Pentru prima data, Samsung da sansa tinerilor din Generatia Z sa se faca auziti, sa vorbeasca deschis si fara filtre despre subiecte relevante pentru ei

București, România – 21 iulie 2023 – Stabilirea unor conexiuni reale si profunde cu cei din jur, legăturile cu generațiile mai în vârstă, în special cu părinții și profesorii, încrederea în sine și imaginea pe care o proiectează în exterior sunt subiectele care îi preocupă pe cei din Gen Z, potrivit unui studiu calitativ comisionat de Samsung și desfășurat de Kantar Romania.

Deși este o generație care se simte uneori stigmatizată (,,pierd timpul online”,,nu inteleg ce înseamnă adevăratele probleme în viață”, „nu au respect pentru generațiile mai in vârstă”), în realitate, cei din Gen Z au interese diverse: urmăresc subiecte de pe agenda publică, precum încălzirea globală, probleme sociale, egalitatatea de gen, etc. și, în acelasi timp, sunt într-o căutare continuă a traseului profesional care se potrivește cu pasiunile lor, a celei mai bune opțiuni dintre a rămâne în România sau a se muta în străinătate și multe altele.

Prin intermediul unei serii de interviuri în profunzime și focus grupuri, Samsung a descoperit ca există și adevăruri nespuse de Gen Z care îi preocupă, dar despre care se vorbește mai puțin în spațiul public. Campania Allout FactZ se concentreaza pe ele.

„Sunt multe stereotipuri și mituri în jurul Generației Z pe care încercăm le abordam pentru prima oară, prin proiectul AlloutFactZ. Este o oportunitate de a deschide conversații și de a vorbi liber despre problemele cu care se confruntă tinerii, într-un mod foarte personal. Ne dorim să fim cât mai aproape de noua generație și nu cred că putem să o facem altfel decât ascultând-o și oferindu-i toate instrumentele de care are nevoie pentru a se exprima. Allout FactZ este încă un pas pe care îl facem în această direcție“, declară Simona Panait, Head of Marketing Romania & Bulgaria, la Samsung Electronics România.

Principalul obiectiv al campaniei este să ofere Generației Z un spațiu în care să se exprime liber și să discute temele care îi preocupă cel mai mult. Samsung a inițiat proiectul printr-un parteneriat cu publicatia Vice, prin care timp de o săptămână, redacția publicației a fost formată din reprezentanți ai generației Z.

Aceștia au fost liberi să abordeze subiecte importante pentru ei, să le trateze în stilul propriu și au fost sprijiniți de redactorii Vice în procesul de documentare și editare. Au scris articole precum: „Tineri din România mi-au zis ce nu discută de rușine nici cu cei mai apropiați prieteni” sau „Am 23 de ani și mi-am întrebat rudele ce cred că facem noi pe internet ca să văd cât n-au dreptate”.

Ulterior, tinerii editori au fost invitați într-o serie de show-uri radio, unde au povestit despre cum a fost întreaga experiență pentru ei și cum văd viitorul generației lor, în contextul actual.

Ca pas următor, Samsung a extins conversația și către o serie de lideri de opinie și i-a provocat să își spună povestea, pornind de la aceleasi teme: imaginea de sine, conflictul între generații și relația cu părinții și relațiile cu prietenii. Cuza, Graure, Lorena Șerban, Olivia Addams, Edi Brandabura, Bogdan Techeș, Bogdan Drăcea și Radu Constantin au dat startul conversațiilor pe canelele lor de social media și au încurajat tinerii din comunitățile lor să împărășească în comentarii propriile experiențe.

Subiectele de mai sus au fost abordate și de tinerii creatori de conținut care au participat în cadrul Buzz House, un proiect susținut de Samsung România. Aceștia au împărtășit poveștile lor de viață pe conturile lor de social media.

Silviu Faiăr și Zlăvog, creatori de conținut iubiți de generația Z, au deschis conversația despre problemele cu care se confruntă aceasta și au cerut comunităților lor să le trimită poveștile lor; multe dintre acestea au fost discutate apoi în cadrul unui live pe canalul lui Silviu.

Acesta este al doilea an în care Samsung deruleaza toate proiectele si initiative dedicate GenZ sub platforma de comunicare Allout, lansata in 2022, cu scopul de a susține noua generatie și a le oferi surse noi de inspirație. În 2023, Samsung duce mai departe această misiune pentru a înțelege mai bine Gen Z și a aduce în prim-plan subiecte care ii preocupa cu adevarat pe acestia.

Allout FactZ continuă în perioada urmatoare. Urmărește ce are de spus Generația Z aici – https://www.samsung.com/ro/allout/contentcreation/alloutfactz/ si pe canalele social media Samsung (Facebook, Instagram si TikTok).

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom România la http://news.samsung.com/ro.

Bucura-te de o vara memorabila, cu sunet extraordinar de la Sonos

Plimbare pe malul mării, drumeție pe munte, petrecere sau timp de calitate petrecut alături de cei dragi? Oricare ar fi activitatea de care îți dorești să te bucuri vara aceasta, un lucru este sigur – acum este momentul perfect!

Vara este momentul ideal pentru a petrece timp în aer liber, alături de prieteni și familie sau, de ce nu, singuri, pentru o reconectare cu natura. Astfel, atât pentru cei ce doresc să organizeze o petrecere pe cinste lângă piscină ori în grădină, care plănuiesc să cutreiere traseele montane și să cucerească noi vârfuri, dar și pentru cei care doresc să petreacă puțin timp cu ei înșiși, conținutul redat cu ajutorul produselor Sonos poate fi elementul comun al unei aventuri memorabile.

Era 300 și Era 100 – accesoriile perfecte pentru o vară memorabilă

Dacă ești pasionat de design interior și tehnologie, poate că a sosit momentul oportun pentru redecorarea întregii locuințe ori cel puțin a terasei. Astfel, indiferent că alegi un design minimalist sau unul boho, noile boxe Era 300 și Era 100 de la Sonos vor completa perfect întregul proiect și vor umple spațiul cu un sunet plin, puternic și clar.

Dacă dorești să experimentezi Spatial Audio de neegalat, Era 300 ar putea fi ceea cauți. Aceasta integrează arhitectura acustică foarte complexă și frumoasă într-un design elegant tip clepsidră, în care fiecare unghi, proporție și perforație îmbunătățesc direcția și dispersia sunetului. De asemenea, datorită celor șase drivere puternice care direcționează sunetul spre stânga, dreapta, înainte și în sus, aceasta oferă o performanță audio revoluționară cu Dolby Atmos, care îți permite să te bucuri de conținutul preferat așa cum nu a mai fost posibil până acum.

Și pentru că vorbim despre redecorare, Era 100 reprezintă reinventarea unui produs-simbol de la Sonos –  Sonos One. Astfel, cu un design regândit și cu acustică de ultimă generație, Era 100 oferă un sunet stereo detaliat și un bass profund. Cele două tweetere înclinate emit frecvențe înalte clare și distribuie sunetul în lateral, pentru o experiență stereo bogată, în timp ce un midwoofer mai mare oferă un bass uimitor, iar design-ul compact și modern o face să fie un adevărat element de decor pentru orice colț al locuinței.

Sunet extraordinar pentru orice petrecere

Pentru petrecăreții care vor să se bucure la maximum de un „festival” de vară la piscină, Sonos Move este cheia pentru distracție garantată, cu atât mai mult cu cât este rezistentă la praf, apă și șocuri, invitații putându-se desfășura în voie, în timp ce rămân relaxați și se bucură de soare, apă și de ritmurile preferate. De asemenea, boxa inteligentă portabilă redă un sunet clar cu bass profund, ceea ce permite redarea în voie a oricărui stil muzical, de la ritmuri latino ori hip-hop, la rock sau techno.

Ia cu tine sunetul Sonos, indiferent de destinație

Fie că ți-ai propus să cucerești un nou vârf montan, fie că vrei să petreci o zi pe plajă, conținutul preferat nu ar trebui să-ți lipsească. Datorită rezistenței sale la șocuri și temperaturi extreme, boxa inteligentă Sonos Roam este gata să redea un sunet clar și puternic oriunde, oricând. De asemenea, dimensiunile sale reduse ascund, de fapt, capabilități cu adevărat extraordinare. Astfel, dacă vorbim de o drumeție pe munte, unde știm că vremea poate fi imprevizibilă și ploaia își poate face simțită prezența în orice moment, rezistența la stropire a boxei inteligente Sonos Roam îți permite să te bucuri în voie de traseu și să-ți duci la misiunea la bun sfârșit, bucurându-te în același timp de sunet neîntrerupt timp de 10 ore, datorită autonomiei sale extinse.

Unul dintre elementele diferențiatoare ale produselor Sonos îl reprezintă instalarea plug-and-play, ceea ce înseamnă că toate pot fi configurate cu doar câteva atingeri în aplicația Sonos și pot fi asociate ușor una cu cealaltă, pentru a crea un ecosistem optimizat pentru fiecare moment. În plus, aplicația Sonos îți permite să controlezi boxele, să accesezi multiple aplicații de streaming online, muzică și mii de posturi de radio ori podcasturi din întrega lume, cu Sonos Radio.

Așadar, tu cum plănuiești să-ți petreci vara?

SoftServe aniverseaza 30 de ani cu o donatie de 1.2 mil. dolari pentru achizitia a 100 de ambulante pentru Ucraina

Fundația caritabilă Open Eyes a SoftServe va achiziționa și trimite în Ucraina, către linia frontului, 100 de ambulanțe. Aceste vehicule medicale se vor adăuga celorlalte 123 donate până în prezent cu ajutorul companiei.

Proiectul caritabil, denumit “Drive for Life.+100“, a fost anunțat cu ocazia celei de-a 30-a aniversări a companiei.

Pe parcursul acestui an de război, conform informațiilor Ministerului Sănătății din Ucraina, forțele ruse au distrus 250 de ambulanțe, alte 103 au fost avariate și 125 furate. Pentru a reface rapid flota de vehicule de urgență de pe front, Ucraina colaborează cu parteneri și organizații internaționale pentru a oferi ajutor. De asemenea, sectorul de afaceri ucrainean nu este nici el indiferent în ceea ce privește nevoile apărătorilor.

“De la începutul războiului, fundația Open Eyes a furnizat 123 de ambulanțe și vehicule de evacuare medicală către linia frontului, contribuind astfel la acordarea de asistență medicală și la transportul a peste 5,000 de victime. Continuăm să ne dedicăm resursele pentru a ajuta medicii să își facă meseria”, a comentat Taras Vervega, co-fondator SoftServe și președintele fundației caritabile, Open Eyes.

Proiectul caritabil a început prin achiziționarea a patru ambulanțe din străinătate, care sunt în prezent recondiționate și vor fi trimise în curând în cele mai fierbinți zone de pe front. Înainte de a fi trimise, vehiculele sunt supuse unor inspecții tehnice și sunt dotate cu echipamente medicale și medicamente necesare pentru a salva vieți. Fundația colaborează direct cu peste 70 de unități medicale, ceea ce îi permite să înțeleagă clar și să răspundă nevoilor profesioniștilor din domeniul medical.

“SoftServe este un business sustenabil, iar sprijinirea comunităților din care facem parte este o componentă importantă a organizației noastre.  Acum, la aniversarea a 30 de ani, ne întoarcem la rădăcinile noastre și continuăm demersul inițiat anul trecut pentru sprijinirea Ucrainei în această perioadă de agresiune. Un demers sprijinit de angajații, clienții și partenerii SoftServe din întreaga lume, inclusiv cei 100 de colegi din România,” spune Dan Paraschiv, Country Manager SoftServe România.

Compania SoftServe va dona peste 1,2 milioane dolari pentru achiziționarea de ambulanțe. Celalaltă parte a fondurilor necesare – 600.000 dolari – va fi strânsă de către Open Eyes prin crowdfunding – donații din partea angajaților, clienților și partenerilor, precum și a altor persoane care doresc să sprijine acest proiect, din întreaga lume.

În primele zile, Open Eyes a strâns deja 46,000 de dolari.

Anul trecut, cu ocazia celei de-a 29-a aniversări, SoftServe a contribuit la achiziționarea și transferul pe linia frontului a 71 de ambulanțe și 52 de vehicule de evacuare medicală, dar și la dotarea lor cu echipamentul necesar.

Începând cu 24 februarie 2022, SoftServe a donat aproximativ 17.6 milioane de dolari pentru a ajuta Ucraina. O parte semnificativă din această sumă a fost cheltuită pentru proiecte ale Open Eyes. Odată cu invazia Rusiei în Ucraina, fundația a achiziționat și donat peste 512 tone de ajutor umanitar, peste 30,000 de pachete cu medicamente și a furnizat 8,779 de echipamente informatice și 22,617 de echipamente de protecție pentru cei care apără țara.

Despre SoftServe

SoftServe este una dintre cele mai mari companii IT din Europa Centrală și de Est, cu peste 10.000 de angajați. Înființată în 1993, la Lviv, Ucraina, s-a extins în Polonia și Bulgaria în 2014 și a deschis recent centre de dezvoltare în Mexic, Columbia, Chile și România.

are deja o echipă de peste 100 de persoane în România și plănuiește să ajungă la 800 de persoane în următorii 3 ani. În prezent, SoftServe are câteva zeci de poziții deschise pe plan local, căutând, printre altele, Big Data și DevOps Engineers.

Compania oferă expertiză aprofundată în inginerie software, Cloud și DevOps, Big Data, AI și Machine Learning, Internetul Lucrurilor, realitate extinsă (XR) și robotică. Printre clienții companiei se numără giganți precum IBM, Cisco, Panasonic, Cloudera și alții. SoftServe este partener Google Cloud Platform, Amazon Web Services, Microsoft Azure, dar și al altor companii de tehnologie bine cunoscute.

Raportul Binance la jumatatea anului arata o industrie cripto sanatoasa

Platforma  globală de schimb de criptomonede Binance a lansat raportul său semestrial care detaliază starea de sănătate a industriei. Lansat la sfârșitul primului semestru al 2023, raportul de 120 de pagini acoperă verticale-cheie din industrie, inclusiv Bitcoin și layer-1s; layer-2s; monede stabile; DeFi; și NFT-uri. De asemenea, analiza examinează jocurile, metaversul, finanțarea și adoptarea instituțională.

Raportul cuprinzător de la jumătatea anului dezvăluie stadiul adoptării, utilizării și inovației în fiecare categorie majoră. Analiza conținută în raportul semestrial al Binance oferă un argument convingător pentru ca industria să fie într-o stare de sănătate mai bună decât se aștepta, formând o bază solidă pentru creșterea în semestrul al doilea și în 2024.

Principalele concluzii includ:

  • Capitalizarea totală a pieței a crescut cu 30% de la an la an, închizându-se la 1,17T USD pe 30 iunie.
  • Dominația Bitcoin a încheiat semestrul la cel mai înalt nivel din aprilie 2021, în timp ce corelația sa cu TradFi este acum la cel mai mic nivel din ultimii trei ani.
  • În ciuda unei scăderi de 7% a valorii de piațăglobală a monedelor stabile, USDT a înregistrat o creștere cu 26% a cotei de piață în ultimul an (YtD).
  • Liquid staking a devenit cel mai mare sector DeFi.

Raportul evidențiază valori care nu sunt imediat evidente pentru comercianții zilnici, dar a căror creștere poate fi interpretată ca pozitivă. De exemplu, volumul de tranzacționare a Bitcoin a crescut cu 185% YtD, în timp ce tranzacțiile în rețea au crescut cu 58% și taxele medii cu 143%. Această creștere a utilizării rețelei a fost parțial atribuită creșterii Ordinalelor care permit crearea și tranzacționarea NFT-urilor în rețeaua Bitcoin.

În mod esențial, hashrate-ul folosit pentru a securiza blockchain-ul Bitcoin a crescut, de asemenea, cu 40% YtD, cu dificultatea de minare crescând în concordanță, cu 43%. În timp ce analiza în lanț a fost utilizată intens în raportul de la jumătatea anului al Binance, acesta extrage și date din alte surse, inclusiv analiza sentimentelor. Indexul Bitcoin Fear & Greed s-a dublat din ianuarie, arătând o încredere crescută a comercianților.

Dintre celelalte L1 profilate în raport, Solana a înregistrat cea mai puternică creștere a capitalizării bursiere în prima jumătate a anului. BNB Chain are cea mai bună performanță a rețelei YtD, înregistrând o creștere de 113% a tx-ului zilnic față de 48% a Ethereum. Aceeași evoluție apare și la adresele active, 118% față de 63%. Progresele Avalanche pe subrețele și noile modele de securitate partajată ale Cosmos sunt, de asemenea, evoluții interesante.

Una dintre cele mai mari povești ale anului prezentate în raportul de la jumătatea anului este creșterea liquid staking și apariția LSTfi (amalgamarea token-urilor lichide de staking și DeFi), unde acesta din urmă a cunoscut o creștere rapidă de 460% a valorii totale blocate din aprilie. Raportul Binance H1 profilează, de asemenea, sectorul L2 în detaliu, creșterea zkEVM-urilor și tranziția viitoare a Polygon la Polygon 2.0 fiind punctele esențiale. Sectoarele emergente sunt, de asemenea, discutate în detaliu, inclusiv creșterea L3-urilor: lanțuri specifice aplicației care se conectează la stratul 2 existent.

Pe lângă revizuirea dinamicii pieței principalelor stablecoins, raportul examinează concurenții emergenti care au câștigat cotă de piață în 2023. Aceștia includ USDD, crvUSD, GHO și LUSD, iar capitalizarea pieței celui din urmă este în creștere cu 54% YtD.

În aproape fiecare verticală analizată de Binance, industria cripto a înregistrat o creștere impresionantă în primul semestru. În DeFi, utilizatorii au crescut cu 43% YtD și chiar și volumele NFT au crescut, comparativ cu S2 2022, în ciuda scăderii prețurilor minime. În ceea ce privește strângerea de fonduri, Binance raportează că primele 10 fonduri au strâns un total de 3,6 miliarde de dolari în primul semestru. Există, de asemenea, dovezi ample care susțin adoptarea instituțională, inclusiv teste semnificative care implică CBDC-uri, proiecte de tip blockchain pentru întreprinderi și apariția activelor on-chain din lumea reală.

Raportul se încheie pe o notă optimistă: „Piața a beneficiat în mare măsură de sezonul „Bitcoin ETF”, impulsionând noua dinamică, deoarece Bitcoin a urcat la noi maxime pentru anul acesta, contribuind la creșterea încrederii investitorilor. Pe măsură ce ne angajăm în a doua jumătate a anului, așteptăm cu nerăbdare să vedem noi inovații, o mai mare adoptare și un viitor și mai luminos.”

Raportul poate fi accesat la: https://research.binance.com/en/analysis/half-year-2023 (publicat în July 20, 2023, 2 PM UTC).

Binance este liderul mondial în materie de ecosistem blockchain și furnizor de infrastructură pentru criptomonede, cu o suită de produse financiare care include cea mai mare bursă de active digitale în funcție de volum. De încredere pentru milioane de oameni din întreaga lume, platforma Binance este dedicată creșterii libertății banilor pentru utilizatori și dispune de un portofoliu unic de produse și oferte cripto, inclusiv: tranzacționare și finanțe, educație, date și cercetare, binele social, investiții și incubare, soluții de descentralizare și infrastructură și multe altele. Pentru mai multe informații, accesați www.binance.com.

Binance Research este divizia de cercetare a Binance, cel mai important schimb de criptomonede din lume. Echipa se angajează să furnizeze analize obiective, independente și cuprinzătoare și își propune să fie liderul de gândire în spațiul criptografic. Analiștii noștri publică în mod regulat articole pe subiecte legate de, dar fără a se limita la, ecosistemul cripto, tehnologiile blockchain și cele mai recente teme ale pieței.

Huawei face eforturi pentru a reduce impactul deseurilor din oceane, folosind nailon reciclabil

Nevoia din ce în ce mai mare de a combate schimbările climatice și de a controla emisiile de gaze cu efect de seră a determinat multe branduri să depună eforturi pentru a-și reduce amprenta de carbon.
Echipamentul de pescuit abandonat, pierdut sau aruncat (ALDFG) contribuie major la poluarea oceanelor, afectând fauna marină și având un impact extins asupra mediului înconjurător. Având în vedere că se aruncă în oceane 640.000 de tone de ALDFG anual, Huawei a considerat că este nevoie să ia atitudine și să confrunte această problemă de mediu globală.
Huawei caută în mod constant alternative pentru a-și reduce amprenta de carbon. Având ca obiectiv combaterea ALDFG și poluarea în ansamblu a oceanelor, Huawei a produs o curea de ceas din material compozit, realizată din nailon reciclabil, o alternativă mai sustenabilă la materialele plastice tradiționale.

De ce nailon reciclabil?

Cum majoritatea plaselor de pescuit moderne sunt fabricate din nailon, îndreptarea eforturilor de reciclare către acest tip de material oferă cea mai directă soluție pentru atenuarea impactulului ALDFG asupra oceanelor noastre. Nailonul este un material rezistent și poate dura sute de ani pentru a se descompune în mod natural. Acest tip de material poate avea un impact negativ semnificativ asupra faunei subacvatice, animalele marine încurcându-se în plasele abandonate. Totodată, în timp, nailonul se degradează în fibre subțiri care sunt ingerate de viețuitoarele acvatice. Aceste fibre le pot bloca căile respiratorii, făcându-le dificilă respirația.
Pe lângă faptul că nailonul reciclat contribuie la reducerea deșeurilor din oceane, există și alte efecte pozitive asupra mediului care provin din reciclarea acestui material. Producția de nailon generează gaze cu efect de seră, cum ar fi protoxidul de azot, care este de 300 de ori mai potent decât dioxidul de carbon. În procesul de fabricație a nailonului se folosește, de asemenea, o sursă neregenerabilă – petrolul – lăsând în urmă o amprentă uriașă de carbon. Faptul ca nailonul poate fi reciclat pe termen nelimitat, permite Huawei nu numai să-și reducă amprenta totală de carbon, dar și să aibă un impact pozitiv continuu asupra mediului.
Lucrând umăr la umăr cu organizații implicate în eforturile de colectare, Huawei a creat o curea din material compozit din nailon reciclabil. Pentru manufacturarea fiecărei curele se folosesc aproximativ 5-10 grame de nailon reciclat, astfel că această alternativă îi oferă companiei Huawei o abundență de material brut. Odată cu producția fiecărei curele, Huawei contribuie la reducerea cantității de deșeuri de nailon și adaugă totodată o caracteristică mai sustenabile produselor sale.

Mesajul Huawei de încurajare a sustenabilității

Prin utilizarea nailonului reciclabil, cureaua din material compozit a Huawei oferă o experiență tactilă plăcută și asigură o purtare zilnică confortabilă. Prin cea mai recent lansată serie HUAWEI WATCH 4, brandul își transmite, prin eforturile sale și designul în ansamblu al smartwatchului, angajamentul față de sustenabilitate.
Pe lângă faptul că este prietenos cu mediul, nailonul reciclat s-a dovedit, de asemenea, a fi mai puternic, mai durabil și mai ușor în comparație cu alte materiale reciclabile. Printr-un proces de convertire riguros, Huawei a dezvoltat o curea din material compozit care este realizată în întregime din nailon reciclabil. Cureaua unică oferă utilizatorilor o alternativă hipoalergenică care este blândă cu pielea. Deși este ușoară, cureaua are și o rezistență ridicată, fiind testată în timpul diferitelor activități zilnice pentru a-și dovedi durabilitatea.

Odată cu seria HUAWEI WATCH 4, Huawei își propune să popularizeze mesajul cu privire la importanța sustenabilității. Ceasul inteligent are un watch face cu tematică “Earth” care informează utilizatorii despre identificarea coordonatelor de longitudine și latitudine, împreună cu ciclurile zi/noapte. Seria HUAWEI WATCH 4 vine, de asemenea, într-o carcasă albastră din titan de calitate specifică industriei aerospațiale, care adoptă tehnologia PVD, potrivindu-se perfect cu interfața ceasului pentru a crea un aspect unic. Alături de cureaua din material compozit, seria HUAWEI WATCH 4 vine ca o reamintire constantă a modului în care cu toții putem contribui la protejarea planetei, luând decizii conștiente cu privire la mediu.
Cureaua din material compozit lansată de Huawei îndeplinește cerințele stabilite de Global Recycle Standard (GRS), fiind realizată în întregime din nailon reciclat. Acest aspect indică angajamentul brandului de a reduce impactul asupra mediului înconjurător și de a promova acțiunile sustenabile.
Acesta este doar un pas către un viitor sustenabil. Huawei continuă să caute modalități inovatoare de a dezvolta noi produse și de a încorpora practici și materiale durabile ori de câte ori este posibil. Compania Huawei consideră că avem cu toții un rol de jucat în protejarea planetei și este datoria noastră să fim consecvenți în a ne oferi contribuția.

HUAWEI WATCH 4 Pro, modelul Ocean Blue, poate fi achizițonat în exclusivitate de pe HUAWEI Store la prețul de 2699 lei. Produsul beneficiază de o serie de avantaje la achiziție:
200 de lei extra reducere folosind codul “A200NOU”;
Livrare gratuită;
Plata în 12 rate fără dobândă;
Plata cu cardul Sodexo – Cadou Pass;
1% înapoi în puncte HUAWEI;
Garanție extinsă.

Despre HUAWEI Consumer BG

Produsele și serviciile HUAWEI sunt disponibile în peste 170 de țări și sunt utilizate de o treime din populația lumii. Au fost înființate paisprezece centre de cercetare și dezvoltare în țări din întreaga lume, inclusiv Germania, Suedia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele trei unități de afaceri ale HUAWEI și acoperă smartphone-uri, computere și tablete, wearables și servicii cloud etc. Rețeaua globală a HUAWEI este construită pe o experiență de peste 30 de ani în industria telecomunicațiilor și este dedicată furnizării celor mai recente progrese tehnologice pentru consumatori din întreaga lume.

Pentru actualizări și informații constante despre HUAWEI Consumer BG, urmăriți:

Magazinul online: https://consumer.huawei.com/ro/offer/
Facebook: https://www.facebook.com/HUAWEImobileRO
Twitter: https://twitter.com/HUAWEIMobile
Instagram: https://instagram.com/HUAWEImobilero
YouTube: https://www.youtube.com/@HUAWEImobileromania9525
LinkedIn: https://www.linkedin.com/company/10617746/

Thrustmaster anunta schimbatorul de viteze TH8S

București, România – 18 iulie 2023 – Thrustmaster, companie specializată în producția de controlere high-end pentru PC și console, anunță disponibilitatea în România a schimbătorului de viteze Thrustmaster TH8S, un model performant dedicat jocurilor auto, compatibil atât cu PC-uri cât și cu cele mai recente console de gaming.

Încă de la apariția primelor jocuri cu mașini, pasionaţii de jocuri și-au dorit să transforme experiența de racing din fața monitorului într-una cât mai realistă. Deși la început grafica jocurilor video nu era la nivelul actual, aceasta a evoluat treptat, iar cursele au devenit din ce în ce mai autentice și mai captivante. Astfel, accesoriile precum volane, schimbător de viteze sau pedale au devenit extrem de populare, contribuind la creșterea senzației de imersiune în fața ecranului. În prezent, jocurile cu mașini au devenit adevărate simulatoare auto, iar pentru a controla mașinile cu performanțe impresionante, este necesar un hardware adecvat.

Thrustmaster TH8S oferă o bază în forma de H cu opt poziții (7 viteze de înainte plus marșarier), însă este de apreciat aici faptul că aceste trepte de viteză pot fi dublate pentru jocurile cu camioane, acolo unde sunt necesare chiar și 14 trepte de viteze. Datorită tehnologiei H.E.A.R.T procesul de schimbare a treptelor devine precis și rapid. Schimbătorul metalic cu o înălțime de 1/6”/4cm îi conferă receptivitate la schimbări rapide, oferind o senzație sportivă.

Tehnologia H.E.A.R.T. reprezintă o inovație tehnologică dezvoltată de către Thrustmaster, asigurând o precizie constantă pe întreaga durată de utilizare a schimbătorului. În timp ce alte tehnologii pot avea degradări sau uzură în timp, tehnologia H.E.A.R.T. menține semnalul la o calitate constantă, garantând că reacțiile jocului rămân fidele comenzilor date de dispozitiv.

Datorită conectorilor săi USB și DIN, schimbătorul de viteze TH8S este un dispozitiv versatil ce se poate utiliza cu o gamă largă de dispozitive, inclusiv PC sau consolele PS5, PS4, Xbox One şi Xbox Series X/S. În plus, acesta este compatibil cu volanele de curse Thrustmaster Force Feedback și cu toate celelalte volane de curse disponibile pe piață.

El oferă un sistem de prindere încorporat, de aceea montarea volanului este simplă și rapidă pe orice tip de birou sau suport. Procesul de montare nu necesită unelte, permițând volanului să fie atașat și detașat cu ușurință ori de câte ori este necesar, fără a afecta integritatea acestuia.

Schimbătorul de viteze Thrustmaster TH8S poate fi precomandat la eMAG la prețul de 359 lei, acesta fiind disponibil începând cu data de 27 iulie când vor începe și primele livrări către clienți.

AGON by AOC extinde parteneriatul cu echipa FURIA Esports la nivel global

București, 19 iulie 2023 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare pentru gaming și accesorii IT, extinde parteneriatul cu celebra organizațíe FURIA Esports. Această colaborare, care a început local în São Paulo la începuturile organizației, devine globală, reflectând creșterea dinamică și popularitatea echipei.

Istoria FURIA

Fondată în 2017, FURIA a devenit rapid o senzație globală în esports. Ajungând în semifinalele IEM Rio Major 2022, echipa a depășit toate așteptările. Acesta este cel mai bun rezultat al organizației într-un turneu Major până în prezent. Concurând în competiții de Counter-Strike: Global Offensive, Rocket League, League of Legends, Valorant, PUBG: Battlegrounds, Apex Legends și Super Smash Bros și în competiții de racing, FURIA a primit „Prêmio eSports Brasil”, cel mai mare premiu esports din America Latină, pentru cea mai bună organizație de esports în 2020 și 2021. Cu o impresionantă componență de peste 10 echipe, inclusiv o echipă CS:GO formată doar din femei, având mai mult de 80 de sportivi profesioniști și susținută de peste 215 angajați dedicați, organizația continuă să evolueze.

Până în prezent, FURIA are cinci sedii cu birouri dedicate gamingului în São Paulo (Brazilia), Los Angeles (California) și Boca Raton (Florida), un centru de pregătire în Mellieha (Malta) pentru echipele FURIA care concurează în Europa, precum și un magazin în Wynwood, Florida. Echipele academice ajută la descoperirea noilor talente și la pregătirea noilor staruri esports. Abordarea organizației față de dezvoltarea jucătorilor a dus la recorduri de audiență fără precedent, atrăgând 8,2 milioane de spectatori din întreaga lume în 2022. De exemplu, în timpul Rio Major 2022 și IEM Rio 2023, FURIA a organizat evenimentul lor „Casa FURIA”, cu o participare de 1000 de persoane, celebrând bogăția culturii braziliene, prezentând transmisiuni ale FURIA și diverse acte muzicale în fiecare zi.

Evoluând împreună: AGON de la AOC se alătură echipei FURIA Esports în aventura globală

Gaming la un alt nivel

Extinderea parteneriatului înseamnă că AGON by AOC va echipa acum toate echipele și jucătorii de la evenimentele esports ale FURIA cu monitoarele sale pentru gaming competitiv din seriile AGON și AGON PRO, împreună cu perifericele de ultimă generație AOC Gaming. Aceste dispozitive dispun de timpi de răspuns ultra rapizi, rate de reîmprospătare ridicate și o ergonomie de neegalat, asigurând scena pentru experiențe de gaming excepționale și oferind jucătorilor FURIA un avantaj competitiv. La rândul lor, feedback-ul lor vor ajuta echipele de ingineri AGON by AOC să îmbunătățească și mai mult echipamentul lor.

Mai mult, branding-ul AGON by AOC va fi afișat în mod proeminent la nivel global la evenimentele și platformele FURIA și va fi purtat pe tricourile echipelor de esports ale FURIA.

Mayra Fukasawa de Almeida, Manager Global de Marketing la AOC, explică motivația din spatele acestei colaborări:

„Sponsorizarea noastră inițială la nivel local a fost o dovadă a încrederii noastre în potențialul FURIA de a crește în peisajul esports. Suntem încântați să putem susține călătoria lor la nivel global și credem că tehnologia noastră de ultimă oră pentru gaming va juca un rol vital în succesul lor continuu”.

Jaime Pádua, Co-Fondator și CEO al FURIA, a adăugat:

„Suportul AGON by AOC a fost esențial în parcursul nostru. Tehnologia lor inovatoare a permis echipelor noastre să obțină rezultate la cel mai înalt nivel. Parteneriatul global deschide drumul către un viitor și mai strălucit pentru jucătorii noștri și fani deopotrivă”.

Despre AOC

Fondat în 1967, AOC este un brand lider la nivel mondial de monitoare și accesorii IT și o subsidiară a TPV Technology Limited, cel mai mare producător de LCD-uri din lume. Portofoliul cuprinzător de produse AOC oferă soluții inovatoare, ergonomice, ecologice și elegante, atât pentru aplicații profesionale, cât și personale.

Sub-brand-ul AOC, AGON by AOC, oferă unul dintre cele mai puternice portofolii de monitoare de gaming de înaltă performanță din lume și un ecosistem complet de accesorii de joc grupate în trei categorii: AOC GAMING pentru jucătorii de casual, AGON pentru jucătorii competitivi și AGON PRO pentru entuziaști și jucătorii profesioniști de esports. Din 2020, AGON by AOC este una dintre cele mai importante brand-uri de monitoare de gaming și o alegere de top pentru jucătorii din întreaga lume.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial AGON by AOC sau să urmăriți AGON by AOC pe Facebook, Twitter, sau Instagram

Despre FURIA

FURIA este una dintre cele mai importante organizații esports din lume. Fondată în 2017 de către André Akkari, Jaime Pádua și Cris Guedes, FURIA concurează în cele mai importante titluri și ligi de esports la nivel mondial, dar își propune mai mult decât doar succesul competitiv: caută să devină un mișcare socioculturală care influențează pozitiv contextele în care este implicată. În prezent, birourile din Brazilia, Malta și Statele Unite susțin pilonii săi de performanță, stil de viață, conținut, tehnologie și impact social.

Pentru mai multe informații, vă rugăm să consultați site-ul oficial FURIA sau urmați FURIA pe Facebook, Twitter, Instagram, Youtube or Twitch.

Iti va imbunatati un SSD rapid performanta de gaming?

Suntem în plin sezon de vacanță. Știm cu toții că preferințele pentru petrecerea timpului liber sunt diferite. Unele persoane preferă să se îmbarce într-o expediție extremă, altele stau la soare lângă piscina unui hotel elegant, iar câteva preferă pur și simplu să se relaxeze acasă. Despre ultimul grup de persoane vom vorbi în acest articol. Dacă ai decis să îți petreci vacanța făcând un maraton de gaming și să recuperezi din lucrurile pe care le-ai pierdut la capitolul „plăceri vinovate”, ar trebui să te asiguri că ai confortul și condițiile potrivite.

Un SSD este o îmbunătățire uriașă

Hardware-ul este, fără îndoială, cel mai important aspect. În timp ce în cazul consolelor este de ajuns să optezi pentru ultima generație, cei ce preferă să se joace pe PC se confruntă cu o provocare un pic mai mare. Dacă computerul tău se blochează sau funcționează încet, nu este nevoie să înlocuiești imediat placa video sau procesorul, care pot fi extrem de scumpe. Înlocuirea unității de stocare poate fi o soluție salvatoare, în special dacă PC-ul tău e echipat cu un hard-disk depășit din punct de vedere tehnologic. SSD-urile moderne îmbunătățesc semnificativ confortul folosirii zilnice și experiența de gaming pe PC.

Ceea ce te va uimi cel mai mult este timpul de încărcare. Așa cum au dovedit-o multe teste, diferența este mai mult decât uriașă. Dacă alegi SSD-ul Samsung 990 PRO, care are o viteză de citire secvențială de până la 7.450 MB/s, poți conta pe o accelerare semnificativă a performanței. Cei care apreciază designul modern s-ar putea să fie atrași de modelul 990 PRO Heatsink. Are aceiași parametri tehnici, dar are în plus și un sistem de răcire încorporat, sub forma unui radiator. Samsung a creat un hardware cu aspect atractiv, adăugând iluminare din spate, care va oferi varietate PC-ului tău. Merită menționat că este compatibil și cu PlayStation 5, ceea ce s-ar putea să te ajute în cazul în care consola ta se încinge prea tare.

În clipul video de mai jos, poți vedea cât de mare este diferența atunci când încarci Spider-Man Remastered. Testul a fost făcut cu SSD-ul Samsung 970 EVO.

După ce treci de la hard-disk la SSD, te poți aștepta și la o ușoară îmbunătățire a performanței în ceea ce privește rata de cadre. Nu va fi o diferență uluitoare, dar în funcție de tipul de joc ales, ar trebui să observi o îmbunătățire de câteva cadre pe secundă. De asemenea, unitatea de stocare mai rapidă previne scăderile bruște și instantanee ale performanței, care pot apărea în timpul încărcării. În cazul jocurilor multiplayer competitive, în care fiecare secundă contează, acest lucru poate fi mai mult decât important. În plus, cu o unitate mai rapidă, vei putea să ajungi primul în lobby și, spre exemplu, să-ți alegi personajul favorit înaintea altor jucători. Pentru unele titluri, în special jocurile de tip open-world cu hărți mari, s-ar putea să observi și o îmbunătățire subtilă a calității grafice.

În plus, SSD-urile le oferă jucătorilor câteva mici beneficii. Jocurile se vor instala mult mai rapid, ceea ce se va dovedi util atunci când vrei să testezi câteva titluri într-o perioadă scurtă. Viteza de lansare a jocurilor și de încărcare a mai multor hărți și locații se va îmbunătăți și ea semnificativ. SSD-urile sunt mai puțin predispuse la defecțiuni, ceea ce îți oferă mai multă siguranță, chiar dacă doar în privința salvării nivelului din joc.

De asemenea, SSD-urile le oferă jucătorilor câteva mici beneficii. Jocurile se vor instala mult mai rapid, ceea ce se va dovedi util atunci când vrei să testezi câteva titluri într-o perioadă scurtă. De asemenea, se va mări viteza de lansare a jocurilor și de încărcare a hărților și a locațiilor. SSD-urile sunt mai puțin predispuse la defecțiuni, ceea ce îți oferă mai multă siguranță, mai ales în privința salvărilor de joc.

Confortul stă în detalii!

În trecut, SSD-urile aveau dezavantajul spațiului de stocare disponibil, dar acest inconvenient a fost depășit de mult. Unitățile Samsung NVMe menționate pot stoca acum până la 2 TB, așa că nu va trebui să-ți faci griji în privința spațiului în care să-ți salvezi jocurile preferate. Reține că, dacă ai de ales unde să salvezi un anumit joc, pe hard-disk sau pe SSD, a doua opțiune va fi întotdeauna alegerea mai bună. Dacă ai această opțiune, alege hardware-ul bazat pe tehnologia NVMe.

În concluzie, un SSD rapid va îmbunătăți semnificativ atât experiența generală de folosire a computerului, cât și performanța de gaming. Alegând un SSD fiabil, de la un producător de încredere, te poți asigura că jocurile tale se vor lansa și încărca mai rapid. În plus, s-ar putea să observi o ușoară îmbunătățire în ceea ce privește performanța, ceea ce va duce la câteva cadre pe secundă în plus în timpul jocului. Este probabil cea mai simplă modalitate prin care te poți bucura mai mult de o vacanță petrecută explorând diverse lumi din jocurile video.

Campionatul Mondial de Esports – Digital Throne anunta al doilea val de artisti: B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams si Subcarpati vin la Iasi pe 1-3 septembrie

Și Alternosfera, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași se alătură line-up-ului festivității de închidere a Campionatului care îi are ca invitați speciali pe Tom Odell, Lost Frenquencies și JP Cooper

Iași, 18 iulie 2023 – Line-up-ul mult așteptatului Campionat Mondial de Esports – Digital Throne se conturează cu unele dintre cele mai importante nume de pe scena națională și internațională a muzicii dance, pop și rap. Alături de artiștii internaționali anuntați deja, Lost Frequencies, JP Cooper și Tom Odell, pe scena festivității de închidere a Campionatului Mondial de Esports vor urca B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica Moldova” din Iași. Concertele au loc pe 1-3 septembrie, pe esplanada Palatului Culturii din Iași. Biletele early bird pentru cele trei zile de concerte, în valoare de 150 Lei, mai pot fi achiziționate până pe 20 iulie.

B.U.G. Mafia vine la Iași în anul în care aniversează 30 de ani de la înființare, Carla’s Dreams va cânta hiturile care l-au consacrat, “Sub pielea mea” și „Acele mele”, dar si piese noi precum “ae”, iar grupul Subcarpati va face să vibreze zona Palas din Iași cu mixul lor de folclor, hip-hop si electro. Filarmonica “Moldova” din Iași va intrepreta melodii adaptate după coloane sonore din jocuri celebre sau filme SF.

B.U.G. Mafia, Carla’s Dreams, Alternosfera, Subcarpați, Spike și Filarmonica “Moldova” din Iași se alătură celorlalți artiști români confirmați până în acest moment, Delia, The Motans, Connect-R & Johny Romano și Deliric x Silent Strike w. Muse Quartet & CTC.

Artiștii internaționali și naționali care vor completa line-up-ul Digital Throne vor fi anunțați la începutul lunii august.

Digital Throne este festivalul de 10 zile ce transformă Iașiul în capitala globală a sportului digital, artei, educației și divertismentului, care are loc între 24 august și 3 septembrie și care va găzdui, printre multe alte evenimente conexe, finalele Campionatului Mondial de Eports și festivalul Comic Con.

Comic Con în cadrul Digital Throne

Digital Throne va aduce la Iași Comic Con, eveniment dedicat fanilor benzilor desenate, animațiilor, jocurilor video, și serialelor TV. La Comic Con vor fi prezenți artiști și actori cunoscuți din filme și pop culture. Și-au anunțat participarea la Comic Con Iași Henry Ian Cusick, unul dintre cei mai prolifici actori de la Hollywood, cunoscut pentru rolul lui Desmond din Lost, Marcus Kane din The 100 sau Stephen Finch din Scandal și Sebastian Roche, cunoscut pentru rolul îngerului Balthazar din serialul fenomen Supernatural. Lor li se alătură Luka Peroš, ce l-a jucat pe Marseille în serialul-fenomen La Casa de Papel, Naomi Grossman, cunoscută pentru rolul personajului Pepper din antologia horror American Horror Story și Nikola Djuricko l-a jucat pe Yuri Ismaylov în cel de-al patrulea sezon Stranger Things.

Fanii vor avea șansa de a-și cunoaște actorii favoriți, de a se fotografia individual cu ei, de a obține autograful lor personalizat și de a purta discuții live în cadrul panel-urilor de Q&A, de unde pot afla și amănunte neștiute de pe platourile de filmare.

Finalele Campionatului Mondial de Esports

Digital Throne găzduiește cea de-a 15-a ediție a Campionatelor Mondiale de Esports. Competiția, organizată de Federația Internațională de Esports, va reuni cei mai mulți jucători pe care i-a avut vreodată la start orice eveniment de profil organizat până acum în lume. Peste 700 de jucători din 120 de țări se vor înfrunta la șase dintre jocurile competitive de top ale momentului  – Counter Strike: Global-Offensive, Dota 2, eFootball, Tekken, Mobile Legends și PUBG Mobile.

Valoarea premiilor puse la bătaie este de 500.000 dolari, cel mai mare prize pool pe care un Campionat Mondial l-a avut vreodată. Premiile vor fi adjudecate în urma celor aproape 500 de meciuri pe care turneul final de la Iași le va găzdui timp de o săptămână.

Bilete și acces

Prețul abonamentelor la festivitatea de închidere a Digital Throne (1-3 septembrie) este următorul: până pe data de 20 iulie, prețul abonamentului pentru cele 3 zile este de 150 Lei. Până în ziua evenimentului acesta va fi de 220 Lei. Abonamentul achiziționat direct la festival va avea un preț de 250 Lei.

Biletele pot fi achiziționate de pe iabilet.ro și entertix.ro.

Accesul la finalele Campionatului Mondial de Esports este gratuit.

Mai multe detalii despre eveniment pot fi găsite pe www.digitalthroneiasi.ro 

Cei peste 80.000 de clienți iCredit își pot plăti de acum ratele rapid și simplu prin PayPoint

PayPoint România anunță încheierea unui nou acord de colaborare cu Easy Asset Management, companie ce activează sub brandul iCredit, prin care le oferă clienților o nouă metodă simplă și la îndemână pentru plata ratelor lunare.

Astfel, cei peste 80.000 de clienți iCredit pot achita de acum ratele pentru creditele de nevoi personale la oricare dintre cele aproximativ 20.000 de terminale PayPoint din toată țara, în magazine din apropiere, odată cu efectuarea cumpărăturilor zilnice.

Pentru efectuarea unei plăţi, clientul vine în magazinul partener PayPoint cu notificarea iCredit prevăzută cu cod de bare. Vânzătorul scanează codul de bare, încasează suma în numerar şi emite o chitanţă cu detaliile tranzacţiei. Plățile realizate în punctele de plată PayPoint nu presupun comision suplimentar și pot fi făcute oricând în intervalul de funcționare al magazinelor partenere, inclusiv în weekend.

„Misiunea noastră este să simplificăm plățile pentru toată lumea. Clienții magazinelor noastre partenere au nevoie de soluții de plată rapide și ușor de accesat, dar și variate, astfel încât să-și poată face toate plățile  lunare într-un singur loc. Parteneriatul cu iCredit completează gama noastră de servicii și ne ajută să oferim mai multă varietate și flexibilitate în ceea ce privește plățile, pentru orice client care trece pragul unui comerciant partener PayPoint. Suntem într-o expansiune continuă pe acest segment și avem în plan alte noi parteneriate care vor completa gama noastră de produse şi servicii disponibile.” – Utku Ogrendil, CEO PayPoint Services România.

„Modelul nostru de business este bazat pe oferirea de soluții convenabile și ușor de accesat pentru clienții noștri atât în momentul în care au nevoie de un credit rapid, cât și atunci cand vine vorba de plata ratelor. Un obiectiv strategic îl reprezintă crearea de canale alternative de plata a ratelor. Prin încheierea parteneriatului cu PayPoint, cei peste 80.000 de clienți vor avea acces la o metoda modernă și accesibilă de plată a ratelor la cele 20.000 de puncte de plată PayPoint din România. În acest fel, clienții noștri vor economisi ceea ce contează cel mai mult pentru ei – timp – și vor avea parte de o experiență îmbunătățită alături de iCredit”, a declarat Alben Mitarev, Director General iCredit.