant.

Dimensiune și greutate Căști: 19.9 x 21.6 x 18.7 mm, 5.5g

Carcasa de încărcare: 50.1 x 50.2 x 27.7 mm, 43.4g

Difuzor Difuzor coaxial personalizat cu 2 căi (Tweeter + Woofer).
Calitatea sunetului 24bit Hi-Fi*

360 Audio with Direct Multi-Channel**

*Sunetul Hi-Fi pe 24 de biți necesită dispozitive Samsung Galaxy care rulează OneUI 4.0 sau o versiune ulterioară și Galaxy Buds2 Pro. Suportul pentru sunet Hi-Fi pe 24 de biți poate varia în funcție de aplicație.

** Direct Multi-channel este acceptat de Android One UI versiunea 4.1.1 sau mai recentă, 360 Audio acceptă One UI 3.1 sau mai recent

ANC & Sunet Ambiental ANC*+High SNR Microphone (2 outer + 1 inner)**
Ambient Sound
Voice Detect***** Cu 3 microfoane SNR (Raport semnal/zgomot) ridicat, Galaxy Buds2 Pro poate elimina zgomotele mici prin captarea sunetelor de nivel inferior

*** Galaxy Buds2 Pro poate distinge între zgomot și vocile umane. Când vorbiți, trece temporar în modul Ambient și reduce volumul media, astfel încât să puteți auzi conversațiile fără a scoate căștile.

Baterie Căști: 61mAh (tipic)

Carcasă de încărcare: 515mAh (tipic)

Capacitatea tipică a fost testată în condiții de laborator terțe. Capacitatea tipică este capacitatea medie estimată luând în considerare abaterea capacității bateriei dintre eșantioanele de baterii testate conform standardului IEC 61960-3. Capacitatea nominală este de 58 mAh (căști), 500 mAh (carcasa de încărcare). Durata reală de viață a bateriei poate varia în funcție de mediul de rețea, modelele de utilizare și alți factori.

Timp de redare Până la 5 ore / Până la 18 ore (ANC pornit)

Până la 8 ore / Până la 29 ore (ANC oprit)

* Căștile oferă până la 5 ore timp de redare cu ANC activat (până la 8 ore cu ANC dezactivat), în timp ce carcasa oferă până la 18 ore de viață a bateriei (până la 29 de ore cu ANC oprit) când carcasa și căștile sunt încărcate la 100%. Bazat pe teste interne. Timpul de redare audio a fost testat prin asocierea unui Galaxy Buds2 Pro de pre-producție cu un smartphone Galaxy lansat recent, cu setări implicite**, inclusiv ANC activat. Durata reală de viață a bateriei poate varia și depinde de condițiile de utilizare, setări, numărul de încărcări, puterea semnalului Bluetooth și alți factori

** Setarea implicită se referă la setarea originală pentru Galaxy Buds2 Pro când a fost lansat pentru prima dată, cu alimentarea pornită.

Timp de vorbire Până la 3.5 ore / Până la to 14 ore (ANC pornit)

Până la 4.0 ore / Până la to 15 ore (ANC oprit)

*Căștile oferă până la 3,5 ore timp de apel vocal cu ANC activat (până la 4 ore cu ANC dezactivat), în timp ce carcasa oferă până la 14 ore de viață a bateriei (până la 15 ore cu ANC oprit) atunci când carcasa și căștile sunt încărcate la 100%. Bazat pe teste interne. Durata apelurilor vocale a fost testată prin asocierea pre-producție Galaxy Buds2 Pro la un smartphone Galaxy lansat recent, cu setări implicite, inclusiv ANC activat. Durata reală de viață a bateriei poate varia și depinde de condițiile de utilizare, setări, numărul de încărcări, puterea semnalului Bluetooth și alți factori.

Conectivitate Bluetooth® 5.3, Auto Switching

Codec: Samsung Seamless Codec HiFi (Samsung Proprietary)

AAC, SBC

Senzor Accelerometru, giroscop, proximitate, sală, atingere, unitate de preluare a vocii (VPU)
Compatibilitate Android 8.0 sau versiuni mai noi cu mai mult de 1.5GB of RAM

Este posibil ca unele funcții să nu fie disponibile pe dispozitivele non-Samsung. Disponibilitatea poate varia în funcție de piață, operator sau dispozitiv conectat.

Rezistența la apă IPX7

IPX7 se bazează pe condiții de testare de laborator pentru scufundare până la 1 metru de apă dulce timp de până la 30 de minute. Nu este recomandat pentru utilizare pe plajă sau la piscină. Carcasa de încărcare nu este rezistentă la apă. Dacă căștile sunt deteriorate, nu se garantează că sunt rezistente la apă. Dacă căștile sau mâinile dvs. sunt umede, acestea trebuie să fie uscate bine înainte de a fi manipulate sau plasate în carcasa de încărcare.

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com.

Filmul Prada – pe locul 1 in topul premierelor de la Disney+

Aclamatul film thriller, Prada (Prey) de la 20th Century Studios este cea mai vizionată premieră de film pe Disney+, sub brandul Star, în toate teritoriile unde platforma de streaming este disponibilă, în primele trei zile de la lansarea producției.

Screenshot 2022-08-11 102023

În cel mai nou film din seria Predator, actiunea este plasată în lumea Națiunii Comanche în urmă cu 300 de ani. „Prada” este povestea nespusă a unei tinere femei, Naru, o războinică feroce și foarte iscusită, crescută printre cei mai cunoscuți vânători care au cutreierat Marile Câmpii. Atunci când pericolul îi amenință tabăra, ea luptă să-și protejeze poporul. Prada pe care o urmărește și, cu care în cele din urmă, se confruntă, se dovedește a fi un prădător extraterestru foarte evoluat, cu un arsenal tehnic avansat, ceea ce duce la o luptă crudă și terifiantă între cei doi adversari.

Screenshot 2022-08-11 102007

Filmul îi are în rolurile principale pe Amber Midthunder, debutanta Dakota Beavers, Stormee Kipp, Michelle Thrush, Julian Black Antelope și Dane DiLiegro în rolul Predatorului. Filmul este regizat de Dan Trachtenberg, scris de Patrick Aison și produs de John Davis, Jhane Myers și Marty Ewing, iar Lawrence Gordon, Ben Rosenblatt, James E. Thomas, John C. Thomas și Marc Toberoff sunt producători executivi.

https://www.facebook.com/DisneyPlusRO/videos/565162865189531

https://www.facebook.com/DisneyPlusRO/videos/876482156568325

Serviciul de streaming Disney+ este casa filmelor și serialelor de la Disney, Pixar, Marvel, Star Wars, National Geographic și Star, și găzduiește în exclusivitate producțiile originale Disney+

McDonald’s lansează noi produse de pui în ediție limitată

București, 10 august 2022  McDonald’s în România introduce noi preparate de pui în meniul său de vară. Consumatorii, dornici de gusturi noi, se vor putea bucura vara aceasta de sandvișurile The Crispy Chicken și The Crispy Chicken Deluxe. Produsele vor fi disponibile până pe 15 septembrie în toate restaurantele McDonald’s din țară.

Cele 2 sandvișuri au ca ingredient principal o bucată fragedă de 100% piept de pui, învelită într-un strat crocant de porumb.

„Cele două sandvișuri în ediție limitată conțin carne de pui crispy, într-un mix delicios, sățios, dar totuși fresh, potrivit zilelor călduroase de vară. Iar pentru că ne dorim să satisfacem cât mai multe preferințe în materie de gust, diversificăm constant produsele din meniu și venim cu noi rețete care complimentează gustul clasic Mec. Știm că puiul este carnea preferată de români și ne dorim ca aceștia să aibă varietate în orice restaurant McDonald’s în care intră”, a declarat Paul Drăgan, Director General, Premier Restaurants România„Suntem nerăbdători să vedem cum sunt primite noile produse de clienții noștri”.

pastelZ

În ceea ce privește restul ingredientelor care fac diferența, sandvișul The Crispy Chicken conține sos McChicken și castraveți murați, care se completează perfect într-o chiflă cu cartofi, iar sandvișul The Crispy Chicken Deluxe impresionează prin gustul intens oferit de baconul corcant, însoțit de o felie de brânză afumată, salată fresh și sos Barbeque Steakhouse, totul așezat într-o chiflă cu cartofi.

Pe lângă cele două noi produse lansate în ediție limitată, McDonald’s vine cu o rețetă nouă și pentru Crispy Chicken Tenders. Astfel, fanii acestuia se vor bucura de o aromă și mai intensă datorită mixului aromat de condimente cu care este asezonat pieptul de pui fraged tras într-un strat crocant de pesmet.

Noii burgeri Crispy Chicken și Crispy Chicken Deluxe sunt disponibili în toate cele 92 de restaurante McDonald’s din țară, inclusiv la McDrive și prin McDelivery până pe 15 septembrie 2022, în limita stocului disponibil.

Despre Premier Restaurants România

Premier Restaurants România operează restaurantele McDonald’s în România. McDonald’s este lider al pieței restaurantelor, cu 92 de restaurante în 28 de orașe, dintre care 46 restaurante cu McDrive și 47 de cafenele McCafé. Până în prezent, compania a investit peste 800 milioane de lei în România și are o echipă de peste 5.000 de angajați care le oferă consumatorilor produsele preferate, pregătite din ingrediente de calitate.

Pentru mai multe informații, vizitați: www.mcdonalds.ro și www.facebook.com/McDonalds.ro

 
Despre Premier Capital

Premier Restaurants România este parte a companiei Premier Capital, partenerul pentru dezvoltare al restaurantelor McDonald’s din Estonia, Grecia, Letonia, Lituania, Malta și România. Premier Capital plc operează 168 de restaurante și are 9000 de angajați, servind peste 150 de milioane de clienți anual, în cele 6 piețe. Premier Capital plc reprezintă business-ul McDonald’s al grupului Hili Ventures Ltd, prezent în 10 țări și implicat în diverse operațiuni de logistică, transport naval, inginerie, petrol și gaze, tehnologie, proprietăți, ospitalitate și leasing și care deține parteneriate cu McDonald’s și Apple.

pastelZ, miniagenția care integrează tinerii generației Z în industria comunicării

pastel lansează pastelZ, miniagenția care oferă tinerilor creativi oportunitatatea de a se implica în campaniile brandurilor cu care agenția colaborează. Sub sloganul Fresh ideaz for your brand, pastelZ va reuni tineri interni, studenți la facultăți de profil și nu numai, care vor avea parte de o experiență completă într-o agenție integrată. În următoarele 3 luni, primii 4 interni care vor face parte din pastelZ vor rezolva briefurile clienților în paralel cu echipa de seniori a agenției, având însă suportul acestora, creând astfel un context ideal de schimb de experiențe și insighturi valoroase între generații.

Gen Z, o generație receptivă la tot ceea ce înseamnă diversitate și autenticitate, beneficiază de o influență majoră în decizia de achiziție și consum a Millennials și Gen X, jucând un rol esențial în crearea și susținerea celor mai relevante și fresh trenduri de consum. Gen Z, mai mult ca oricare altă generație, este implicată, caută autenticitate și relevanță în tot ce-i înconjoară, apreciază brandurile care se implică în cauze sociale și societale și empatizează cu cele care le împărtășesc viziunea despre lume. Și nu în ultimul rând, sunt loiali creativității și inovației.

pastelZ

“Brandurile nu mai pot să nu aloce o atenție deosebită noilor segmente de consumatori. Știm că Gen Z vine cu o serie de provocări și oportunități pentru oamenii din industrie și scoate comunicarea din paradigmele sale. pastelZ este meritul întregii echipe pastel, dornice să ofere timp, know-how și experință și să se conecteze astfel cu noul val de creativi și oameni care își doresc să intre în publicitate. Ne entuziasmează acest proiect, cu atât mai mult cu cât am primit foarte multe CV-uri de la studenți dornici să se alăture nouă. Nu ne-am dorit să oferim un simplu program de internship, ci ne-am propus să le oferim colegilor mai tineri o experiență completă de învățare și o experimentare integrată a vieții de agenție. spune Dana Nae Popa, Owner&Managing Director pastel.

pastelZ funcționează ca o agenție de comunicare convențională, care integrează departamente de Social Media, PR & Influencer Marketing, Creație și Client Service. Fiecare intern, responsabil de unul dintre cele cinci departamente, a fost ales în urma unui proces de recrutare ce a constant în prezentarea aptitudinilor creative prin rezolvarea unui brief pus la dispoziție de pastel și mai multe discuții cu oamenii din agenție

Ciortan Bianca și Casandra Murarașu sunt studente la Facultatea de Comunicare și Relații Publice, SNSPA, și ocupă funcțiile de PR Intern, respectiv Social Media Intern.

Adelina Roșioru și Cosmin Curea studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București și ocupă funcțiile de Client Service Intern și Art Design Intern.

Prima echipă pastelZ va lucra îndeaproape de echipa pastel în următoarele 3 luni, pentru a deprinde skilluri creative și practice unii de la alții. Internshipul se desfășoară în format fizic, la sediul pastel, internii având oportunitatea de a avea o experiență completă în agenție. Ulterior, pastel intenționează să transforme acest program pilot într-un proiect permanent al agenției.

OMS avertizează: temperaturile ridicate accentuează poluarea atmosferică. Află cum poți diminua expunerea la factorii poluanți

Europa se confruntă în prezent cu un val de caniculă, care a determinat mai multe guverne să emită alerte de urgență pentru protejarea populației.

Organizația Mondială a Sănătății trage un semnal de alarmă asupra temperaturilor foarte ridicate din ultima perioadă, ce pot duce, printre altele, la reținerea mai îndelungată a poluanților în aer, mai ales în marile orașe, accentuând scăderea calității aerului.

Potrivit Agenției Europene de Mediu, aproape 30.000 de români mor anual din cauza bolilor declanșate de poluare, România aflându-se în topul celor mai poluate țări din Europa.

Purificator de aer

Ce recomandă specialiștii pentru diminuarea efectelor negative ale poluării

Deși cele mai multe recomandări pentru reducerea expunerii la poluare atmosferică sunt adresate mediului exterior, studiile arată că 90% dintre activitățile de zi cu zi ale oamenilor se desfășoară la interior. Cu toate acestea, expunerea la factori poluanți din aer poate fi cu atât mai periculoasă în spațiile închise, deoarece acestea acționează ca niște colectori de alergeni din mediul exterior.

Chiar dacă pe perioada verii aerul condiționat este unul dintre dispozitivele cele mai utilizate de oameni, foarte multe cercetări arată că aceste aparate sunt conductoare de particule și microorganisme din atmosferă, care provoacă probleme de respirație, precum și rinite alergice, stări de uscăciune a pielii sau a ochilor și pot accentua durerile asociate reumatismului.

Screenshot 2022-08-10 130201

Un studiu condus de către Yonsei Medical Journal a demonstrat faptul că purificatoarele de aer reprezintă o alternativă mult mai inteligentă și performantă când vine vorba de reducerea temperaturilor de la interior, dar și de reducerea expunerii la poluanți atmosferici. Același studiu arată și că utilizarea purificatoarelor de aer a diminuat semnificativ administrarea medicamentelor la persoanele care se confruntă cu probleme respiratorii cauzate de alergii.

Specialiștii recomandă ca alegerea unui purificator de aer performant să fie făcută ținând cont de caracteristicile tehnologice pe care dispozitivul le încorporează, precum filtrarea și colectarea cât mai multor tipuri de alergeni sau bacterii. Potrivit experților Dyson, o atenție sporită trebuie acordată și nivelului de absorbție a particulelor fine din aer. Captarea microorganismelor de până la 99,95% este posibilă doar prin intermediul filtrelor HEPA și a sistemului de filtrare etanș de tip 360°, atribuții pe care purificatorul de aer este indicat să le dețină.

Astfel, utilizarea în mod frecvent a unui purificator performant are multiple beneficii pentru organism, fiind un ajutor important atât în prevenirea expunerii la factorii poluanți din aer, cât și pentru crearea unui mediu mai confortabil la interior în timpul perioadelor caniculare.

Sony adaugă o tehnologie împotriva falsificării imaginilor, direct pe cameră

Sony a anunțat disponibilitatea tehnologiei sale foto integrate în cameră pentru protecție împotriva falsificării, dedicată utilizatorilor corporate. Folosind semnături digitale procesate în momentul captării fotografiei, tehnologia Sony permite detectarea oricărei modificări aduse unei imagini, protejând-o astfel împotriva utilizării frauduloase.

Ca urmare a problemelor din ce în ce mai întâlnite legate de editarea neautorizată și de conduita necorespunzătoare față de datele foto digitale, Sony a dezvoltat o tehnologie anti-falsificare, bazată pe criptografie standard și dedicată utilizatorilor corporate, pentru a proteja imaginile împotriva unei eventuale utilizări abuzive.

Odată cu activarea modului de semnare direct în cameră de la Sony, imaginile sunt semnate criptografic prin procesorul camerei imediat după captare. După această acțiune, orice modificare a pixelilor, manipulare sau potențială falsificare va anula semnătura imaginii, deoarece manipularea imaginii va fi detectată de către serverul clientului în timpul examinării.

Disponibilă pe camera Alpha 7 IV, urmând ca extinderea la alte modele să fie luată în considerare în mod succesiv, această nouă funcționalitate simplifică procesul îndelungat necesar de la transmiterea imaginii până la verificare, totul cu un plus de securitate.

Sony_1

De asemenea, Alpha 7 IV combină un senzor de imagine full-frame CMOS Exmor R™ CMOS cu iluminare din spate de 33.0 MP cu procesorul BIONZ XR™ pentru a oferi o procesare de mare viteză și o rezoluție remarcabilă.

Noul mod de semnare anti-falsificare de la Sony asigură crearea și transmiterea securizată a imaginilor bazate pe metode criptografice, pe măsură ce nevoia fundamentală de certificare a imaginilor nemodificate și sigure crește în multe aplicații, în mai multe industrii.

Această tehnologie este aplicabilă în special pentru pașapoarte și pentru verificarea documentelor de identitate, dar merge mai departe fiind utilă în abordarea manipulării imaginilor în domeniile media, medical și legal. Pentru sectoarele asigurărilor și construcțiilor, această tehnologie va oferi o bază sigură pentru inspecția și înregistrarea daunelor.

Yasuo Baba, Director Digital Imaging și European Product Marketing Sony, a declarat: „Misiunea Sony este și să consolideze soluțiile de afaceri cu ajutorul tehnologiei de ultimă generație în domeniul imagisticii, iar procesul nostru de semnătură digitală direct din cameră schimbă cu adevărat lucrurile atunci când vine vorba despre combaterea manipulării și falsificării imaginilor în mai multe industrii. Deși trebuie făcute adaptări adecvate pentru fiecare industrie în parte, semnătura digitală este multilingvă și poate fi utilizată la nivel internațional, permițându-le organizațiilor din întreaga lume să eficientizeze semnarea obligatorie a imaginilor cu ajutorul tehnologiei Sony.”

Compatibilă în prezent cu modelul Alpha 7 IV și bazată pe licențiere pentru a activa modul de semnare al Sony, această facilitate va fi disponibilă pentru utilizatorii de business, urmând a fi implementată și pe alte modele. În tandem, Sony va continua să analizeze modul în care putem utiliza tehnologia noastră avansată de imagistică pentru a sprijini în continuare securitatea sporită în mai multe domenii, cu planuri de extindere a gamei de camere compatibile.

Despre Sony Digital Imaging Business Solutions

Sony Digital Imaging Business Solutions, parte a Sony Corporation, aduce segmentului business inovațiile Sony de top în industrie în ceea ce privește tehnologiile dezvoltate pentru camera foto și obiective.

Tehnologia de top, împreună cu Sony Remote SDK, le permite afacerilor să realizeze aplicații adaptate nevoilor industrial proprii.

Industrii precum cele care se ocupă de drone de mici dimensiuni și sisteme de siguranță în trafic, dar și de alte tipuri de programe din zona de e-commerce, medical, media, educație, govern și siguranță publică, toate beneficiază în urma activității Sony Digital Imaging Business Solutions.

Website | LinkedIn

Despre Sony Corporation:

 

Sony Corporation este o companie responsabilă pentru divizia Electronics Products & Solutions (EP&S) din cadrul Sony Group. Având viziunea de a „continua să ofere Kando și Anshin oamenilor și comunităților din întreaga lume, prin dezvoltarea tehnologiei și prin adresarea noilor provocări”, Sony dezvoltă produse și servicii în zone precum home entertainment & sunet, imagistică și dispozitive mobile.

Pentru mai multe detalii, accesați http://www.sony.net/

Despre Sony Europe B.V.

 

Sony Europe B.V. este o subsidiară Sony Corporation cu sediul central în UL. Aceasta gestionează diviziile Sony de Entertainment, Tehnologie & Servicii dedicate consumatorilor și profesioniștilor, precum și segmentul de business Imaging & Sensing Solutions din întreaga Europă. De la R&D, proiectare și design, la vânzări, marketing, distribuție și customer service, compania lucrează pentru a împlini scopul Sony, acela de a umple lumea cu emoție prin puterea creativității și a tehnologiei. Pentru mai multe informații accesați: www.sony.eu/presscentre