Samsung Trends of Tomorrow 2015 la Cluj: despre vocație și carieră cu pasiune

Cluj, 4 decembrie 2015 – Samsung Electronics România continuă pentru cel de-al cincilea an consecutiv programul educațional „Trends of Tomorrow”, ajungând până acum la peste 5.000 de elevi din toată țara. Caravana „Trends of Tomorrow” a adus în fața elevilor antreprenori și oameni de succes din Cluj, precum și artiști, într-un eveniment special în cadrul căruia invitații au vorbit deschis despre provocările pe care le-au întâmpinat pe parcursul carierei, pasiune și perseverență de zi cu zi.

 

După o vizită în liceele clujene, programul educațional „Trends of Tomorrow” a continuat cu evenimentul special #TomorrowMe la Cluj-Napoca. Evenimentul a fost dedicat tinerilor care au avut ocazia să afle mai multe despre motivația din spatele unei cariere de succes, dar și despre provocările pe care le pot avea în dezvoltarea profesională vocațională. Elevii au ascultat poveștile și au interacționat cu Sergiu Biriș, antreprenor, co-fondator Trilulilu, co-fondator Zonga și co-fondator LiveRail, Cristian Hordilă, cinefil pasionat și director al TIFF, cel mai mare festival de film din România, cu Ionuț Nechita, General Manager la UMT CG Software, Toto Eremia, Deliric, artistul preferat al tinerilor de astăzi. La final, Deliric, DOC și Vlad Dobrescu au ridicat sala în picioare într-un concert care i-a cucerit pe elevi.

 

Evenimentul a fost un dialog deschis între tinerii curioși să afle ce îi motivează pe cei aflați pe scenă, cum reușesc aceștia să depășească momentele dificile, dar și cum privesc reușitele în viața profesională. Mai mult, tinerii au vrut să afle, pe lângă informațiile despre oportunitățile de dezvoltare pe care le au într-o eră digitalizată, informații și experiențe reale despre ce înseamnă să pui pasiune în munca de zi cu zi.

 

Despre efort și pasiune a vorbit și Deliric, care le-a spus tinerilor că suma reușitelor se măsoară uneori și alături de prieteni și parteneri de dezvoltare profesională. Pe lângă motivație, oamenii au uneori nevoie și de susținerea unui grup de prieteni cu pasiuni comune, iar proiectul său muzical are la bază și pasiunea colegilor săi de trupă. Întrebat despre ce sfaturi ar da tinerilor, Cristian Hordilă le propune să își descopere vocația și să dea tot ce au mai bun pentru a-și urma pasiunea.

 

Elevii au vrut să afle și ce le-ar putea aduce un avantaj atunci când CV-ul lor este citit de un potențial angajator. „Învățatul, atât la șoală cât și în particular, dar și proiectele personale pot fi cheia succesului și diferențiatorul categoric atunci când te prezinți pentru angajare”, crede Ionuț Nechita, General Manager la UMT CG Software.

 

„Caravana «Trends of Tomorrow» a ajuns până acum în Iași, Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara și Constanța, iar elevii din clasele 9-12 au participat la conferințele susținute de reprezentanți Samsung și parteneri și au descoperit mai multe despre vocația lor, prin intermediul aplicației #TomorrowMe. Evenimentul special de Cluj a adus în fața elevilor invitați speciali care au vorbit despre poveștile lor de succes, dar și despre ce îi motivează în fiecare zi”, a declarat Sabina Știrb, Public Affairs and Corporate Citizenship Manager, Samsung Electronics România.

 

 

 

 

 

 

 

Caravana Samsung „Trends of Tomorrow” le-a oferit elevilor din Cluj posibilitatea de a afla ce profesie li se potrivește într-o eră digitalizată și care sunt oportunitățile lor de dezvoltare profesională. Informațiile despre pașii necesari pentru urmarea unei careiere vocaționale sunt disponibile în aplicația #TomorrowMe dezvoltată de Samsung Electronics România, cu date relevante despre piața locală a muncii. Aplicația este disponibilă gratuit în Galaxy App și în Google Play. Totodată, aplicația este disponibilă și în variantă desktop, pe link-ul http://www.tomorrowme.ro.  Aplicația este integrată cu programele educaționale actuale și cu cerințele din piața muncii, punând la dispoziția elevilor de liceu și nu numai un test rapid prin care își pot descoperi vocația. În funcție de profilul vocațional rezultat, utilizatorii primesc sugestii de job-uri actuale disponibile pe platforma www.ejobs.ro, dar și informații despre ce studii trebuie să urmeze și care sunt etapele carierei alese. Mai multe informații care să îi ajute pe tineri să identifice traseul vocațional sunt disponibile pe site-ul www.pemeserie.ro.

 

Despre Samsung Electronics Co., Ltd.

Samsung Electronics Co., Ltd. inspiră și creează viitorul prin idei și tehnologii inovatoare ce redefinesc universul televizoarelor, smartphone-urilor, accesoriilor smart, tabletelor, camerelor foto, electrocasnicelor digitale, imprimantelor, echipamentelor medicale, sistemelor de rețele, semiconductoarelor și soluțiilor de afişaj digital. Suntem lideri al ecosistemului Internet of Things, prin platforma open-source SmartThings, prin gama largă de dispozitive smart și prin colaborarea proactivă cu partenerii din industrie. În cele 84 de țări în care suntem prezenți, avem o echipă de 319.000 de angajați, cu vânzări anuale de 196 miliarde de dolari. Pentru a descoperi mai multe și pentru cele mai noi știri, articole și materiale de presă, vă rugăm să  accesați site-ul nostru Samsung Newsroom la news.samsung.com.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *