Noul Galaxy Note9: Pentru cei care își doresc totul Cu performanță maximă, un S Pen nou și o cameră foto inteligentă, nimic nu se va adapta ritmului vieții tale mai bine ca Galaxy Note9

București, România – 9 august, 2018 – Samsung Electronics a anunțat astăzi cel mai recent membru al familiei Note, Galaxy Note9. Seria Note a fost recunoscută pentru includerea ultimelor inovații ale companiei, iar Galaxy Note9 continuă această tradiție cu un smartphone premium care oferă performanțe revoluționare; un nou S Pen, care vine pentru prima oară cu conectivitate, precum și cea mai inteligentă cameră Samsung de până acum.

“Note a reprezentat întotdeauna dovada tehnologiei noastre premium și a inovațiilor care definesc industria, iar Galaxy Note9 nu face excepție. Este proiectat pentru un nivel de performanță, de putere și inteligență de care utilizatorii de astăzi au nevoie și pe care și le doresc. Fanii Note sunt cei mai loiali clienți ai companiei Samsung; știm că vor totul, pentru a obține maximul de la locul de muncă și în timpul liber, iar Galaxy Note9 este singurul telefon care poate ține pasul cu viața lor ocupată “, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al diviziei IT & Mobile Communications, Samsung Electronics.

Performanță pe toată durata zilei

Oamenii se bazează pe smartphone-urile lor pentru aproape tot ceea ce fac, în fiecare moment al zilei. Ei au nevoie de un telefon care să poată ține pasul, fără a fi nevoie să găsească cea mai apropiată priză pentru a reîncărca bateria, să șteargă poze pentru a elibera spațiul de stocare, să aștepte cu neliniște să se descarce videoclipul înainte de a se îmbarca sau să suporte decalaje în timpul jocurilor.

Au nevoie de un telefon care să nu-i dezamăgească, iar Galaxy Note9 este aici să răspundă acestei dorințe.

  • Baterie care ține o zi întreagă: bateria de 4.000mAh a lui Galaxy Note9, cea mai mare baterie folosită vreodată într-un flagship Galaxy, are o durată lungă de viată și permite utilizarea telefonului o zi întreagă pentru a vorbi, a scrie, a juca jocuri și a viziona filme de dimineață până seara.
  • Stocați mai mult, ștergeți mai puțin: Galaxy Note9 este disponibil cu două opțiuni de stocare internă – 128GB sau 512GB. De asemenea, având capacitatea de a introduce o cartelă microSD, Galaxy Note9 poate ajunge până la 1TB de memorie, oferind astfel suficient spațiu pentru fotografiile, videoclipurile și aplicațiile preferate.
  • Viteză și putere: Galaxy Note9 este un smartphone extrem de puternic, cu un procesor de ultimă oră de 10nm și poate susține viteza maximă disponibilă pe piață (de până la 1,2 gigabiți pe secundă) pentru streaming și descărcare fără pauze. Galaxy Note9 include, de asemenea, un sistem de răcire pe baza tehnologiei Water Carbon Cooling și un algoritm inteligent de ajustare, dezvoltat de Samsung pentru a oferi performanță maximă, dar și stabilă.

Evoluția S Pen

S Pen reprezintă semnătura seriei Note – este modul în care utilizatorii și-au lăsat amprenta și modul în care Samsung a extins noțiunea de ce poate face un smartphone. Ceea ce a început ca un instrument pentru a scrie și desena, pune acum mai multă putere și control în mâinile utilizatorilor.

Acum, cu ajutorul tehnologiei Bluetooth Low-Energy (BLE), noul S Pen oferă un mod complet nou de utilizare a Galaxy Note. Cu doar un clic, este posibil să realizezi selfie-uri și imagini de grup, să prezinți proiecte, să pui pauză sau să dai play unui video și multe altele. În decursul acestui an, dezvoltatorii pot chiar să integreze noile funcții BLE avansate ale S Pen în aplicațiile lor.

Camera inteligentă care realizează fotografii perfecte

Poate fi greu să faci o poză care arată la fel ca cele ale profesioniștilor – dar nu ar trebui să fie. Galaxy Note9 se bazează pe tehnologiile de vârf ale camerelor Samsung, cu noi capabilități care facilitează obținerea unei imagini perfecte.

  • Scene Optimizer: Camera Galaxy Note9 este cea mai inteligentă cameră Samsung de până acum. Cu ajutorul inteligenței integrate, poate identifica elementele unei fotografii, cum ar fi scena și subiectul, pentru a o clasifica automat într-una din cele 20 de categorii și a o optimiza instantaneu pe baza categoriei. Rezultatul este o imagine uimitoare, plină de viață, în culori îndrăznețe și dinamice.

 

  • Detectarea defectelor: Prima fotografie nu iese întotdeauna așa cum ți-ai fi dorit, dar Galaxy Note9 permite utilizatorilor să afle dacă există ceva în neregulă, astfel încât să poată face o altă fotografie fără a pierde momentul. Va apărea imediat o notificare în cazul în care imaginea este neclară, subiectul a clipit, există o strălucire a obiectivului sau există o lumină de fundal care influențează calitatea imaginii.
  • Cameră Premium: Cu o combinație unică de caracteristici avansate de inteligență și hardware premium, camera Galaxy Note9 este cea mai bună pe piață. Dispune de o tehnologie avansată de reducere a zgomotului din imagine și o lentilă Dual Aperture, care se adaptează la lumină la fel ca ochiul uman. Indiferent de condițiile de iluminare, camera Galaxy Note9 oferă o imagine clară.

Experiență premium: De la muncă la joacă

Infinity Display este o marcă de design Samsung, iar Galaxy Note9 are cel mai mare ecran edge-to-edge folosit vreodată pe un Note. Display-ul Super AMOLED de 6,4 inch oferă o experiență multimedia spectaculoasă. Infinity Display-ul lui Galaxy Note9 este completat de difuzoarele stereo produse de AKG și au capacitatea de a furniza sunet imersiv Dolby Atmos® pentru o experiență extraordinară. Videoclipurile de pe telefonul mobil nu au arătat sau sunat mai bine decât o fac pe Galaxy Note9. YouTube a numit Galaxy Note9 un dispozitiv de referință capabil să ofere cea mai bună experiență YouTube.

Galaxy Note9 oferă de asemenea o experiență asemănătoare PC-ului, prin Samsung DeX. Utilizatorii pot lucra la prezentări, pot edita fotografii și pot urmări emisiunile preferate, toate cu ajutorul telefonului lor. Experimentați Samsung DeX cu adaptoare HDMI ușor de transportat. Atunci când este conectat la un monitor, Galaxy Note9 poate să alimenteze un desktop virtualizat și chiar să servească ca un al doilea ecran complet funcțional. Luați notițe cu S Pen în timp ce vizionați un videoclip sau utilizați Galaxy Note9 ca trackpad, faceți clic dreapta, trageți și fixați și utilizați mai multe ferestre pe un monitor. Nu a fost niciodată mai ușor să fii mai productiv.

Galaxia Samsung

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tehnologiile premium Galaxy vin la pachet cu Note9: încărcare rapidă fără fir, rezistență la apă și praf[1]  IP68 și servicii Samsung cum ar fi Samsung Health și Samsung Pay. Galaxy Note9 oferă funcția de securitate Knox, precum și opțiuni de securitate biometrice, inclusiv scanarea amprentelor digitale, scanarea irisului și capabilități de recunoaștere a feței, pentru a păstra informațiile importante în siguranță.

Galaxy Note9 deschide o lume de posibilități – este un portal către întregul ecosistem de dispozitive și servicii Samsung. De exemplu, utilizați Galaxy Note9 și SmartThings pentru a controla dispozitivele conectate sau pentru a obține mai mult cu ajutorul lui Bixby[2],  un asistent personal inteligent. Odată cu lansarea Galaxy Note9, Samsung facilitează accesul la muzică cu un nou partener pe termen lung, Spotify[3]. Parteneriatul face ca Spotify să fie ușor accesibil pentru a se sincroniza perfect și pentru a transfera muzică, playlist-uri și podcast-uri în Galaxy Note9, Galaxy Watch și Smart TV.

Galaxy Note9 va fi disponibil începând cu 24 august 2018 în România și va fi oferit în variantele Midnight Black și Lavender Purple, alături de un S Pen asortat și în varianta Ocean Blue cu un S Pen galben.

Ca parte a programului Trade-in din Europa, clienții care precomandă produsul pot avea anumite beneficii monetare dacă își schimbă dispozitivul existent cu un Galaxy Note9 prin intermediul magazinului electronic Samsung și/sau prin anumiți operatori de telefonie mobilă și parteneri.*

*Nu toate dispozitivele existente pot fi eligibile pentru tranzacționare. Această ofertă este disponibilă prin intermediul magazinului online Samsung și/sau prin parteneri. Ofertele pot varia, pot fi supuse unor cerințe suplimentare sau pot fi indisponibile în alte magazine care vând noul Galaxy Note9.

Pentru mai multe informații despre Galaxy Note9, accesați http://www.samsungmobilepress.com, news.samsung.com/galaxy or www.samsung.com/galaxy.

Samsung Galaxy Note9 – Specificațiile produsului

  Galaxy Note9
Ecran 6.4-inchi Quad HD+ Super AMOLED, 2960×1440 (516ppi)

*Ecranul măsurat în diagonală ca un dreptunghi complet, fără a se ține cont de colțurile rotunjite

* Rezoluția prestabilită este Full HD + și poate fi modificată la Quad HD + (WQHD +) din Setări

Cameră Spate: Cameră duală cu Dual OIS (Stabilizator de imagine)

– Wide-angle: Super Speed Dual Pixel 12MP AF, F1.5/F2.4, OIS

– Telephoto: 12MP AF, F2.4, OIS

– 2X zoom optic, până la 10X zoom digital

Cameră frontală: 8MP AF, F1.7

Corp 161.9 x 76.4 x 8.8mm, 201g, IP68 (BLE S Pen: 5.7 x 4.35 x 106.37mm, 3.1g, IP68)

*Rating de protecție IP68 împotriva prafului și apei. Bazat pe condițiile de testare a submersiunii în apă proaspătă, până la 1,5 metri, până la 30 de minute.

AP 10nm 64-bit Octa-core processor (Max. 2.7 GHz + 1.7 GHz)

10nm 64-bit Octa-core processor (Max. 2.8 GHz + 1.7 GHz)

*Depinde de țară și operatorul de telefonie

Memorie 6GB RAM (LPDDR4), 128GB + slot MicroSD (până la 512GB)

8GB RAM (LPDDR4), 512GB + slot MicroSD (până la 512GB)

*Depinde de țară și operatorul de telefonie

*Memoria de user este mai mica decât memoria totală a telefonului datorită stocării sistemului de operare. Memoria reală poate varia în funcție de operator și se poate modifica odată cu actualizările de software.

Card SIM Single: un Nano SIM și un slot MicroSD (până la 512GB)

Hibrid: un Nano SIM și un Nano SIM sau un slot MicroSD (până la 512GB)

*Depinde de țară și operatorul de telefonie

Baterie 4,000mAh

Fast Charging compatibilă cu încărcător cu fir sau wireless

Încărcare cu fir compatibilă cu QC2.0 și AFC

Încărcare wireless compatibilă cu WPC și PMA

*Depinde de țară și operatorul de telefonie

Sistem de operare Android 8.1 (Oreo)
Rețea 4×4 MIMO, 5CA, LAA, LTE Cat.18

* Depinde de țară și operatorul de telefonie

Conectivitate Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac (2.4/5GHz), VHT80 MU-MIMO, 1024QAM,
Bluetooth® v 5.0 (LE până la 2Mbps), ANT+, USB Type-C, NFC, Location (GPS, Galileo*, Glonass, BeiDou*)*Acoperirea Galileo și BeiDou poate fi limitată.
Sisteme de plată NFC, MST

*Depinde de țară și operatorul de telefonie

Senzori Accelerometru, barometru, senzor de amprentă, giroscop, senzor geomagnetic,
Hall Sensor, senzor de ritm cardiac, senzor de proximitate, senzor de lumină RGB, Iris Sensor, senzor de presiune
Autentificare Model, pin sau parolă.
Autentificare biometrică: scanner de iris, scanner de amprentă, recunoaștere facialăScanare inteligentă: combină scanarea irisului și recunoașterea facială pentru deblocarea convenabilă și, în unele cazuri, oferă o securitate sporită pentru anumite servicii de autentificare
Audio MP3, M4A, 3GA, AAC, OGG, OGA, WAV, WMA, AMR, AWB, FLAC, MID, MIDI, XMF, MXMF, IMY, RTTTL, RTX, OTA, DSF, DFF, APE
Video MP4, M4V, 3GP, 3G2, WMV, ASF, AVI, FLV, MKV, WEBM

* Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații despre produs furnizate în acest document, care includ, dar nu se limitează la avantaje, design, prețuri, componente, performanța, disponibilitatea și capacitățile produsului pot fi modificate fără notificare.

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră oamenii și creează viitorul prin tehnologii și idei. Compania redefinește lumea televizoarelor, pe cea a smartphone-urilor, a dispozitivelor purtabile, a tabletelor, a electrocasnicelor digitale, a sistemelor de rețea și memorie, a sistemelor LSI, a fonderiei și a soluțiilor LED. Pentru cele mai noi informații, vizitați Samsung Newsroom la news.samsung.com.

[1] Bazat pe condițiile de testare după submersiunea în apă proaspătă, până la 1,5 metri, timp de 30 de minute. Spălați reziduurile/uscați dacă e umed.

[2] Disponibilitatea și caracteristicile serviciului Bixby pot varia în funcție de țară sau de operatorul de telefonie. Comanda vocală recunoaște limbile engleză (S.U.A.), mandarină și coreeană. Nu toate accentele, dialectele și expresiile sunt recunoscute. Comanda vocală funcționează cu o listă selectată, care  se află  în creștere. Accesați “Apps with Voice” din Bixby pentru o listă de aplicații compatibile.

[3] Disponibilitatea serviciului Spotify poate varia în funcție de țară și operator. (Pentru mai multe informații accesați www.spotify.com)

Perfect pentru birou: Noul monitor AOC de 31,5 inchi, panou IPS și rezoluție QHD

București, 9 august 2018 – AOC lansează Q3279VWFD8, „fratele” modelului Q3279VWF, 31,5 inchi (81.01 cm), un monitor al seriei 79, apreciat de public pentru raportul excelent calitate/preț în tomana anului trecut. Noul monitor, Q3279VWFD8, dispune de un panou IPS, spre deosebire de cel VA cu care este dotat „fratele mai mare”, și se bucură de o gamă mai largă de culori pentru o acuratețe îmbunătățită, reproducând imagini mai vii și naturale. Modelul Q3279VWFD8 se adresează utilizatorilor obișnuiți, internet cafe-urilor și oricui își dorește un monitor cu specificații premium fără să fie nevoit să cheltuie o sumă mare.

AOC Q3279VWFD8 – un display de 31,5 inchi, design elegant, ecran IPS care reproduce fidel culorile și AMD FreeSync, toate acestea la un preț extrem de convenabil

Modelul Q3279VWFD8 se mândrește cu un panou imens IPS de 31,5 inchi cu rezoluție QHD (2560×1440 pixeli), care reproduce detalii fine, oferă un spațiu generos pe ecran pentru a spori productivitatea și o densitate de pixeli confortabilă pentru utilizarea zilnică. În timp ce panoul și specificațiile acestuia vorbesc de la sine, designul exterior al acestui monitor este, de asemenea, impresionant: ramele sunt negre, înguste și lucioase, iar standul și capacul din spate crează un contrast plăcut grație suportului solid de culoare argintie.

Datorită unghiului larg de vizualizare de 178/178° al panoului IPS, prietenii și familia se vor putea bucura împreună de imaginile vii în același timp fără să experimenteze schimbări ale culorilor. Panoul de 8 biți+FRC livrează 1,07 miliarde de culori clare și oferă o acoperire de 88% a gamei de culori NTSC ajutând la reproducerea unor culori mult mai vii, precum un roșu mai vibrant, albastru mai adânc și un verde pătrunzător, cu o rată de contrast de 1200:1.

Rezoluția QHD (2560×1440 pixeli) a monitorului Q3279VWFD8 redă foarte bine nu doar fotografiile și clipurile detaliate, ci și jocurile. Rata de reîmprospătare de 75 Hz în combinație cu timpul de răspuns de 5 ms GtG și funcția AMD FreeSync oferă o experiență de joc rapidă, fără input lag sau efecte de tearing și stutter.

AOC Q3279VWFD8 oferă o conectivitate sporită prin surse precum VGA, DVI, HDMI și DisplayPort pentru a fi ușoară conectarea mai multor device-uri precum diferite console, PC-uri, laptopuri, set-top box-uri și multe altele. Modelul este dotat cu un jack de 3,5 mm pentru ca utilizator să poată conecta căști sau difuzoare externe. Tehnologia Clear Vision de la AOC îmbunătățește claritatea și intensitatea când pe ecran este difuzat un conținut Standard Definition (SD). Tehnologia AOC Flicker-Free elimină, de asemenea, pâlpâirea prin utilizarea Curentului Continuu (DC) pentru a stabiliza luminozitatea, în loc de Modelarea Lățimii prin Pulsație (PWC) și reduce oboseala ochilor când monitorul este utilizat pe o perioadă de mai multe ore.

Monitorul AOC Q3279VWFD8 va fi disponibil începând cu luna septembrie, la un preț recomandat de 1.159 LEI.

Despre AOC

AOC este unul dintre brandurile globale de top de pe piața display-urilor. Calitatea înaltă, serviciile de primă clasă, design-ul atrăgător, funcțiile ecologice, ergonomia și produsele inovative la prețuri competitive reprezintă motivele pentru care din ce în ce mai mulți clienți și parteneri de distribuție au încredere în AOC. AOC oferă display-uri pentru profesioniști, pentru acasă, pentru divertisment sau gaming. AOC este o filială a TPV Technology Limited, cel mai mare producător LCD din lume.

http://eu.aoc.com/

BenQ lansează modelul LU950 BlueCore, un videoproiector laser ce combină instalarea eficientă, flexibilitatea şi performanţa de durată a laserului

Bucureşti, România, August 2018: BenQ, companie recunoscută pe plan mondial pentru inovaţii în domeniul soluțiilor de imagine și lider global pe piaţa de proiectoare cu tehnologie DLP®, anunţă disponibilitatea modelului LU950, ultima adiţie la seria de videoproiectoare laser BlueCore. Noul model este conceput să ofere un nivel mare de luminozitate, folosind avantajele tehnologiei cu laser timp de peste 20.000 de ore fără intervenţii din partea utilizatorului.

BenQ LU950 este dotat cu un sistem de proiecţie BlueCore capabil să genereze 5000 de ANSI lumeni, imagini clare cu luminozitate intensă şi rezoluţii WUXGA.

“LU950 oferă soluţia de proiecţie ideală pentru mediile de afaceri actuale” a declarat Conway Lee, Preşedintele BenQ Corporation. “Pe lângă calitatea excelentă a imaginilor şi durabilitatea superioară oferită de proiecţia laser BlueCore, LU950 oferă exact acele capabilităţi de instalare necesare unei săli de conferinţă, eliminând astfel costurile şi dificultăţile ce apar în general la instalările AV.”

Îmbunătăţind durabilitatea sursei de lumină laser BlueCore şi bazându-se pe fiabilitatea DLP dovedită, BenQ LU950 vine echipat cu tehnologia de ultima oră, precum BenQ Dust GuardTM Pro sistemul ce protejeaza impotriva prafului: modulul laser, sistemul optic sigilat al cipul DMD, discul de culori dublu capabil să ofere culori RGBY intense, precum şi toate componentele optice. Dust GuardTM Pro elimină posibilele erori datorate prafului de pe senzor și discul de culoare, eventualele pete de pe imaginile proiectate şi combate degradarea culorilor, totul pentru a livra o imagine de calitate fără costuri suplimentare şi timp pierdut în service.

Pentru a se adapta diverselor nevoi ale sălilor de conferinţe, centrelor de dezvoltare şi sălilor de lectură de toate dimensiunile, LU950 oferă posibilitatea ajustării pe orizontală şi verticală, zoom mare de 1.6X şi capabilităti de proiecţie la 360 de grade, precum şi opţiunea de a mări sau micşora digital imaginea. Toate aceste setări pot fi salvate în memoria internă, facilitând astfel o flexibilitate mai mare la instalare.

BenQ LU950, oferă şi compatibilitate completă cu soluţii third-party, precum Extron, Crestron, AMX şi Pj-Link. Astfel, videoproiectorul poate fi gestionat din BenQ MDA (Multiple Display Administration), permiţând inginerilor IT să controleze şi să verifice într-un mod foarte eficient mai multe proiectoare.

BenQ LU950 este disponibil in Romania din luna August prin distribuitorii autorizati.

Pentru a afla mai multe despre soluţiile profesionale de proiecţie BenQ, vă rugăm să vizitaţi http://business-display.benq.com/en/index.html

Noul Soul X5 Pro, AI și funcțiile sale aplicate

Pentru a profita la maxim de funcțiile și calitățile device-ului Soul X5 Pro, venim în întâmpinarea utilizatorului cu o secțiune nouă de hint-uri și sfaturi privind o utilizare mai ușoară și eficientă a noului dispozitiv.
Printre avantajele și îmbunătățirile aduse de AI noului Soul X5 Pro se regăsesc: sisteme inteligente de curățare a memoriilor RAM și Cache, optimizarea proceselor din background, pornirea automată a aplicațiilor dorite, monitorizarea și notificarea aplicațiilor care urmează să pornească în fundal, reducerea consumului în timpul nopții, precum și propunerea de a îngheța sau dezinstala aplicațiile folosite foarte rar.


Din punct de vedere al consumului de date, Soul X5 Pro monitorizează și notifică aplicațiile care vor să consume date în afara celor folosite de utilizator, și nu în ultimul rând setarea individuală a consumului pentru fiecare aplicație în parte.
UI 3.0 swipe asigură ergonomia experienței cu utilizatorul prin câteva funcții inedite precum: deblocarea instantă a dispozitivului, protecția ochilor, oprirea închiderii display-ului cât timp utilizatorul îl privește, notificări personalizate, gesturi inteligente, utilizarea întregului meniu prin gesturi swipe cu un singur deget din mijlocul ecranului, cât și ascunderea instantă a bretonului Notch.
Pe lângă cele de mai sus, Inteligența Artificială își spune cuvântul și în performanța camerelelor telefonului, unde aceasta ajută la: identificarea scenelor, calitatea imaginilor HDR, group selfie, face beauty, cât și la funcția bokeh implementată pe ambele camere foto ale smartphone-ului.
Accesați link-ul următor pentru hint-urile și sfaturile pe care le-am pregătit pentru utilizator, pe pagina telefonului, la secțiunea Optimizare și Ergonomie: https://www.allview.ro/faqsoulx5pro/
Despre Allview
Creat în 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri şi tablete numărul 1 din România. În 2010, Allview a fost prima companie din România care a lansat o tabletă PC, a urmat în 2011 primul smartphone sub brand românesc. În 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o soluţie complexă de automatizare şi monitorizare a locuinţei. Brandul Allview este prezent pe pieţele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia şi Hertegovina, Republica Cehă, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia şi Estonia. Allview se află într-un proces continuu de inovaţie şi dezvoltă tehnologii care oferă acces la cunoaştere, informaţie, la o viaţă mai bună.

Ariston Thermo România: Cele mai frecvente greșeli făcute de utilizatorii de centrale termice sunt montajul echipamentului cu instalatori nespecializați și lipsa activităților de mentenanță

Potrivit Ariston Thermo România, liderul pieței locale de centrale termice și boilere electrice, una dintre cele mai des întâlnite greșeli ale utilizatorilor de echipamente de încălzire apare încă din momentul instalării, mulți dintre aceștia preferând, în mod eronat, să apeleze la firme nespecializate pentru această etapă. Pe loc secund se află lipsa activităților de mentenanță necesare unei centrale termice.

„Utilizarea sigură și eficientă a echipamentelor de încălzire pentru locuințe trebuie să reprezinte o prioritate pentru orice client care instalează sau înlocuiește o centrală termică. Avem încrederea că, prin prisma maturizării pieței de centrale termice, ce se reflectă în valul tot mai mare de înlocuiri, românii vor acorda o atenție sporită acestor aspecte esențiale și vor urma recomandările specialiștilor”, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

Instalarea unei centrale termice fără a apela la o firmă de specialitate determină folosirea echipamentului într-un mod neadecvat și riscant. Astfel, pentru un montaj corect este necesară colaborarea cu un instalator specializat care va asigura, în primul rând, un calcul al necesarului termic, precum și al costurilor legate de realizarea întregii instalații de încălzire (calorifere, țevi, robineți, manoperă, etc.).

Alegerea centralei va ține cont, de asemenea, de nevoile legate de necesarul de apă caldă menajeră și căldură. Spre exemplu, o centrală de 24 kW cu preparare instantanee de apă caldă menajeră este potrivită într-un apartament cu o singură baie. În cazul unui spațiu mai mare, respectiv mai multe băi, se poate lua în considerare o centrală cu putere mărită și un boiler cu acumulare pentru apă caldă menajeră.

Pentru apartamentele care sunt încă branșate la sistemul de încălzire centralizat, se vor urma etapele legale, specifice fiecărei zone, pentru a debranșa locuința de la sistemul centralizat. Următorul pas este racordarea individuală la rețeaua de gaz.

În cazul înlocuirii unui echipament de încălzire mai vechi, alegerea unei centrale termice trebuie să răspundă la nevoile și preferințelor actuale ale clientului. Astfel, echipamentul trebuie să fie atât eficient în ceea ce privește consumul, cât și ușor de utilizat. Un exemplu în acest sens sunt centralele ce permit control de la distanță, prin intermediul internetului, o caracteristică specifică noii generații de echipamente de încălzire Ariston.

„Tot în cazul procesului de înlocuire, am observat deseori faptul că utilizatorii aleg într-un mod eronat să păstreze kit-ul de evacuare de la vechiul sistem de încălzire. Această practică nu este recomandată de producători, întrucât noile centrale în condensare folosesc kit-uri de evacuare rezistente la coroziune, fapt ce cauzează ruginirea și distrugerea vechilor accesorii de acest tip”, a adăugat reprezentantul companiei.

Totodată, una dintre cele mai frecvente greșeli realizate de utilizatori este lipsa activităților de mentenanță aferente unei utilizări corespunzătoare și durabile. Astfel, pe toată durata de funcționare a centralei se vor respecta regulile stabilite de către ISCIR[1] – echipamentul se va autoriza la punerea în funcțiune și i se va realiza verificarea tehnică periodică din doi în doi ani (VTP).

„Verificarea tehnică periodică efectuată la timp și doar prin intermediul unui centru service autorizat ISCIR, este esențială pentru asigurarea unei durate de viață cât mai mare a centralei și pentru menținerea unor condiții corecte de funcționare. Nu în ultimul rând, VTP previne uzura pieselor, care, pe termen lung, poate genera creșterea consumului de gaz și, totodată, a costurilor”, a menționat Cătălin Drăguleanu.

Pentru a veni în întâmpinarea acestor nevoi ale clienților, Ariston investește constant în instruirea și specializarea rețelei de parteneri, ce sunt mereu la curent cu schimbările produselor și noutățile din domeniu. Pe lângă cunoștințele avansate pe care le consolidează constant, rețeaua de centre service autorizate Ariston, formată din peste 250 de centre de service, oferă și o rezolvare rapidă a eventualelor defecțiuni ale sistemelor de încălzire, fiind cea mai mare la nivel național și oferind clienților servicii complete de punere în funcțiune, verificare periodică, întreținere a centralelor termice, extindere de garanție și o livrare rapidă a pieselor de schimb originale.

Sfaturile Ariston pentru eficientizarea și creșterea duratei de viață a centralei termice

În primul rând, pentru creșterea eficienței echipamentului de încălzire, specialiștii Ariston recomandă montarea sondelor de interior și de exterior, pentru a stabili nivelul confortului termic în funcție de temperatura exterioară. De asemenea, prin activarea funcției auto din meniul centralei termice, instalația de încălzire va atinge temperatura dorită într-un timp foarte scurt și cu un consum minim de combustibil.

În plus, eficiența în consum a centralei termice, ce se reflectă totodată în factura de gaze, se poate realiza și în cazul echipamentelor ce permit controlul de la distanță. Spre exemplu, prin intermediul aplicației Ariston NET, ce controlează centrala de oriunde printr-un dispozitiv conectat la internet, utilizatorul poate folosi cele două regimuri de temperatură (temperatură redusă și de confort), făcând ajustări asupra perioadelor de încălzire.

Despre Ariston Thermo România

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaționali în producția și furnizarea unei game complete de echipamente și servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Angajamentul Ariston Thermo privind eficiența energetică este exprimat prin lansarea constantă de noi soluții bazate pe surse regenerabile de energie, cum ar fi sistemele solare și pompele de căldură, precum și prin îmbunătățirea eficienței produselor tradiționale (boilere sau centrale termice), dar și prin investițiile în noi proiecte.

Portofoliul de produse Ariston Thermo România este compus din centrale termice murale și de pardoseală, în condensare, boilere electrice și indirecte, instanturi pe gaz, aparate de aer condiționat și panouri solare, sub brandurile Ariston, Chaffoteaux și Elco.

[1] Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat

RAZER ANUNȚĂ PANTHERA EVO, VERSIUNEA ÎMBUNĂTĂȚITĂ A POPULARULUI ARCADE STICK, RAZER PANTHERA

Razer și-a unit forțele cu fanii jocurilor cu lupte pentru a îmbunătăți cel mai bine vândut arcade stick, concentrându-se pe îmbunătățirea preciziei, respectiv extinderea durabilității și a opțiunilor de individualizare

BUCUREȘTI, 6 august 2018 – Razer™, cel mai popular brand de lifestyle pentru gameri la nivel mondial, a dezvăluit Razer Panthera Evo, conceput pentru a reconfirma suportul pentru comunitatea pasionaților de jocuri cu lupte și pentru a extinde oferta de controllere arcade de înaltă calitate care-i stă la dispoziție.

Noul Razer Panthera Evo reprezintă următorul pas în evoluția popularului arcade stick, Razer Panthera, fiind testat de unii dintre cei mai buni jucători profesioniști din lume alături de cei mai eminenți reprezentativi ai comunității de pasionați de jocuri cu lupte.

Noul arcade fighting stick se bazează pe multiplu premiatele switch-uri RazerTM Mechanical, având un design îmbunătățit și incluzând o ieșire pentru căști. Noul Panthera Evo, la fel ca predecesorii săi, va putea fi complet personalizabil, inclusiv imaginea care decorează partea superioară a controller-ului.

Razer Panthera Evo a debutat la Evo 2018, cel mai mare eveniment din lume dedicat jocurilor cu lupte.

Noul design este testat extensiv cu ajutorul lui Xian Ho Kun, jucător profesionist de talie mondială din cadrul Team Razer și a lui Kenny Omega, un jucător faimos pentru performanțele sale, astfel încât producătorul să se asigure că arcade stick-ul răspunde celor mai ridicate așteptări legate de performanțe și durabilitate.

Noul controller a fost conceput să îmbunătățească precizia oferită, rămânând fidel tradiției Razer și oferind cea mai bună performanță din clasa sa, fiind adresat atât jucătorilor profesioniști, cât și celor mai pasionați fani amatori ai jocurilor cu lupte.

Pentru mai multe informații despre nou generație de fighting sticks dezvoltate de Razer, vizitați  http://www.razer.com/razer-panthera-evo.

Preț:   199.99 USD/199.99 Euro

Disponibilitate:   
Razer.com – sfârșitul lui 2018
La nivel global – sfârșitul lui 2018

Caracteristicile principale:

  • Butoane bazate pe tehnologia Razer™ Mechanical Switches
  • Posibilitatea personalizării imaginii de fundal și a culorilor de pe controller
  • Ieșire audio de 3.5 mm pentru căști, compatibilă cu PS4
  • Design cu opt butoane Vewlix și manetă Sanwa
  • Cablu ranforsat de 3 m

Cele mai bune servicii pentru deratizare, dezinsectie si dezinfectie

Atunci cand trebuie sa efectuati operatiuni de dezinfectie, dezinsectie si deratizare (DDD) si apelati la o firma care ofera astfel de servicii trebuie sa aveti in vedere cateva aspecte. Astfel, trebuie verificat daca firmele care activeaza in acest domeniu sunt autorizate sa desfasoare servicii de DDD.
O asemenea firma care efectueaza servicii de dezinfectie, dezinsectie si deratizare este Compania DDD. Acestia activeaza in acest domeniu de foarte multi ani prestand servicii de cea mai buna calitate fiind in top 5 firme din acest domeniu la nivel national.
disinfestazione-a-milano
Acestia ofera cele mai bune tarife dezinsectie, dezinfectie si deratizare reprezentand cea mai buna solutie pentru cei aflati la nevoie. Scapa astfel de orice tipuri de rozatoare, gandaci de bucatarie si asa mai departe alegand serviciile celor de la Compania DDD, optand pentru cele mai avantajoase servicii.
Este extrem de important ca alegerea unei firme pentru serviciile de deratizare dezinfectie si dezinsectie sa fie una inteligenta deoarece este un domeniu cu care nu este deloc de joaca. Nerespectarea acestor operatiuni poate duce la consecinte grave. Daunatorii sunt extrem de periculosi si pot duce la aparitia diferitelor boli ce pot duce in cazuri extreme chiar si la deces.
Este de mentionat ca acestia sunt o firma autorizata pentru realizarea acestor operatiunui si impreuna cu toate substantele si solutiile folosite avizate de Ministerul Sanatatii.  Serviciile acestora sunt in primul rand corecte si de cea mai buna calitate, doarece pentru orice client care apeleaza la orice servicii este importanta calitatea rezultatului. De asemenea beneficiarul va alege impreuna cu specialistii DDD, cea mai buna varianta pentru realizarea acestor procese de dezinfectie.
Indiferent de tipul de spatiu asupra caruia urmeaza sa se intervina dar si motivele pentru care se va realiza deratizarea, dezinsectia sau dezinfectia, Compania DDD va duce la bun sfarsit orice operatiunei, avand efecte de durata,

Motorola lanseaza primul produs compatibil 5G

Motorola este primul producător de smartphone-uri care conectează utilizatorii la o rețea 5G.

Compania a lansat moto z3, primul smartphone compatibil cu tehnologia 5G prin intermediul 5G moto mod. Acesta este dezvoltat în parteneriat cu Qualcomm și se bazează pe modemul Snapdragon X50.

Cu o viteză de până la 10 ori mai mare decât tehnologia wireless actuală, timp de răspuns mai scurt și o lățime de bandă mai mare, tehnologia 5G permite streaming video live 4K neîntrerupt, oferă experiențe VR fără lag și pune la dispoziția utilizatorilor cele mai rapide viteze de descărcare de până acum. Datorită tehnologiei 5G, utilizatorii se vor bucura de mai multă eficiență și productivitate în mișcare, vor putea descărca un întreg sezon, la rezoluție HD, al emisiunii sau serialului preferat în doar câteva minute și vor uita de întreruperi ale transmisiunii atunci când vor urmări online, cu sufletul la gură, meciul echipei preferate.

Pentru moment, dispozitivul Motorola compatibil cu tehnologia 5G este disponibil exclusiv în SUA. Pentru mai multe informații, vă rugăm accesați https://blog.motorola.com/2018/08/02/motorola-connects-you-to-5g-first/.

Allview lanseaza primul ceas inteligent hibrid din portofoliu

Allview, brandul romanesc de smartphone-uri si tablete, va lansa luna aceasta primul ceas inteligent hibrid din portofoliu.

Compania pregateste o noua gama de ceasuri inteligente pentru utilizatori si vine in intampinarea nevoilor cotidiene cu un produs inedit. Este vorba de un nou ceas inteligent hibrid, dotat cu un display rotund, iar din centrul display-ul ies acele mecanice cu care acesta este dotat.

Noua gama de ceasuri inteligente, Hybrid, ofera utilizatorului functionalitati noi si posibilitatea de a ramane mereu conectat la cele mai esentiale evenimente si noutati. Notificarile de pe telefon vor fi afisate pe ceas, pentru o mobilitate sporita, produsul oferind pana la 30 de zile de utilizare in modul clasic si pana la 7 zile de utilizare in modul smart.

Despre Allview

Creat in 2004, Allview este brandul autohton de smartphone-uri si tablete numarul 1 din Romania. In 2010, Allview a fost prima companie din Romania care a lansat o tableta PC, a urmat in 2011 primul smartphone sub brand romanesc. In 2016, proiectul Allview Smart Home a diversificat portofoliul companiei cu o solutie complexa de automatizare si monitorizare a locuintei. Brandul Allview este prezent pe pietele IT&C din Polonia, Bulgaria, Germania, Spania, Ungaria, Olanda, Moldova, Serbia, Muntenegru, Macedonia, Bosnia si Hertegovina, Republica Ceha, Malta, Cipru, Grecia, Lituania, Slovenia, Letonia si Estonia. Allview se afla intr-un proces continuu de inovatie si dezvolta tehnologii care ofera acces la cunoastere, informatie, la o viata mai buna.

Samsung a lansat noile tablete Samsung Galaxy Tab S4 și Galaxy Tab A 10.5

Samsung Galaxy Tab S4 crește productivitatea în orice situație, în timp ce Samsung Galaxy Tab A 10.5 oferă soluția perfectă de divertisment pentru familii

 București, România – 1 august, 2018 – Samsung Electronics a lansat Samsung Galaxy Tab S4, o nouă tabletă Android 2 în 1, concepută pentru a ajuta la creșterea productivității în orice situație – la birou, acasă sau în deplasare. Samsung Galaxy Tab S4 oferă o experiență care vă va ajuta să vă gestionați munca mai ușor, oferindu-vă productivitate și caracteristici mobile de ultimă oră. Cu un design modern care încorporează un ecran mărit și caracteristici de divertisment îmbunătățite, Samsung Galaxy Tab S4 este dispozitivul perfect pentru cei care au nevoie de o tabletă cu capabilități de PC.

„La Samsung, considerăm că tabletele joacă un rol din ce în ce mai important în facilitarea vieții și îmbunătățirea experienței mobile pentru toată lumea. Cu Galaxy Tab S4, introducem o tabletă premium, echipată cu Samsung DeX, care îi ajută pe consumatori să ajungă la cele mai bune rezultate, oriunde ar merge. Dorim să oferim clienților noștri un sentiment de confort, prin această nouă adăugire în ecosistemul nostru de dispozitive conectate”, a declarat DJ Koh, președinte și CEO al Samsung Electronics.

Productivitate sporită cu Samsung DeX și S Pen

Cu Galaxy Tab S4, Samsung conectează pentru prima dată Samsung DeX cu o tabletă. Conectată la tastatura opțională Book Cover Keyboard (vândută separat), sau lansată din Quick Panel, Galaxy Tab S4 și DeX oferă utilizatorilor posibilitatea de a trece de la interfața Android la o experiență desktop. Cu Samsung DeX, aveți posibilitatea de a deschide mai multe ferestre în stilul desktop pentru aplicațiile Android, inclusiv suita Microsoft Office. Puteți muta conținut dintr-o aplicație în alta sau să utilizați comenzile rapide de pe tastatură pentru eficiență.

Dacă vă este necesar un ecran mai mare, există și o opțiune pentru a extinde Samsung DeX la un monitor extern cu un adaptor multi-port compatibil HDMI-USB-C (se achiziționează separat). Atunci când este conectat, Galaxy Tab S4 poate funcționa ca un track pad sau sketch pad, iar o noutate în acest an, Galaxy Tab S4 poate continua să funcționeze după conectarea la monitor, astfel oferind utilizatorilor două ecrane pentru a îndeplini sarcini.

Fie că vă aflați la birou, la domiciliu sau în deplasare, Galaxy Tab S4 vă ajută să țineți pasul pe parcusul întregii zile, datorită bateriei de 7.300 mAh care oferă până la 16 ore de redare video.1 În plus, cu Samsung Knox, platforma de securitate mobilă de la Samsung, clienții și companiile pot fi siguri că informațiile sunt protejate la niveluri multiple ale dispozitivului. De asemenea, managerii IT pot adapta interfața angajaților pentru a se alinia la nevoile afacerii.

S Pen de la Samsung vine alături de Galaxy Tab S4 pentru a satisface nevoile de productivitate ale iubitorilor de tehnologie. Mai mult, poate oferi utilizatorilor o modalitate excelentă de a-și exprima creativitatea și de a comunica. Aceștia pot să noteze cu ușurință prin funcția Screen-Off Memo, precum și să traducă, să organizeze și să navigheze prin notițe cu ajutorul Samsung Notes și chiar să trimită texte personalizate prin Samsung Live Message – toate acestea cu S Pen.

Un ecran adaptat pentru orice job – sau spectacol

Este mai ușor să obțineți mai mult atunci când aveți ecranul potrivit. Chiar și cei mai ocupați profesioniști au nevoie de timp pentru a se relaxa cu un joc sau un film. Acum vă puteți bucura de o experiență imersivă pe un dispozitiv pe care îl puteți lua oriunde. Deși similar ca mărime cu Galaxy Tab S3, seria Galaxy Tab S4 dispune de margini mai mici pentru a integra ecranul de 10,5 inch cu tehnologia Super AMOLED, precum și un raport ecran 16:10 cu o rezoluție de 2560×1600, 287 pixeli pe inch (PPI), pentru detalii vii și realiste. Când vine vorba de sunet, Galaxy Tab S4 vine de asemenea cu patru difuzoare AKG și Dolby Atmos®, cu o tehnologie de sunet imersivă, care aduce la viață divertismentul. Cu Dolby Atmos®, Galaxy Tab S4 redă dialogul mai clar, iar sunetul este mai bun chiar și când volumul e la maxim.

Conectivitate îmbunătățită pentru a vă face viața mai ușoară

Samsung Tab S4 dispune, de asemenea, de noi capabilități menite să vă organizeze perfect stilul de viață și dispozitivele conectate. Samsung Flow permite utilizatorilor să gestioneze cu ușurință toate dispozitivele prin conectarea și transferarea fără probleme a activităților, sarcinilor și notificărilor. Funcția SmartThings de pe Galaxy S4 ușurează monitorizarea și controlul inteligent al locuinței dumneavoastră și al altor dispozitive IoT direct de pe tabletă. Gestionarea și coordonarea zilei a devenit acum mai ușoară cu Galaxy Tab S4 – deschideți lumina cu SmartThings, verificați vremea și calendarul cu Daily Board și utilizați Samsung Flow pentru a răspunde la e-mailurile cele mai importante de dimineață.

O tabletă pentru toată familia: Samsung lansează Galaxy Tab A 10.5

Pe lângă noul Galaxy Tab S4, Samsung a mai lansat vara aceasta și noua tabletă Samsung Galaxy Tab A 10.5, un dispozitiv care oferă divertisment de cea mai bună calitate pentru tine și familie, fie acasă sau atunci când  ești în mișcare.

Dispunând de noi opțiuni de divertisment pentru familii și caracteristici audio și vizuale îmbunătățite, Galaxy Tab A 10.5 este tableta ideală pentru a vă bucura de filmele sau emisiunile preferate. Samsung Galaxy Tab A 10.5 oferă părinților posibilitatea de a gestiona conținutul și timpul de utilizare al tabletei cu Kids Mode, interfața Samsung creată special pentru copii, concepută pentru a face studiul și distracția mai simple și mai sigure.

Always On Daily Board de la Samsung aduce informația zilnică într-un hub ușor de vizualizat, incluzând un ceas și un calendar, precum și o bibliotecă digitală de fotografii. Utilizatorii pot controla cu ușurință mediul lor de acasă cu SmartThings, direct de pe Galaxy Tab A 10.5. Controlați aparatele conectate la domiciliu prin SmartThings Cloud cu o simplă atingere a unui buton.

Samsung Galaxy Tab S4 – Specificațiile produsului

ECRAN 10.5” WQXGA (2560×1600) sAMOLED
PROCESOR Qualcomm® Snapdragon™ 835 Octa Core (2.35GHz + 1.9GHz)
LTE SUPPORT LTE Cat.16 CA
MEMORIE 4GB + 64GB / 256GB, microSD până la 400GB
CAMERĂ 13MP AF + 8.0MP, Flash
PORT USB3.1 (Tip C), POGO
SENZORI Accelerometru, busolă, giroscop, RGB, senzor de proximitate a irisului, hall sensor
CONECTIVITATE WIRELESS Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, LTE: 4X4 MIMO / Wi-Fi: MIMO, Wi-Fi Direct, Bluetooth® 5.0
GPS GPS + GLONASS, BEIDOU, GALILEO
DIMENSIUNE, GREUTATE 249.3 x 164.3 x 7.1mm

482g (Wi-Fi) / 483g (LTE)

CAPACITATEA BATERIEI 7,300mAh, Fast Charging
OS/UPGRADE Android 8.1
VIDEO Recording: UHD 4K (3840×2160) @ 30fps

Playback: UHD 4K (3840×2160) @ 60fps

 

 Durata bateriei poate depinde de setări și folosirea telefonului. Bazat pe studii de laborator.

Toate funcționalitățile, caracteristicile, specificațiile și alte informații de produs menționate în acest document incluzând beneficiile, designul, prețurile, componentele, performanța, disponibilitatea și capabilitățile produsului se pot schimba fără un proxim anunț.

Samsung Galaxy Tab A 10.5 – Specificațiile produsului

ECRAN 10.5” WUXGA (1920×1200) TFT LCD
PROCESOR Qualcomm® Snapdragon™ 450 Octa Core (1.8GHz)
LTE SUPPORT LTE Cat.6
MEMORIE 3GB + 32GB, microSD până la 400GB
CAMERĂ 8MP AF + 5MP with Flash
PORT USB 2.0 (Tip C)
SENZORI Accelerometru, busolă, giroscop, RGB, hall sensor
CONECTIVITATE WIRELESS Wi-Fi 802.11 a/b/g/n/ac, Wi-Fi Direct, Bluetooth® 4.2
GPS GPS + GLONASS + BeiDou
DIMENSIUNE, GREUTATE 260.0 x 161.1 x 8.0

529g (Wi-Fi), 534g (LTE)

CAPACITATEA BATERIEI 7,300mAh
OS/UPGRADE Android 8.1
VIDEO Înregistrare: FHD @ 30fps

Redare: FHD @ 60fps