Media alert – realme 8 5G și C21 vor fi lansate pe 12 mai

realme, producătorul de smartphone-uri cu cea mai rapidă ascensiune din piață, anunță astăzi data de lansare a noilor sale modele realme 8 5G și realme C21 pe piața locală.

realme dorește să popularizeze tehnologie 5G și să o facă accesibilă astfel încât toată lumea să o poată folosi. Astfel, realme 8 5G va fi un smartphone cu tehnologie 5G fiind și primul telefon echipat cu procesorul Dimensity 700 5G în categoria sa de preț. Cu o grosime de doar 8.5mm și o greutate de doar 185 grame, realme 8 5G ascunde la interior o putere mare de procesare și o baterie generoasă de 5000mAh cu Smart Power Saving, un mod performant care poate oferi extra autonomie la nevoie. Astfel, realme 8 5G poate oferi o autonomie egală cu cea a unul telefon cu tehnologie 4G.

Ecranul noului model realme 8 5G masoară 6.5 inch diagonală, oferă o rezoluție Full HD, o rată de refresh ridicată de 90Hz și un touch sampling rate de 180Hz. Astfel, noul model este ideal și pentru gameri oferind o experiență cursivă și culori bogate. Compatibil cu două cartele SIM 5G dar și cu suport SA/NSA, realme 8 5G este un telefon modern gândit pentru tehnologiile din viitor care vor acapara piața în scurt timp.

Împreuna cu acest model va fi lansat și noul realme C21, un telefon care va oferi un raport preț-performanță imbatabil și care va fi rege în categoria sa de preț. realme C21 oferă o baterie generoasă de 5000mAh, AI Triple Camera de 13MP, ecran de 6.5 inch Mini Drop cu rezoluție Full HD, senzor de amprentă rapid, precum şi alte tehnologii care vor evidenţia calităţile brand-ului realme chiar şi în segmentul de telefoane low price.

Informații complete și imagini cu telefoanele vor fi disponibile în momentul lansării din România de pe 12 mai.

Microsoft răspunde apelului Europei: datele generate în UE vor fi stocate și prelucrate tot în UE

Microsoft își asumă un nou angajament față de Uniunea Europeană – clienții comerciali sau cei din sectorul public din Uniunea Europeană vor putea să proceseze și să-și stocheze toate datele pe teritoriul Uniunii Europene, acesta fiind un demers adițional angajamentelor existente ale companiei, în ceea ce privește stocarea datelor. Cu alte cuvinte, aceste date nu vor mai fi transferate în afara UE, iar acest angajament se va aplica tuturor serviciilor esențiale Microsoft cloud – Azure, Microsoft 365 și Dynamics 365. Implementarea acestor măsuri este în desfășurare, iar toate acțiunile necesare vor fi finalizate până la sfârșitul anului viitor. Acest plan a fost denumit „EU Data Boundary for the Microsoft Cloud” (“Granița digitală UE pentru Microsoft Cloud”).

Acest nou proiect este construit pe portofoliul existent de soluții și angajamentele luate deja privind protecția datelor clienților companiei, iar noul proiect este un pas adițional prin care Microsoft le răspunde clienților săi europeni care își doresc să aibă mai multe garanții și facilități privind stocarea și procesarea datelor. În lunile următoare, Microsoft va continua consultările cu clienții și autoritățile de reglementare cu privire la acest plan, inclusiv în ceea ce privește schimbările necesare în cazul unor circumstanțe unice, precum securitatea cibernetică, și va continua aceste demersuri ținând cont de sugestiile acestora.

Serviciile Microsoft cloud existente respectă și chiar depășesc deja recomandările Uniunii Europene. Clienții comerciali sau cei din sectorul public aveau deja opțiunea de a-și stoca datele în UE, iar de asemenea multe servicii Azure cloud pot fi configurate pentru prelucrarea datelor în Uniunea Europeană. În plus, compania utilizează soluții robuste de criptare și de izolare a datelor, conforme cu actualele norme de reglementare. Multe dintre serviciile Microsoft le asigură clienților controlul în ceea ce privește criptarea datelor lor, prin utilizarea unor chei / soluții de securitate gestionate autonom, compania protejând aceste date împotriva accesului necorespunzător din partea oricărui guvern din lume.

Compania a început deja lucrările de proiectare, astfel încât să poată stoca și prelucra fără a părăsi teritoriul digital al UE toate datele cu caracter personal ale clienților comerciali și din sectorul public, dacă aceștia doresc asta, prin intermediul serviciilor sale cloud. Acest plan include orice date cu caracter personal din datele de diagnostic și datele generate de servicii, și date personale pe care compania le utilizează pentru a oferi asistență tehnică. În plus, compania va extinde posibilitățile de control autonom, precum Lockbox și procesul de criptare a datelor gestionat de client, la nivelul tuturor serviciilor Microsoft cloud. Mai exact, compania va integra aceste soluții, din cadrul proiectului “Granița digitală a UE”, cu serviciile sale cloud esențiale pentru a îmbunătăți ofertele sale actuale, iar în această toamnă va organiza “EU Cloud Customer Summit”, pentru a oferi mai multe informații despre acest proiect.

Planul anunțat ieri face parte din angajamentul pe care compania și l-a asumat în raport cu viziunea UE pentru o „Europă pregătită pentru era digitală” (“Europe Fit for the Digital Age,”) și, în același timp, este o recunoaștere a rolului pe care sectorul tehnologic trebuie să îl joace pentru a sprijini Europa să își atingă obiectivele digitale. Pe lângă prelucrarea datelor cu caracter personal ale clienților săi comerciali și a celor din sectorul public, din Europa, compania va înființa și un Centru de Excelență pentru Ingineria Soluțiilor de Confidențialitate (Privacy Engineering Center of Excellence) în Dublin, pentru a-și îndruma clienții europeni în alegerea soluțiilor potrivite de protecție a datelor, inclusiv în ceea ce privește respectarea cerințelor de reglementare. De asemenea, compania s-a angajat să contribuie la crearea „Tech Fit 4 Europe.”

Inițiativa “Granița digitală a UE pentru Microsoft Cloud” va fi susținută prin investiții substanțiale și continue (ale companiei) într-o infrastructură europeană extinsă de centre de date. În anul 2009, Microsoft a deschis primul său centru de date din Europa, iar inițiativa “Granița digitală a UE pentru Microsoft Cloud” va fi susținută de centrele de date pe care compania le-a anunțat sau pe care le operează, în prezent, în 13 țări: Austria, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Norvegia, Polonia, Spania, Suedia și Elveția. Aceste centre de date alimentează serviciile cloud care ajută clienții europeni ai companiei, atât în procesul de transformare digitală, cât și să își sporească competitivitatea, având garanția că pot opera în conformitate cu toate legile și reglementările aplicabile. În plus, nu doar clienții din statele membre ale Uniunii Europene, vor avea acces la “Granița digitală a UE”, ci și cei din Norvegia și Elveția.

De-a lungul timpului, Microsoft și-a demonstrat angajamentul de a respecta, și chiar depăși, cerințele legislației UE privind protecția datelor, fiind prima mare companie din domeniul tehnologiei care a afirmat că respectă normele GDPR și a extins drepturile și protecția oferită prin GDPR la nivelul clienților săi la nivel global, și nu doar în Uniunea Europeană. În plus, în urma recomandărilor Comitetului European pentru Protecția Datelor (EDPB) cu privire la măsurile pe care companiile ar trebui să le implementeze ca urmare a deciziei Schrems II, compania a anunțat inițiativa Protejarea datelor, care depășeșete recomandările EDPB. Microsoft va contesta fiecare solicitare a oricărui guvern privind datele cu caracter personal ale clienților săi comerciali sau din sectorul public, din UE, dacă va exista o bază legală pentru a face acest lucru, și va oferi compensații materiale clienților săi dacă va cauza prejudicii prin dezvăluirea de date încălcând prevederile GDPR.

Microsoft va continua să facă tot posibilul pentru a încuraja guvernele de pe ambele țărmuri ale Atlanticului, și nu doar, să abordeze rapid problemele legate de accesul legal la date. Compania se arată încurajată de discuțiile care se desfășoară între Comisia Europeană și guvernul Statelor Unite pentru a construi un nou cadru privind datele cu caracter personal ale europenilor, transferate în Statele Unite, sperând că va fi luată o decizie în viitorul apropiat.

Scoala Postliceala Sanitara ”Carol Davila”: Zilele Asistentului Medical 2021 – Generatia 19+

Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” organizeaza evenimentul „ZILELE ASISTENTULUI MEDICAL 2021 – GENERATIA 19+”, cu ocazia Zilei Internationale a Asistentilor Medicali, celebrata anual in data de 12 mai.

Evenimentul se va desfasura online, pe platforma Zoom, dupa cum urmeaza:

  • 11 mai – Masa rotunda cu tema „Managementul sanitar – de la formare la angajare”

La discutie vor participa invitati din domeniul medical, reprezentanti ai unitatilor sanitare partenere – de stat si private, Ministerului Educatiei, Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), Administratiei Spitalelor si Serviciilor Medicale Bucuresti (ASSMB), medici, asistenti medicali, reprezentanti ai lanturilor de farmacii si clinicilor de recuperare medicala, cadre didactice.

  • 12 mai – „Provocarile asistentului medical in contextul pandemiei” – workshop cu participare internationala. La aceasta parte a evenimentului vor fi prezenti elevi, absolventi, cadre didactice, dar si parteneri ai scolii din: Finlanda – AmiFoundation, AMIEDU – Helsiki; Belgia – VIVES University of Applied Sciences; Elvetia – ZHAW – Zurich University of Applied Sciences.

„Acest eveniment isi propune sa atraga atentia asupra valorilor profesionale ale asistentului medical, dobandite in cadrul formarii profesionale, precum si asupra modului cum acestea sunt integrate in practica profesionala. De asemenea, este un prilej prin care le putem multumi sarbatoritilor zilei pentru activitatea depusa clipa de clipa pentru cea mai nobila misiune, aceea de a salva vieti”, a declarat Sorina Negrei, coordonatorul evenimentului.

Inovarea asistentilor medicali in fata unei crize globale a sanatatii fara precedent este punctul central al Zilei Internationale a Asistentilor Medicali in 2021.

International Council of Nurses (ICN) gazduieste in fiecare an Ziua Internationala a Asistentilor Medicali, pe 12 mai, pentru a marca aniversarea nasterii lui Florence Nightingale – precursoarea serviciului sanitar modern – si pentru a sarbatori realizarile profesiei de asistent medical.

In urma pandemiei Covid-19, serviciile de sanatate si de ingrijire au trecut printr-o transformare brusca si majora, iar ICN afirma ca asistentii medicali, in multe cazuri, conduc „aceasta revolutie”. Ziua Internationala a Asistentilor Medicali din 2021 va cauta sa evidentieze modalitatile inovatoare de ingrijire ale asistentilor medicali si va explora, de asemenea, cum ar putea arata asistenta medicala in viitor.

Tema campaniei de anul acesta se intituleaza: „O voce care sa conduca – O viziune pentru asistenta medicala viitoare” (A Voice to Lead – A Vision for Future Healthcare).

Presedintele ICN, Annette Kennedy, a declarat: „Pandemia globala Covid-19 a aratat lumii rolul important pe care il joaca asistentii medicali in mentinerea sanatatii oamenilor pe tot parcursul vietii. Desi a existat o perturbare semnificativa a asistentei medicale, au existat, de asemenea, schimbari care au imbunatatit accesul la ingrijire. In 2021, ne vom concentra asupra inovatiilor in asistenta medicala si a modului in care se va transforma viitorul asistentei medicale”.

Despre Scoala Postliceala Sanitara ‘Carol Davila’

Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” din Bucuresti este cea mai mare institutie de invatamant preuniversitar sanitar particular din Romania, infiintata in anul 1990, de dr. Mioara Mincu, personalitate marcanta a lumii medicale.

Cu o experienţa de peste 30 de ani in domeniul Educaţiei pentru Sanatate, Şcoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” pregateşte asistenţi medicali pentru 3 calificari: Asistent Medical Generalist, Asistent Medical de Farmacie şi Asistent Medical de Balneofiziokinetoterapie şi Recuperare – o profesie mereu actuala şi care ofera posibilitaţi de angajare atat in ţara, cat şi in strainatate. Certificatul de absolvire este eligibil international.

Ceea ce diferenţiaza Scoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” de celelalte şcoli de profil este preocuparea de a le oferi elevilor o pregatire la nivel european, prin programe educaţionale complexe şi prin crearea numeroaselor parteneriate de practica, atat in cele mai bune spitale bucureştene, cat şi din alte ţari ale Uniunii Europene. In cei peste 30 de ani de activitate au trecut pragul scolii zeci de mii de absolventi, care au beneficiat atat de o calitate deosebita a studiilor teoretice oferite de cadrele didactice de nivel inalt, cat si de pregatirea practica derulata in cele mai variate unitati medicale.

Din anul 1999, Şcoala Postliceala Sanitara „Carol Davila” este membra a Modulului European de Nursing (ENM), alaturi de şcoli şi universitaţi de nursing din majoritatea ţarilor europene.

O preocupare importanta a Scolii Postliceale Sanitare „Carol Davila” o constituie şi orientarea profesionala şi creşterea angajabilitaţii absolvenţilor. In acest sens, şcoala are parteneriate incheiate cu un numar important de spitale de stat şi particulare din Bucureşti, lanţuri de farmacii şi centre balneo, care participa la pregatirea practica a elevilor, dar sunt si viitori angajatori.

Pentru mai multe detalii detalii va invitam sa vizitati pagina scolii la: https://www.scoalacdavila.ro/ si sa va abonati la pagina de Facebook a scolii.

Huawei anunță Huawei Live Tech Talk: o serie de live streaming-uri inedite care aduc premii, discount-uri și invitați surpriză

București, 6 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group lansează pe 7 mai seria de live streaming-uri dedicate tuturor consumatorilor, intitulată Huawei Live Tech Talk, care vine cu premii și discount-uri inedite pentru iubitorii de produse Huawei, dar și cu sesiuni interesante de tips & tricks, și  cu invitați surpriză.  Evenimentul online  se va desfășura pe pagina de Facebook HuaweiMobileRO, în fiecare vineri a lunii mai, continuând și în luna iunie, cu o recurență din două în două săptămâni.

Prima ediție din seria Huawei Live Tech Talk va avea loc vineri, 7 mai, de la ora 11:00, invitatul pentru această ediție fiind îndrăgita artistă Lidia Buble. Evenimentul va cuprinde sesiuni de tips & tricks și demonstrații inedite în legătură cu cele mai interesante specificații ale produselor Huawei, cum ar fi funcția Huawei Share, detalii despre ce este monitorizarea nivelului de oxigen în sânge (SpO2) sau un ghid pentru declanșarea foto de la distanță cu ajutorul unui smartwatch Huawei.

Huawei Live Tech Talk (2)

De asemenea, evenimentul online va pune la dispoziția consumatorilor oportunitatea de a achiziționa produse cu reduceri substanțiale, în stoc limitat, doar de pe https://www.huaweistore.ro/. În prima ediție Huawei Live Tech Talk, utilizatorii vor putea achiziționa un produs Huawei surpriză la prețul de 9.9 lei.

Transmisiunea live vine și cu diverse concursuri desfășurate în timp real care constau în trei momente inedite de Q&A. Așadar, participanții care răspund corect la întrebările adresate în timpul Huawei Live Tech Talk pot câștiga pe loc Mystery Box-uri. În plus, la finalul live-ului va exista și o tragere la sorți unde vor participa automat toate persoanele care au urmărit transmisiunea și au lăsat un comentariu în secțiunea dedicată a live-ului.

Pe lângă concursurile deja menționate, prima ediție din 7 mai a Huawei Live Tech Talk vine cu o serie de vouchere de reduceri de 800 lei pentru notebook-urile HUAWEI MateBook D14 2021, care va fi astfel disponibil la 3.099 lei, și HUAWEI MateBook D15 2021, care va fi disponibil la 2.999 lei. Aceste notebook-uri vor fi livrate împreună cu câte un rucsac. De asemenea, vor beneficia de vouchere de 1.000 lei și flagship-urile HUAWEI Mate 40 Pro, al cărui preț ajunge la 3.999 lei după aplicarea reducerii, și HUAWEI P40 Pro al cărui preț scade la 2.999 lei după aplicarea voucher-ului. Cei care comandă oricare dintre aceste patru produse vor primi și cadoul surpriză Mystery Box.

În plus,  Huawei Live Tech Talk aduce discount-uri de peste 45% disponibile doar în magazinul online huaweistore.ro, între orele 11:00 și 24:00, pe data de 7 mai, pentru produse din categoriile audio, smartphone sau wearebles.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania are 14 centre de cercetare și dezvoltare în țări precum Statele Unite, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una dintre cele 3 filiale ale companiei și include smartphone-uri, computere și tablete, dispozitive portabile și servicii cloud etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare consumatorilor de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmați-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero

Nokian Powerproof și Nokian Wetproof: performanță și un condus fără griji pe timpul verii

Nokian Tyres și-a câștigat renumele internațional pentru anvelopele de înaltă calitate pe care le produce, oferind siguranță și confort sporit la volan, în toate condițiile climatice. Compania scandinavă a lansat recent anvelopele de vară Nokian WetproofNokian Wetproof SUVNokian Powerproof și Nokian Powerproof SUV, care au fost concepute pentru a face față cu succes variațiilor mari de temperatură din timpul verii, care pot schimba rapid condițiile de condus.

 Nokian Tyres pune întotdeauna pe primul plan siguranța și calitatea, deoarece acestea garantează un condus fără griji atât în timpul verilor cu temperaturi ridicate, cât și în timpul ploilor, în condiții de carosabil umed, iar setul potrivit de anvelope îi poate ajuta pe șoferi să se adapteze rapid acestor schimbări.

Nokian Wetproof oferă performanțe constante în zilele ploioase și confort suplimentar pentru condiții de drum mai puțin bune.

„Datorită conceptului special Dual Zone Safety și compusului de cauciuc de ultimă generație, anvelopele de vară Nokian Wetproof garantează siguranța, stabilitatea și aderența în toate scenariile cu ploi abundente. Șoferii pot face față cu ușurință vremii de vară care poate presupune schimbări bruște de temperatură, precipitații sau chiar furtuni. Anvelopele își păstrează proprietățile și pe suprafețe uscate, inclusiv pe autostrăzile arse de soare.”, a precizat Martin Dražík, Product Manager Nokian Tyres pentru Europa Centrală.

Prestigioasa revistă germană Auto Motor und Sport (7/2021) a clasat Nokian Wetproof pe locul al doilea în topul anvelopelor analizate, rezultatele evidențiind în special siguranța pe suprafețe umede, completarea cu sistemul ECS și manevrabilitatea ridicată pe asfalt uscat. Anvelopele au obținut locul al doilea și într-un alt clasament al revistei germane, AUTO Strassenverkehr (8/2021), fiind declarate totodată câștigătoare incontestabile la testul privind raportul preț/performanță.

În plus, publicația germană ACE Lenkrad (martie 2021) a descris Nokian Wetproof ca fiind echilibrate, fără puncte slabe evidente. Testul a evidențiat și raportul foarte bun preț/performanță. Potrivit analizei, Nokian Wetproof a primit un rating de 4,5/5, indicând satisfacția consumatorilor cu privire la performanța anvelopelor.

Nokian Wetproof SUV este un produs premium performant, cu tehnologie brevetată Aramid Sidewall, astfel că că a devenit o alegere populară pentru proprietarii de SUV-uri. Anvelopele au primit calificativul „bine” într-un test al revistei germane Auto Bild Allrad din martie 2021, fiind printre primele cinci branduri din clasament. Potrivit revistei, printre avantajele anvelopelor Nokian Wetproof SUV se numără distanța scurtă de frânare pe suprafață umedă și uscată, precum și marje bune de siguranță la acvaplanare. Testul a arătat și forța mare de tracțiune a anvelopelor pe iarbă și pietriș, demonstrând astfel o altă caracteristică importantă pentru SUV-uri.

 

Pe de altă parte, cel mai nou model din categoria UHP, Nokian Powerproof pentru mașini sport, s-a bucurat de o mare popularitate în rândul șoferilor care preferă un condus rapid și sigur. Ambasadorul Nokian Tyres și dublul campion mondial de Formula 1, Mika Häkkinen a vorbit despre experiența sa după ce a testat anvelopele:

„Mașinile rapide sunt pasiunea mea, însă întotdeauna trebuie să mă bazez pe anvelope pentru un răspuns precis și rapid în timpul condusului. Stabilitatea excelentă și aderența perfectă a anvelopelor Nokian Powerproof garantează siguranța pentru șofer.”, a declarat acesta.

Calitatea premium a anvelopelor Nokian Powerproof a atras atenția popularei reviste poloneze Motor (14/2021). Clasându-se pe locul al treilea în testul realizat de publicație, acestea au fost recunoscute pentru manevrabilitatea bună atât pe suprafețele umede, cât și pe cele uscate, dar și pentru experiența de condus silențioasă și confortabilă pe care o oferă. Potrivit revistei, Nokian Powerproof demonstrează performanțe bune la un preț atractiv.

În revista italiană Quattroruotte, anvelopele au obținut cel mai mare punctaj în comparație cu toate celelalte produse participante, pentru aderența ridicată pe carosabil uscat, confortul excelent și viteza rapidă pe suprafețe umede. Potrivit revistei germane Gute Fahrt, Nokian Powerproof sunt anevlope extrem de agile, cu manevrabilitate și confort excelente.

De asemenea, Nokian Powerproof SUV oferă un condus sigur și fără griji, datorită construcției solide pentru SUV-uri puternice și tehnologiei Aramid Sidewall.

 

Mulți șoferi preferă anvelopele all-season, din rațiuni de cost și confort. Noua familie de anvelope all-season, Nokian Seasonproof, a fost special dezvoltată pentru a satisface nevoile șoferilor din Europa Centrală, fiind adaptabilă condițiilor de condus de pe tot parcursul anului. Cu noul model al benzii de rulare optimizat, anvelopele vin cu mai multe inovații care garantează siguranță maximă, rezistență excelentă la uzură și rezistență redusă la rulare.

„Nevoia tot mai mare de siguranță în condiții neașteptate de umezeală și ninsoare, chiar și în afara sezonului rece, este unul dintre motivele principale pentru care o serie de vehicule din Europa Centrală sunt echipate cu anvelope care pot suporta condiții meteorologice variate.”, a completat Martin Dražík.

Potrivit unui sondaj realizat recent de Nokian Tyres în rândul utilizatorilor de anvelope all-season, șoferii europeni apreciază în special siguranța anvelopei în toate condițiile meteorologice. Printre alte caracteristici importante pentru utilizatori se-numără și o bună aderență, la care se adaugă manevrabilitatea ridicată, rezistența la uzură și siguranța pe drumurile de iarnă.

 

Citește mai multe:

Oferta curentă de anvelope de vară premium Nokian Tyres

Noile anvelope all-season Nokian Tyres

Rezultatele testelor pentru anvelopele de vară Nokian Tyres

Informații suplimentare:

Jaroslav Nálevka, PR manager McCann Prague, 00420 725 865 874,

Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Canalys: Xiaomi – locul 2 în România, locul 2 în Europa și locul 3 în lume la livrările de telefoane inteligente din T1 2021

Xiaomi a atins cea mai bună performanță trimestrială din istorie, potrivit Canalys

[București, România, 06.05.2021] CanalysIDC și Strategy Analytics au făcut publice datele financiare pentru primul trimestru din 2021 referitoare la livrările de telefoane inteligente din întreaga lume. Xiaomi s-a menținut pe locul al treilea la nivel mondial și a ocupat poziția secundă în Europa, dar și în România.

Canalys Smartphone Market Pulse: Q1 2021 a anunțat că Xiaomi a realizat la nivel global cea mai bună performanță trimestrială din istorie, cu o creștere de 62% și livrări de 49.0 milioane de unități. Xiaomi a avut cea mai mare creștere anuală a livrărilor în primul trimestru din 2021 dintre primele cinci branduri de telefoane inteligente.

Screenshot 2021-05-06 130851

De asemenea, diferența dintre cota de piață Xiaomi la nivel global (14%) și a brandului de telefoane de pe locul al doilea (15%) a fost de un singur procent.

Potrivit raportului Canalys, Xiaomi s-a clasat pe locul al doilea în România la livrările de telefoane inteligente pentru prima dată din istorie. În primul trimestru din 2021, Xiaomi a avut o cotă de piață pe segmentul smartphone de 16% și o creștere anuală de 248%.

Screenshot 2021-05-06 130822

Datele Canalys referitoare la livrările din T1 2021 arată că Xiaomi a fost numărul 2 în Europa pentru prima oară, cu o cotă de piață pe segmentul smartphone de 23% și o creștere de 85% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În Europa Centrală și de Est, Xiaomi s-a menținut pe locul 1 cu o creștere anuală de 82% și o cotă de piață pe segmentul telefoanelor inteligente de 32%.

Screenshot 2021-05-06 130917

Despre Xiaomi Corporation

Xiaomi Corporation a fost fondată în aprilie 2010 și listată pe tabloul principal al Bursei de valori din Hong Kong la 9 iulie 2018 (1810.HK). Xiaomi este o companie de internet, telefoane inteligente și hardware inteligent, conectate printr-o platformă IoT.

Punând accent deopotrivă pe inovație și calitate, Xiaomi este preocupată constant ca utilizatorii săi să se bucure de o experiență de înaltă calitate și totodată pune accent pe eficiența operațională. Compania construiește fără încetare produse uimitoare, cu prețuri juste, pentru a le permite tuturor oamenilor să se bucure de o viață mai bună prin intermediul unei tehnologii inovatoare.

Screenshot 2021-05-06 130906

Xiaomi este al treilea cel mai mare brand de telefoane inteligente la nivel mondial, din punct de vedere al livrărilor din primul trimestru din 2021. De asemenea, compania a creat cea mai mare platformă AIoT (AI+IoT) din lume pentru utilizatorii săi, cu 324.8 milioane de dispozitive inteligente conectate la această platformă, în afară de telefoane și laptopuri. Produsele Xiaomi sunt prezente în peste 100 de piețe din întreaga lume. În august 2020, compania s-a clasat pe locul 422 în topul Fortune Global 500, urcând 46 de poziții față de 2019. De asemenea, s-a situat pe locul 7 între companiile de internet din clasament.

Screenshot 2021-05-06 130940

Xiaomi face parte din Hang Seng Index, Hang Seng China Enterprises Index, Hang Seng TECH Index și Hang Seng China 50 Index.

Pentru mai multe informații despre Xiaomi, vizitează: http://blog.mi.com/en/

Urmărește update-urile despre Xiaomi România pe Facebook, Instagram, Youtube.

Noile anvelope Nokian Seasonproof C oferă siguranță deplină pe tot parcursul anului

Nokian Tyres, producătorul scandinav de anvelope premium, introduce anvelopele Seasonproof C, pentru uz profesional. Aceste anvelope all-seasons sunt concepute pentru șoferii care au nevoie de fiabilitate și siguranță în zilele de iarnă cu zăpadă și zloată, dar care doresc totodată performanțe de top și un condus fără efort pe timpul verii.

Dezvoltate pentru o utilizare dură și versatilă, Nokian Seasonproof C oferă manevrabilitate precisă și stabilitate, un kilometraj excelent și durabilitate îmbunătățită. În traficul urban, unde fiecare secundă contează, sau în călătorii cu rulota pe drumuri de țară, anvelopele Nokian Seasonproof C pot transporta sarcini grele în condiții de siguranță și fiabilitate.

Potrivit sondajului realizat de Nokian Tyres privitor la anvelopele all-season, șoferii europeni apreciază, în special, siguranța în toate condițiile meteorologice, pe tot parcursul anului. Pentru șoferii de autoutilitare și vehicule de transport, fiabilitatea în diverse condiții și la temperaturi scăzute este foarte importantă. Aderența și manevrabilitatea, alături de o bună rezistență la uzură, au fost alte caracteristici relevante menționate de utilizatori.

 Ilustrare comunicat de presă

„Anvelopele Seasonproof C au structuri și materiale special concepute pentru transportul greu, iar modelele benzii de rulare și compușii din cauciuc au fost dezvoltate pentru a putea face față utilizării profesionale. Noile anvelope Nokian Seasonproof C sunt flexibile și adaptabile chiar și în condiții meteorologice diverse. Acestea sunt potrivite pentru utilizare optimă pe tot parcursul anului și vin cu multiple inovații pentru a garanta siguranță maximă, kilometraj excelent și durabilitate. Proprietățile de manevrabilitate sunt impresionante atât pe carosabil uscat și umed, cât și pe drumurile cu zăpadă.”, spune Mikko Liukkula, Development Manager, Nokian Tyres.

Noile Nokian Seasonproof C oferă siguranță și confort pe tot parcursul anului pentru șoferii din Europa Centrală. Toate dimensiunile vin echipate cu simbolul Fulg de zăpadă (3PMSF), care indică faptul că anvelopele au fost omologate oficial pentru a fi utilizate iarna. Cele mai multe dimensiuni sunt incluse în clasa de aderență A, pe teren umed. Gama de produse oferă dimensiuni pentru utilizare profesională și recreativă versatilă, cu o selecție de 25 de produse de la 14 la 17 inci, în categoriile de viteză R (170 km/h), S (180 km/h), T (190 km/h) și H (210 km/h). Gama de produse va fi disponibilă pentru consumatori în toamna anului 2021.

Ilustrare comunicat de presă 2

Confort și siguranță

Noua anvelopă Nokian Seasonproof C oferă o soluție practică pentru profesioniștii care vor să renunțe la schimbarea sezonieră a anvelopelor, dar care doresc totuși o opțiune sigură pentru fiecare zi a anului. Expertiza Nokian Tyres în materie de siguranță pe timp de iarnă și performanțele excelente în condiții variate de condus sunt caracteristice noului produs, datorită conceptului Season Sense. Acest concept este creat special pentru utilizarea pe tot parcursul anului, pentru a garanta un condus sigur în zilele ploioase și pe carosabil umed, dar și confortabil și precis pe drumuri uscate, în timpul verii.

Conceptul Season Sense combină mai multe caracteristici inovatoare în designul benzii de rulare, structura și compusul din cauciuc. Modelul de rulare multifuncțional direcțional, în formă de V, cu blocuri centrale rigide, este adaptat pentru a oferi siguranță și confort pe tot parcursul anului. Noul compus al benzii de rulare pentru toate anotimpurile oferă aderență excelentă pe șosele umede și eficiență în materie de combustibil și kilometraj. Structura rezistentă cu tehnologia brevetată Aramid Sidewall de la Nokian Tyres oferă durabilitate unică și durată de viață îmbunătățită.

Durabilitate prin structură și materiale

 

Viața este mai ușoară pentru profesioniști și turiști datorită aderenței excelente pe teren umed și rezistenței la acvaplanare, îmbinate cu o durabilitate de top. Durabilitatea noului produs este maximizată prin tehnologia unică Aramid Sidewall de la Nokian Tyres. Fibrele de aramidă extrem de puternice întăresc pereții laterali oferind mai multă durabilitate și protecție în situații de condus exigente. Această tehnologie protejează anvelopa împotriva impacturilor, tăieturilor și gropilor. Datorită construcției robuste, adaptate, cu curele groase de oțel, Nokian Seasonproof C oferă durabilitate maximă și o durată de viață îmbunătățită pentru sarcini grele și în condiții de drum accidentat. Noile anvelope Nokian Seasonproof C vin cu o rezistență la uzură cu peste 15% mai mare față de modelul Nokian Weatherproof C, în condiții de drum diferite.

 

Manevrabilitate și stabilitate excelente pe tot parcursul anului

 

Modelul multifuncțional al benzii de rulare este prevăzut cu o zonă centrală rigidă, care oferă manevrabilitate perfectă și stabilitate pe tot parcursul anului. Fiecare bloc de rulare este atașat la nervura centrală, ceea ce îmbunătățește răspunsul la direcție și controlul anvelopei pe drumurile uscate. Canelurile puternice de pe banda de rulare încep din zona centrală și se întind spre umeri. Canelurile pentru apă și lapoviță din mijlocul benzii de rulare sunt proiectate pentru a maximiza rezistența la planare și acvaplanare. Acestea stochează apa și zloata dintre anvelopă și drum și accelerează eliminarea lor de pe anvelopă.

Ghearele pentru aderență dintre blocurile benzii de rulare de pe suprafața anvelopei îmbunătățesc aderența, mai ales la frânare și accelerare. Aceste gheare speciale au fost proiectate pentru deplasarea pe drumuri înzăpezite și alte suprafețe moi. Ghearele aderă la suprafața drumului în mod controlat și asigură tracțiune și aderență la frânare îmbunătățite.

 

Împreună cu noul compus al benzii de rulare, acest design asigură o uzură uniformă, un condus confortabil și o rezistență redusă la rulare. Rezistența redusă la rulare face ca Nokian Seasonproof C să fie o opțiune eficientă din punct de vedere al consumului de combustibil pentru șoferii care doresc să mențină o amprentă de mediu scăzută, economisind în același timp costurile combustibilului.

 

Nokian Seasonproof C – Experiență de condus liniștită în orice anotimp

 

  • Siguranță și stabilitate de primă clasă pe tot parcursul anului
  • Kilometraj și randament energetic excelente
  • Fiabilitate și durabilitate îmbunătățite cu sarcini grele

Inovații principale:

Conceptul Season Sense: Modelul multifuncțional de rulare cu compusul pentru toate anotimpurile oferă performanțe versatile pe tot parcursul sezonului și un condus echilibrat și sigur pe suprafețe umede și uscate. Compusul benzii de rulare pentru toate anotimpurile oferă o aderență impresionantă pe teren umed, kilometraj și randament energetic excelente.

 

Ghearele pentru aderență: Aderență mai bună la tracțiune și frânare. Proiectate pentru a facilita deplasarea pe suprafețe moi, ghearele oferă o aderență de înaltă clasă la frânare și accelerare. 

 

Canelurile pentru apă și lapoviță: Rezistență la planare și acvaplanare. Canelurile stochează apa și zloata dintre anvelopă și drum și accelerează eliminarea lor de pe anvelopă. 

 

Tehnologia Aramid Sidewall: Durabilitate extremă. Fibrele de aramidă extrem de puternice consolidează pereții laterali ai anvelopei, oferind o mai mare durabilitate și protecție pentru situații de condus exigente. Fibra face ca anvelopa să fie mai rezistentă la impacturi și tăieturi, care în caz contrar ar străpunge cu ușurință anvelopa.
Pentru un plus de siguranță, Nokian Seasonproof dispun de un indicator de siguranță (DSI) patentat de Nokian Tyres. La acesta se adaugă indicatorii de locație și presiune din zona cu informații de pe peretele lateral al anvelopei. Zona de informații permite înregistrarea presiunii corecte de umflare și a locației de instalare la schimbarea anvelopelor. Confortul și siguranța sunt îmbunătățite și printr-o secțiune suplimentară care poate fi utilizată pentru înregistrarea cuplului de strângere a șuruburilor.

Nokian Seasonproof C

Descarcă fotografii

 Nokian Tyres dezvoltă și produce anvelope premium pentru persoanele care apreciază siguranța și durabilitatea. Inspirați de moștenirea scandinavă, fabricăm produse inovatoare pentru autoturisme, camioane și utilaje grele, pentru un condus fără griji în orice condiții. Lanțul nostru Vianor furnizează anvelope și service auto. În 2020, vânzările nete ale companiei au fost de 1,3 miliarde de euro, iar numărul de angajați a ajuns la aproximativ 4.600. Compania Nokian Tyres este listată la Nasqad Helsinki. Mai multe informații: www.nokiantyres.com

Samsung dă start invitației la evenimentul virtual „Bespoke Home” pentru a dezvălui noua sa gamă de electrocasnice 2021

Cu ocazia evenimentului „Bespoke Home” 2021, Samsung sărbătorește extinderea globală a liniei de frigidere Bespoke împreună cu gama lărgită a noilor electrocasnice concepute să satisfacă fiecare stil de viață

București, România – 4 mai 2021 – Samsung Electronics a anunțat astăzi că va găzdui primul său eveniment marca „Bespoke Home” pe 11 mai 2021, în cadrul căruia își va prezenta viziunea în materie de design personalizabil, caracteristici flexibile și conectivitate inteligentă, materializată pe deplin prin intermediul ultimelor sale inovații.

„Deși rolul electrocasnicelor nu s-a schimbat foarte mult în ultimul secol, stilul nostru de viață la domiciliu s-a modificat semnificativ și rapid. Locuințele de astăzi sunt mai inteligente, iar gusturile noastre în materie design sunt mai variate și mai sofisticate. Ne dorim ca electrocasnicele noastre să reflecte modul în care trăim în acest moment. De aceea am creat Bespoke – realizat special pentru a se potrivi nevoilor de astăzi la nivel de conectivitate și design rafinat.”, a spus J.S. Lee, President and Head of Digital Appliances Business at Samsung Electronics.

Bespoke Global Media Day_Invitation_preview

Bespoke Home

Evenimentul „Bespoke Home” prezintă cele mai inovatoare produse Samsung dezvăluite până în prezent și axate exclusiv pe utilizator, precum și electrocasnice lifestyle care urmează să fie lansate. Toate acestea întruchipează filosofia Samsung în materie de personalizare prin customizare, funcționalitate multiplă și viață conectată.

Noile frigidere Bespoke pentru bucătărie și electrocasnice lifestyle de la Samsung răspund diverselor nevoi cu care utilizatorii se confruntă zi de zi. Prin intermediul celor mai recente inovații, Samsung redefinește conceptul de casă – o casă personalizată – care se potrivește perfect cu o varietate de stiluri de viață ale utilizatorilor.

Conceput pentru tine

Utilizatorii de astăzi au gusturi mai diverse și mai minuțioase. Acești „prosumatori” vor să-și personalizeze și să-și aranjeze mediul de acasă în așa fel încât acesta să reflecte cât mai bine dorințele personale. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung și-a proiectat gama extinsă Bespoke tocmai pentru a le permite utilizatorilor să-și armonizeze electrocasnicele cu decorurile locuinței, în raport cu cerințele propriului stil de viață, prin opțiuni personalizabile și modulare.

Flexibil pentru tine

În timpul pandemiei, locuințele au absorbit trăsături multifuncționale, luând locul, totodată, sălilor de sport, birourilor și sălilor de clasă. Odată cu gama extinsă Bespoke, Samsung oferă electrocasnice echipate cu caracteristici flexibile și design modular pentru a se potrivi cu orice stilul de viață al utilizatorilor. De la posibilitatea de a adăuga unități care să se potrivească perfect cu schimbările din locuință, până la ajustarea rafturilor și a temperaturilor de răcire a frigiderului, utilizatorii pot maximiza și personaliza spațiile locuinței pentru o funcționalitate îmbunătățită.

Smart pentru tine

Întrucât oamenii se bazează mai mult ca oricând pe conectivitate, aceștia se așteaptă ca electrocasnicele lor să dispună și de componenta de conectivitate pentru un stil de viață casnic mai inteligent și mai eficient. Pentru a răspunde acestei nevoi, Samsung folosește AI și SmartThings, oferind soluții de gestionare a locuinței fără efort, care economisesc timp și sporesc eficiența.

Bespoke Home este susținut de platforma Samsung SmartThings și include un serviciu culinar care oferă recomandări de rețete, opțiunea de a face cumpărături alimentare online, planificarea meselor și așa mai departe; o platformă de monitorizare de la distanță a animalelor de companie aflate la domiciliu; un sistem inteligent de gestionare a garderobei care oferă instrucțiuni de îngrijire a hainelor; un sistem intuitiv de monitorizare a calității aerului și alte servicii IoT.

Sustenabil pentru toți

Întrucât utilizatorii petrec mai mult timp acasă, aceștia își doresc să adopte un stil de viață mai sustenabil prin reducerea deșeurilor și a consumului de energie. Samsung se angajează să ofere produse mai sustenabile și mai eficiente din punct de vedere energetic pentru a susține și încuraja, totodată, utilizatorii în reducerea propriei amprente de carbon.

Samsung a proiectat frigidere personalizate, cu panouri interschimbabile și modulare, care le permit utilizatorilor să-și actualizeze frigiderele odată cu trecerea timpului, prelungind, astfel, durata de viață a produsului. Mai mult decât atât, mașinile de spălat Samsung maximizează eficiența detergentului și debitul de apă, economisind, totodată, energie prin intermediul tehnologiei Ecobubble™, QuickDrive™ și AI, care nu doar că reduc timpul ciclului de spălare, dar permit și o curățare puternică la temperaturi mai scăzute. Începând cu 2012, Samsung și-a mărit constant capacitatea de utilizare a materialelor plastice reciclate în construirea produselor sale electrocasnice și va introduce pachete ecologice reciclate, începând cu Coreea, anul acesta.

Pentru mai multe informații despre Bespoke și noile electrocasnice de lifestyle Samsung, urmăriți evenimentul de lansare „Bespoke Home” 2021 pe canalul global de YouTube de pe Samsung și Samsung.comNewsroom.samsung.com, la ora 17:00.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor wearables, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie și a ecranelor profesionale. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la http://news.samsung.com .

Huawei Consumer Business Group pune la dispoziția utilizatorilor 4 canale suplimentare pentru știri marca SQUID News, prin intermediul Huawei Browser

București, 4 mai 2021 – Huawei Consumer Business Group anunță lansarea a patru canale suplimentare cu știri SQUID, precum video, sport și podcast-uri, în Huawei Browser. Acest serviciu performant de știri este disponibil în peste 60 de țări pentru milioane de utilizatori Huawei prin intermediul Huawei Browser.

Huawei Browser oferă utilizatorilor navigare pe internet la viteză maximă și un motor de căutare performant, pentru o experiență îmbunătățită de căutare. Pe lângă funcțiile noi de care browserul dispune, acesta pune accent pe confidențialitatea și protecția datelor personale ale utilizatorilor de telefoane și tablete.

Ne bucurăm să anunțăm faptul că accesul la platforma de știri SQUID News este extins prin 4 canale suplimentare, dedicate unui conținut diversificat pentru știri captivante de tip video, podcast-uri, sport sau știință și tehnologie. Invităm toți utilizatorii Huawei să acceseze Huawei Browser pentru a se bucura de cele mai importante și de actualitate știri care sunt publicate instant pe platforma de știri SQUID de editori renumiți din întreaga lume.”, declară Wang Wei, Country Manager Huawei Consumer Business Group România.

Prin intermediul Huawei Browser, SQUID News oferă un serviciu de știri performant și util tuturor utilizatorilor de dispozitive Huawei. Totodată, platforma oferă utilizatorilor posibiltatea de a fi mereu la curent cu cele mai recente știri dintr-o varietate largă de categorii, toate știrile fiind trimise în timp real de cei mai buni editori și cele mai bune surse locale, regionale și internaționale.

Utilizatorii pot descărca gratuit Huawei Browser din AppGallery, magazinul de aplicații Huawei disponibil pe toate dispozitivele companiei, pentru a se bucura de cele mai recente știri de la SQUID News. AppGallery poate fi instalat pe toate dispozitivele Android accesând appgallery.huawei.com și folosind butonul de download AppGallery sau printr-un clic pe link-ul următor: https://appgallery.huawei.com/#/app/C27162.

SQUID News oferă știri interesante și captivante de la editori renumiți din întreaga lume în cadrul Huawei Browser. Utilizatorii pot avea acces acum la toate știrile dintr-o varietate de subiecte. Pe lângă faptul că rămân la curent cu cele mai recente și mai importante noutăți, utilizatorii pot asculta și cele mai recente podcasturi sau vizualiza știri video.“, spune Johan Othelius, CEO și fondator al SQUID.

Despre Huawei Consumer Business Group

Produsele și serviciile Huawei sunt disponibile în peste 170 de țări, deservind mai mult de o treime din populația lumii. Compania deține 14 centre R&D în țări precum Statele Unite ale Americii, Germania, Suedia, Rusia, India și China. HUAWEI Consumer BG este una din cele 3 filiale ale companiei și include telefoane inteligente, computere și tablete, dispozitive purtabile și servicii cloud, etc. Cu peste 33 de ani de expertiză în domeniul telecomunicațiilor, HUAWEI oferă tehnologii inovatoare pentru consumatorii de pretutindeni.

Pentru mai multe informații, vizitați: http://consumer.huawei.com/ro

Pentru noutăți despre Huawei Consumer BG, urmăriți-ne pe:

Facebook: https://www.facebook.com/huaweimobilero/

Instagram: https://www.instagram.com/huaweimobilero/

YouTube: https://www.youtube.com/HuaweiMobilero