Plantronics Blackwire 5200 UC, căştile care-ţi vorbesc, sunt disponibile în România

Blackwire 5220 USB-C Environmental
Blackwire 5220 USB-C Environmental

Plantronics, lider mondial în tehnologii de comunicare, anunţă disponibilitatea în România a căştilor Blackwire 5200 UC pentru segmentul B2B – categoria superioară a seriei Blackwire, lansată în octombrie anul trecut la nivel mondial.

Astfel, Plantronics a făcut disponibilă în România seria completă 5200 şi 3200 prin intermediul partenerilor de retail ai ABN Systems International, distribuitorul exclusiv pentru ţara noastră. Seria Blackwire este destinată segmentului de business, în special pentru departamentele şi furnizorii de servicii de call center şi customer care.

În plus faţă de seria 3200, modelele Blackwire 5200 dispun de anulare pasivă a zgomotului pentru a ajuta utilizatorii să nu fie perturbaţi de discuţiile din jur sau alte zgomote, pentru o concentrare sporită la lucru, precum şi alertă dinamică pentru situaţiile în care utilizatorul încearcă să vorbească la microfon, dar a uitat că este pe „mut” – şi atunci dispozitivul „şopteşte” în urechea utilizatorului că trebuie să anuleze comanda „mut”. În plus, seria Blackwire 5200 are un suport central redesenat pentru confort sporit.

Caracteristica distinctivă a seriilor Blackwire 5200 şi 3200 este disponibilitatea celor două versiuni de configurare: o versiune cu două auricule pentru sunet natural clar şi bogat cu procesare digitală a semnalului în ambele urechi, respectiv o versiune monoaurală de tip call-center.

Seria Blackwire 5200 dispune de microfon cu anulare a zgomotului ambiental, cu EQ dinamic pentru a optimiza calitatea vocii când eşti într-o conversaţie şi care ajustează automat setările EQ atunci când asculţi muzică sau multimedia.

Experienţa de ascultare este cu adevărat extraordinară, ideală pentru voce, muzică sau multimedia, iar designul este conceput pentru zile lungi de birou, cu un mod de ajustare sigur şi comod, ajutând utilizatorii care petrec mai mult timp pe convorbiri telefonice.

Căştile Plantronics Blackwire 5200 pot fi folosite conectate la computer, tabletă sau smartphone, datorită opţiunilor multiple de conectare: USB sau USB-C, respectiv mufa de 3,5 mm.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>